85 matches
-
mai întîi complexitatea prozei lui Eminescu, dar - mi se pare - și inteligența discursivă a altor prozatori mai vechi, în primul rînd a lui Alecsandri. În capitolul consacrat interbelicilor și diversificării stilistice pe care aceștia o aduc în epocă, se remarcă ambiguizarea descrierii la Sadoveanu, procedeele mai tradiționale ale lui Rebreanu, modernitatea lui Blecher, excesul ornamental al lui Mateiu Caragiale; numeroase ilustrații convingătoare provin din texte de Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mihail Sebastian, Ionel Teodoreanu, G. Călinescu, Anton Holban. Cum observă autoarea
Tablouri în mișcare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11234_a_12559]
-
în insolit, în extravagant; acest ceva este întotdeauna un produs al banalității înseși, apărut dinlăuntrul ei și concurând-o treptat, grație unei mutații de semnificații.” Dar, criticul ratează formularea simplă a unei semnificații mai profunde, căci, deși intuiește bine principiul ambiguizării, Laurențiu Ulici nu rostește niciodată cuvântul artefact sau vreun alt sinonim. Or tocmai din acest punct de vedere interesează în mod deosebit povestirile lui Tudor Octavian. Prejudecata temelor minore și a banalului ca subiect permanent a complicat, probabil, rezolvarea ecuației
Indecența de a povesti by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12923_a_14248]
-
că a pătruns în programele universitare și acest lucru i-a adus o sporire a popularității. Să ne amintim că Joyce își dorea, la vremea lui, să producă o carte care să dea de furcă veacuri la rând învățaților. Concentrarea, ambiguizarea sunt procedee moderniste. Ce face Pinter nou este să le îmbrace într-o haină comună. Citim și ni se pare banal. E atât de clar că nu avem de ce să descifrăm. Nu avem ce descifra. Pinter însuși susține că nu
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
că a pătruns în programele universitare și acest lucru i-a adus o sporire a popularității. Să ne amintim că Joyce își dorea, la vremea lui, să producă o carte care să dea de furcă veacuri la rând învățaților. Concentrarea, ambiguizarea sunt procedee moderniste. Ce face Pinter nou este să le îmbrace într-o haină comună. Citim și ni se pare banal. E atât de clar că nu avem de ce să descifrăm. Nu avem ce descifra. Pinter însuși susține că nu
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
este victimă a firii "întortocheată și fantasmatică, imaginativă până la delir și vagantă, paranoic de curioasă și de bănuitoare, versatilă, glisantă, inextricabilă, persecutată de scenarii apocaliptice". Reciproca este valabilă pentru că Cesar personajul este un narator secundar care-și înregistrează scenariile, experiențele. Ambiguizarea instanței narative este evidentă, vocea narativă aparține simultan unuia și aceluiași autor. Autorul real complică dilema întrebându-se: "Dar cine este autorul? Eu, autorul (sau el, autorul...) am început cartea compunând un personaj care este prins într-un elan narativ
Autorul nu vrea să moară by Daniela Firescu () [Corola-journal/Journalistic/10543_a_11868]
-
că este vorba despre autorul-enunțător sau despre un martor, pretexte ale unui discurs tranzitiv. De cele mai multe ori, destinatarul, pentru că este indicat doar prin pronumele personal, permite identificarea cu cititorul (în fragmentul secund) sau, din partea cititorului, cu naratorul-autor (în primul). Strategia ambiguizării "personajelor" prin simpla lor menționare gramaticală și-a dovedit eficacitatea prozelită: oricine poate intra în pielea lor. 3) o dimensiune metatextuală foartre marcată. Aici vom remarca următoarele amănunte: dată fiind existența, conform lui Lucien Dällenbach, a unor metatexte denotative și
Autoficționarii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10604_a_11929]
-
