332 matches
-
fac unile ca d’alte acestea". Rezumarea situațiilor nu e lipsită de simț ludic: "dumnealui ( ...) au cumpărat ce n-au știut, cum și vânzătorul i-au vândut ce n-au avut". Modernitatea lingvistică a textelor se manifestă în minuțioasa trimitere anaforică (numitul hoț, acel..., mai sus numiții, anume...), sau în sistemul, perfect identic cu cel din prezent, de marcare a distanței epistemice, prin cum că și modul condițional ("amăgindu-l cum că hoțul ar fi țigan al dumnealui"); ca și prin
Citind anaforale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13871_a_15196]
-
este preluat destul de des de o întreagă serie de elemente lexicale specifice. Pentru a asigura coeziunea textului, explicitînd relațiile dintre elementele evocate, un cuvînt o dată introdus reapare însoțit de un semn de recunoaștere sau e substituit de un așa numit anaforic: un doctor... doctorul/ acel doctor... el/ acela. În același scop, se folosesc și anumite participii adjectivate și substantivizate, de genul: respectivul, numitul, pomenitul, citatul - care apar și în îmbinări mai mult sau mai puțin stabile, în variante compuse cu sus
Respectivul, împricinatul ... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17197_a_18522]
-
mai curînd negativ al obiectului despre care se vorbește, obiect nu numai al discursului sau al discuțiilor, ci chiar al unui gen de proces juridic. De la această interpretare vine, probabil, un element mai nou în seria de instrumente ale conectării anaforice: împricinat. În registrul colocvial, cuvîntul devine un substitut glumeț al lui respectiv: atestările scrise de mai jos provin, e drept, de la un singur publicist, dar cîteva exemple orale îi confirmă o oarecare circulație - în forma adjectivală - "vă mai zicem doar
Respectivul, împricinatul ... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17197_a_18522]
-
mult remarcată, a formei feminine cu valoare neutră asta, acceptată și în alte registre cînd e cuprinsă în expresii și îmbinări relativ stabile ("Asta e situația", "Asta e tot" etc.), celelalte continuă să fie puternic marcate. Utilizarea lor ca elemente anaforice (care trimit la un referent deja menționat în text) merită să fie studiată în mod mai amănunțit în sistemul limbii române. Analiza unui număr mare de texte scrise și de conversații orale ar putea stabili criteriile mai puțin evidente ale
Ăla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15844_a_17169]
-
determinant, la fel de mult ca de o indicare deictică, evident nepoliticoasă ("Cine e ăsta?"). Cazul deictic e foarte clar: anularea sau obiectualizarea individului prin persoana a III-a și demonstrativ e în multe limbi percepută ca grav nepoliticoasă, chiar agresivă. Cazul anaforic e mai complicat: cît timp cel desemnat nu are acces la formulă, ea poate fi considerată pur și simplu funcțională și neprotocolară (de pildă: "ăia de la poștă"); atunci cînd cel în cauză o "interceptează", reacția sa e adesea negativă (poate
Ăla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15844_a_17169]
-
reprezintă o prelucrare asumată. Cantitatea de poeticitate nouă adusă de scriitorul român covîrșește uneori textul-bază. În variantă originală, Psaltirea lui David reprezenta o suită de paragrafe redactate în proză poetică, adică într-o proză cu cîteva trăsături stilistice marcate: repetiții anaforice și epiforice, ritm de diferite facturi, revenirea unor cuvinte-cheie, interogații și exclamații retorice etc. Versificîndu-l, Dosoftei aduce poemul sacru la o formă inedită. În varianta poetului român se află imbricate trei categorii diferite de texte: traduceri în versuri ale psalmilor
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
ample, conservă un ritm sensibil, mai variat și mai capricios decît în poezie, însă un ritm care se impune imediat cititorului. Prozatorul conservă de asemenea toate atributele convenționale ale versului, utilizînd fără reținere aliterațiile și asonanțele, repetițiile sub diferite forme (anaforice și epiforice), paralelismele, refrenele, cuvintele-cheie prin care se marchează dominanta semantică, pentru a nu mai vorbi de toată galeria figurilor semantice (între care se detașează comparația, nu metafora - ca în poezie). Rezultă un gen de proză cu totul personal, neîntîlnită
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
răpedziră. Ce, precum să dzice cuvîntul (Fată munții și născură un șoarece), că pre cîtă groază arătară atîta de batgiocură rămasără“ (Partea a IV-a). Autorul asigură prozei sale un ritm de diverse proveniențe. La loc de cinste găsim repetițiile anaforice, epiforice, ca și îmbinarea cuvintelor după accentul lor natural, pentru a se crea un ritm fonetic. Dar Cantemir are la dispoziție și mijloace de ritmare mai subtile: este maestru în formarea lanțurilor de sinonime totale sau parțiale, creînd astfel și
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
