1,700 matches
-
Ceea ce îmi reconfirmă bănuiala că natura umană e cam idioată și că ,omul natural" nu prea merită mult respect. În loc să fii stimulat de mai binele aproapelui - evident, cel dobândit pe căi cinstite - ideologia primitiv-comunistă îți stimula resentimentele, invidia, nemernicia. Crase banalități, veți spune. Și aveți dreptate. Numai că ajungem să ne împiedicăm în ele tocmai pentru că decenii de propagandă eficientă ne-au transformat în victime sigure ale dogmei comuniste. Proprietatea era privită ca o ciumă, o sursă a inegalității între oameni
Furtul, ca artă frumoasă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11223_a_12548]
-
atît de mult la bunăstarea noastră; pe de altă parte, există venerația oarbă pentru creșterea perpetuă a dezvoltării economice și a consumismului, impactul lor destructiv asupra mediului ambiant (...) și felul în care, cu ajutorul televiziunii și publicității se promovează uniformitatea și banalitatea în locul respectului față de unicitatea ființei umane". Importantă în aceste condiții pentru emigrant este păstrarea identității, care ,asigură echilibrul în condiții traumatizante, împiedică pulverizarea eului". Dar nu toată lumea reușește. Unui personaj denumit cu inițiala S., probabil fiul ei, ,condițiile obiective ale
Inadaptarea emigrantului by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/11251_a_12576]
-
lui Shylock. Secondat de Jeremy Irons - Antonio. E important să reiau observația unui critic american: e prima ecranizare a piesei bătrânului Will tentată de când filmul are sonor. Și Orson Welles avea planuri cu Neguțătorul, dar le-a abandonat. Antisemitismul, o banalitate la vremea scrierii piesei, era o piedică notabilă în calea regizorilor moderni, dar nu singura. Din punct de vedere al registrului, piesa comite un zig-zag între tragedie și comedie - apropo, e clasată de către academici la ultima categorie - fără a deveni
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
sosiți din toate colțurile lumii, care au dorit, au putut să-și spună părerea, nu doar să o asculte pe a altora. Desigur, ca deobicei, în astfel de ocazii, pe lîngă intervenții pline de miez, originale, s-au debitat și banalități. Nici toate poeziile citite seara n-au fost niște capodopere. Dar se înșeală cine își închipuie că un Festival ca acesta poate rămîne mereu la un nivel maxim de valoare și de interes. O observație, din păcate, generală este aceea
"Zile și Nopți de Literatură": un bilanț moral by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/11267_a_12592]
-
cenaclului este acela de a arunca punți între literatură și filosofie, s-a propus discutarea abordării filosofice a unui text literar, în speță interpretarea lui Alexandru Dragomir la piesa lui Ioan Luca Caragiale, O scrisoare pierdută, publicată în volumul Crase banalități metafizice, Ed. Humanitas, 2004, pp. 3-38. În cele ce urmează, voi încerca să evaluez comparativ aceste tipuri de asimilare a literaturii în filosofie (Heidegger - Noica - Dragomir). Pentru aceasta, ar trebui în principiu să lămurim câteva lucruri: bunăoară, cum sunt constituite
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
că spune. ș...ț șDe aceea, adaugă el,ț nu mai interesează dacă, într-adevăr, Caragiale a gândit întocmai tot ce vom spune despre el. Principalul este că acest lucru e spus, fie că a fost gândit sau nu" (Crase banalități..., p. 4). Dragomir subliniază aici, prudent, spațiul de joc pe care îl deschide o operă și diversitatea posibilă a interpretărilor. Acum, putem constata prima diferență semnificativă dintre Dragomir și cazurile anterioare. În timp ce Noica și primul Heidegger căutau, prin abordarea unei
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
el nu face o interpretare ,dragomiriană" la O scrisoare pierdută, ci o interpretare platoniciană. Să observăm că Dragomir spune dintru început un lucru foarte interesant: , Am șovăit, în privința Scrisorii pierdute, între o interpretare platoniciană, una aristoteliciană și una leibniziană" (Crase banalități..., p. 4). Acest lucru vrea să spună că aceste interpretări erau cu putință, că piesa literară permitea o multiplă abordare, ca operă deschisă mai multor interpretări! Însă cât de multe? Putem oare presupune că ar fi posibilă și o interpretare
