1,080 matches
-
cu o dematerializare, id est cu o stare fluidă, evanescentă, aeriană a materiei care se jertfește sieși, căci nu figurează nici neantul nici transcendența, ci doar o concretețe ce se leapădă imagistic de sine, ce se desfoliază cu o diafană întristare: "Alergai peste maci/ Cu brațele întinse către un chip/ Din văzduh/ Care se înfiripa nesfîrșit/ Atingînd cu buze cîntînd fața ta -/ Era amintirea noastră/ Aproape de cer, mai rămînînd/ Deasupra pămîntului/ Departe de dimineață./ Și ai lăsat miresmele să treacă/ Pe
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
conștiință, nu în bătaie de joc." Ultima parte a cărții demonstrează încă o dată că nimic nu se pierde, totul se transformă. Este infernul acestor ultimi ani pe care îl suportăm cu toții. Tonul autorului nu se schimbă. Este acceași durere, aceeași întristare profundă din "primul infern". "Scriu cu obidă. Vă rog să mă iertați..." Cartea merită citită, chiar dacă nu este o realizare literară deosebită. De fapt, cred că ar interesa mai puțin acest aspect.
Metamorfoza infernurilor by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14489_a_15814]
-
o antologie din poeziile mele. Amândoi editorii m-au lăsat să-mi fac voia cu alegerea textelor, așa că răspunderea cuprinsului lor îmi revine. Altfel, pentru mine cel puțin, alcătuirea unei antologii din propria creație e un prilej mai mult de întristare decât de exultare. Nu e tocmai înveselitor să te întorci în, cum ar zice poetul, �regiuni de odinioară" și să prevalezi fragmente pe care ochiul tău critic, cu atât mai mult ochiul critic al celuilalt, le privește cu o detașare
Ioan Moldovan "Nu sunt un fan al ideii de generație" by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/14980_a_16305]
-
dulce visare, bine e să ai nădejde în tine, în gaura ta dătătoare de pofte, chiar dacă este atît de întuneric și bine.” Aproape toate registrele senzorialului sînt etalate într-o luxurianță năucitoare în roman, luxurianță dincolo de care se ghicește o întristare fără leac dată de proximitatea descompunerii și a morții. O senzualitate maladivă emană trupul prea copt al Mariei Dragases, cea care visează doar “lumea din pîntecul ei: o poftă nebună de viață și o scîrbă nebună” și al cărei păr
Cronica unui roman îndelung așteptat… by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/13543_a_14868]
-
nelegiuiți (mai în urmă). Dar și însoțitorii ei de mucenicie erau adânc întristați de a lăsa o așa de bună tovarășă și însoțitoare singură pe calea aceleiași speranțe. De aceea, cu trei zile înaintea muceniciei, uniți cu toți în aceeași întristare, au făcut rugăciune către Domnul. Îndată, după rugăciune, au cuprins-o durerile (nașterii). Și pe când suferea, plângându-se de greutatea firească a unei nașteri în luna a opta, unul dintre paznicii celor închiși i-a zis: — Dacă acum tu suferi
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
se întoarce la matca credinței practicată de părinții, moșii și strămoșii săi. Pentru că este mai puțin cunoscut, transcriu poemul: Bolnav în al meu suflet, în inimă bolnav, Cu mintea depravată și geniul trândav, Închin a mea viață la scârbă și-ntristare și-mi târâi printre anii-mi nefasta arătare, Prea slab pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic - Viața-mi, cum o duce tot omul de nimic. Născut făr’ de-a mea vină, trăind făr’ mai s-o
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94351_a_95643]
-
