KorAP: Find »[drukola/base=arierație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 >

49 matches

Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680

mintal recuperabili pe plan școlar, profesional și social, educabili, adaptabili la exigențele instrucției școlare și ale vieții sociale. Deficiența mintală de gradul II (deficiența mintală moderată și deficiența mintală severă), cunoscută în literatura psihiatrică de specialitate și sub denumirile de arierație moderată sau severă și întârziere mintală mijlocie, se situează sub raportul gradului deficienței între deficiența mintală ușoară și deficiența mintală profundă. Din punct de vedere psihometric, este corespunzătoare vârstei mintale cuprinse între 2 și 7‑8 ani, respectiv unui coeficient

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
relațiilor interpersonale, este destul de dificilă și nu lipsită de riscuri. Pe lângă formele tipice de deficiență mintală severă (cu cele trei grade: inferior, mijlociu și superior), există și unele forme clinice atipice sau cu o etiologie necunoscută. Astfel, putem întâlni: a) arierația autistică - o formă de insuficiență mintală severă caracterizată prin deficit intelectual pronunțat, absența comunicării, posibilități reduse de educare și instruire, copiii în cauză fiind capabili doar de achiziția unor automatisme sau conduite condiționate; b) deficienții mintal prodigioși („idioții savanți”) - reprezintă

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689

folosi de facilitățile oferite. (Și mai puțini sunt cei capabili să înțeleagă mecanismele de funcționare ale aparatelor de care se servesc zilnic, dar este deja o altă problemă.) De deficiența (handicapul) de intelect se ocupă oligofrenologia. Norbert Sillamy, numind oligofrenia "arierație mentală", o definește drept "insuficiență a dezvoltării intelectuale, ce se opune demenței, care este o deteriorare, o pierdere patologică a inteligenței"44. Așadar, în cazul copilului oligofren, vorbim, în general, despre o nedezvoltare, ceea ce plasează întârzierea mintală în primele segmente

Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

Psihozele endocrine, psihozele metabolice, psihozele carențiale 26. Psihozele endogene I (Aspecte psihopatologice generale) 27. Psihozele endogene II (Psihozele afective) 28. Psihozele endogene III (Grupa psihozelor schizofrenice) 29. Psihozele endogene IV (Psihozele delirante cronice sistematizate, simple sau halucinatorii) 30. Stările de arierație mintală 31. Demențele 32. Tulburările psihosomatice 33. Iatrogeniile 34. Suferințele psiho-morale Secțiunea a IV: Psihopatologia antropologică și socială 35. Tipurile atitudinale față de bolile somatice și psihice 36. Modelele de personalitate în psihopatologie 37. Modelele psiho-biografice în psihopatologie 38. Modalitățile de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
prin hiperpnee, traseu cu unde lente predominent occipitale. b) Imaturitatea emoțională, considerată ca o imaturitate a inhibițiilor reacțiilor emoționale, cu caracter de manifestare explozivă. c) Imaturitatea psiho-motorie considerată ca o stare de „debilitate motorie”. d) Imaturitatea afectivă sau starea de „arierație afectivă” constând din aspecte psihopatologice diferite de tipul dependență - independență, securitate-insecuritate, sugestibilitate, posibilitatea sau imposibilitatea de a-și inhiba reacțiile emoționale, posibilitatea sau imposibilitatea de a efectua judecăți intelectuale și nonafective, posibilitatea sau imposibilitatea de a avea autonomie în acțiunile

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
tulburări a procesului de integrare apărută sau produsă în cursul perioadei de formare a sistemului personalității și ea constă din oprirea în dezvoltare a instanțelor structurale ale personalității, la diferite niveluri de dezvoltare. Acest model este ilustrat de stările de arierație mintală sau oligofrenii și nu poate fi recuperat, în ceea ce privește „restructurarea” sistemului personalității, ci poate fi numai compensat, în cadrul unor anumite limite prin metode de psihopedagogie specială etc. 2) Deteriorarea Deteriorarea este un proces psihopatologic de dezintegrare a sistemului personalității care

