4,707 matches
-
atmosfera înfierbântată. În mijlocul scenei goale eu așteptam, cu mâinile în buzunare, cu un calm care mă mira chiar pe mine. Bătrâna inimă se simțea bine, căutând să devină, cel puțin parodic, demnă de armele și de bărbații care, din țărmul apusenii Lusitanii, pe nebrăzdată de corăbii mare etc., etc.... (începutul poemului epic Lusiada de Camőes, n.n.). La parter și în câteva loji bărbați cu înfățișare respectabilă cereau liniște prin gesturi și cuvinte. Am zărit fața pe jumătate speriată, pe jumătate amuzată
Centenar Erico Verissimo - Solo de clarinet by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/11241_a_12566]
-
fi tranșate de plano și, oricîtă stimă și recunoștință am purta puterilor euroatlantice, incontestabil scut împotriva pericolelor geopolitice care ar putea plana deasupra nației noastre de la gurile Dunării, nu credem că se cuvine a admira ,tot ce mișcă" în spațiul apusean, a ne reprima orice rezervă. în viața publică, spiritul critic e oricînd necesar. O admirație oarbă, o genuflexiune umilă (ori, și mai grav, astuțioasă) în fața fie și a unor culturi și civilizații cu elemente, pentru Estul Europei, paradigmatice, n-ar
Vintilă Horia sau "exilul pur" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11321_a_12646]
-
alteori însăși tema Vestului a fost folosită fie pentru a simboliză direcția autentică, sigură, dătătoare de speranță, o adevărată religie și un panaceu pentru toate problemele națiunilor din Est. Din perspectiva alternativelor politice din Est, care se revendicau de la valorile apusene, Vestul a reprezentat o permanentă sursă de inspirație, de dialog politic real sau imaginar, de continuă raportare. Prin statutul său, monarhia constituțională, în imaginarul politic și simbolic românesc, a fost într-o congruenta perfectă cu valorile politice, sociale, economice, culturale
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
stabilității, a fracturat continentul și a mărit clivajul dintre Est și Vest. Regele Mihai definea, în 1992, astfel situația, cu accent pe relația Est-Vest, încercând să sublinieze atitudinea Occidentului față de statele din Europa de Răsărit: "(O) catastrofă (postbelică). În țările apusene se sfârșea războiul, în celelalte începea unul ascuns, care a durat până zilele noastre și în unele locuri mai durează încă. Războiul comunismului împotriva oamenilor. Asta nu e o vorbă, e o realitate. Noi ne aflăm acum în aceeași situație
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
unul ascuns, care a durat până zilele noastre și în unele locuri mai durează încă. Războiul comunismului împotriva oamenilor. Asta nu e o vorbă, e o realitate. Noi ne aflăm acum în aceeași situație în care se aflau unele țări apusene după război, dar ne e de două ori mai greu dacă te gândești că războiul împotriva oamenilor a durat patru decenii și jumătate"6. Perspectiva unui război rece cu împărțirea sferelor de influență este o paradigmă frecvență în științele politice
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
deschiderea celui de al doilea front împotriva Germaniei, în vestul Europei. Această a făcut ca întreaga Europa de Est, deci, si România, să cadă pradă Armatei Roșii". Totodată, rememorarea actului de la 23 August îl determină pe rege să vorbească despre "hotărârea Aliaților apuseni de a plasa țările din Estul Europei în sfera de influență și de control a Uniunii Sovietice", insistând pe faptul că România a fost "vândută" Uniunii Sovietice la Ialta. Peste toate acestea, Mihai I concluziona că " În cele din urmă
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
numelui. în orice caz, un occidental. Decide însă să-i spună cititorului că armașul era fugar "din părțile turcești". "Urîtul port boieresc" ar putea deveni în secvența anticipativă, dacă ignorăm polisemia arhaică a cuvîntului, "portul semeț". Iar numele cu sunet apusean e înlocuit de o "poreclă", luată, după obicei valah, de la numele moșiei. Constatarea primei incongruențe e însă suficientă ca cititorul să se oprească asupra secvenței altfel decît vor Pașadia sau Povestitorul. Pe acesta din urmă îl putea uimi, în întîlnirea
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
autorului. Obișnuință de lectură pe care, aici, textul nu o susține. Disonanțele dintre relatarea Povestitorului de la început și cea a lui Pașadia - care, în fond, e tot a Povestitorului - se reduc la una singură. Cea care îl opune pe balcanic apuseanului. În fragmentul de la începutul Crailor unde Povestitorul spune istoria lui Pașadia, cititorul găsește în scăpările de condei ale acestuia mai multe frînturi de poveste decît află Povestitorul de la Pașadia în secvența care îi aduce în fața portretului armașului. Fie și numai
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
că s-ar fi zis că era chiar acesta...". E invitat cititorul în acest fel, cu doar cîteva momente înainte de a afla numele străbunicului, să-l vadă: "De o sobră eleganță, plin de demnitate în port și vorbire, el rămăsese apusean și om de lume pînă în vărful unghiilor." Imaginea e a lui Pașadia și ne întîmpină la primele pagini ale romanului. Neîndoielnic, cititorul reușește să-l vadă pe Pașadia în același fel, odată cu Povestitorul, atunci cînd acesta pătrunde în fostele
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
