105 matches
-
f., în natură ei, este interogativa și polimorfa, ceea ce implică o eternă revenire asupra obiectului și condițiilor posibilității ei. Filozofie creștină = ansamblu de idei filozofice dezvoltate în Evul Mediu pe baza sintezei dintre f. veche (în special, platonismul și neoplatonismul, aristotelismul și stoicismul) și ideile creștine, considerând revelația că indispensabilă pentru rațiune, deși, formal, acestea apar că distincte; p. ext. orice f. pentru care revelația și adevărurile teologiei creștine sunt inatacabile (filozofia lui Kierkegaard, existențialismul creștin, filozofia lui Nae Ionescu etc.
DESPRE CEREMONIILE SI TENDINTELE UMANISTE ALE ASUR – INTRE REALITATE, CONTESTARE SI CONTRAFACERE ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1119 din 23 ianuarie 2014 by http://confluente.ro/Despre_ceremoniile_si_tendinte_stelian_gombos_1390466785.html [Corola-blog/BlogPost/361588_a_362917]
-
Iași) Dosare metafizice. Conținut I. METAFIZICA, MEREU PROBLEMATICĂ Precarități ale metafizicii tradiționale Despre unitatea metafizicii tradiționale Câteva cercetări actuale II. DESPRE CORPUS-ULUI METAFIZICII. SCHIȚĂ GENEALOGICĂ Aristotel: ontologie, filosofie primă, teologie Există o metafizică prearistotelică? Înțelesul platonizant al metafizicii Dificultățile aristotelismului Momentul Thoma d’Aquino: consolidarea ontoteologiei Suárez și sistemul metafizicii Schulmetaphysik în secolul al XVII-lea Descartes și proiectul modern al metafizicii Urmașii lui Descartes Schulmetaphysik în secolul al XVIII-lea III. ARGUMENTE PENTRU UNITATEA METAFIZICII Subjectum metaphysicae Constituția onto-teologică
LECTURĂ DE PAŞTI- AUTOR GEORGE BONDOR de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1559 din 08 aprilie 2015 by http://confluente.ro/cristina_stefan_1428484825.html [Corola-blog/BlogPost/374864_a_376193]
-
omului autonom îmbuibat de sine. Pentru omul autonom mirajul răului este din abundență ispititor și atrăgător primindu-l cu entuziasm ca pe o ardere de tot. În aluatul rațiunii autonome s-au plămădit toate silogismele logice ale cunoașterii umaniste: platonismul, aristotelismul, arianismul, scolastica, papismul, protestantismul, relativismul, sionismul, marxismul, iluminismul, anarhismul, nihilismul, comunismul, ecumenismul cu toate derivatele lor în multe sfere ale gândirii. Ajungând „măsură a tuturor”, omul s-a întrupat în sine, uzurpând viața și întronizând moartea. „Rodul întregii activități a
HRISTOS A ÎNVIAT ! de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 468 din 12 aprilie 2012 by http://confluente.ro/Gheorghe_constantin_nistoroiu_hristos_gheorghe_constantin_nistoroiu_1334279010.html [Corola-blog/BlogPost/358450_a_359779]
-
istorie a unei mari înșelătorii umane. O Europa batarna din care s-au născut două fețe demente: Rusia și America.. Două doctrine care au aruncat omenirea în groapă mizeriei comune. O doctrină a lui Aristotel care, prin grațiosul edificiu al aristotelismului creștin construit de dominicanul Toma d'Aquino ( primul din Revoluția nominalista a anilor 1300-1450), a ajuns în America rousseau-istica prin Contractul Social al lui Jean-Jacques Rousseau ( din care s-a născut prima Constituție al SUA care a rezistat până azi
SCRISOARE DESCHISA ADRESATA ROMANILOR DE PRETUTINDENI de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 232 din 20 august 2011 by http://confluente.ro/Scrisoare_deschisa_adresata_romanilor_de_pretutindeni_.html [Corola-blog/BlogPost/371176_a_372505]
-
cel ce scrie cugetări este un donator de sânge la policlinica filosofiei. Cugetarea fiind o ancilla theologiae, până la un punct, devine tributară filosofiei fiindcă aceasta are nevoie de lumina aforismului. În aceste condiții când cugetarea este frisonată de dialectică și aristotelism a fost abordată din plin atât de scriitorii străini, dar și de cei din arealul carpato-danubiano-pontic. Literatura de gen din spațiul limbii române cunoaște mulți scriitori și filosofi care au abordat această formă de exprimare. Printre aceștia sunt Cioran, Blaga
CUGETAREA-ESENŢA FILOSOFICĂ A EXPRIMĂRII UNUI ADEVĂR de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 381 din 16 ianuarie 2012 by http://confluente.ro/Cugetarea_esenta_filosofica_a_exprimarii_unui_adevar_al_florin_tene_1326729727.html [Corola-blog/BlogPost/362063_a_363392]