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Aspecte psihopatologice A. Porot, referindu-se la aspectele psihopatologice ale personalității, clasifică tulburările acesteia în următoarele categorii: 1) Tulburări de dezvoltare și continuitate: a) oligofreniile: nedezvoltarea sistemului personalității, b) stările de dezechilibru caracterial de tipul constituțiilor psihopatice, c) stările de arierație afectivă a personalităților nevrotice datorate unor frustrări, complexe, carențe emoționale, traume psihice. 2) Tulburările de unitate ale personalității de tipul: dedublarea personalității, depersonalizare, disociere fragmentară ca în cazul automatismului mintal etc. 3) Tulburări de identitate reprezentate prin următoarele: a) idei

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sindroamele neurastenice, 2) sindroamele afective, 3) sindroamele delirante endogene, 4) sindroamele halucinatorii, 5) sindroamele delirante organice, 6) sindroamele confuzionale. Sindroamele ireversibile sunt cele care privesc sfera personalității și ele cuprind următoarele: 1) sindroamele legate de procesele de formare-maturizare psihică; a) arierația mintală sau oligofreniile, b) psihopatiile. 2) sindroamele legate de procesele de deteriorare psihică; a) deteriorarea intelectuală de cauză organică cerebrală (demențele), b) deteriorarea personalității consecutivă evoluției îndelungate a unui proces psihotic (stările defectuale post-procesuale). Vom prezenta, în cele ce urmează

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
a sferei intelectuale (creștere, maturizare, individualizare, formarea Eului, identitatea persoanei); iar pe de altă parte, privesc descreșterea sau degradarea ca formă de „degenerescență” a intelectului și a personalității individului respectiv. În primul caz avem de-a face cu stările de arierație mintală, sau oligofreniile, și cu psihopatiile, pe când în cel de-al doilea caz, cu demențele și cu stările defectuale post-procesuale. Al doilea punct de vedere psihopatologic considerate sindroamele, are un caracter descriptiv, de tip formal-structuralist, așa cum se poate vedea în

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
depășind importanța instinctelor. Tulburările de comportament implică un dezechilibru constituțional, pierderea contactului cu realitatea, slăbirea judecății și a autocriticii. Manifestările tulburărilor de comportament sunt multiple și ele variază în raport cu vârsta: a) La copil ele sunt legate de întârzierea dezvoltării intelectuale, arierațiile afective, tulburările caracteriale, perversități instinctuale (turbulență, răutate, inafectivitate, opoziție, agresivitate). b) La adolescenți, tulburările de comportament traduc o stare de dezechilibru constituțional care poate fi semnul unui debut al disociației schizofrenice (variații ale dispoziției afective, lene, tendință la izolare etc.

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
totuși incluse în sfera „dispozițiilor ereditare” care explică apariția și dinamica unor afecțiuni psihice, în felul acesta discuția se deplasează de la „teoria degenerescenței” la „teoria eredității” în explicarea genezei bolilor psihice și în primul rând psihozelor endogene, a stărilor de arierație mintală, psihopatii etc. Deși abandonată astăzi, teoria degenerescenței cuprinde, in nuce, ideea de ereditate tarată sau patologică, cu implicații asupra formării sistemului personalității individului. Interesant este faptul că, deși formal abandonată, ea revine în câmpul epistemologic al psihopatologiei sub forma