a fost în tine Când ai ținut pe cel ce ține Tot Universul viu prin sine. Tu ai născut pe cel ce are Întreaga lume la picioare. Vino dar tu, plutind, din astre, Și-atinge sufletele noastre. Măicuța îndurărilor Măicuța întristărilor, Regina vindecărilor, acoperă cu haina ta cea îngerească arsura minții mele din focul relelor și vindec-o cu mila ta împărătească. Vino ca șoapta, vino ca suspinul și, cu un strop din slava ta, cea nelumească, alină-mi chinul și
Poezii by Marius Ianuș () [Corola-journal/Imaginative/4893_a_6218]
-
mai trăiau ori ba, iar mulți se grăbiseră să plece, pe nepusă masă, în floarea vârstei sau îndoiți de bătrânețe, împăcați sau neîmpăcați cu sine, spovediți sau nespovediți, cu lumânare aprinsă sau nu, pe calea de azur și fără de durere, întristare și suspin a cerului și a stelelor. Dar, unde dispăruse noianul de fapte mari și mici, de zbateri și de izbânzi la care fusese părtaș necontenit? Și pe unele și pe altele de-abia dacă le mai întrezărea prin ceața
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
aș fi Un cântăreț să fiu atunci, de jalea cântecului meu să plângă țărmurile mării. Și ploaia s-o stârnesc și plânsul să se audă-n lumea toată. Și tot vâslind printre tenebre, prin valurile-amețitoare, să fiu doar cântec și-ntristare. Dar nu aflasem Ce vămi mai aveam de trecut din scurta mea istorie? Trecusem prin aceea a chinului sub zâmbetul înșelător al bisturiului, dar nu aflasem puritatea dragostei și nici minunea pruncului zâmbitor. Eram ființă în neființă, un mers singuratic
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/8417_a_9742]
-
eșuat: și vede chipul gălbejit în apa din/ găleata/ fîntînii, aplecat să bea cîteva înghițituri: «obiect/ netrebnic, asta sînt» - oare, în «mîna cui/»// Străpuns în inimă de sabia/ destinului, că el nu/ a ținut isonul celorlalți: unde nu e nici întristare, nici/ durere, nici amărăciune, nici suspin./ Ieșit din rînd, rămas/ singur, însetat permanent, croncănind: mi-e foame! Dar/ nu mai poate bea și/ mînca, deoarece nu mai are nimic, nici stomac, nici intestin, totul/ a putrezit! A fost îmbălsămat? Acum
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
Cosmâncă îi beștelește cum îi vine la gură la ora opt dimineața și-i invită la o bere și-un mic la opt seara. E-o lume perfectă, în felul ei, o lume unde nu există, ca-n paradis, nici întristare și nici suferință. Totul se vinde și se cumpără (ba se mai fac și mici daruri), după legi ce n-au nici în clin, nici în mânecă, cu U.E. și cu integrările. Succesul lor provine din intuirea constantelor psihologice ale
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
s-a înrolat în carnavalul sumbru al „patriotismului” ceaușist, sesizînd impostura orientării în climatul lipsei de democrație... Concluzia? O trage însuși autorul în astfel de termeni pertinenți: „Povestirea destinului unei generații poate fi și prilej de bucurie și prilej de întristare. De bucurie atunci cînd, pînă la urmă, cărțile ei, singurele care contează în fața posterității, devin marile realizări ale literaturii. Marile realizări ale ei. De întristare, cînd, de la o pagină la alta, biografia se încarcă de sentimentul tragic, atît de pregnant
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
termeni pertinenți: „Povestirea destinului unei generații poate fi și prilej de bucurie și prilej de întristare. De bucurie atunci cînd, pînă la urmă, cărțile ei, singurele care contează în fața posterității, devin marile realizări ale literaturii. Marile realizări ale ei. De întristare, cînd, de la o pagină la alta, biografia se încarcă de sentimentul tragic, atît de pregnant exprimat de Octavian Goga: Nu cîte-au fost îmi vin în minte/ Ci cîte-ar fi putut să fie»”. În ciuda tuturor aspectelor sale controversabile, Generația amînată rămîne
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