ca să-l spânzure de un par. Însă înainte de această concluzie „fără ieșire”, perfect lucidă și sadică, întregul corp al poeziei se bazează pe reticență ca figură retorică ce spune ceea ce neagă. Dar ce neagă Buttitta, în mod repetat, ba chiar anaforic? Neagă că el, poetul, este cel încercat de ranchiună, ură, mânie, conștiința nedreptății în legătură cu clasa aflată la putere. Toate aceste sentimente le încearcă poporul, poetul fiind doar mediatorul lui. Însă, prin ele, Buttitta nu face decât să afirme contrariul. De ce
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
creștinii, și toate țările care l-au știut și carii nu l-au știut, ci numai de numele lui au auzit, pentru multă înțelepciune și bunătate ce făcea în toate părțile”. Sunt adunate aici, într-o aglomerare pe care repetițiile anaforice o ritmează obsedant, cadențându-i fluxul de litanie, toate calitățile care făcuseră și urmau să facă gloria perenă a marelui bărbat. „Recapitularea” aceasta - prin care Anonimul Cantacuzinilor se singularizează între cronicarii secolului al XVII-lea - esențializează, asociind repetiția, insistența și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nici semantic, ci comunicațional: a atrage atenția, a conchide prin reluarea mesajului principal, a convinge. În ciuda unor aspecte încă neclare și litigioase, putem spune că limbajul jurnalistic are câteva trăsături distincte: un grad redus de complexitate; concizie, credibilitate, claritate; elemente anaforice (de înlocuire) puțin prezente; sărăcie a conectorilor conjuncționali; extensie minimă a textului; sărăcia epitetelor descriptive; prezența apăsată a elementelor de localizare; reducerea până la dispariție a elementelor de subiectivitate: prezența eului, constatările și valorizările personale; prezența dublei întreruperi, gestionarea anume a
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
de euforie, - mireasma - domină discursul, construit din modulații ale acestui singur motiv, În cîteva versuri ce atribuie În chip insolit obiectului parfumul - stare evanescentă a materiei, permițînd sugestia deplinei osmoze Între eu și univers peste orice limită, de unde și structura anaforică a ultimei secvențe, ce precipită ritmul asocierilor: dar e mireasma ca un fior e mireasma sunt oglinzi cu parfum de garoafe sunt oglinzi cu parfum de busuioc sunt oglinzi prinse cu agrafe sunt oglinzi care nu se văd deloc cum
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
unor jurnaliști). ANAFORĂ (în opoziție cu CATAFORĂ) După domeniul de utilizare (stilistică sau sintaxă), teremenul de anaforă își schimbă sensul. În stilistică desemnează repetarea unui cuvînt sau grup de cuvinte la începutul unor versuri sau fraze succesive. În sintaxă, elementul anaforic trimite la contextul lingvistic anterior (pronumele la nume, termenul generic "problemă", "fapt", "chestiune" la paragraful precedent). ANALIZĂ De la Louis Hjelmslev termenul desemnează ansamblul procedurilor utilizate în descrierea unui obiect semiotic considerat ca un tot de semnificație. Această descriere este considerată
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
lași codrul tot în floare / Și te duci când vine vara, / Și nu cânți în codru seara?"292 Enunțurile descriptive, diminutivale, retorica explicită, construită pe baza personalizării verbale și nominale, transformă discursul monologat în discurs dialogic, făcând posibilă prezentarea directă, anaforică: "Cuculeț cu pene sure, / Ce lași lenea să te fure, / Ce nu cânți colea pe cracă / De urât ca să-ți mai treacă. / Ai vreun dor, ai vreo durere, / N-ai ce inima îți cere? N-ai destulă pană-aleasă / Ori vreo
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
viața mea e o viață de spion și condamnat. Aș fi vrut să-l rog eu să-mi ceară să-i povestesc, căci deși era atât de tăcut și îndepărtat, îl ghiceam în stare de o mare prietenie."367 Prezența anaforică a structurii "aș fi vrut", prin prisma optativului perfect, punctează antitetic convingerea celorlalte personaje (inclusiv a doamnei T.) că nu se cunosc și că nu resimte nici un sentiment profund pentru ea. Orgoliul și profunzimea trăirilor mențin personajul masculin în defensiva
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
a discursului în cadrul căreia lingvistica apare ca auxiliar al istoriei sau al sociologiei. În paralel, Michael A.K. Halliday și Ruqaiya Hasan propun o altă concepție asupra textului: ceea ce interesează în producerea textuală sînt mărcile de legătură dintre fraze (fenomenele anaforice, conectorii logici). Halliday și Hasan vorbesc pentru prima oară despre textura asigurată de coeziunea textului, descrisă ca o perspectivă semantică asupra acestuia. Direcția de cercetare lingvistică propusă de Noam Chomsky și Teun Adrianus van Dijk, cunoscută sub numele de gramatică
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
să spună ceva despre enunț, și nu prin enunț, el se poate disocia de acesta, pentru a transforma mai ușor regulile general admise ale hipotextului: în textul nostru, comentariul metadiscursiv are funcția de transformare hipertextuală. Este ceea ce indică explicit forma anaforică "ca aici", la începutul celui de-al doilea paragraf; de fapt, primul paragraf constituie incipitul romanului: această modalitate curentă de a prezenta un roman pe coperta finală (extrasul fiind hipotextul) este sursa unui comentariu parodic oferit spre lectură sub forma
