144 matches
-
Hegel îi conferă noi valente, atât pozitive cât și negative. În primul rând, Hegel afirmă că atunci când se apleacă asupra realității exterioare, intelectul distinge între "formă și conținut", ultimul fiind indiferent în raport cu prima. Principala activitate a intelectului este aceea de "abstragere", de separare din totalitatea lumii exterioare a unor elemente pe care, din diferite motive, particulare, le privilegiază. Apoi, intelectual are tot dreptul să opereze prin diferențierea "accidentalului" de "esențial" și, ca individ înzestrat cu inteligență și discernământ, să își urmărească
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
a nu vedea oamenii ca niște vînători ce hăituiesc o fiara". O imagine a monarhului impasibil, daca nu chiar neputincios la zornăiala de argumente politice și religioase ale clipei, o imagine-simbol atît a inutilității oricărei poziții reclusive, cît și a abstragerii de la datoria ce incumba apărătorilor națiunii și ai lui Dumnezeu. Deși monarhist, apărător al lui Napoleon al III-lea, a cărui soție Eugenia era o adevărată discipolă, Mérimée sugerează că, deși ferit prin natura "machiavelismului pasiunii " un monarh ar fi
O condamnare a vanității by Mircea Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13778_a_15103]
-
concretețe simulată din nostalgia celor reale. El nu face decît să ateste "oroarea de vid" pe care ( aidoma naturii) o are Ileana Roman. D-sa nu suportă sub nici o formă decorporalizarea, absența, golul. Drept care are grijă a umple momentele de abstragere, inevitabile în dialectica morală, cu o materie jovial-suavă: "Sunt singură, nu știu ce zici,/ Azi e duminică dang-ding./ Văd fir cu fir absența ta/ De pînză goală de paing" ( Scrisoare de duminică). Solitudinea, resimțită în calitatea ei de vid ( sacrificiu) social ca
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
pune în complementaritate, dincolo de orice miză mai înaltă, fixarea detaliului și înregistrarea derizoriului, a anodinului, a marginalului cu deschiderea către totalitate". Pe cînd eul poetic modern aspiră către divorțul de real, către o orgolioasă depersonalizare de tip orfic, către o abstragere din imanent ce se asociază cu formele decantate ale lirismului precum metafora hermetică sau revelatoare, eul poetic postmodern e fermecat de "estetizarea imediatului", de angajarea ontologică, de aspectul proteic și "impur" al formelor literare în necontenită mișcare și îmbinare. "Metafizica
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
delectant-amară, în cadrul căreia epicul (mod general, expiator) alină liricul (mod individualizant, culpabil). Biografismul explodează astfel împrăștiind țăndării unor mici narațiuni romanești. Aceeași fantasmă lirică în esență e trecută în codul unui imaginar care-i acordă un sens de obiectivitate, de abstragere din dureroasa îndoială a autoscopiei asumate: "mopete în această amiază cu soare lăptos,/ așezat la masă în curtea, cu mult ciment plumburiu/ pietruită, a bufetului nurca, își spune-am să scriu/ despre remușcările mele care vor să mă tragă în
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
din ce-i aparține. „Omul, la moarte, arată Lévy-Bruhl, în L’Âme primitive, încetează să mai facă parte din grupul celor vii, însă nu să existe. El a trecut numai din această lume în alta”. Prin urmare moartea nu e abstragere, ci o existență mai degajată, mijlocită de „descîntece băbești”, de o „magie” plurimilenară, saturată de înfățișările familiarului rustic (așa cum faraonii nu se puteau despărți de slugile și confortul lor nici în piramide, țăranul nu se poate despărți de factorii ocupației
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