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
semnificației continuității evoluției spiritualo-sufletești” a bolnavului. Aceste aspecte sunt reprezentate în schema din pagina 229???. fig. p. ms. 229 III) Reacții psihice și dezvoltării anormale la evenimentele vieții trăite (nevroze) II) Structuri psihice anormale (constituții anormale, tulburări de personalitate) : psihopatii, arierații mintale Psihice Psihice NEVROZE STĂRI DE ARIERAȚIE MINTALĂ PSIHOPATII Dispoziții Influențe externe (EXOGENE) (ENDOGENE) Materiale și biologice Biologice PSIHOZELE I) Tulburări psihice grave (psihoze): - exogene - endogene I) Cercul de jos cuprinde grupa psihozelor endogene (psihozele afective și grupa schizofreniilor) și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
aspecte sunt reprezentate în schema din pagina 229???. fig. p. ms. 229 III) Reacții psihice și dezvoltării anormale la evenimentele vieții trăite (nevroze) II) Structuri psihice anormale (constituții anormale, tulburări de personalitate) : psihopatii, arierații mintale Psihice Psihice NEVROZE STĂRI DE ARIERAȚIE MINTALĂ PSIHOPATII Dispoziții Influențe externe (EXOGENE) (ENDOGENE) Materiale și biologice Biologice PSIHOZELE I) Tulburări psihice grave (psihoze): - exogene - endogene I) Cercul de jos cuprinde grupa psihozelor endogene (psihozele afective și grupa schizofreniilor) și exogene. Psihozele exogene sunt condiționate de influențele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
personalității bolnavilor respectivi. II) Cercul din dreapta sus, cuprinde tulburările psihice caracterizate printr-o predispoziție constituțională anormală a personalității. Ele cuprind tulburările constituționale de caracter și temperament (psihopatiile), precum și situațiile de deficiență intelectuală datorate unor nedezvoltări intelectuale ale individului (stările de arierație mintală) oligofreniile. III) Cercul din stânga sus, cuprinde reacțiile psihice și dezvoltările anormale la evenimentele vieții trăite, precum și efectul acestor evenimente psihotraumatizante asupra individului (reacții, nevroze și dezvoltări). Sectoarele psihopatologice cuprinse în cercurile II și III, desemnează „anomaliile cantitative” ale personalității

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
nedezvoltări sau a unei opriri în dezvoltare a sistemului personalității, datorate unor cauze diferite (toxice, traumatice, infecțioase, genetice etc.) care survin în viața intrauterină, în perioada prenatală sau imediat postnatală a individului. În această categorie intră următoarele tulburări: stările de arierație sau oligofreniile. 5) Tulburări psihice grave datorate unor deteriorări severe, cu evoluție cronic-progresivă a sistemului personalității și care apar fie în perioada presenilă (demențele Pick și Altzheimer), fie în perioada de involuție senilă (demența senilă și presbiofrenid) și care realizează

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
umană în diferitele sale ipostaze oferite de „modelele psihopatologice” ale bolilor psihice, în comparație cu starea de normalitate mintală. Vor fi analizate personalitățile psihopatice, stările reactive și nevrozele, psihozele organice, toxice și infecțioase, psihozele endogene (afective, schizofrenia, psihozele delirante sistematizate), stările de arierație mintală, demențele și afecțiunile psihosomatice. Ca o concluzie se vor analiza „modelele de personalitate” în condiții psihopatologice, precum și aspectele particulare „psiho-biografice” ale bolnavilor psihici. 20. PERSONALITĂȚILE PSIHOPATICE Cadrul general Personalitățile psihopatice ocupă un loc intermediar între starea de normalitate psihică

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
simptomatico-psihopatologice, atât de la psihozele afective cu evoluție periodică, de tipul PMD, în ceea ce privește evoluția lor fazică, precum și de la schizofrenie, în ceea ce privește conținutul clinic, sau configurația psihozei. Acest grup de psihoze endogene atipice corespunde cu „ciclofreniile” descrise de Al. Obregia. 30. STĂRILE DE ARIERAȚIE MINTALĂ Oligofreniile Cadrul psihopatologic Stările de arierație mintală sau oligofreniile au avut o evoluție interesantă din punct de vedere psihopatologic, dar și din punct de vedere social, psihopedagogic și psihometric. În secolul al XVIII-lea, sub termenul de idiotism era