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
ca aici". Făcînd trimitere la un fragment de discurs deja elaborat (primul paragraf), desemnîndu-l sumar în funcție de situația lui în spațiul discursiv, elementul metalimbajului parodic "ca aici" operează în planul progresiei logice a textului (producerea de hipertext). Această expresie de tip anaforic este analizabilă în relația întrebare/răspuns care structurează începutul celui de-al doilea paragraf: Întrebare: Ce se găsește ÎN GENERAL pe spatele unei cărți? Răspuns: Primele sale rînduri, CA AICI, numele personajelor, începutul poveștii pe care o vor trăi, uneori
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Este absolut necesar ca: propoziția Q introdusă prin CU TOATE ACESTEA ("la jumătatea drumului dintre liniștea foii de manuscris și cea a vacarmului mulțimii, cîteva spații [s. n.] comerciale permit amatorilor de carte să se întîlnească liniștiți") să instaleze un segment anaforic al textului care îl conduce la o concluzie [P6]: [P2] Cîteva spații comerciale [P3] Locuri în care găsim [P4] Locuri în care poți vorbi [P5] Unde fiecare este în măsură [P6] Viitorul cărții se bazează pe aceste librării. În acest
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
al coerenței tematice: elementul contextual ("locuri") este atît de cunoscut încît poate fi omis. Această repetare, din cauza redundanței, limitează aportul de noi informații: dar, după cum am observat, caracteristica unui text constă în raportul care se stabilește între unitatea (tematică: segmentul anaforic) și progresia lui (rematică și argumentativă: prezentarea ultimului cuvînt din text). De fapt, ultimul cuvînt din text obligă la o recitire a întregului paragraf: introdusă printr-o reluare demonstrativă, această hipertemă include componentele enumerate anterior; de aici rezultă așteptarea declanșată
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
are loc pe baza unei relații metonimice: propoziția SIT este dominată de categoriile spațiale (SIT Loc: "situate foarte departe în spațiu [...] altele plasate în Orientul Apropiat") și temporale (SIT Temp: "situate foarte departe în timp [...] altele în zilele noastre"). Forma anaforică "aceste nouă nuvele → aceste scurte povestiri" determină o nouă relație care influențează direct tema-titlu: "aceste scurte povestiri echivalează efortului...". Relația permite o asimilare despre care am mai vorbit (comparația AS: "echivalează"). Asimilarea se manifestă aici printr-o reformulare prin care
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
q (PR). Aici este vorba despre o ipotetică reală care permite definirea unei "lumi actuale" ca punct de reper al evenimentelor în raport cu interacțiunea aici-acum, adică în raport cu situația de enunțare. Constrîngerea de legătură între p și q este asigurată prin reluarea anaforică "un copil" → "îl". Vom urmări în ce fel se realizează această trecere, plecînd de la studierea unui lanț comparabil în (4); în plus, vom vedea în ce măsură o propoziție poate fi considerată argument pentru o concluzie. (4) [P4] Cu cît un copil
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
unui pumn american; primul verb la PS asigură coeziunea tematică cu propozițiile precedente ("deschise" ← "lovi"), al doilea, legat cronologic și cauzal, anunță logica acțiunilor și a evenimentelor ulterioare ("evită" ← "căzu", "se rostogoli", "îl imobiliză"). Acțiunea este posibilă și prin reluarea anaforică a actorului numit (John → el [deschise] → Ø[evită]). Din acest punct, [P4] poate să confirme rezolvarea întîmplării (Pn4): și în acest caz, un element separat (ca și în Pn3) permite încheierea procesului ("dezechilibrat" conotație negativă a agresorului VS "din instinct
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
P6] ne-o oferă spre lectură. Sensul configurațional al textului este explicit actualizat în această morală. Morala pune în scenă două modalități enunțiative care denotă prezența enunțătorului: [P6] "Imbecilul! Spărsese ambalajul sticlei de Balafre!" Să marcăm acest caz de ambiguitate anaforică: "spărsese" face referire la agresor, nu la John; noțiunile de memorie discursivă și de cunoaștere împărtășită, evocate mai sus, permit reconstruirea coerenței anaforice din propoziții. "Morala" transformă povestirea într-o pastișă a romanului polițist. De fapt, morala explicită, indicînd clar
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
care denotă prezența enunțătorului: [P6] "Imbecilul! Spărsese ambalajul sticlei de Balafre!" Să marcăm acest caz de ambiguitate anaforică: "spărsese" face referire la agresor, nu la John; noțiunile de memorie discursivă și de cunoaștere împărtășită, evocate mai sus, permit reconstruirea coerenței anaforice din propoziții. "Morala" transformă povestirea într-o pastișă a romanului polițist. De fapt, morala explicită, indicînd clar scopul narațiunii, orientează interpretarea, facilitînd trecerea de ordin secvențial/ evenimențial spre o dimensiune configurațională a discursului. Fie următoarea reprezentare schematică a logicii superstructurale
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]