la capăt, torturant însă nefinalizat, căci se cuvine să recunoaștem că repudierea materiei e sub pana sa mai mult un „vis înalt” decît o realitate moral-lirică. Avînd rădăcini comune cu Arghezi și Voiculescu, autorul Fiarei rămîne un teluric convertit la abstragere și organizare, un artifex realizat prin ambițioase decantări. Lupta sa cu materia rămîne indecisă în fondul său vizionar, compensată fiind de acuratețea scriiturii cristalizate. Prin armonia sa scriptică, prin severitatea ordonării geometrizante a verbului și prin lumina limpidă, casantă emanată
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
să prindă „sufletul” operei într-o metaforă»”. Așadar, Nicolae Manolescu e pe o latură un „gînditor” asupra creației, iar pe de alta un creator grație verbului critic ce-și asumă opera în temeiul inefabil al „talentului”. În ambele ipostaze figurează abstragerea din real, în favoarea ficțiunii, a convenției. Atît ideea cît și imaginea artistică reprezintă spații ale autarhiei spiritului, disociat de existențial. Într-un eseu din șirul Temelor, criticul își mărturisește disprețul față de autorii ce se nutresc din substanța evenimentului biografic, atît
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
o constituie chiar și un anumit tip de poezie. Spre a nu se răzleți prea mult de substanța presupus omogenă a lumii dintîi, creația poetică apare contrasă în obiecte, reificată. Realizată dar și „pedepsită” prin metaforă pentru ambiția ei de abstragere, de factice neatîrnare: „Poezia e un acoperiș lunecos, mîna atinge/ clapele pianului pentru a lăsa o priveliște/ cu fluturi dezbrăcînd florile de miros.(...) Poesia e un acoperiș lunecos, timpul/ detună-n oglinzi imaginea fără contur/ a iluziei - poesia rămîne” (Poesia
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
1240-1291), care declara că sufletul său are deopotrivă sălaș în oglinda roșie a sîngelui și în cea neagră a cernelei, sîngele venind din aer iar cerneala din pămînt. Astfel poeta artifex cooperează cu poeta patiens. Sub pana lui Alexandru Lungu abstragerea ființei din materie nu se poate săvîrși pe deplin, relațiile poetului cu transcendența fiind dificile. D-sa năzuiește spre o dematerializare, spre o lepădare de ispitele mundane, așadar spre o purificare al cărei corespondent îl alcătuiește figurația angelică. Aidoma unor
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
de «o reacție contra cuiva» sau contra «a ceva» și care ascunde o dorință de afirmare și de putere politică“, o gîndire „coborîtă la nivelul de revoltă sau respingere, dar nu de analiză neutră și obiectivă“. Pare sugerată aci o abstragere care, la nevoie, ar putea justifica pasivitatea, ocolirea „respingerii“, a „revoltei“ în numele unei „neutralități“ fără soluții de remediere, a unei „obiectivități“ resignate. ar nu e decît un moment în discursul lui Bujor Nedelcovici, o buclă umorală ce nu impietează asupra
O privire ageră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13040_a_14365]
-
muzical a unor resorturi interne acționând global-intuitiv în formarea discursului muzical, plasarea acestuia desfășurânduse, conform lecturii tradiționale, într-o zonă superficială de configurare, din punctul de vedere al competenței actanților, și anume într-o zonă îngrădită a libertății formative, datorate abstragerii voinței creatoare lucide din contextul fenomenologic și estetic al acestei comunicări (artistice). Odată ce aceste zone de interioritate (înfășurată), virtual active ar fi puse în lucru conștient în mod metodic, comunicarea muzicală va căpăta o densitate sporită iar actul performanței, conform
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
care o avansează autorii - dar căreia îi păstrează în final un prudent semn de interogație - este următoarea: Se poate accepta că modelul mental regizînd realizarea (i.e. actualizarea) pieselor muzicale de tradiție orală are un grad de nedeterminare care îi interzice abstragerea și punerea pe hârtie (cu portative, bineînțeles)? Ei susțin că da, și argumentează cu volumul lor ";À tue tête"; Jean-Jacques Nattiez susține că nu, și argumentează cu lucrările (devenite clasice) pe care le-a realizat în cursul ultimilor 40 de
