1,328 matches
-
revistă progresele realizate în planul tehnologiei. Nu întîmplător, volumul se încheie cu apariția plină de poezie și mister a unui personaj care va marca secolele care vor urma, devenind un simbol pentru istoria europeană a Evului Mediu: cavalerul îmbrăcat în armură, eroul atîtor vise de glorie și onoare, în jurul căruia se va naște o întreagă literatură, culminînd cu inegalabilul roman al lui Cervantes, Don Quijote. Apariția cavalerului singuratic în finalul acestei cărți este promisiunea pe care autorul o face pentru viitorul volum
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
cărui texte publicistice nu încetează să ne uimească printr-o progresivă spiritualizare. Dacă în ALA el are un dublu statut, de columnist și deopotrivă invitat, ba semnând medalioane și encomioane, ba fiind obiectul lor, în cotidianul Averea își zornăie amenințător armura din dotare, privind în jur fioros și aruncând cu sulița în balaurii raționalismului. Un firicel subțire de salivă pornește din comisura buzelor încleștate, dar, negăsind loc să se strecoare prin coiful ermetic, revine la matcă, într-o autotelică bolboroseală. Altfel
Actualitatea by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11312_a_12637]
-
criteriul a numit "comedia onirică", parțial inspirată de pilda, contactată prin intermediul lui Breton, a lui Jacques Vaché, căruia îi datorează formula de "pohet" și "pohezie", ca un soi de scut ironic al cavalerului romantic fără prihană care e, în extravagantă armură, poetul avangardist, mereu pîndit de poncif, de convenționalizare. Un astfel de funciar scepticism față de tot ce e convenit, uzual, veștejit, a găsit în Gellu Naum "un temperament prin excelență apt să-l exprime cu mijloacele unui comediograf de superioară înzestrare
Conștiința avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14748_a_16073]
-
se regrupează, cînd e cazul, împrejurul cavalerului, îl susțin, îl apără, îl conduc spre victorie. Îi sacrifică totul, pînă și personalitatea lor. El, cavalerul, e îmbrăcat în galben, în alb, în roz, ca să fie lesne recunoscut în mijlocul unei caravane pestrițe. Armura lui strălucește ca un soare. Caravana de cavaleri și de scutieri pedalează neobosită printre reziduurile emoționale ale unor eroi asemenea lor care au trăit cu sute de ani înainte. Însuși acest rapel discret, dar cu un sunet recognoscibil, face farmecul
Turul Franței ca literatură by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14989_a_16314]
-
printre reziduurile emoționale ale unor eroi asemenea lor care au trăit cu sute de ani înainte. Însuși acest rapel discret, dar cu un sunet recognoscibil, face farmecul epocii cicliste. El sugerează că faptele glorioase nu se uită niciodată. Spada și armura de odinioară, bicicleta și tricoul de azi. Franța își adoră eroii. Armstrong sub Arcul de Triumf în 2001 seamănă cu De Gaulle, în același loc simbolic, în 1944. Iar de la ferestrele zăbrelite ale castelelor de pe Loire umbrele doamnelor și domnițelor
Turul Franței ca literatură by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14989_a_16314]
-
scrise sub apăsarea acelui sentiment, tot mai scormonitor cu trecerea anilor, al scurtării vremii, când sfârșitul nu mai este un pod îndepărtat, un port în cețuri ascunse, o cascadă cu căderi fără prag. Perspectiva poetului este aceea a cavalerului în armură, rol ideal, pe care scena nu i l-a oferit, ci numai viața, în idealitatea ei. Iar momentul se acutizează: Un gând, un chip știut, un vis, un timp/ și câte s-au legat se desfăcură./ Căzut din șea, de sub
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
pe care scena nu i l-a oferit, ci numai viața, în idealitatea ei. Iar momentul se acutizează: Un gând, un chip știut, un vis, un timp/ și câte s-au legat se desfăcură./ Căzut din șea, de sub o grea armură,/ aștept să vină paznicul de schimb." Dacă poetul își sprijină tâmplele bătrâne pe amintirea unui glas, dacă vorba i se face văzduh, nu mai puțin tonul își păstrează faconda, la modul macedonskian: Deschide ușa, mâine voi pleca!/ E vremea dusă
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
piață, și deja primii ajung de pe partea cealaltă. În această procesiune se văd soldați romani, cu bărbi false (numiți putuntunes, cuvânt a cărui pronunție amintește de ritmul tobei), centurioni, un general roman și un alt personaj, numit Longinos, îmbrăcat în armură din timpul Evului Mediu. Acesta din urmă, care în principiu păzește de profanatori trupul lui Christos, la un moment dat se bate în duel cu generalul roman. Mulțimea de tobe se strânge în cerc, în jurul celor doi luptători. Generalul roman
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
