983 matches
-
de culoare se revarsă pe costumele acestui personaj, Corul: roșu, galben, verde, albastru, în desene stilizate, recognoscibile în intenție pentru zona de sud a Asiei. O anumită solemnitate capătă acest protagonist, punctînd clar atributele unei instanțe, la urma urmelor, destul de împietrită în verdicte și prejudecăți. Ca și ultima montare de la Teatrul Național din Cluj, L'oubli, și aici ridicarea cortinei are un impact considerabil. Acolo, noi, spectatorii așezați pe scenă, pe gradene, tot ca într-un fel de amfiteatru, vedeam o
Fluturi de Ceylon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15430_a_16755]
-
Tiron și Doru Covrig, în această cavalcadă a Apocalipsei galopează triumfal și mai tinerii Dup Darie, Aurel Vlad, Mircea Roman, Titi Ceară, Laurențiu Mogoșanu etc. Ei au descoperit corporalitatea ca artefact, fizionomia ca tehnică de agregare, lemnul inform, asemenea cărnii împietrite de mumie, ca substanță constitutivă a acestei noi viziuni. Antropocentrismul de altădată, suveran și orgolios, apare acum ca o simplă construcție care-și exhibă simultan fragilitatea și drama. Mitul se surpă, întregul nu este decît o tehnică a acumulării, iar
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
podium. De regulă, aici stau tronurile. Acum, funcția îi este amplificată: marchează și procedeul de "teatru în teatru" la care Ionesco a apelat; poate fi, totodată, un soi de oglindă neagră în care imaginea Curții, a martorilor, a spectatorilor a împietrit. Chipuri ciudate - bărbați cu joben și monoclu, femei în rochii cu dantelă - sînt pictate de Adriana Grand, iar pictura îmbracă, în loc de covor roșu, podiumul-scenă. Acest element de decor, desfășurat pe orizontală este pandantul cortinelor pictate de scenografă și prezente în
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
sau Byron. Și iată cum, prin hazardul nu tocmai ușor de prevăzut al inteligenței de o factură cu totul aparte, lucrurile iau întorsături contradictorii, dacă nu de-a dreptul stranii. O exuberanță depresivă, numai a lui, îi animă și-i împietrește versurile, așa cum orgoliul umil al singularității îl trudește întru ridicarea piramidelor de chip cioplit în deșertul iconoclastiei. Se pare că oximoronul de profunzime este etrava corăbiei lui, Titanic de pe puntea căruia un Ulysse modern își sfidează destinul: „te-aștept să
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/13384_a_14709]
-
concepție asupra politicii și a rolului ei în contextul epocii: „Politica este o artă a culiselor, dar ceva trebuie să se petreacă și pe scenă pentru a justifica mașinațiile ei. Nu poate fi lăsată scena goală sau plină de actori împietriți în gesturi alegorice. Secolul nostru este chemat să satisfacă foamea de politică a cetățeanului de rînd...”. Înțeleasă la 1865 ca o chestiune „de familie”, joaca intereselor politice are într-adevăr ceva familial, iar surprinderea acestui aspect de mare subtilitate a
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
corelate simbolic cu timpul ce planează asupră-le. Spații impregnate de catastrofele temporale. O demolare a construcțiilor civilizației nu e decît o aluzie la demolarea unei istorii și, în miezul acesteia, la demolarea făpturilor umane, cuprinse de blazare, de torpoare, împietrite într-o dezumanizare ce pare a nu mai avea remediu: "Plimbare cu Cornelia prin cartier. Timp rece, cer senin. Urcăm la Chirigiu. Priveliștea apocaliptică a șoselei Tudor Vladimirescu, pustie, fără case, în urma demolărilor devastatoare. Maidane acoperite cu gunoaie. Cîini vagabonzi
Conotațiile libertății (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13927_a_15252]
-
în Împărățiile de dincolo cu o singură naștere și nicio moarte adevărată și să ne întoarcem în pământul cu idoli îngăduitori și încăpățânați Dar noi și mai încăpățânați Fără dovezi și nicio îndoială Vom învăța să iubim? Vom învăța să-mpietrim? Tu cel ce este acela, nu mă preda despărțirii De plânsul și gândul meu pentru tot.