O carte despre România by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Imaginative/14228_a_15553]
-
strîmb/ cîte-o femeie, cîte-un pat.// Șontîc, pe jos, spre cimitir:/ pășesc - mă mir, pășesc - mă mir!/ Acolo e o lume-ntreagă/ ce știe sta și nu aleargă!". Remarcăm astfel o calitate a poeticii în cauză. Ea se ferește de excesul abstragerii, de scrîșnetul conceptelor goale, sprijinindu-se mereu pe o materialitate ce-o legitimează. Evident că boala, îmbătrînirea, uzura organismului reprezintă un impas grav al condiției d-sale psihofizice, însă autorul are tactul de a nu-i opune un spectru al
Litota morala by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10118_a_11443]
-
cheltuire incandescenta a resurselor în slujba acestuia, printr-o combustie în raport cu care gratitudinea posterității nu e totdeauna pe măsură. "Trebuie să fii un om viu și un artist postum", consilia Jean Cocteau, cu toate că, uneori, artistul, viu aidoma omului, neglijînd acea abstragere ce pare propice contractului cu viitorul, întîmpină dezagremente în relațiile cu cel din urmă. Să recunoaștem că tezele vitaliste ale autorului Femeii cu carnea albă ar fi găsit un teren de aplicare pe propriul său destin literar. În fine! Să
Felix Aderca sau "un spectacol al registrelor extreme"(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17743_a_19068]
-
după o ușă necunoscută la care nici nu sun, nici nu bat, nici nu-i aștept în preajmă. Se va fi zis că macin amănunte, ca fumul pătruns sub lupă și devenit furtună obligatorie". Patetismului i se pune frînă. Distanța, abstragerea, protocolul guvernează un asemenea spațiu al terorilor dresate, care, în ciuda acestei împrejurări, rămîn tăios personale: "Cînd spectrul ne fîlfîie prin fața privirilor, politețea ne devine distantă și abstractă ca desenul păianjenului. Cultivăm cuprinderea moderată, noi care nu cunoaștem moderația. Ne azvîrlim
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
în lumea formelor și a stilurilor, posed`nd un dramatism izvorît din tensiunea majoră a conflictului originar. Rușinea de sine a ființei deposedate de aura mitică, simțind nevoia deznădăjduită de-a se uita pe sine. De-a se încredința unei abstrageri decorative: „Prima trăire de umanitate: rușinea de propriul corp, în momentul de după săvîrșirea păcatului originar. Această rușine n-a durat decît o clipă, în forma ei existențială-morală, pentru a trece în estetic, în decor vestimentar, corpul devenind o metaforă care
I. Negoițescu inedit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2466_a_3791]
-
să iasă din casă să plătească telefonul, dar, constată, „în bulevard trebuie să mă întorc acasă din cauza marilor dureri de piept și a răului moral. Mă rănește nu doar vederea oamenilor, ci și a arborilor, a gardurilor.” Miraculosul ia locul abstragerii. La început de martie, cînd natura își inițiază renașterea, se anunță somnul cel lung. Doarme pînă la prînz, așa cum n-a mai făcut-o: „Nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva.” Masa din hol îl întîmpină zilnic acoperită de
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
1940 (întîmplător, an marcînd centenarul nașterii lui Titu Maiorescu)? Elementele ideologice au invadat zonele creației, mistificînd, deturnînd, infectînd în proporții catastrofale structurile și conștiințele estetice. Cuvîntul de ordine era o tendențiozitate extraestetică, la început socială, apoi naționalistă, contrazicînd brutal cerința abstragerii artei din contingent, rememorată în Manifestul de care ne ocupăm prin intermediul unei însemnări a lui André Gide, dintr-o scrisoare către Jules Renard: "L'oeuvre d'art ne doit rien prouver: ne peut prouver sans tricherie". Trecem mai ușor peste