granulația ceramicii?". Astfel de imagini "exotice" preiau întreaga tensiune a întîmplărilor narate și o camuflează într-o expresie poetică sau, mai bine zis, într-un poem narativizat. Din fragmentul citat reiese clar că plusul de poezie nu înseamnă nicidecum o ambiguizare a imaginii, o pierdere a clarității. Pentru Kikuji obiectul înseamnă o expresie perfectă a feminității lui Ota; pentru cititor (de orice naționalitate ar fi el) imaginea acestui obiect determină declanșarea unei lecturi și a unei înțelegeri de tip poetic (înțelegere
Un singur bărbat... by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16927_a_18252]
-
sale sunt scurte, precum respirația și rostirea sacadată a unui om încercat de intense trăiri sufletești. În concizia lor, unele texte amintesc de haiku-urile japoneze („Rugă”, „Primordiu”, „Stare” ș.a) Într-o lume literară în care în vogă e ambiguizarea, închiderea semnificațiilor sub multiple învelișuri de abstracțiuni, Eugen D. Popin optează pentru limpiditate, exprimare clară și concisă. Și totuși, pentru a-l înțelege e necesară multă intuiție și putere asociativă, pentru ca, din fulgurantele imagini ce ni se oferă, să poată
VIUL ŞI APROAPELE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2313 din 01 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380062_a_381391]
-
peste intuiție și imaginație./ Napoleon se războiește cu toată Europa. Revoluțiile aduc/ nenorocire și haos./ Revoluția industrială mecanizează totul. Bolșevicii reușesc marea/ înșelăciune și un secol de teroare se dezlănțuie. Regii abdică." Versurile sunt aici aproape expozitive și tranzitive, fără ambiguizare simbolică, efecte de stil, sugestivități de atmosferă. E o anumită structură istorico-ideologică fixată de poet, firul central al unei Istorii plurale pe care el îl desfășoară, legându-l strâns de cel al convingerilor personale. Acestea sunt nu mai puțin evidente
Aproape departe by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8009_a_9334]
-
mitul ,,une parole de subversion, une voix de révolte et un discours de sédition". În pofida unei serii de complicități și a unei prudențe excesive care se reflectă în plasarea acțiunii romanelor în perioada dejistă, în folosirea unor tehnici variate de ambiguizare, în sublinierea ideii că Revoluția a fost bună, dar punerea ei în practică a fost greșită sau în vehicularea teoriei celor două vârste ale comunismului(bună și rea), D. R. Popescu scanează realitatea prin intermediul mitului, exploatându-i exact acest potențial
Mitul în romanul românesc postbelic by Evelina Cârciu () [Corola-journal/Journalistic/8148_a_9473]
-
îmbrățișarea aceea. Plângea. După mult timp în care lacrimile nu veniseră atunci când avusese nevoie de ele. Acolo, în brațele lui, în sfârșit putea să plângă. Dar poate ceea ce atrage cel mai mult în textele Mihaelei Alexa este ambiguitatea, mai exact ambiguizarea. Nu știm cine vorbește, cu cine vorbește, cine este naratorul, dacă naratorul e subiectiv sau obiectiv, în ce măsură este implicat direct sau indirect în narațiune. Un text realist? Pagini fantastice? Descrierea fenomenologică a unui traseu oniric? Fără îndoială că întâlnim în
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
sens special s-a dezvoltat și în muzică, pentru a desemna un stil muzical anume, caracterizat printre altele prin repetitivitate. În evoluția adjectivului și a substantivului minimalist se manifestă în momentul de față două direcții care duc către lărgirea și ambiguizarea sensului său. Pe de o parte, în limbajul tinerilor, termenul circulă destul de mult pentru a desemna nu numai un stil muzical, ci și o manieră vestimentară. Din cauza antipatiilor violente dintre diversele grupuri juvenile, cuvîntul se încarcă de conotații peiorative, justificate
Minim, minimal, minimalist... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9008_a_10333]
-
aceeași amenitate și cu aceleași inatacabile standarde formale. Mai puțin eterogen decât o afirmă titlul, volumul Eclectica, apărut de curând la Cartea Românească, continuă să evite tocmai notele specifice ale generaționismelor de dată recentă: supralicitarea afectivității, confesiunea zguduitoare, aparenta anticalofilie, ambiguizarea - deci poetizarea - cotidianului, narativitatea. Să refuze emoționarea publicului și violentarea lui. Cu alte cuvinte, să stea, ritos și simpatic, în calea tăvălugului - eficace ori nu, valoros ori nu neapărat - de clișee. În mod clar, o asemenea atitudine devine interesantă întâi