Poezii by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/3898_a_5223]
-
poetului Ioan Flora «O bufniță pe patul morții» Ioan Flora Misterioasă e noaptea. Ca în celebra poemă a lui e. a. poe. Pe un pat de spital, trupul și sufletul în dilemă - vocale roșii, gri, indigo... Dintr-un colț de salon, împietrită pe noptieră, mă privea fix o pasăre cu ochi de sferă și gheare de onix, pasărea oracol, pasărea himeră. Nu, nu era corbul, deși ale corbului erau noaptea și ora. Cine ești și ce vrei? Eu? Bufnița poetului Ioan Flora
Poezie by Arcadie Suceveanu () [Corola-journal/Imaginative/5075_a_6400]
-
bătăile ei se ridică în urechi întâi sacadat apoi ca un vaiet de clopot răspândit în tot trupul plăpând. spart în frisoane domolite de valuri de moleșeală cărora le urmează alte frisoane până când își reazemă bărbia de genunchi și rămâne împietrită cu privirea în gol. împietrită de spaimă. acum uca poate începe plimbatul prin fotografii. nu vrea să le vadă cu adevărat de când a reușit să deschidă biroul cu rulou al lui nicu și a găsit plicul cu pozele duduței. mireasa
sisi la zander by Cornelia Maria Savu () [Corola-journal/Imaginative/5573_a_6898]
-
foșnitoare până când imaginile bombate se adună într-un ghem care vine spre ea în salturi. atunci simte cum îi alunecă pe gât așchii de gheață și îi acoperă vederea valul negru. uca nu știe niciodată cât timp rămâne în pod împietrită de spaimă cu bărbia rezemată pe genunchi. își amintește doar cum coboară scara șubredă încă purtând în tot corpul vaietul de clopot pe care numai ea îl poate auzi. înainte să ajungă în casă își spune în gând „sunt o
sisi la zander by Cornelia Maria Savu () [Corola-journal/Imaginative/5573_a_6898]
-
acesta, la Marienbad. nici în Veneția lucrurile nu stau pe roze am rotit robinetele-n baia de la hotel și apa lagunei a dispărut cât ai bate din palme trosnind din toate încheieturile orașul s-a înălțat în văzduh un cadavru-mpietrit cu tălpile perforate de lacrimi. nici în Veneția lucrurile nu stau pe roze. mi-au bătut ca disperații în ușă m-au implorat să închid robinetele dar eu neclintit din fotoliu ținându-mi ziarul probabil cu streașina-n jos atent
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
dintr-un camion prea plin și prea vechi ca să mai meargă, vreodată, pe lumină. Era senin ca în sticlele de lângă un cadavru de pământ scufundat la prima zăpadă: copiii învățau să citească pe păsări negre și mici, prin praful perdelelor împietrite de frica vreunui autobuz plin. Apa începea să curgă încet, după câteva zile în care viața rufelor nu mai fusese dată afară, să se albească și să devină suflet peste noapte. Lumea înnegrită până atunci se decolora trecând, fără să
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
Spuma aruncată pe țărm ca o spermă/ Din burta intrată în putrefacție/ A oceanului,/ Și penele cu urme de țiței/ Pierdute de păsări bătrîne,/ Și icrele uscate în peștii morți demult,/ Și miriadele de semințe ale nisipului/ în care au împietrit,/ Niciodată născute,/ Plante nebănuite./ Totul e sterp, întrerupt,/ Doar razele sorilor stinși/ Continuă să ne mai ajungă/ Cu tandra putere a morții" (Plajă ). Caricatura germinației compromise e completată de mutilarea amforelor "care nu sînt decît cioburi de amfore" și chiar
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