Actualitatea unui manifest by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16679_a_18004]
-
și cu evocări eterate: "Un somn de ulei/ în fereastra din câmp -/ Sunt o cămașă cu muzicuță/ În cleiul prunilor." În Nouă nopți cu Tremens viziunea e pe alocuri terifiantă și absurdă, sugerată și prin titlu, beția, narcoza fiind o abstragere din lume, din "vara cu miros de beton/ mai rece ca ochii pasărilor". Epitaful are un lexic ce trece în poezie prozaicul și grotescul într-o explozie a deriziunii totale: Aici zace/ Bodnaru Adrian/ cel ce/ după Hristos/ în nouă sute
Toate drepturile rezervate... by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/17124_a_18449]
-
bucura și a-și descreți fruntea, voita lor ferecare într-un perimetru îngust și etanș (alimentat de un singur izvor energetic - și acela nu al naturii, al unor stații intermediare), confundarea severității științifice cu prețiozitatea terminologiei". Și, în genere, osîndind abstragerea excesivă, fetișizarea doctrinelor și a sistemelor: "Prea mult devotament față de o anumită școală ori o anumită modalitate de receptare și exegeză a faptelor poate oricînd lua înfățișare de pedantism, automatizare, încremenire". Lanțurile doctrinei sînt comparate cu cele metalice, reducînd sensibilitatea
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
stării de computer", a "strînsorii programului", spre a-l cita iarăși. Căci Nicolae Stenhardt a rămas suficient de apropiat de sfera ficțional-existențială în care se plasează creația artistică, sferă amenințată acum mai puțin de tendențiozitatea sentimentală sau eticistă, cît de abstragerea exagerată, metodologică, de "reeducările iscodite de în veci nepieritoarea scolastică". La antipodul stereotipiilor de protocol cerebral, esteticește frigid, părintele Nicolae, cel "nefariseic", ne oferă un îndemn de reumanizare. N. Steinhardt: Drumul către isihie, Ed. Dacia, Cluj, 1999, 160 pag., preț
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
stare-limită a poeziei, funcționând că o tablă de materii care suplinește materia sau că o listă de bucate care ține locul bucatelor. Dacă purismul caută un absolut himeric al calității lirice, postura intertextualistă caută un absolut himeric al textului. Dar abstragerea livresca e un factor secund față de esențializarea lirica. E un fapt de tehnica, nu de creație. O recunoaștere, nu o cunoaștere (inițiere) în substanță. De aici propensiunea intertextualității spre ceea ce reprezintă o ocolire a lirismului direct, de nu chiar o
Criticul de poezie numărul 1 by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16445_a_17770]
-
a susținut-o pe tot parcursul anilor. Printr-un simț comun numai lor, cei doi puteau să perceapă schimbările infinitezimale de stare sufletească, să-și sincronizeze senzațiile, ca în scena evocată de Alberto, cînd Lisa, lovită de amnezie, în momentul abstragerii fulgerătoare din real, urmată de conștientizarea iremediabilului, nu putea descrie, la cererea nepoților, mișcările tangoului, dansul vieții ei: Ți-ai prins capul în mîini. Cu o voce greu perceptibilă ai murmurat: - E oribil. Iar eu, cu același glas stins, pentru ca
Noutăți literare italiene by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11870_a_13195]
-
mai jos de toate, fără coborîre; este în toate și, totodată, deasupra tuturor". Recursul la origini are motivația mistică a reconstituirii unității universale care e imaginea unui Dumnezeu figurînd în aceeași măsură în abstract și în concret, abordabil pe calea abstragerii ascetice dar și pe cea dionisiacă a contactelor frenetice cu natura. Astfel încît aspirația ființei de-a coincide cu principiul se suprapune cu cea a impulsurilor sale vitale: "Vreau să mușc rădăcina reînceputului./ Vreau să fiu sînul/ din care s-
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]