-
860 -cca. 932), episcop al Cezareei și Leon al VI-lea Filozoful (sau Înțeleptul) (866 - 912). Fotie a elaborat doctrina Trinității, în cadrul unei dispute privind purcederea Duhului Sfânt, folosindu-se de teoria substanței a lui Aristotel. Fotie era interesat de aristotelism și respingea platonismul. Arethas a scris lucrări de logică, ontologie și psihologie, realizând și importante ediții din Aristotel și Platon. În secolele XI și XII, studiile de filosofie s-au dezvoltat și datorită întemeierii Universității din Constantinopol. Dintre profesorii cunoscuți
Filozofia bizantină () [Corola-website/Science/305598_a_306927]
-
Intelectul poate să cunoască fără vreo intervenție exterioară, având activitate proprie iar ceea ce este separat potrivit intelecției nu poate fi separat și potrivit existenței, așa cum proceda Platon. Astfel, genurile și speciile sunt pur intelectuale. Ontologia tomistă are la bază un aristotelism consecvent și este întemeiată pe o ierarhie strictă a ființelor. Preocupat încă din tinerețe de problema clarificării unui vocabular ontologic fundamental, Toma se implică în marea dispută privind interpretarea textelor aristotelice, situându-se, în acest sens, pe traiectoria deschisă de
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
ființelor. Preocupat încă din tinerețe de problema clarificării unui vocabular ontologic fundamental, Toma se implică în marea dispută privind interpretarea textelor aristotelice, situându-se, în acest sens, pe traiectoria deschisă de maestrul său Albertus Magnus. Problema unei interpretări corecte a aristotelismului era una cardinală: împreună cu comentariile arabe, aristotelismul era inacceptabil din punct de vedere teologic; pe de altă parte, eliminarea brutală a acestor comentarii și a tezelor lor era imposibilă, celebrele condamnări dovedindu-se nu o dată ineficiente. Nu-i rămânea lui
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
clarificării unui vocabular ontologic fundamental, Toma se implică în marea dispută privind interpretarea textelor aristotelice, situându-se, în acest sens, pe traiectoria deschisă de maestrul său Albertus Magnus. Problema unei interpretări corecte a aristotelismului era una cardinală: împreună cu comentariile arabe, aristotelismul era inacceptabil din punct de vedere teologic; pe de altă parte, eliminarea brutală a acestor comentarii și a tezelor lor era imposibilă, celebrele condamnări dovedindu-se nu o dată ineficiente. Nu-i rămânea lui Toma decât angajarea într-o confruntare directă
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
identitatea individului ar consta numai în accidentele sale, ceea ce ar face imposibilă justificarea sa ontologică și, din punct de vedere creștin, ar pune în criză problema responsabilității individuale. Toma încearcă să depășească această consecință prin evitarea unei percepții simpliste asupra aristotelismului. În acest sens, el spune că esența nu este predicată (în definiție) numai cu privire la formă și nici numai cu privire la materie. Dacă esența (pe temeiul căreia un lucru este denumit fiind) nu înseamnă numai formă, atunci ea reprezintă un compus al
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
sensuri ale materiei sunt prin urmare: a) materia desemnată (o materie particulară, deci principiu al individuației) și b) materia comună sau nedesemnată („materie universală”, care nu individualizează). Cu ajutorul acestei distincții Toma oferă o soluție pentru una din problemele fundamentale ale aristotelismului scolastic, de fapt o problemă eternă a filosofiei: cea legată de raportul dintre universal și individual. La întrebarea „care este principiul individuației?”, răspunsul tomist trebuie înțeles nuanțat: „materia în sensul de materie desemnată”. Materia desemnată este elementul care individualizează, deosebind
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