nimic nu se câștigă, ci totul se revocă... Mare căldură! Trecând la ale noastre, după ce ne-au amenințat încă de prin primăvară, chiar toate televiziunile se țin de cuvânt și ne prezintă acum programe estivale care ar trebui să ne împietrească în fața micilor ecrane măcar până la 1 septembrie. Ca să nu rămânem cu sufletele îndoliate cel puțin până la vara viitoare... Au apărut generice noi la emisiuni vechi și invers, așa că toată lumea, sufocată de-atâtea noutăți, se bucură să plece la iarbă verde
De la isterie la bâzâială by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11469_a_12794]
-
rînd o problemă de spațiu, pentru că mai întîi este o provocare de ordin moral și o interogație de natură simbolică. Altarele se metamorfozează din punct de vedere formal, își părăsesc rigorile geometrice abstracte și devin siluete umane, figuri hieratice, personaje împietrite într-o frontalitate ce amintește de reprezentările egiptene. Dar poate că această antropomorfizare în spațiu nu este atît o modificare a unor forme tridimensionale deja preexistente , cît o materializare a iluziei bidimensionale, o întrupare a semnului care altădată funcționa doar
Cine este Paula Ribariu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11527_a_12852]
-
la contopire, este acum redimensionată prin punerea ei în relație directă cu efigia unei umanități la fel de ciudate. Ceea ce pînă nu demult era doar memorie și ipoteză, devine acum un fel de certitudine glacială. Reperele umane ale Paulei Ribariu, acele structuri împietrite într-o fizionomie vagă, sugerează, cu o imensă putere a expresiei, tipul generic al arhaicității, al întemeietorului, al omului primordial. Sînt absorbite aici nenumărate istorii și geografii, coduri culturale și niveluri simbolice. Egiptul și Bizanțul, lumea precolumbiană și straturi etnografice
Cine este Paula Ribariu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11527_a_12852]
-
propriei ființe". Fiind cel puțin la fel de bună ca poeții debutați măcar onorabil în ultimii ani, poezia Mirunei Vlada are de înfruntat un obstacol în plus. Versuri precum "Penisul tău fumegă/ Lumea vorbește despre el ca despre acea țigară scumpă care împietrește traheele femeilor" sau "aș vrea totuși să cumpăr/ pe cineva căruia să mă vând" sunt memorabile în ambele înțelesuri ale cuvântului, în timp ce alte versuri precum "uite așa mă apucă pe mine cheful/ de exhibiționism lingvistic/ limba ta de porc e
Vindecarea nu aparține cuvintelor... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11668_a_12993]
-
ajutor, poate cheamă zorile unui cer albastru, fără urgia ploilor, poate e chiar modul său de a cere Providenței clemență... Doar femeile, încă mai pot plânge, tot mai greu: glasurile sunt gemete, ochii sunt secătuiți de lacrimi; bărbații au fețele împietrite de tristețe... Ce li se mai poate spune acestor oameni aciuiți - pentru câtă vreme ? - la prieteni, la rude sau la vecini binevoitori înțelegători ai nenorocirilor ? Învierea Mântuitorului Isus a coincis în acest an cu nașterea uneia dintre cele mai mari
Urgia apelor și a unei simulări by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11756_a_13081]
-
o zi de sărbătoare Căci nu se vede nici măcar un câine Care să-i dea stăpânei ascultare. METOPĂ II Pe orizontul câmpului de luptă Pe tot pământul dac, vin năvălind Sălbaticele triburi Înzăuate În solzi metalici zăngănind. Pe câmpul pietrei, Împietrite stau Trupuri strivite sub copite iuți, Sarmați și daci, În zale sau În zdrențe, Din cei văzuți, știuți și neștiuți. Dar după ce cortina s-a lăsat Peste această mare scenă-a lumii, După ce morții fost-au numărați Și ridicați pe
Editura Destine Literare by Livia Neamțu Chiriacescu () [Corola-journal/Science/76_a_330]
-