ne târâm de-a bușilea, cotropiți de minciunile neo-comunsimului iliescian fără să avem nici cea mai mică certitudine? Celor indignați că ungurii atentează la roșia, castravetele ori purcelul românesc le-aș răspunde că departe de-a fi un motiv de întristare, acest lucru ar trebui să ne bucure. Cei care prosperă sunt producătorii români, pentru că la puterea actuală de cumpărare a valahului ne paște pe toți un faliment mai ceva ca-n '29-'33... Măcar de-am învăța ceva din această
Convalescența cu damf de paralizie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12769_a_14094]
-
frumusețe, uimitor de spiritualizat. Avea o expresie de sfânt. Vocea nu i se stinsese, mai avea putere, dar cuvintele erau modulate într-un ritm mai puțin accelerat ca odinioară, cu toate că nici acum nu lipseau din ele pasiunea, înflăcărarea. Vorbea cu întristare, povestindu-ne despre neînțelegerea cu care, câteva zile mai înainte, îl întâmpinase un vechi și bun prieten, fost coleg de școală, actualmente medic care îl îngrijea. "Măi Țucule - îi spusese acesta, privindu-i pânzele din odaie - te-ai apucat să
Un proces de conștiință – Țuculescu pe patul de suferință by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/12339_a_13664]
-
nu e mulțumit că românii din străinătate nu vin să se căciulească, alături de cei rămași în țară, sub geamurile ministerelor, scoși în stradă de mizeria materială în care i-a prăbușit clarviziunea acestui produs al ciumei minții. P.S. Aflu cu întristare - nu și cu surprindere - că prozatorul Cristian Teodorescu a fost nevoit să plece de la conducerea săptămânalului "Cultura". Mare păcat. În doar câteva luni, reușise să creeze o revistă consistentă și independentă, departe de eternele aranjamente de culise și cumetrii din
Să nu ne iluzionăm by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12367_a_13692]
-
invitându-ne să reflectăm mai mult asupra ei. „Robul” suferă, nu pentru El, ci pentru noi. Dar cum? Și de ce? El are tristețea unei lumi păcătoase pe umeri. Într-un anume sens, El a luat asupra Sa povara suferinței și întristării noastre. Unii lectori ai acestui pasaj scripturistic se pot pripi spre o concluzie greșită: a fost condamnat de Dumnezeu! Dar evenimentele ulterioare relevă clar că nu acesta este înțelesul. Într-un fel, noi suntem cei condamnați, iar „Robul” suferind suportă
Compătimirea și îngrijirea bolnavilor. In: Nr. 4, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/126_a_95]
-
Virgil Ierunca își ascunde, cu pudoare, o profundă tristețe identitară. Nu-mi aduc aminte să-l fi văzut vreodată rîzînd degajat. Cu o maximă demnitate el pare a-și fi trăit anii lungi de exil într-o gravă tensiune. ,}ara întristării", ,România, altădată senină", îi era mereu prezentă. Cine e mai bătut de vînturi decît noi, cei de aici, în căutarea }ării, și cei de acolo, din }ară, în propria căutare" (Românește, ed. 1991, p. 268). Poate că idealurile nu au
Virgil Ierunca - 85 - Omul care tace by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11423_a_12748]
-
de fapt păcatul. El caută să-și satisfacă toate poftele pătimașe, căutând astfel fericirea, dar dând de masca fericirii, ce din moartea ei se naște, și o clipă ține poate 77. Satisfacerea plăcerii carnale a trupului în mod egoist, provoacă întristare sufletului, după cum disciplinarea trupului ajută mult creșterii spirituale. Aceasta nu înseamnă eliminarea bucuriei trupului, ci spiritualizarea și înduhovnicirea ei78, filtrarea din sufletul nostru a cât mai mult din ceea ce este pământesc, pentru a putea crește duhovnicește și a ne uni
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