la care botezul este natura asumată, planeta albastră stăpânită de apă... Mai 1992. Roma, Via Parioli. Întâlnirea cu octogenarul italian bogat care pe canicula romană și mirosul de leandru încins, pârlit de arșiță o pipăie pe eroină... Alegoria. Omul în armură războinică punând mâna pe sânul unei fecioare care îi ține coiful în mână... Tizian. Cina cea de taină, un congres internațional decisiv. Portretul unei femei făcându-și toaleta. Etern. Duminică, 16 octombrie 1977, orele 14,30. Decor sordid în fața statuii
Lumești by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13491_a_14816]
-
în ce chip urmează să fie util societății. Odată ce scumpa orânduire este asediată de hrăpărețul imperialism nu-ți este îngăduit să stai cu mâinile în sân. Un informator de 11-12 ani poate produce confuzii, dintr-o afectivitate încă necuprinsă în armura rațiunii. Un pic de răbdare și îi vine și lui rândul! Doar oameni suntem! A îndoctrina, însă, generațiile de cum merg pe picioare a fost, în schimb, specialitatea fiecărui totalitarism, și mai departe va rămâne. Ca străjer, pe la 11-12 ani, purtam
Bebeluși și turnători by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10384_a_11709]
-
luminoase de statornicie în credință, modele de virtute, icoane ale bărbăției și abnegației și călăuze sigure și statornice pe cărarea Împărăției. Buni și biruitori prin jertfa lor, vrednicii atleți ai lui Hristos, și-au împlinit lupta muceniciei înarmați doar cu armura lui Dumnezeu, platoșa dreptății, scutul credinței și sabia duhului. Trupurile lor, devenite sfinte moaște, erau ridicate în grabă de creștini și îngropate cu mare grijă, dragoste și pietate în locuri de taină, cunoscute numai de ei. Noaptea mergeau la mormintele
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
epistemologică - o constituie doar apariția textualismului". Și, în paralel, succesorul de drept al Călinescului: "La noi, după G. Călinescu, nu a mai apărut nici un istoric literar cu metodă care să se încumete să abordeze competent literatura postbelică". înzestrat cu o armură de-o atît de impozantă alcătuire, desigur că exegetul nu pregetă a provoca la luptă nume nu o dată dintre cele mai semnificative, turnirul d-sale cuprinzîndu-i pe seniorii Alexandru George, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, ca și pe tînărul Daniel Cristea-Enache
Un muschetar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10514_a_11839]
-
constituie, de asemenea, un segment inventat pe deplin de Robert Wilson. De astă-dată, din mlaștină răsare o singură căpățâna hidoasa, care perorează despre felurile de rinoceri: ,,...Au trei degete. Rinocerul de Singapore... Rinocerul african sau cu buza spartă... Rinocerul cu armura din Orientul Mijlociu... Rinocerul alb... Rinocerul asiatic... deget de 16,62 cm... aleargă cu o viteză de 45,63 km/ oră, adică 12,4 m/secundă...“ Actul III. Scenă e dominată de fereastră imensă, de pe fundal, si de vocea tunătoare cu
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
în stânci în pânzele moi albite cu moarte ÎNTÂMPINAREA eu am să vin din trecut pe maluri de scorțișoară și ambră să-mi îndrept arterele și să privesc în sus, lângă zborul săgeții, dintr-o suflare să mi se sfărâme armura putrezind pe trup ca o frunză de leandru. și carnea mea să se desprindă de vertebre ca scoarța de copac și sub ea să se vadă cercurile trecutului și colcăiala timpului și tu să-mi îmbrățișezi oasele strălucitoare ca pomul
Poezii by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/3898_a_5223]
-
o să mă-nchizi în priviri Sub gratii de ore subțiri, Sub bârne de ani trecători Ca melancolicii sori, Să poți să mă vezi Cum hohotesc în amiezi Ca o grădină podidită de muguri, Să te-ntristezi, să te bucuri... 1980 ARMURĂ Un strămoș fără somn Rătăcește prin mine? Cine-l închide veșnic în vis, Străjer milenarelor mele ruine? Oare sufletul lui E bufnița ce-mi cântă pe casă? Mă ascund uneori în statui, Sub pielea de marmură groasă, Dar și de
Poezie by Ion Brad () [Corola-journal/Imaginative/4164_a_5489]
-
de marmură groasă, Dar și de acolo aud, Până-ntr-acolo mă arde Vuietul surd și absurd Ca o teamă de moarte: „Unde tot rătăcești, Om ori duh din povești?” Ah, cât de greu mă îndură Umbra aceasta încinsă-n armură! 1981 SCOICĂ Mă strigi... Te strig... Ce mai rămâne oare Din șoapta ca o spaimă de fecioare Chemate-n așternutul de flăcări și de crini La care-n amintire doar tu te mai închini? Lobul urechii, dalbul, diafanul E scoica
Poezie by Ion Brad () [Corola-journal/Imaginative/4164_a_5489]
-
despărțit în ocolul lumii - unitatea privirii repetate! Din partea stângă, fiecare piatră a văgăunii se desface în trei capete cu dinți întreiți; din partea dreaptă, ape în clocot de trei ori se sorb și se revarsă într-o învăpăiată mistuire. Cu zgomot armura se deșiră și, între închipuire și străina din preajmă, răsună glasul celui cu brațe și arme destule, hrănit din optimismul ficțiunii viitoare. Mă încredințez scepticismului: nici vedere, doar ochi; nici cuvânt, doar limbă; nici auzire, doar ureche; nici transparență, doar