pe acoperișul de tablă al casei. Trezit din uluiala de la Început, băiatul continua să lovească și cu picioarele În străinii ciudați, care-l rigidizară În același fel. Un spot luminos albăstrui Îi Înfășură trupul, imobilizându-l. Străinii pășiră pe lângă oamenii Împietriți spre interiorul apartamentului. Deschiseră ușa dormitorului fără a o atinge. Întinsă pe pat, acoperită de o pătură viu colorată, o fetiță dormea cufundată În somnu-i fără vise. Toată ziua se străduise să-și ajute mama. Iar acum, frântă de oboseală
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
goluri. Acum, la acest sfîrșit de ciclu vechi nu mai sînt nici măcar o problemă pentru alții. Cazul meu e rezolvat de ei și trecut la arhive. Nu mai sînt problemă decît pentru mine, dar cu atît mai gravă. Voi îmbătrîni, împietrindu-mă în goluri. Bogățiile mele sînt mizeriile unei adolescențe chinuite și cerșetoare. N-am învățat nimic, nu știu nimic. N-am folosit nici o experiență, nu mi s-a dat nici un răspuns. încep să trec, cu nimic în mîini. Mă uit
Scrisoare din Paris uitată în paginile "Vieții Românești" - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12032_a_13357]
-
acum. Nici mai ales acum. Golul (cîțiva ani au și trecut!) a început să se întindă în urma mea. Năvălesc, în fuga cea mai mare, din spate gonit, spre bătrînețea hidoasă. Nu mai am timp de nimic. Golul se constituie, se împietrește, se definitivează în mine, peste mine. Am de lucrat, neîntrerupt, zi și noapte. Dacă mă zbat, am impresia că pierd timpul. Dacă mă odihnesc, e mai rău. Mă întind pe pat cu un roman în mîini, pentru o jumătate de
Scrisoare din Paris uitată în paginile "Vieții Românești" - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12032_a_13357]
-
lamă subțire, un sopran special, un glas fără sex, ca de arhanghel, urcând zig-zagul unei slave, ca serpentina luminoasă a unui trăznet... Apoi se așeză un ecou permanent, pe care-l slujeau toate vocile scoborâte în mezzo. (...) Dure, inexorabile, durerile împietrite în marmora acordurilor vocale urcau în legiuni grele, pline de jale, pe suișul lor neisprăvit spre Eternitate. Părea că pasul lor nu se va mai isprăvi niciodată acolo sus, în infinit, pasul lor aici, în camera convulsionată de același spasm
50 de ani de la moarte - Sindrofii sacre,recviemuri profane by Andreia Roman () [Corola-journal/Imaginative/12066_a_13391]
-
fizic un timp interior mult mai îndelungat, cel al conștiințelor răscolite de întrebări, dureri ascunse, remușcări, amintiri... Insistența autoarei asupra vocabularului unității și al armoniei, referite concomitent la muzica interpretată și la publicul care o ascultă, vorbește de la sine: "durerile împietrite în marmora acordurilor vocale", "trupul acum uniform al asistenței", "camera convulsionată de același spasm", "Puterea sunetelor era acum uniformă", "toate vocile" ,"printre toți începu a trece panglica neîntreruptă a unei melodii", "Toți ochii se muiase ușor... Armonia uneori se umfla
50 de ani de la moarte - Sindrofii sacre,recviemuri profane by Andreia Roman () [Corola-journal/Imaginative/12066_a_13391]
-
frica păsării tăiate/ Și ascult prin ușa încuiată/ Cum se tăvălește și se zbate.// Strâmb zăvorul șubrezit de vreme/ Ca să uit ce-am auzit, să scap/ De această zbatere în care/ Trupul mai aleargă după cap.// Și tresar când ochii, împietrind de groază/ I se-ntorc pe dos ca să albească/ Și părând că-s boabe de porumb/ Alte păsări vin să-i ciugulească". Puritatea și inocența fac loc, în urma acestei revelații a morții, a răului, a neantului, unei cunoașteri vinovate, unei
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]