primele pagini ale romanului. Neîndoielnic, cititorul reușește să-l vadă pe Pașadia în același fel, odată cu Povestitorul, atunci cînd acesta pătrunde în fostele case ale Zincăi Mamonoaia (ce nume balcanic!) pe care Pașadia le transformase într-un tărîm al civilizației apusene, al "veacului galant" și unde, în cel mai împodobit (să fie o sugestie a balcanității izolată în inima unei case prin excelență apusene?) dintre saloane se află portretul străbunicului. Dacă va reuși cititorul să-l vadă și pe primul dintre
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
case ale Zincăi Mamonoaia (ce nume balcanic!) pe care Pașadia le transformase într-un tărîm al civilizației apusene, al "veacului galant" și unde, în cel mai împodobit (să fie o sugestie a balcanității izolată în inima unei case prin excelență apusene?) dintre saloane se află portretul străbunicului. Dacă va reuși cititorul să-l vadă și pe primul dintre Măgureni așa cum i-l prezintă Povestitorul, după chipul apusean al lui Pașadia, atunci Bergami va suna occidental, dar nu fals, căci surpriza sonoră
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
împodobit (să fie o sugestie a balcanității izolată în inima unei case prin excelență apusene?) dintre saloane se află portretul străbunicului. Dacă va reuși cititorul să-l vadă și pe primul dintre Măgureni așa cum i-l prezintă Povestitorul, după chipul apusean al lui Pașadia, atunci Bergami va suna occidental, dar nu fals, căci surpriza sonoră e anticipată vizual. Prima imagine a lui Pașadia în roman e interpretarea, citirea semnelor de pe chipul său de către povestitor: "Ce frumos cap avea totuși! într-însul
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu glas tărăgănat și surd, se desprindea, cu amărăciune, o adîncă silă." E un chip nobiliar, adus în roman parcă dintr-o pînză a Renașterii italiene. Că e vorba de un portret apusean, confirmă imediat Povestitorul în fragmentul deja citat ("De o sobră eleganță... rămăsese apusean"). Putem, cu oarecare îngăduință, privi pasajul acesta tot ca o prolepsă. Portretul conturat de citirea semnelor chipului apare ceva mai încolo, dar chipul e cel al străbunicului
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
se desprindea, cu amărăciune, o adîncă silă." E un chip nobiliar, adus în roman parcă dintr-o pînză a Renașterii italiene. Că e vorba de un portret apusean, confirmă imediat Povestitorul în fragmentul deja citat ("De o sobră eleganță... rămăsese apusean"). Putem, cu oarecare îngăduință, privi pasajul acesta tot ca o prolepsă. Portretul conturat de citirea semnelor chipului apare ceva mai încolo, dar chipul e cel al străbunicului, în secvența care, la rîndu-i, o anticipează după cum am văzut, pe cea din
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
O mare parte a portretului lui Pașadia de la început se regăsește în primul portret al străbunicului, dar nuanțe de cuvinte fac din ultimul altceva decît chipul urmașului: cerbicia și cruzimea, lenea, semeția... Suficiente ca portretul să nu mai fie unul apusean. Pe străbunicul Măgureanu, chipul îl trădează a fi balcanic. Cititorul va primi pe deplin confirmarea, ca și în secvența portretului urmașului Măgureanu, două fraze mai încolo, de data aceasta prin legea sîngelui, atît de frumos și cumplit invocată încît cu
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
nici firea trădată de chip sau povestea vieții, ci numele, așa că Pașadia încearcă cel mai comun dintre jocurile care păcălesc soarta potrivnică: schimbarea numelui. Jocurile lui Mateiu Caragiale sînt mai degrabă comune, decît ezoterice. Dar sînt bine jucate. Străbunicul devine apusean. E trucul pe care, de această dată mărturisit deschis în spovedania către Povestitor, tot ca să păcălească o soartă potrivnică, îl joacă alt crai care își schimbă numele: Pantazi. Și totuși Pașadia păstrează portretul acesta balcanic cu venerație, singură amintire pe
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
singură amintire pe care nu vrea să o ardă în foc. Gesturi simultane, profund contradictorii. E, dintre toate, definiția cea mai "reușită" a Balcanilor, scăpată de clișeizare, deși Europa a folosit-o de la bun început: balcanicii, întotdeauna contradictorii. Rămîne Pașadia apuseanul demn în port și vorbire? Cu siguranță, da. Confruntarea textului cu textul ne-a adus de unde am pornit. între un balcanism blamat, dar savurat, și un Occident admirat, dar ținut la distanță, lumea Crailor de Curtea-Veche nu se hotărăște niciodată
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
Ar putea însă încerca un joc: să vadă nu doi Măgureni în scena din salonul împodobit al casei lui Pașadia, ci unul singur, așa cum îi arată chipul și cum îi vede Povestitorul. Simetria simplă formulată la început (nume oriental - port apusean, nume occidental - port levantin) se topește în echivoc. Același gest, același chip sînt, în același timp, profund balcanice și profund opuse balcanității prin ținuta lor apuseană. Sau, pe rînd, balcanice și apusene, fără a schimba însă nimic. în fond același
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
chipul și cum îi vede Povestitorul. Simetria simplă formulată la început (nume oriental - port apusean, nume occidental - port levantin) se topește în echivoc. Același gest, același chip sînt, în același timp, profund balcanice și profund opuse balcanității prin ținuta lor apuseană. Sau, pe rînd, balcanice și apusene, fără a schimba însă nimic. în fond același chip, cînd balcanic, cînd apusean, poartă două nume - Pașadia și Bergami.
