33 matches
-
prea văd cine să se mobilizeze pentru campanie. Sau poate-l clonează pe Geoană, că tot s-au învățat pesedeii s-o încaseze prin intermediari - boșii din partid nu-l percep încă pe "Mirciulică" drept unul de-al lor, în ciuda albăstrimii până-n vârful urechilor etalate de tennis-man-ul cu succes la senatori americani de vârsta a treia. Cât despre direcția Ponta-Daciana, va mai trece apă pe Dâmbovița până să-i dorească cineva la cârmă. Cu un guvern trecut prin parlament mai ușor
Atenție la Talpa Parlamentului! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12100_a_13425]
-
mame cu prunci la sân, copii blegi, bătrâni și femei care nu-ndrăzneau să se aventureze departe de ponton. O să vină iar mâine, Își spuneau, uitându-se la vasul care se Îndepărta lăsând În urmă un V bine desenat În albăstrimea cu reflexe de oțel a apei. Părea să Înainteze atât de Încet, Încât lui Adam i s-a părut că ar fi fost În stare să Înoate și să-l ajungă din urmă. Pe Sunny l-a așteptat În zadar
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
umeri și sus Dumnezeu Pe frunte îmi plânge rășina de brad. Curg sloiuri pe râuri și-n inimi dureri Bătrânii se sting... tineri sunt izgoniți Departe-și iau zborul - străini, pribegiți Speranțe-mpletind în dulci primăveri... Mi-e drag să privesc albăstrimea din zări Cetății de suflet să-i dărui Iubire Pe locul acesta să scriu ”nemurire” Roabă veșnic să fiu sublimei chemări. Referință Bibliografică: Rădăcini / Georgeta Resteman : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 185, Anul I, 04 iulie 2011. Drepturi de
RĂDĂCINI de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 185 din 04 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367072_a_368401]
-
și poate sper În visele frumoase sau limpezimi de cer Sunt lan aprins de maci sau foșnetul de frunze, Am flori de tei în plete și-al lor nectar pe buze? Sunt barca în derivă sau vasul împânzit Plutind în albăstrimea oceanului dorit În care își dau mâna în prospețimi de alge Lumina și iubirea ’nălțate pe catarge? Sunt întrebări o mie ce-mi macină ființa Simt cum se-aprinde-n mine o flacără, dorința De-a desluși mistere ce tainic mă-mpresoară
POEME DE DRAGOSTE (1) de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 168 din 17 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367242_a_368571]
-
cerul meu brăzdat de curcubeie Vrăjită sunt și-ascult suspinul ierbii Speranțele-mi renasc, căci sunt femeie... Spre râu privesc unde se-adapă cerbii Și port în mine-a fericirii cheie. În râul tainelor îmi scald privirea Spălând tristeți în albăstrimea-i lină Din toporași firavi culeg iubirea În ochi cu lacrimi calde de lumină Străină mi-e de-a pururi rătăcirea! Suspină iarba când îmi simte pașii Și firele se frâng sub bobi de rouă Mă mângâie în treacăt fluturașii
SUSPINUL IERBII de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 90 din 31 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349583_a_350912]
-
trase de vânt ca de viață/își cultivă sforile tari/ Ca pe niște simțuri esentiale/ Piatra filozofala bolborosește/ Undeva între suflet și trup/ Umerii încarcă cenușa/ Asmut poezia să-mi spună/ Că viața-i neterminată/ Eu pelerinul din razele/ Facerii albăstrimii în care/ Se-arată sfântul incendiat de cuvinte/ Pentru prima ca ultima oara, roaga-i-le”. Versurile Angelei Nache sunt o interpretare originala a sensurilor vieții, nu o simplă caligrafiere a lor. Prin debutul său editorial, ea confirmă prezența unei
VICTOR FELEA. JUBILAŢIA TRĂIRII de AUREL AVRAM STĂNESCU în ediţia nr. 337 din 03 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351235_a_352564]
-
Minunea - feeria din nopți de primăvară! MIRAJE-N PRAG DE PAȘTE Flori de cireș, ciorchine, te-mbată cu miresme Fulgi din petale fine, ninsori de prospețime Suspinul lin al ierbii, rodind sublime-aghesme Sub cerul ce-și revarsă o mare de-albăstrime Peste pământul reavăn... Scâncește greierașul La umbra-ngălbenită de păpădii - regine În verde-ostrov c-o rază valsează fluturașul, Luând în custodie și-o tufă de verbine. De catifea, suavă, tresare panseluța Narcisele din juru-i bârfesc o lăcrimioară Sub streașina bătrână a
FLORILEGIU DE PRIMĂVARĂ (1) de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 867 din 16 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/370996_a_372325]
-
glas de zăpadă Dansul sirenelor nopții, Tăceam amândoi ca-n templu Pașii se auzeau înfundat Sub arcada înaltă a vremii, Belșugul miresmelor albe Cădea ca spuma cascadelor Și în mâinile noastre împreunate Se topea răsuflarea suspinului, Liniștea noastră sălbăticită Prin albăstrimile nopții Tot acolo eram, același cântec Închipuia imaginea rătăcirii, Sub coroane de argint ascundeam Paloarea sângelui, umbra destrămată A nebuniei, gloria cărnii Îmblânzită de calmul unui tandru priveghi. BOCET Aspră floare de oțet mă sufoci încet încet din fundul butoiului