filosofic și ezoteric privitor la "Sir Hasirim". Comentariile sale ale Bibliei constituie opera unui filosof profund. Era extrem de abil în analizarea unui text de unde extrăgea învățăminte etice și religioase. A fost unul dintre reprezentanții peripatetismului, dezvoltat în strânsă legătură cu aristotelismul arab, adică pe baza operei aristotelice comentată de Averroes și de înaintașii acestuia. Studiul matematicii a constituit pentru Gersonides obiectul unor lucrări importante. Astfel, a creat o trigonometrie, în care arată că în orice triunghi laturile sunt proproționale cu sinusurile
Gersonide () [Corola-website/Science/326515_a_327844]
-
cunoscutei lupte dintre "ziloți" și "politici" sau a celei dintre călugări și clerul secular, cu câștig pentru primii. S-a mai spus, după opinia lui F. I. Uspenski, că "explozia" isihastă este și o continuare a luptei dintre Platonism și aristotelism. Conflictul fundamental a fost însă alimentat de disputa înverșunată dintre "palamiți" și "varlamiți". Două ipostaze l-au făcut celebru pe Varlaam: cea de inamic al lui Palamas și cea de profesor de greacă al lui Petrarca. Un gânditor raționalist, Varlaam
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
proporții, a întregii cunoașteri a epocii sale, în spirit creștin, proiectul său fiind comparabil, prin proporții, cu cel aristotelic. Lucrările sale intitulate "Dialectica" și "Dogmatica" reprezintă inestimabile documente cu privire la vocabularul filosofic și la proiectul, de secol VIII, de integrare a aristotelismului în cultura creștină. "Dogmatica" rămâne până în zilele noastre un text de referință pentru înțelegerea dogmei creștine. Daorită contribuției sale însemnate la muzica liturgică ortodoxă a fost denumit „maestrul muzicii” (Μαΐστωρ της μουσικής»). Se cunosc foarte puține detalii despre viața lui
Ioan Damaschinul () [Corola-website/Science/305597_a_306926]
-
Toma din Aquino, elevul său, este prin urmare cea a raportului dintre filosofia aristotelică și religia creștină. Dacă pentru Albert nu este încă destul de clar ce înseamnă filosofie aristotelică, Toma, bazându-se mult pe ajutorul maestrului său, va putea asimila aristotelismul într-o formă mult mai limpede. Despre destin Încercând să recupereze și să asume ceea ce el considera a fi un Peripatetism integral, Albert a trebuit să accepte interpretările arabe ale textelor aristotelice ca făcând parte, într-un mod legitim, din
Albertus Magnus () [Corola-website/Science/305391_a_306720]
-
judecător. Comentariile sale la Aristotel i-au adus, între latini, supranumele de „Comentatorul”, așa cum lui Aristotel i se spunea „Filosoful”. Poziția lui în interpretarea textelor lui Aristotel va constitui cauza acelor dezbateri acute în lumea creștină. Averroes urmărea să purifice aristotelismul de influențele platonice și neoplatonice și în acest sens era în mod programatic un aristotelician prin excelență. Cu toate acestea, latinii, care doreau un Aristotel creștin, l-au înțeles în alt mod iar numele său a fost asociat cu erezia
Averroes () [Corola-website/Science/302476_a_303805]
-
unor scandaluri apărute în mediul universitar parizian, în urma conflictului doctrinar între averroiștii latini (reprrezentați de Siger din Brabant) și dominicanii lui Toma din Aquino. Condamnările de la Universitatea din Paris au fost menite a cenzura anumite învățături considerate eretice, provenite din aristotelismul averroist, susținut de Siger din Brabant la Universitatea din Paris. La 1270 avea loc prima condamnare a unor teze eretice, de către același episcop Tempier al Parisului. Lista de propoziții condamnate cuprindea 13 teze eretice legate de doctrina averroistă a monopsihismului
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
Dumnezeu nu este deci mijlocită de demonstrație, cauzalitate sau analogie, ci prin înlăturarea oricărei idei. Singurul instrument pentru această „anulare” a lucrării minții este rugăciunea neîntreruptă, cu ajutorul căreia ne putem proteja de intervenția gândurilor, înfrânând mintea. Palamas se pretinde potrivnic aristotelismului și în general modului de gândire transmis de lumea elenă, deși gândirea sa este profund platonică, "energiile necreate" fiind în esența lor avataruri ale ideilor platonice sau mai degraă ale ideii plotiniene de emanație. Putem recunoaște, de asemenea, în teza
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
