3,081 matches
-
care îți vorbește nu o face cocoțat pe un piedestal, ci e aproapele tău, un pățit ca și tine, care îți împărtășește amical din certitudinile sau, dimpotrivă, din temerile sale. Scriitorul e afectat și nu de puține ori îi simți amărăciunea în glas; nu judecă general doar idei și principii, dar și situații concrete, întîmplări, vorbe, gesturi; nu se pronunță public de la amvon, mai și monologhează; nu are mereu răspunsuri și soluții, se și lamentează. Scrie, de cele mai multe ori despre chestiuni
Bunul-simț ca ideologie by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11303_a_12628]
-
atîta trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu glas tărăgănat și surd, se desprindea, cu amărăciune, o adîncă silă." E un chip nobiliar, adus în roman parcă dintr-o pînză a Renașterii italiene. Că e vorba de un portret apusean, confirmă imediat Povestitorul în fragmentul deja citat ("De o sobră eleganță... rămăsese apusean"). Putem, cu oarecare
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
n-au dovedit o astfel de ignobilă consecvență. Dl Opriș ar fi putut lua în considerare aceste circumstanțe. D-sa n-are însă apăsări ideologice. Și e atît de mîndru a-l fi frecventat personal pe Beniuc ca să-i constate amărăciunile de la senectute, încît uită ce și-a propus în titlul articolului. Memoria lui Preda în declarații la miliție În titlu de o necruțătoare exactitate în ADEVĂRUL: "Pitiți după colțuri, cîte trei echipaje pe un bulevard, cu noile și sofisticatele lor
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14838_a_16163]
-
care personajul principal nu mai e eroul, cînd nu teza povestirii este în prim-plan, ci curgerea ei, iar personajele se pot numi, de exemplu, Gyorgos (George), Alexis (Alexandru), Iannis (Ion), atmosfera devine în fine respirabilă și injuriile sînt doar amărăciune. în contradicție cu aceste figuri aeriene, personajele feminine sînt reprezentante perfecte ale lumii în care se trădează și se rănește la fiecare pas, în care dragostea nu există decît ca sex și prostituție. Povestirile sînt, majoritatea, monologuri ale personajului masculin
Poză cu Proteus C. by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14893_a_16218]
-
de voci", "Der Weltverbesserer" - "Cel care îndreaptă lumea", "Der Schein trügt" - "Aparențele înșală", "Einfach kompliziert" - "Simplu complicat", "Heldenplatz" - "Piața eroilor" etc.). Sălbatic crește floarea mâniei mele și fiecare vede ghimpele care înțeapă cerul din soarele meu picură sânge crește floarea amărăciunii mele din această iarbă care îmi spală picioarele pâinea mea o Doamne floarea vanității mele care se sufocă în roata nopții floarea grâului meu Doamne floarea sufletului meu Dumnezeule disprețuiește-mă sunt bolnav de această floare care îmi înflorește roșie
Thomas Bernhard by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14939_a_16264]
-
cu secera ei care îmi intră în carne Doamne chiar și în grajd este neliniște și la marginea gârlelor unde rămâne zăpada Dumnezeul meu până șI copacul și peștele sunt pătrunși de neastâmpăr. * Vocea ta va fi vocea mea în amărăciune vocea ta care scutură moartea în brazde încremenite care mă distrug o Doamne din noapte și spaimă tropăie rugăciunea mea soarele și luna vocea ta este vocea mea Doamne sunt în tine strivit de chinul meu care-mi aprinde ochii
Thomas Bernhard by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14939_a_16264]
-
în același timp pentru mine celulă și distanță, pat și sicriu. Am cunoscut momentele cele mai fericite atunci când nu mă gândeam la nimic, visând nimic, pierdută într-o toropeală vegetală, o mătase a broaștei crescând pe suprafața vieții. Savurez fără amărăciune conștiința absurdă de a nu fi nimic, presimțind gestul morții și al dispariției. N-am putut niciodată numi pe cineva �maestru". Nici un Hristos n-a venit să moară pentru mine. Nici un Buddha nu mi-a arătat calea. Din înaltul viselor
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]
-