AROME DE IARNĂ (POEME) de ŞTEFANIA OPROESCU în ediţia nr. 1545 din 25 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/341005_a_342334]
-
caută noduri și pete până și-n soare și să nu cunoască răutatea confraților de condei care nu pot admite succesul altuia, astfel ca zborul să-i fie drept și lin, într-un avânt fără precedent, spre cele mai înalte albăstrimi cerești, de unde să poată contempla cu dragoste și înțelegere universul. Colegii de cenaclu unde a ucenicit, astăzi se bucură și sunt mândri în numele ei și pentru ea, văzând că floarea crescută în „grădina înmiresmată” a Lirei a ajuns la rândul
O PASĂRE MĂIASTRĂ. RECENZIE LA CREBELĂARTEA ANEI MARIA GÎBU CAFEA CU ZÂMBET DE REBELĂ de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342518_a_343847]
-
lucire mută Căutăm lumea scăldată în visare. Căutăm amintiri, visuri și speranțe Chiar dacă iubirea moare-n deziluzii Căutăm sălbatic printre discrepanțe Râsetul de frunze , norul de iluzii. Căutăm fericirea dragostei sublime Gonind spre soarele incandescent Căutăm avizi un colț de albăstrime Un dans al trupurilor recrudescent. Căutăm, căutăm și iarăși căutăm Teluricul fior pierdut în eternitate Cuibul unor brațe în care ne-alintăm Sufletul pereche ,templu-n afinitate! Referință Bibliografică: CĂUTĂM, CĂUTĂM... Mariana Stoica : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2031
CĂUTĂM, CĂUTĂM... de MARIANA STOICA în ediţia nr. 2031 din 23 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381349_a_382678]
-
ninge floarea unde cânta de dor privighetoarea. când scriu iubito mă lipesc de tine ca mângâierea ta să mă aline mireasma gurii tale să mă îmbete să-mi sature nepotolita sete. când scriu aud doar sunete profunde și-n primăvară albăstrimi de unde și văd cum chipul tău din nou răsare să-mi fie singur dor și alinare. luni, 15 aprilie 2013 Referință Bibliografică: când scriu / Ion Ionescu Bucovu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 837, Anul III, 16 aprilie 2013. Drepturi
CÂND SCRIU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 837 din 16 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345900_a_347229]
-
întâlnit un autor bărbat, care în proză, să reușească a transmite fiorii acestui sentiment atât de nobil, iubirea. „Amurgul pusese stăpânire pe parc, apele Someșului clipoceau între maluri, mirosea a sevă de primăvară. Ne așezăm pe prima bancă, învăluiți în albăstrimea înserării. Mâna Marianthei tremură ușor în mâna mea, la fel de tremurătoare. Ochii mei se scufundă în diamantele negre, amețitoare, ale ochilor ei... Ea respiră ușor, sacadat, iar trupul îi vibrează ca o coardă atunci când ne trezim înlănțuiți, eu cu brațele în jurul
CĂMINUL RACOVIŢĂ, AUTOR GRIG GOCIU de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1303 din 26 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362235_a_363564]
-
carierele de marmură din care se fac aici statuile. E țara tatălui meu, Leonardo Perussi. În somn e simplu... repet: nu e ca altădată, dar pe fond e același lucru, sunt lângă tine mereu. Am în fața micului birt al soțului albăstrimea Mării Ligurice. În ziua când te chemase la telefon șeful Atelierului de Sculpturi funerare, ca să-ți spună că lucrarea e gata, noaptea în somn m-am visat cu tine, mergând împreună, pe șoseaua alăturată cu mandarini pe margine, și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
fiert, lalelele mai păstrează mult timp, după ce ploaia încetează, perle aurite pe florile arcuite ca niște cupe în care se îneacă cerul întreg și nopțile încețoșate de vise. Răsărit Spre răsărit, soarele, retezat pe jumătate, dă să se ridice în albăstrimea cețoasă a cerului, care bătea, pe alocuri, în plumburiu, chiciura scânteia curat din înălțimea salcâmilor și, la câte-o adiere mai puternică de vânt se cernea în pânze subțiri peste el. Crâmpeie Lacrimile de plumb ale cerului, trezesc în suflet
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
se treziră tropotind pământul. Se prinseră pe după umeri, închizând cercul acelei bătute fără lăutari. Ritmul se păstra de la sine, fără eforturi. Îl aveau în sânge. Clucereasa își lăsă capul pe spate și privi cu nesaț cerul. Tocmai începea să capete albăstrimea fragedă a unei zile de primăvară. Respiră adânc aerul. Mirosea a pământ, a foc și fum bun, a ceruri primitoare. Și se simți în întregime reînnoită. Cu viața, cu gândurile, cu iubirea și cu suferința. Toate își avuseseră rostul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
În anii de demult poetul, cuvântul strivindu-și, a îndurat năpastele toate cu bărbăție și cele mai mari, cele mai crunte dureri, și le-a stins în muntele singurătății, ce și-a ales. Când la un semn s-au surpat albăstrimile cerului, și minutarele vremii treceau ca tăișuri prin toată făptura, în anii aceia, poetul voi să uite de semeni și vatră. În anii cumplitelor pâcle când pământenii cu sfânta lor omenie și carne s-au destrămat fără număr, și viața