Europa latină by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9024_a_10349]
-
petrece într-un nicăieri geografic, să luăm în serios aventura subacvatică a unui cuplu oniric și afrodisiac cu totul și cu totul straniu. Așa stând lucrurile, nu putem decât să suspectăm Submarinul iertat de a se fi născut dintr-o ambiguizare permanentă a unui scenariu centrat vag pe o poveste propriu-zisă. Dintre acelea care se ascultă în copilărie și din care se scriu doar la maturitate. 8 De ce un asemenea titlu? Ce sau cine e, în definitiv, acest submarin iertat? În
Decret de grațiere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9538_a_10863]
-
prin borcanele bine legate de Dan Sociu, prin insomniile lui Claudiu Komartin), această nefiresc de detașată înstăpânire asupra unui lupanar ne sună pur și simplu străin. Cultivarea abstracțiunilor, vizionarismul mimat sau autentic, inserția de personaje fără carne și fără oase, ambiguizările scăpate de sub control, narativizarea la imperfect a unor bizarerii țin de o anume poetică uniform adolescentină. De un limbaj suprapersonal, colectiv. Și mai degrabă de o sociologie a literaturii decât de o istorie a ei. Cu rădăcini - asumate sau întâmplătoare
O editură, două cărți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9580_a_10905]
-
aici, dar oarecum pe marginea problemei, este acela că Dumitru Crudu nu se limitează să facă în scris ceea ce ar face un asemenea tip de autor, ci își impune și își delimitează proaspăt cuceritul statut. Prin lipsă, prin exces, prin ambiguizare, cumva-cumva el e întotdeauna prezent în textele lui. În ce ipostază? Ascultați vorbele unui personaj și căutați să deduceți, până la urmă, ce meserie are, dintre toate înșiruite, autorul piesei Oameni ai nimănui. Nu veți prea reuși, vă avertizez, decât dacă
Dramaturgi ai nimănui by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9602_a_10927]
-
Și Reichmann, și Dan Stanciu prestidigitează cu mai mult aplomb decât visează. Când e s-o recunoască, o recunosc cu absolut fair play: "În următoarele câteva minute, vom construi un obiect verbal cu multiple funcții (printre care și aceea de ambiguizare a imediatului). El se va compune dintr-un plan de suprafață și unul adânc, între care vor fi intercalate diverse moduri de exprimare, unele mai lacrimale, altele mai generaliste, dar toate alcătuind împreună un fel de Wikipedia cu peroane amovibile
Manierisme by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6838_a_8163]
-
suspans, regizorul adăugând alte două exemplare la colecția prodigioasă de memorabile femei fatale din Dressed to Kill (1980), Femme Fatale (2002), The Black Dhalila (2006). În încercarea de a conferi adâncime poveștii, o serie de coșmaruri punctează trama psihologistă, căznită ambiguizare a interferenței dintre planul real și cel fantasmal. La fel, dipticul la care apelează regizorul, cu un volet deschis către ceea ce se întâmplă pe scena unui spectacol de balet, iar celălalt către desfășurarea unui lanț de evenimente care culminează cu
Domnișoara Christina și domnișoara Isabelle by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3328_a_4653]
-
au suportat ca decenii la rând să fie conduși de un astfel de individ. El nu e nicio clipă un pedagog, sau dacă e unul, atunci e unul adevărat, care vorbește prin puterea exemplului, inclusiv al celui propriu. În această ambiguizare a naratorului găsim unul dintre semnele relativizării narațiunii, atât de specifice prozatorilor din Banat, fie că e vorba de Livius Ciocârlie sau de congenerii lui Mircea Pora, Viorel Marineasa și Daniel Vighi. La Pora relativismul unghiului de vedere se întâlnește
Cronica unui eșec existențial by Andrei Bodiu () [Corola-journal/Journalistic/3548_a_4873]
-