Chiar dacă se pot scrie trei cronici, nu una despre descrierile de natură, despre figurile de oameni care stau la cozi interminabile, despre considerațiile literare, despre aforismele filosofice, despre portretele pe care cartea le conține din plin. Toate scrise cînd cu amărăciune laconică, cînd cu o bogăție stilistică care i-ar rușina, dacă ar avea rușine, pe marii noștri "stiliști". Dar ce place în primul rînd e că scriitoarea nu mizează pe ele. Cu toată lipsa de curaj pe care și-o
Un jurnal ca un spectacol literar by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15265_a_16590]
-
lui Cioran a fost mult mai dificilă, renunțarea la română a avut pentru el și sensul unei asceze, limba franceză a fost pentru el și un fel de pedeapsă adorată, un fel de "ermitaj" - fie acesta rezervat gîndurilor negre, silogismelor amărăciunii și blasfemiei, inclusiv autocalomniei, exprimate cu o eleganță strictă. (Dar Cioran vorbea o franceză cu un puternic accent românesc, care trebuie să-l fi făcut să sufere; căci contrastul era enorm între identitatea lui stilistică din scris și identitatea imediată
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
își înșela bărbatul sărind peste el, culcat pe jos alături de pat, și femeia cu picioare groase din Scrisoare nouă, cea cu care "Seara, în vatra caldă, cu buzele pline de mămăligă, nădușiți, vom face copii" e distanța dintre ironie și amărăciune. În Madrigal răsturnat răsună muzica din Domnișoară, fată de pension: "Ai să te faci urâtă, fată tristă, fată de piatră...", altoită însă cu o luciditate și o gravitate blagiană. Cu diferența că nu "sfiit pruncia ei trecea", ci dureros în
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
la moșia lui Antoine Bibescu, călătorie care nu va avea până la urmă loc. Cornelia Ștefănescu reface cu minuție toate aceste evenimente, ne oferă și comentează o imensă informație surprinsă în cele mai mici detalii. Îi este dată Corneliei Ștefănescu și amărăciunea de a constata că prin "fabricații" de tot felul "Bibescu a falsificat textele culegerii" (cf. Capitolul " În căutarea adevărului unor scrisori") Scrisori ale lui Marcel Proust către Bibescu, texte pe care ea lucrase ani în șir și pe care Philip
O cercetare biografică by Irina Mavrodin () [Corola-journal/Journalistic/15497_a_16822]
-
venit mai ușor. Sunt nedreptăți și nedreptăți. Când înoți însă cu ochii scoși din cap, să ajungi la mal și când dracul, cu un hohot de râs, îți șterpelește malul din față... Foarte curios. Din asta, caracterul meu ieși întărit. Amărăciunea, câteodată, înalță. Totul e să nu se exagereze. Numit în locul meu, în aceeași zi, fusese Dinu Săraru, după cum am mai scris cu alt prilej. Nu zic nimic. Totuși, trebuie precizat că un astfel de lucru s-a petrecut nu numai
Sfinxul valah (variantă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14402_a_15727]
-
în fărâme sau cu înlocuitori)." (p. 14) Acest prim capitol dă și tonul cărții. E. Negrici reușește acolo unde probabil orice alt critic ar fi capotat. Obiectivitatea, privirea necruțătoare, fraza tăioasă, severă, mustind de adevăruri incomode, tonul adesea încărcat de amărăciune sau, după caz, de uimire, dezamăgire sau regret (scurte remarci au aer ușor confesiv), toate acestea conferă autenticitate discursului critic (dacă-mi este permisă expresia). De pildă, Ceaușescu în anii '80 „a crezut că poate subestima animalul și nevoile pântecului
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
ca atâtea altele, mai mult, prin optzeciști „s-a ratat șansa intrării în normalitate a literaturii noastre și s-a pierdut interesul pentru împlinirea datoriilor ei neonorate" (p.400). Până la urmă, criticul se mulțumește doar cu problematizarea și cu exprimarea amărăciunii că proza românească a rămas cu atâtea goluri. E. Negrici își dă și el seama că, până la urmă, nu din vina optzeciștilor prozatorii generației lui Breban și-au consumat energiile aiurea: „Dintr-o teamă exagerată de represiune și sub pretextul
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
al Societății Scriitorilor Bucovineni, Suceava, al Asociației "Liter Art XXI" (S.U.A.), al Asociației Lingviștilor Balcanici (Germania) și al Societății Române de Criminologie și Criminalistică - își prezintă la capitolul de note și comentarii scurta sa experiență literară: volumul de versuri Lăstarii amărăciunii (1995), romanul Eneas în cerc (1997) și volumul de proză scurtă Expresul Deilva de Ilva-Mică (1998).