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
complet debusolat. Pământul așa cum îl știu eu, mare și plin de forme de relief, miliardele de oameni, părinții mei, frații mei, casa mea s-au topit într-un mic punct nesemnificativ, față de grandoarea cosmosului. Nu se mai deslușește nimic din albăstrimea planetei natale. Undeva mult în spate, Pământul a devenit un mic grăunte într-un ocean nesfârșit de negură liniștită. Abia acum îmi îndrept privirea spre restul cosmosului. Ani de zile am privit de pe Pământ stelele scânteietoare și mi-am imaginat
Vis galactic. In: ANTOLOGIE:poezie by Melania-Anemona Zotic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_698]
-
vreodată, În viața ei, zile ca acelea? Nu! Hotărât - nu! Niciodată. Pentru că, așa cum zice o vorbă din popor, cine are cap prost, zadarnic Îl mai are pe umeri! Zadarnic, e, deci, capul acela frumos; zadarnici, deci, ochii, sticlind de o albăstrime și de o limpezime Îngerești; zadarnice și cosițele, care-i Înfrumusețau umerii, pieptul, și-i Întregeau trupul subțire și Înalt ca o verde trestie de lac, dacă-n capul ei, atât de frumos, Într-un moment de răscruce, n-a
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
betonat, țâșnind ca săgeata, din verdeața bogată, de lângă trotuar, sperie un stolișor de porumbei, de pe jos, care, zburătăcind În toate părțile, Îi păru un stolișor de stele strălucitoare, care urcă, și urcă, și tot urcă, În direcția soarelui și spre albăstrimea cerului, și, chiar, cu mult mai sus, dincolo de acestea! Hop, ș’-așa! Presa vremii, televiziunile din acel timp au urlat, zile În șir, mai dihai decât ca lupiin codru, În mijlocul celei mai dezastruoase ierni, a Începutului de mileniu trei. Pe
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
de notițe... impresii din romane, din poezii, scrise-n fiecare zi și la sfârșitul fiecărei notițe, ca o încheiere, ca o cugetare asupra adormirei: "Ermil, te iubesc! " {EminescuOpVII 118} CEZARA * Era-ntr-o dimineață de vară. Marea și - întindea nesfîrșita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc - albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stîncele negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
toată cugetarea ei se-mprospătase, toate visele ei reveneau splendide și doritoare de viață. Ea nu se mai sătura privindu-l... și uitase starea în care era. {EminescuOpVII 167} CEZARA* Era-ntr-o dimineață de vară. Marea-și întindea nesfîrșita-i albăstrime, soarele se ridica încet in seninătatea adânc - albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stîncele negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu apa sântă a Nilului... Destupă fiola și turnă trei picături ca cerneala din ea peste apa din cupă și apa deveni încet - încet întîi galbenă ca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră și adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în păhar și părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colo- 95r rilor lui... într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan, în fund, o muscuță de om, c-o cârjă în mână
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
topit noaptea. Poate că, neumbriți de gene atât de lungi și {EminescuOpVII 295} atât de dese, n-ar fi părut atât de întunecoși, poate că lumina, neoprită de acea mătase brună, ar fi limpezit noaptea voluptoasă a acelor ochi. Aveau albăstrimea transparentă a strugurului negru. Dacă a cunoscut cineva ochi frumoși, la a căror vedere se cutremură orce fibră, pe care i-ai privi cu o intensivă și, ca să zic, dureroasă plăcere, atunci erau ai lui. Era îmbrăcat într-un surtuc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mustățile lăsate pe oală, ca Taras Bulba. Deși mustățile îi atârnau, colțurile gurii îi erau ridicate într-un fel de zâmbet fără sfârșit. Deși zâmbea mereu, fața îi era întruna tristă. Deși ochii îi erau mereu triști, erau de o albăstrime care lumina chiar și pe întuneric. Deși ochii îi erau albaștri și luminoși, privirile păreau întunecate sub sprâncenele negre și groase. Deși sprâncenele și șuvițele încă negre din barbă și păr, amestecate cu altele albe ca neaua, arătau că e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tâmplă pe un fir auriu, i se încolăcește în părul blond, i se afundă apoi în unda ochilor". Dincolo de trăsăturile particulare ale fiecărui exemplar în parte, femeia de rasă "poate fi și o păpușă de Nurnberg, cu genele lungi și albăstrimea de cobalt a ochilor, cu gesturi pudice și mecanice; poate fi și Fecioara, prin ovalul pur al figurii, prin candoarea privirii o fecioară în așteptarea Bunei-Vestiri; și pentru cine vede forma plină și ascunsă a sânului și linia șoldului poate
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]