Poezie by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7102_a_8427]
-
apele ostenite de culoare ruginie însîngerate tu/ strîngătorule de vieți ale Tigrului ai umplut țarinile/ ai înmulțit întrebările fîntînile risipesc seceta/ aduc groaza prin ferestrele reci ale Lunii ce-și spală fața/ aici/ în plină amiază pînă zeul își ia armura/ mînă quadriga stelară cu o lungime de cunoaștere tu/ care însămînțezi viitorul Tigrului/ numeri oasele lasă grîul să-și numere fulgii acoperirii ridicăm brațele/ cu toate degetele pipăim sertarele încrederii și invidiei practicanți ai postului și izolării trecuți prin furcile
Poezie by Cassian Maria Spiridon () [Corola-journal/Imaginative/8006_a_9331]
-
în miei și aceste lăcuste înfometate să le întoarcă din pustiire? cum mi-a adus mie scrânciob și rândunici și puii de bibilică uscați în chimire? Pepenii cu miezul și cocoșul roșu împușcați de semințele de tăciune, râul ca o armură de Crăciun, stratul cu măciulii de mac, decapitate anume pentru un ospăț pe frunziș de alun. Așezi rotundele frunze păroase, pe spate, lângă alunele cu înveliș de smarald, ca degetar, care seamănă când le privești de departe cu niște mătănii
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/7802_a_9127]
-
rîuri de fum. Nu mai vreau altceva. Patetic, sună clopotele de aburi, Tîrziu coborîte peste auz. La rădăcina părului Argintul greu al lunii adînc plecată-n somn Cu pleoapele lăsate ca și lipite-n raze - splendori ce mă îmbracă-n armura nemișcării - Doar coiful cu viziera dantelată e semn al corpului meu de demult Doar coiful adunînd pletele risipite pe umerii strînși în argint Pînă la brațele lăsate în greutatea spadei. O lună somnoroasă abia simțită O lună de fum o
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8161_a_9486]
-
demult Doar coiful adunînd pletele risipite pe umerii strînși în argint Pînă la brațele lăsate în greutatea spadei. O lună somnoroasă abia simțită O lună de fum o lună aburind de melancolie Mă așează pe munții ei albi - Cavaler cu armura de cețuri - Portret Posibil pămînt al nopții Pe raiul nemișcării, încremenită viața din mine sta să tacă, Și zbor din mine Spre porți de negăsit altminteri, Mareea ierbii mă cere: " Să nu te vadă nimeni" - Sila apei de pămînt - Ea
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8161_a_9486]
-
93 de ani. e obligat să iasă din casă și să pară că se târăște cât mai puțin pe străzi, când coboară la dristor, își vâră cu amândouă mâinile vată în urechi, și-ar pune câlți în ochi, își potrivește armura de erou pe sub cămașa albastră. exact când se îndeletnicea cu această apotropaică izolare, sună sora lui kirilă și-i spune "unde ești, vino repede". kirilă o întreabă ce s-a întâmplat, ea îi zice "l-au luat pe bunicu, nu
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
trăsuri, șomeri de zeci de ani, au fost smulși din pasivitatea senilă a pensiei ca să repare spițele și obezile diligențelor și să supravegheze înlocuirea arcurilor care ieșiseră prin piele. Armurierii au reînvățat cum se realizează șlefuirea și ungerea mănușilor din armură, a platoșelor pentru picioare, a vizierelor și a coifurilor de oțel, căci numeroși pairi tineri au insistat să asiste la încoronare în ținuta completă de luptă, indiferent cît de caldă ar fi fost vremea. Cei din industria textilă au instituit
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
în plenitudinea ei mai mult sau mai puțin convențională, fără nici o umbră de incertitudine, neezitînd a-l trece prin vămi analitice, a-l testa dintr-o mare varietate de unghiuri, Ana Blandiana îl umanizează, grație harului poetic, îi acordă o armură inexpugnabilă. Datorită abordării libere care-i dizolvă caracterul apodictic, vulnerabilitatea i se preface în forță. Imperativul categoric e transpus în codul, universal la rîndu-i, al plăsmuirii lirice.
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
de foc,/ se lasă îngropați dormitând/ ca niște semințe pe care le sameni/ cu dureri reumatice la încheieturile aripelor,/ tot mai ascunse-n pământ,/ tot mai moșnegi, tot mai oameni..." (Îngeri bătrâni) Diferență uriașă între acest poem și cel intitulat Armura din volumul Ochiul de greier (1981)! Dacă încă din tabletele adunate în Calitatea de martor (1970) și reeditate anul trecut Ana Blandiana considera arta ca scop nu ca efect, deși era conștientă și chiar afirma artificialitatea intrinsecă a scrisului, acum
Sensul în derivă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12369_a_13694]