Un roman parabolă by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14457_a_15782]
-
Poate că mai mult decît pentru opera lui îi sînt recunoscătoare tatei de a nu-l fi găsit în acest număr, de a ști că niciodată nu ar fi putut semna așa ceva". Concluzia nu poate fi decît impregnată de-o amărăciune generalizatoare: "Profund deprimată de această tradiție de lingăi. Să mai speri ceva de la intelectualul român? Pe atunci nici nu erau forțați: o simplă vocație de a se gudura la picioarele stăpînului. Oricare ar fi. Evident că "stăpînul" fiind azi cel
Un jurnal est-etic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14463_a_15788]
-
șocurile resimțite de S.S.R. de pe urma conflictelor interne, a luptelor dintre grupări, a violentelor atacuri din presă pornite nu odată din chiar lăuntrul Societății, asemănătoare unora care și acum se petrec, de ce n-am recunoaște-o? În 1927, Rebreanu scria cu amărăciune: "Atacurile din presă la adresa S.S.R. sunt totdeauna date numai de membri de-ai noștri. Suntem singura breaslă din lume care, la cea mai ușoară sau presupusă nemulțumire, ieșim în public să ne tânguim sau să ocărâm". Odinioară, ca și azi
O istorie a S.S.R. by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14496_a_15821]
-
atît de prost scrisă încît mă gîndesc cu groază la faptul că trebuia să figureze, fie și fragmentar, în cartea de limba română, cl. a VI-a". "Realismul socialist" în sine nu e, în ochii împăienjeniți de decepție și inextingibilă amărăciune ai lui Traian Chelariu, decît un pseudoconcept dăunător creației, rod al ignoranței și tendențiozității imorale: "Principialiștii cer lucruri despre care nici ei nu au habar. Realismul socialist e, în fond, propagandism socialist și, ca atare poate duce la izbînzi de
Mărturii nemijlocite (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14544_a_15869]
-
nimic; ce pot să-mi facă niște oameni?" sună versetul cheie, dătător de curaj. "Niște oameni" pot să facă, așa cum au și făcut, foarte mult rău. Dar filmul, deși e o incursiune în infern, deși distilează atîta cruzime și atîta amărăciune, îți lasă, în final, un gust stenic; pentru că, iată, ne convingem din nou, în orice condiții, în orice iad, oricare om e liber să aleagă.
Mărturie asupra unui suflet liniștit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14580_a_15905]
-
nazistă și Rusia sovietică. În mare, este denunțată politica de compromis și rolul său în scenariul dramei aceleiași epoci, ținute cu strictețe în vizorul său critic, de Pamfil Șeicaru. Ceea ce am reținut, ca trăsătură dominantă rezultată din experiența exilului, este amărăciunea. Ea dictează exprimării fondului. Mai acuzată decât încrâncenarea verbală a pamfletarului, cu suita sa de indiscreții și grosolănii, iscate din cine știe ce rivalități și pasiuni, mai mult sau mai puțin de moment, este intensitatea cu care s-a angajat să scrie
Secțiuni în dramele unei epoci by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14655_a_15980]
-
așa voi sfîrși./ deocamdată rup cu dinții din umăr plictisit de larma de-afară" ( mestec o singură dată). Imboldul asasin, "fenomen originar" al destinului biologic asumat, e încununat de pofta de-a "mînca" întreaga lume, de-a se desfăta cu amărăciunea-i ontologică: "După ce ucid nu mănînc cîteva zile sau mănînc/ cu ochii. o mare scîrbă îmi încrețește pielea/ și atunci m-aș jupui de viu. caut un pumn de pămînt/ mîinile merg în jos nu ating zgura sînt zile și
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
cel bătrân? Sunt ei oare absolviți de pândele voluptății frenetice, luxuriante, consubstanțiale acelui egoism ce omoară tot ce-i blând și elevat? Ba bine că nu! Mai ales că oamenii sunt ca și timpurile: unul înclină spre veselie, altul spre amărăciune, unul spre îndrăzneală, altul spre teamă, unul spre cruzime, altul spre milostivire, unul spre cumpătare, iar altul spre neînfrânare. Unde mai pui că astăzi, laolaltă tineri, maturi și bătrâni, suntem - nu-i nici o noutate - martorii unui timp al desfrânării, cu
Luxuria by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14147_a_15472]
-
ostentativ, ci am stat deoparte, fără să răspund la provocările și chemările care mi se adresau. - Scrieți despre o manifestație în cinstea lui Gheorghe Dimitrov și notați că la fel s-ar fi făcut și pentru Truman; apoi reflectați cu amărăciune: „Poporul e inconștient dar e nevinovat". Ar fi putut face poporul mai mult cînd cizma cotropitoare era prezentă? - Poporul nu avea posibilitatea să facă nimic fiindcă presiunea ideologică era atît de puternică, încît aspirațiile populare erau înăbușite; trebuiau respectate comandamentele
Pericle Martinescu by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14172_a_15497]
-
Constanța Buzea Aplecarea către a scrie aduce folos oricărui om sensibil pe care ceva, vreo întâmplare, l-a trântit sufletește la pământ. El apelează la poezie cu puterea amărăciunii, în singurătate, și gestul lui echivalează uneori cu nădejdea că se va ridica în sine și se va mângâia. Este, poate, o replică la răul ce ne însoțește fără istov, starea de poezie fiindu-ne dată tuturor, dar nu tuturor
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14210_a_15535]
-
criticul cel mai atent la actualitatea literară, dacă nu - zice el - și cel mai citit. Ascultat, recunoaște însă că a fost, - referințele la opiniile și judecățile sale de valoare sunt numeroase -, și aceasta îi rămâne cea mai mare satisfacție, dincolo de amărăciunea de a fi citit, în jurnalul lui Paul Léautaud, că un confrate l-ar fi calificat drept "mediocru, plat, fără stil". Dacă în memoriile din Să fie binecuvântați, evocarea numeroaselor figuri de scriitori pe care i-a cunoscut era situată
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]