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
periodică, de tipul PMD, în ceea ce privește evoluția lor fazică, precum și de la schizofrenie, în ceea ce privește conținutul clinic, sau configurația psihozei. Acest grup de psihoze endogene atipice corespunde cu „ciclofreniile” descrise de Al. Obregia. 30. STĂRILE DE ARIERAȚIE MINTALĂ Oligofreniile Cadrul psihopatologic Stările de arierație mintală sau oligofreniile au avut o evoluție interesantă din punct de vedere psihopatologic, dar și din punct de vedere social, psihopedagogic și psihometric. În secolul al XVIII-lea, sub termenul de idiotism era cuprins un ansamblu de tulburări psihice de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
punct de vedere social, psihopedagogic și psihometric. În secolul al XVIII-lea, sub termenul de idiotism era cuprins un ansamblu de tulburări psihice de tip deficitar. În secolul al XIX-lea, Esquirol face distincția dintre aceste tulburări denumite stări de arierație mintală sau oligofrenii și demențe. În sensul acesta, referindu-se la oligofrenii, el distinge două forme de arierație mintală profundă: imbecilitatea și idioția. Ulterior acestor două forme se mai adaugă o a treia, reprezentată prin debilitatea mintală și ulterior cea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
un ansamblu de tulburări psihice de tip deficitar. În secolul al XIX-lea, Esquirol face distincția dintre aceste tulburări denumite stări de arierație mintală sau oligofrenii și demențe. În sensul acesta, referindu-se la oligofrenii, el distinge două forme de arierație mintală profundă: imbecilitatea și idioția. Ulterior acestor două forme se mai adaugă o a treia, reprezentată prin debilitatea mintală și ulterior cea de encefalopatie infantilă. În secolul XX în cadrul stărilor deficitare se descriu următoarele: cazuri limită de pseudo-debilitate, sindroame psihiatrice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
două forme se mai adaugă o a treia, reprezentată prin debilitatea mintală și ulterior cea de encefalopatie infantilă. În secolul XX în cadrul stărilor deficitare se descriu următoarele: cazuri limită de pseudo-debilitate, sindroame psihiatrice precoce și infirmitatea motorie cerebrală. Noțiunea de arierație mintală va rămâne considerată ca o stare de deficiență mintală, dar cu limite imprecise, variind în raport de criteriile utilizate pentru a o delimita și defini. În sensul acesta sunt menționate următoarele criterii care urmăresc delimitarea cadrului psihopatologic: 1) Criteriul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de cea a performanțelor școlare ale elevului. Cu toate acestea, este destul de greu de făcut o distincție între „copiii dresabili” și „copiii educabili”. 3) Criteriul biologic se referă la geneza, sau etiologia, simptomatologia, prognosticul și indicațiile terapeutice ale stărilor de arierație mintală. R. Zazzo face distincția între factorii determinanți și debilitate, întrucât el consideră că în sfera conceptului de oligofrenie sunt reuniți factori biologici, afectivi, intelectuali și socio-culturali. Oligofreniile reprezintă oprirea sau insuficienta dezvoltare a facultăților mintale (intelectuale) care pun unii

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
intelectuali și socio-culturali. Oligofreniile reprezintă oprirea sau insuficienta dezvoltare a facultăților mintale (intelectuale) care pun unii subiecți într-o stare de inferioritate, mai mult sau mai puțin gravă în ceea ce privește adaptarea la exigențele vieții și la posibilitățile de instrucție (A. Porot). Arierațiile mintale sau oligofreniile sunt insuficiențe congenitale sau, în tot cazul, cu un debut foarte precoce, ale dezvoltării inteligenței. Ele se opun grupei demențelor care sunt deteriorări ale unei inteligențe care s-a dezvoltat și a atins un nivel normal. Noțiunea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sau oligofreniile sunt insuficiențe congenitale sau, în tot cazul, cu un debut foarte precoce, ale dezvoltării inteligenței. Ele se opun grupei demențelor care sunt deteriorări ale unei inteligențe care s-a dezvoltat și a atins un nivel normal. Noțiunea de arierație mintală, va presupune pe aceea a unei evoluții progresive a dezvoltării inteligenței. Stările de arierație mintală corespund unei încetiniri, apoi unei opriri a acestei evoluții la un nivel mai mult sau mai puțin deficitar (H. Ey). În ceea ce privește fixarea sau delimitarea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
dezvoltării inteligenței. Ele se opun grupei demențelor care sunt deteriorări ale unei inteligențe care s-a dezvoltat și a atins un nivel normal. Noțiunea de arierație mintală, va presupune pe aceea a unei evoluții progresive a dezvoltării inteligenței. Stările de arierație mintală corespund unei încetiniri, apoi unei opriri a acestei evoluții la un nivel mai mult sau mai puțin deficitar (H. Ey). În ceea ce privește fixarea sau delimitarea cadrului psihopatologic, clinico-psihiatric și socio-pedagogic al stărilor de arierație mintală, H. Ey, recomandă studierea personalității

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]