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
Simetria simplă formulată la început (nume oriental - port apusean, nume occidental - port levantin) se topește în echivoc. Același gest, același chip sînt, în același timp, profund balcanice și profund opuse balcanității prin ținuta lor apuseană. Sau, pe rînd, balcanice și apusene, fără a schimba însă nimic. în fond același chip, cînd balcanic, cînd apusean, poartă două nume - Pașadia și Bergami.
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
se topește în echivoc. Același gest, același chip sînt, în același timp, profund balcanice și profund opuse balcanității prin ținuta lor apuseană. Sau, pe rînd, balcanice și apusene, fără a schimba însă nimic. în fond același chip, cînd balcanic, cînd apusean, poartă două nume - Pașadia și Bergami.
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
care ne dictează deseori faptele zilnice, opțiunile, gândurile și visele. Am aparținut (și, ne place sau nu, aparținem și vom aparține) lumii europene sud-estice, geamăna poate mai puțin norocoasă, dar nu mai puțin legitim moștenitoare a Antichității târzii decît sora apuseană. Scara de valori a acestei lumi era cea a medievalității ortodoxe, dominată de sacralitate, în care individul, simplă creatură și în nici un caz creator, își căuta, fără istov, mîntuirea sufletului. De aici toate deosebirile fundamentale față de lumea Renașterii. Or, din
Fantoma părintelui ucis by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15425_a_16750]
-
în care individul, simplă creatură și în nici un caz creator, își căuta, fără istov, mîntuirea sufletului. De aici toate deosebirile fundamentale față de lumea Renașterii. Or, din istoria noastră lipsind marea ruptură pe care o produce aceasta din urmă în partea apuseană a continentului, cu toate frământările, crizele de conștiință, răsturnările de viziuni care i se datorează, medievalitatea se prelungește excesiv de mult și își golește treptat conținutul, fără a lăsa loc liber noilor mentalități. Când, foarte târziu, lucrul acesta se întâmplă, sub
Fantoma părintelui ucis by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15425_a_16750]
-
vieții și lumii"). Azi păstrăm imaginile iubirii cavalerești, ale religiozității (cu nostalgia fericirii veșnice și indiferența față de cea pământească), spiritului de aventură... dar nu uităm nici cruciadele (se vorbește îndelung despre "al nostru" Nicopole, 1396, socotit "un dezastru istoric" pentru apuseni - regândire a războiului nu numai din punctul de vedere al "dreptății" sau "nedreptății" religioase) sau turnirurile, "barbariile și primitivismele". Uneori, autorul parcă ne face cu ochiul din peisajul strict contemporan: o căpetenie a poliției se duce la slujbă doar precedat
Capul tranșat al parlamentarului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15461_a_16786]
-
realizat, am spune astăzi...) Glosarul din finalul volumului ne ajută să medităm asupra periodicităților și simetriilor din istorie. De pildă, între primul asediu al Constantinopolului, 1343, și ultimul, 1453, sunt exact o sută de ani... între aceleași date, în spațiul apusean s-a desfășurat "războiul de o sută de ani"... Simple coincidențe? Johan Huizinga, Amurgul Evului Mediu, studiu despre formelor de viață si gândire din secolele al XIV-lea si al XV-lea în Franta si in Tările de Jos. Traducere
Capul tranșat al parlamentarului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15461_a_16786]