era nevoie de această sugestie, poeta comportându-se în felul dorit de interlocutor din pornire naturală, cum am mai spus. Nu se va purta cu mănuși cu nimeni, va ataca mereu frontal și explicit, doar afișând câteodată prefăcute mirări sau întristări, procedee clasice ale ironiei: “...să vorbim despre obsesia Premiului Nobel, care nu ne face ridicoli de azi-de ieri, ci de când ne știm. Numai că, dacă înainte de 1989 le dădea insomnii doar bărbaților cu funcții înalte, între timp a căpătat un
Memorie „rea“ și memorie „bună“ by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13004_a_14329]
-
învrăjbit puternic Cu moravuri și cu legi; Dar un gînd înalt valoare A dat faptei în sfîrșit, Tu te-ai vrut plin de grandoare, Însă nu ai izbutit. Dar izbîndă-i? - Grea-ntrebare, De la soartă nu-i răspuns, Cînd, fatal, de întristare Tot poporul e pătruns. Faceți nou să fie cîntul, Nu mai stați cu capu-n jos: Că-l va naște iar pămîntul, Cum l-a tot născut vîrtos. Linkeu Nu-s eu pus aici de pază, De plăcere să stau
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
negru și crudă arsură, aici, mai aproape de inima mea! Câtă Înțelepciune, Îmi spui, are corbul! Troiene de păsări Îmi bat la fereastră, În flacăra vieții zăpada seascunde, călită ispită sub briză albastră. Uneori mă ascund și eu În nimb de-ntristare, viclean de tine sorii amuțind, mă voi preface cu siguranță Într-un roi de albine, am martor ispita și-un sobor Îngeresc! Nu-i viscol lumina, nu-i nimeni În față, pe crugul sfiirii pășesc ca un șchiop, patine de
EVANGHELIA INIMII ANOTIMPURI Jurnal de poet. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Theodor Răpan () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1553]
-
Într-un bob de tămâie Ajunul se-ascunde, În postul cel negru mă duc să mă nving... Dacă plânsul e sângele vârstelor, ce este atunci albul din privirea nopții? Pe sub pielea ta, ah, sosește ecoul, ca un tren ticsit de Întristare, cu macazul inimii ascuns de-un acar beat de iubire, cu podul inimii fracturat și supus! Zăpada iscălește testamentul, e Începutul risipire n lut, cu țurțuri Înhămați la dricul iernii, trag granița puternic spre sărut. Adânc și galeș, ca Încântarea
EVANGHELIA INIMII ANOTIMPURI Jurnal de poet. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Theodor Răpan () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1553]
-
Din iubirea fără sfârșit ți-am Împletit cunună de brad și vâsc roditor. Niciun Moș Crăciun nu apare! La geamul din mine, rodii și inătoare poruncă! Ce Ignat divin! Ce plugușor În adâncul ființei din lucruri, ce buhai zgomotos de-ntristare, cu Bădița Traian, cu Vicleimul ascuns, cu irozi fulguiți, strânși laolaltă Într-un bulgăre de zăpadă. Sub mantia albă, strălucitoare de cântec, covoare albe și moi lingușesc iazul de oglindă al vieții! Ce frumoasă ești viață, cu mijlocul strâns În
EVANGHELIA INIMII ANOTIMPURI Jurnal de poet. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Theodor Răpan () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1553]
-
secunde Învinse. Hei, Rudolf, așteaptă o clipă! Ia În sanie și inima mea! De drag de tine ard toți trandafirii... Sus se adună lumina și speranța, jos mormăie ursul alb, stăpânul ghețurilor. Numai foca, morsa și pinguinul Îmi priponesc de-ntristare sărutul. Ce să fac? Ce aventuri de antracit să-mi trăiască sufletul În liniștea acestei nopți de iarnă pentru a te convinge să rămâi, tinerețe pierdută! Ce șold sublim are curbura vieții! Cum și de ce să mor așa, dintr-odată
EVANGHELIA INIMII ANOTIMPURI Jurnal de poet. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Theodor Răpan () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1553]