1,632 matches
-
evidente ale cărții. O definiție a viziunii fixează exigențele cercetării: pe de o parte, viziunea în sensul de ,capacitate a eului de a percepe, prin intelect sau prin simțuri, realitatea înconjurătoare ocultată vederii comune", pe de altă parte, viziunea în accepția de ,capacitate a eului de a proiecta, prin imaginație, lumi fictive sau chiar posibile și de a reține în descrierea lor aceleași aspecte ocultate vederii comune virtuale" (p. 19). Structura studiului evidențiază organizarea judicioasă a obiectivelor, a observațiilor și a
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
exegetului nasc - așa cum e și firesc - anumite întrebări. Viziunea este numai un act generator de lumi, nu este și un act rațional organizator al lumilor generate? Altfel spus: factorii inductivi nu sunt dublați de factori formativi, de tipul miturilor? În accepția criticului, într-o versiune anterioară a cercetării (în faza tezei de doctorat), exista o diferență considerabilă între ,coordonata eminamente spontan-irațională a viziunii și cea eminamente deliberat-rațională a pseudo-viziunii", la care - am impresia - a renunțat. Astfel că proclamă acum hotărât că
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
nici în Despre identitate. Temele postmodernității (2004), ambele fiind culegeri de articole, dar, cu un pic de străduință a cititorului, se pot culege argumentele disocierii dintre postmodernitate și postmodernism. În Recapitularea modernității nu e vorba însă niciodată de modernitate, în accepția ei riguroasă (cum o putem înțelege de la H.-R. Patapievici), ci întotdeauna de modernism, în special (cum am spus) de modernismul poetic românesc. Sigur că un bilanț al modernismului românesc era o datorie pentru un adept al postmodernismului, cum este
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
acestui scriitor/ critic? Oare autorul tălmăcește cu acuratețe, în cele câteva cazuri, răspunsul la aceste întrebări e negativ. Unul din exemple ar fi citarea și interpretarea lui Karl Mannheim (pag. 43): Insistența lui Mannheim asupra aplicabilității ideilor utopice exclude orice accepție negativă a utopiei. Pentru a demonstra eroarea de care autorul se face vinovat afirmând acestea, cititorul conștiincios se poate raporta la Ideologie, volumul lui Terry Eagleton (o autoritate în materie). Acesta îi dedica ceva mai mult spațiu aceleiași cărți de
Utopia/distopia bibliografică by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14691_a_16016]
-
e în mod similar " distorsiune a realității", el este pur și simplu orb la felul în care "cerințele epocii" pot fi tocmai idei ce trec dincolo de ea (adică dincolo de epoca în discuție). Carevasăzică, Mannheim denigrează utopia dar îi și exclude accepțiile negative (?!). Binefacerile galopului bibliografic include și irelevanța citatelor: o pildă în acest sens ar fi Donna Haraway, amestecată pe nedrept în discuția relativă la postmodernism, s.f. și utopie. Citatul respectiv e luat din capitolul An Ironic Dream of a Common
Utopia/distopia bibliografică by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/14691_a_16016]
-
denaturării, a putrefacției lumii se află în Baudelaire, patronul en titre al lui Arghezi și, prin, în bună măsură, intermediul acestuia, al lui Caraion. Avem a face cu o demonie care, negînd spiritul, neagă și substanța materială a lumii în accepția sa pozitivă, productivă. E o părăginire, o deformare, o sterilizare a elementelor sufletești și deopotrivă naturale (ultimele sînt ambasadorii primelor), fenomen care, blocînd rodul, face loc Neantului. Blestemele alcătuiesc accentul maxim al unei atari negații ce se adresează Creației a
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
ca o viață dezlănțuită". Ceea ce s-a numit poezia decadentă a cultivat această putreziciune somptuoasă, triumfală prin reorientarea ei secundă, "formală", către rodnicie. Estetizarea declinului, a morbidului, a degenerescenței nu e oare o absolvire a lor sui generis? Viața în accepția ei rodnică (sacrală) se reîntoarce în planul creației ce-o restructurează (reabilitează) în ficțiunea lirică, potrivit cerințelor, acesteia. Să ne reamintim, ca avînd un caracter de generalitate, celebra proclamație a lui Arghezi: Din mucigaiuri, bube și noroi,/ Iscat-am frumuseți
Un optzecist întîrziat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14821_a_16146]
-
cunoscute prin intermediul textelor folclorice, nu sînt automat înțelese de vorbitorii din mediul popular. Și datorită diferențelor regionale, unele sînt atribuite sferei stilistice literare (cîntece, basme), dar, nefiind folosite în vorbirea de zi cu zi, rămîn - în mod surprinzător - cu o accepție foarte vagă. în anchetele dialectale din Oltenia și Muntenia, un cuvînt netransparent pentru vorbitori se arată a fi chiar banalul codru : ""se zice de ăia, de basme, a fugit în codru" (dar informatorul nu poate preciza sensul)"; "e reținut de la
"Cuvinte poetice" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14904_a_16229]
-