principalului „narator”, ca și perspectiva din care el prezintă faptele, ca și atmosfera în care acestea se lasă scăldate, totul ne duce cu gândul la prima parte a romanului Cartea nunții, cu ale sale „cele trei Grații” și cu aceeași ambiguizare a sentimentului prin travestirea în bravadă și fanfaronadă, parodie și joc. Textele de mai jos ne apar astfel ca un preludiu (experimentat exclusiv de autorulnarator al misivelor) al secvențelor din primul roman. Reținem de asemenea dispoziția caragialească a emitentului, care
O idilă giocosa by Nicolae Mecu () [Corola-journal/Journalistic/3012_a_4337]
-
din povestirile cele mai ample din volum, Niño, care reia conflictul tată-fiu, poate fi analizată comparativ cu Verdictul kafkian, considerat de Vila-Matas „cea mai de neuitat și cea mai teribilă dintre povestirile lui Kafka”. Scriitorul spaniol abordează relația tată-fiu prin ambiguizare și extindere semantică a termenului de tată natural, devinit în final Tatăl ceresc, autoritatea supremă care hotărâște discreționar, prin verdict inapelabil destinul și sfârșitul copilului. Considerații despre arta narațiunii, viziunea și personalitatea lui Kafka se găsesc presărate în jurnalul personal
Franz Kafka în literatura spaniolă by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3018_a_4343]
-
generos cu labirintul lăuntric al sinelui și luciditatea de care vorbeam aduce soluții potrivite eului liric. Sunt revelații, în fapt, căutate tocmai pentru o ordonare a reflecției. Poezia Adrianei este această nevoie de clarificare, de dezambiguizare cu mijloacele proprii ale ambiguizării. În susținere, se cuvine să citez două poeme frumoase, în care metafora își calculează înălțimea visului pentru a reuși definiția exactă a stării și o transmite în câteva expresii tușante: “îmi vindec nopțile de parfumuri amestecate visul îl tot împart
ADRIANA BUTOI- PRESCURTAREA LITEREI MARI de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1786 din 21 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369918_a_371247]
-
deseori ridiculizat de clasiciștii francezi, a fost foarte apreciat în Spania de elita artiștilor vremii. Și opera lui Cervantes stă sub semnul manierismului. În celebrul roman Don Quijote (1605), sunt întâlnite aproape toate caracteristicile acestuia: amestec de elemente reale și fantastice, ambiguizarea granițelor dintre real și ireal, natura duală a eroului. Don Quijote e un personaj pozitiv în esența sa, nobil în intenții, dar ridicol până la grotesc în fapte. Acest conflict al contrariilor este specific manierismului. Atât Gόngora, cât și Cervantes au exercitat
DESPRE MODERNITATE ŞI MODERNISM de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1837 din 11 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340316_a_341645]
-
verbul „a soți“ (a se însoți) înseamnă „a ASOCIA. GRUPA. ÎNSOȚI. ÎNTOVĂRĂȘI. UNI.“, respectiv „A se întovărăși. 2 vt (Îrg) A face părtaș“, abia ultimul înțeles uzual fiind „3 (Reg) A se căsători“. Având în vedere realitatea lingvistică, dar și ambiguizarea și relativizarea accentuată a relațiilor sociale din ultima perioadă, în Constituția revizuită textul a fost reformulat, cuvântul „soți“ fiind înlocuit cu formularea „doi oameni de sex opus“, textul constituțional impunând ca orice căsătorie să poată fi încheiată doar între oameni
INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ din 7 iunie 2024 () [Corola-llms4eu/Law/283827]
-
un filozof scrie livresc și uzeză de prețiozitate. El poate pierde la impactul cu cititorul prin neîncredere în poeticitatea sa: ori face poezie, ori logica gândirii, ori estetizează sentimente, imagini, portrete, ori interpretează pe bătrâna Sophie limpezind căile cugetării - abtractizarea, ambiguizarea nu i-ar fi la îndemână. Și totuși Dumitru Pană este și filozof și poet în volumul Lakonika, Ed. Conta, 2015; m-a surprins cu un stil original, bine dozat între cele două haruri ale minții, filozofia și poezia. Cartea
DUMITRU PANĂ- LAKONIKA de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 2000 din 22 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379123_a_380452]