întârzierea datorându-se disensiunilor din sânul ordinului, care au continuat după moartea sa. Condamnarea din 1277 va oferi satisfacție Franciscanilor prin introducerea, pe listă, și a câtorva propoziții tomiste. Bonaventura reprezintă un exemplu celebru al conservatorismului augustinian care se opunea aristotelismului din secolul al XIII-lea, reprezentat de Albert cel Mare și Toma, fără a fi un necunoscător al lui Aristotel. Dimpotrivă, se poate spune că, dacă am lua în considerare numărul de trimiteri la Aristotel, Bonaventura l-ar putea concura
Bonaventura () [Corola-website/Science/303278_a_304607]
-
imitații ale clasicilor, studiul literaturii, istoriei și filozofiei contribuia la instruirea liberă a oamenilor, dându-le o mai mare forță de discernământ. Mulți gânditori ai Renașterii (Marsilio Ficino, Giovanni Pico della Mirandola) se orientează în direcția neoplatoniciană în filosofie, în timp ce aristotelismul oficial începe să piardă din importanță. Reprezentanți importanți ai umanismului au fost Leonardo Da Vinci, Erasmus din Rotterdam și Thomas Morus. Cultivarea armonioasă nu numai a spiritului, dar și a corpului, care în perioada medievală era total discreditată, a devenit
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
Zalău) este un filosof român specialist în istoria filosofiei, istoriografie filosofica. În prezent preda la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Vest din Timișoara cursuri de Istoria filosofiei antice și medievale, Istoria filosofiei moderne, Aristotelism, Introducere în imagologie, Istoriografie filosofica, Philosophy aș a Way of Life. Conduce doctorate în istoria filosofiei. În perioada 2008-2011, 2012-2015, 2016-prezent, prodecan al Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării. A funcționat și că decan interimar în perioadele
Claudiu Mesaroș () [Corola-website/Science/326641_a_327970]
-
cele patru "națiuni", rămânând în relații proaste cu majoritatea profesorilor. A fost nevoie de intervenția legatului papal și ulterior de cea a Papei pentru aplanarea conflictului. Siger s-a retras la Liège. În 1277 a avut loc o condamnare a aristotelismului, de către Episcopul Parisului, printr-un act ce cuprindea 219 teze considerate eretice. Actul conținea și trimiteri la adresa lui Siger din Brabant și Boethius din Dacia. Siger a fost convocat să răspundă în fața unor acuze de erezie. Ulterior, Siger și Boethius din
Siger din Brabant () [Corola-website/Science/305545_a_306874]
-
130-68 î.Hr, în perioada activității sale Academia fiind deja pustiită, în urma căderii Atenei din anul 88, astfel încât Antiochus, la un moment dat singura autoritate în materie de platonism, predă lecții într-un gimnasium, el încercând să apropie platonismul de aristotelism și de stoicism), Aristus (fratele lui Antiochus, conducătorul școlii până în anul 55 î. Hr), Posidonius din Apameia (135-50 î.Hr.), apoi Theomnestus din Naucratis (activ în anul 44 î. Hr), după moartea căruia centrul filosofiei platonice se mută la Alexandria, unde
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
școlile superioare grecești și în bună parte din școlile din lumea ortodoxă, cum ar fi Academiile domnești de la Iași și București, întemeiate de Vasile Lupu (1645) și Șerban Cantacuzino (1675). Korydalleus era perceput în așa măsură ca fiind legat de aristotelism, încât adjectivul «korydaleic» devenise sinonim cu «scolastic». În chip evident, Korydalleus a întreprins de unul singur pentru țările balcanice munca pe care iezuiții au asumat-o în echipă pentru școlile din Occident. De altfel, din corespondența cu elevul și prietenul
Teophilos Korydalleus () [Corola-website/Science/313751_a_315080]
-
se explică faptul că, după moartea profesorului său, lui i s a decernat cinstea de a fi șeful școlii stoice. Influențat în concepțiile sale filozofice de ideile lui Platon și mai cu seamă ale lui Aristotel (Strabon îl învinuiește de aristotelism (II, 3, 8). Poseidonios, asemenea dascălului său, ridică la rang de cinste, în locul logicii, fizica. În acest sens, pentru filozoful din Apameia, studiul legilor Naturii și cunoașterea lumii reale prezintă supremul interes. În concepția lui omul, cerul și pămîntul se
Poseidonios () [Corola-website/Science/313172_a_314501]