un amurg lăuntric comparabil cu pustiul din Deșertul tătarilor, dar și cu pustiul epocii de consum - Italia marelui boom postbelic și al dolcei vita - personajul lui Buzzati experimentează vestita nostalgie de la boue, sau, cum observă în postfață Smaranda Cosmin, "în accepție dostoievskiană, curiozitatea, deopotrivă masochistă, de a proba până unde poate coborî sufletul omenesc și câte lovituri poate îndura". Experimentul ia sfârșit prin uzură. Laide e salvată prin speranța maternității. "E ora ei, fără ca ea s-o știe a sosit pentru
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14913_a_16238]
-
iubit fiu al poporului"). Persistă, în fine, uzul sociologic și etnografic, oscilînd între afectiv-apreciativ și vag peiorativ, de pe la sfîrșitul secolului al XIX-lea: al viziunii poporaniste, sămănătoriste ("scene din popor"), sau al adversarilor ei. în linii mari, uzurile actuale corespund accepțiilor popor - "neam", "națiune"; "clasele de jos"; "țărănime" - adesea oscilând imperceptibil între ele. Politic și global termenul popor e adesea marcat emfatic de determinări ("acest popor", "popor român"): "este necesară mobilizarea energiilor puternice, curate și autentice de care dispune acest popor
"În popor" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15322_a_16647]
-
se pare una dintre cele mai grave maladii de care suferim. Acest zid al Berlinului, ridicat artificial între cele două concepte, nu face decît să omoare o idee veche, valabilă și importantă, ideea de spectacol. Filmul este, în oricare dintre accepțiile lui, de la început pînă la sfîrșit, un spectacol. Filmul fără public este film de familie. Se face, în general, cu o cameră video sau cu un aparat de filmat de opt milimetri și se proiectează pentru amici și rude. Eu
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
din România postbelică cu buretele este convenabilă pescarilor în apă tulbure". Ca și cum noi, adepții revizuirilor actuale, ne-am fi pus ochelarii poliției politice din epoca "realismului socialist"! Adoptînd noțiunea de "holocaust cultural" pentru perioada 1944-1989, M. Ungheanu îi acordă o accepție de fantezie. Precum într-o sinsitră operetă ideologică, totul ar fi fost doar productul criminal al unui complot al alogenilor, care au atentat la valorile naționale în anii '50, ca și în anii '70 și '80 și au încercat apoi
Un nou A.C. Cuza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15419_a_16744]
-
să existe par de-a dreptul ridicole. Puntea putea foarte bine să nu fi fost publicat niciodată. Nu este vorba despre "amânarea literaturii" cum credea Laurențiu Ulici - jurnalul ca o modalitate neliniștită de a întârzia solitudinea fatală a scriiturii, în accepția lui Maurice Blanchot - ci tocmai despre atingerea punctului de unde căutarea literaturii n-ar fi posibilă decât dacă ar fi fost deja găsită. "Încercarea scriitorului" este însăși reușita lui Teofil, iar cartea pe care o visa tânărul este "rotundă" tocmai prin
Reușita scriitorului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15489_a_16814]
-
adiacente cuvântului (zâmbetul, mișcarea brațelor, bătutul în masă ori în... propriul piept) nu sunt consensuale vorbelor (ba, dimpotrivă!) și atunci precizia folosirii cuvintelor devine imperios necesară. Chiar conceptul de politică a avut o dinamică vizibil sensibilă de-a-lungul istoriei, începând cu accepția elenă de "artă, știință a conducerii unui oraș". Au fost cazuri când "politică" a fost considerată și activitatea albinelor sau furnicilor, ori aceea din utopii. Definirea "politică" a utopiilor ar presupune însă evoluția, dinamica a lor, nu doar înscrierea în
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]
-
e mai degrabă un deșeu romantic./ Nici nu-i de mirare că vorbește/ de cincizeci de mii de hectare de ceață, acoperind,/ înspre vară,/ cincizeci de mii de hectare de-asfalt" (Neclintita limbă). Dar "deschiderea" lui Ioan Flora are o accepție mai largă decît cea a deschiderii textului către text, prin intertextualitate, a modalităților expresive, una către oglinzile alteia. Avem a face și cu o deschidere caracteristică a eului către lume, deci cu o extrovertire (și aci e de văzut o
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
se deosebesc cu absolut nimic înde ele, în cel mai bun caz aducând a chipuri umane doar prin platele și tâmpele lor tigve. În timpul jocului, aceste cârpe sunt oameni vii, autentici, dotați cu inimă, frământați de pasiuni. De aici și accepția limbajului drept un joc cu păpușile, în care, din flendurile sunetelor, sunt înjghebate jucării pentru toate situațiile posibile în viața lumii. Oamenii care vorbesc aceeași limbă sunt participanți la acest joc. Pentru cei ce vorbesc o altă limbă, păpușile fonemelor
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
despre cer, eu sunt sigur că surîsul ei (al mării) vopsește cerul pînă departe cu un surîs mai palid și că el nu e albastru decît din culoarea ei". Apelul la cuvîntul scris are, prin urmare, efecte catharctice, atît în accepție platoniciană, de inducție empatică a trăirii intense, cît și în sensul aristotelic contrar, de purificare sufletească și spirituală. "Plăcerea textului" cuantifică, și în cazul dat, corespondențele subtile dintre macrocosm și microcosm. Modul liric se împletește, în această proză, cu modul
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]
-
în alte articole, din motive prea lesne de înțeles. Era un strigăt de alarmă al unei societăți victimizate. Comparativ, să menționăm speculațiile, adesea oțioase, ce s-au emis asupra noțiunii de libertate în mediile democratice, care își îngăduiau grimase în fața accepțiilor sale (să-l cităm, bunăoară, pe un Paul Valéry: "unul din cele mai detestabile cuvinte care au mai multă valoare decît sens, care cîntă mai mult decît vorbesc - care întreabă mai mult decît răspund, unul din acele cuvinte cu care
O recuperare de conștiință by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14430_a_15755]
-
de ce. Nu face teorii prea multe pe această temă, enunță datele, etichetează, amendează ce e de amendat și trece la analiza propriu-zisă (în care excelează, de altfel) a operei, fiind convins că ea trebuie să primeze. Rolul criticului este, în accepția lui Daniel Cristea Enache, acela de a se ascunde în spatele cărții comentate pentru a o pune în valoare, iar exegetul chiar asta face, fără însă a se putea ascunde cu adevărat. Nu au cum să nu se observe aplombul, ideile
Mizantropul bine temperat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14467_a_15792]
-
Gheorghe Grigurcu Însuși conceptul de cultură, ne atrage atenția Gabriel Stănescu, primește peste Ocean o accepție specifică, impregnată de spiritul locului. Conform antropologului Ralph Linton, cultura ar fi "totalitatea acțiunilor unei societăți", iar în opinia altui cercetător (Herskowitz), ar reprezenta "tot ceea ce în mediu este datorat omului". Astfel cultura se consubstanțiază cu civilizația. Drept urmare, din punctul
Românii din Lumea Nouă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14059_a_15384]
-
detractor. Este evident că nu orice critic, oricît de drastic sau de neînțelegător, trebuie considerat detractor. Dl Dobrescu e conștient de diferența dintre unul și altul. Ampla prefață a d-sale se intitulează întocmai ca editorialul meu. "Detractorul este, în accepție curentă, persoana care lucrează cu bună-știință la știrbirea (sau distrugerea) bunei reputații a cuiva", scrie dl Dobrescu din capul locului. Definiția, corectă, comportă două remarci. Detractorul este de rea-credință și își face din negare un scop precis. El pornește de la
Critici și detractori by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14158_a_15483]
-
bun prieten al lui din tinerețe, supranumit Treize, mort acum, fapte și întâmplări „de demult", adică din Franța anilor ’60-’70, când un grup de tineri anarhiști din care amândoi făceau parte, îndoctrinați până peste poate cu teoria maoistă - în accepția căreia imperialismul american era un tigru de hârtie - militau în cel mai activ, dar și cel mai naiv mod pentru instaurarea Revoluției, pentru progresul „maselor largi". Romantici incorigibili, Martin, Treize, Fichaoui-dit-Julot, Momo-Mange-serrures, Judith, Chloé, Roger le Belge, Reureu l’Hirsute
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
în frază", DEX) - e curent; circulația destul de largă îi este asigurată prin școală. Al doilea sens - mai vechi și mai internațional - se referă la partea retoricii care se ocupă de topoi (sau locuri comune). Adjectivul topic, -ă are și alte accepții, motivate etimologic de sensul de bază - "local" (în medicină, de exemplu, se vorbește de "absorbție topică"). Termenul a intrat în română din limbile romanice moderne (franceză, italiană), dar originea sa mai îndepărtată e adjectivul grecesc topikòs, derivat din topos "loc
Topica și topicul by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14284_a_15609]
-
de altfel, în alt registru, și în Iarna bărbaților a lui Ștefan Bănulescu, o scriere și ea prețuită de Mircea Eliade, probabil în temeiul acelorași criterii de afinitate artistică. Blana de focă este un roman fără construcție de roman, în accepția clasică, lipsit adică de acel conflict central care structurează desfășurările epice și unifică acțiunea, ca sens, oricât de ramificată ar fi aceasta. Este unitar prin atmosferă romanul Mayei Belciu, prin elementele de cadru, și este dispersat epic prin faptul că
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
Ieșind din gravitația factologică, din sfera brut emoțională, el interpune, așa cum arată Marin Mincu, între mărturia sa și realul periculos, un "tampon metafizic", un "căluș celest" care e dat de elaborarea stilistică. Sub pana lui Adrian Popescu, stilul dobîndește o accepție paradisiacă. Rafinamentul d-sale e o soluție a (auto)contemplației absolutorii. Sentimentele se dizolvă în subtilitatea scriiturii, revin, sublimate, în compoziția ornamentului. Astfel erosul are parte de-o asemenea înscriere în decorativ, în esteticul datat, în itineranța exotică: "Simt/ că
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]