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
și narcisiac, oglindiri ale filosofiei tale în literatura universală, ci de a înțelege, la propriu, ceea ce are acel text literar de spus. Interpretând pe Caragiale, e vorba ,de a avea curajul să vedem și să auzim ce a spus." (Crase banalități..., p. 3) Dragomir subliniază: curajul. Acest lucru înseamnă că, de regulă, noi ne fofilăm în fața spuselor lui Caragiale, că ne ferim să auzim înțelesul vorbelor sale, că reprimăm ceea ce e acolo afirmat ca atare. Acest curaj de care vorbește Dragomir
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
se înțeleagă că trucurile lui Caragiale nu trebuie luate ușor. Nu zeflemeaua este substanța replicilor sale. Este drept că prin ele se naște mai întâi râsul, ca deșarjă, însă apoi este solicitată gândirea. Nu este de glumit cu Caragiale." (Crase banalități..., p. 17) Cu alte cuvinte, Caragiale are ceva cu adevărat serios, grav și important de spus, iar seriosul spuselor sale este cu atât mai important cu cât el este mai mascat de caraghioslâcul și de comicul său. Interpretarea lui Dragomir
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
vorba de o pură virtuozitate care ar urma să uluiască, prin rafinamentul său, audiența? Sau putem vedea aici o necesitate mai adâncă? Dragomir spune aici un lucru foarte interesant: anume că interpretarea sa ,trimite ș...ț dincolo de obiectul interpretat" (Crase banalități..., p. 36, s. n.). Mai mult, Dragomir spune că această interpretare nu trebuie redusă la o simplă ,hermeneutică culturală" (Crase banalități..., p. 38). Ea trimite dincolo de spațiul propriu-zis cultural. Dincolo, dincolo, ne întrebăm noi, dar în direcția a ce trimite o
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
mai adâncă? Dragomir spune aici un lucru foarte interesant: anume că interpretarea sa ,trimite ș...ț dincolo de obiectul interpretat" (Crase banalități..., p. 36, s. n.). Mai mult, Dragomir spune că această interpretare nu trebuie redusă la o simplă ,hermeneutică culturală" (Crase banalități..., p. 38). Ea trimite dincolo de spațiul propriu-zis cultural. Dincolo, dincolo, ne întrebăm noi, dar în direcția a ce trimite o astfel de interpretare? Dincolo de cultură și dincolo de Caragiale - sau mai degrabă dincoace - nu este nimic altceva decât existența fiecăruia dintre
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
sau cutare trăsătură a piesei literare, ci ceea ce piesa însăși revelează dincolo și dincoace de piesa însăși și de autorul său. Tocmai acest lucru îl subliniază Dragomir când spune: ,Altceva se întâmplă când încerc să înțeleg însăși existența mea" (Crase banalități..., p. 36). Citindu-le pe Caragiale, ne înțelegem pe noi înșine, în amestecatul și deformatul (sau diformul) periferiei ce ne caracterizează. Or înțelegerea de sine - cu alte cuvinte ,cunoaște-te pe tine însuți" - este scopul constant al filosofiei. De aceea
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
română) și la calchierea lui “despre”, care nu are niciun sens în română (și care vine din englezescul “strategies are about businesses and leadership is about people”). Cosmin Alexandru e un tip foarte inteligent, dar asta nu înseamnă că orice banalitate pe care o spune e o perla de înțelepciune ce trebuie venerata. Si cat de subtil ai fost cu ultima parte - nu mai sus de sandala, nu :)? - dacă nici decanul de la Litere n-a găsit o traducere, să stăm cuminți
Quo vadis? by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82891_a_84216]
-
Dragoș bun de profesor, dar se pare că-și construiește propriul său brand încetul cu încetul... dar sigur! Și eu de ce nu mă pot teleporta? Am fost eu. Mi-au plăcut unele lucruri, mi-au displăcut altele..oameni suntem Câteva banalități, puțină autosuficienta, dar în general o prezentare făcută mișto, pe înțelesul tuturor, idei pertinente, argumentare logică. Să știi însă, Dragoș, ca oamenii mari sunt în general destul de modești. Oricum, tu ești un brand în sine, stii să te promovezi ca să
Cui i-e frica de branding? by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82977_a_84302]
-
care și-a făcut de la începuturi un fel de regulă din a sugera că poezia este indisociabilă de faptul aparent anodin, pierdut adesea, cu gramul ei de aur, în minereul verbal, în ganga discursului prin care se rostesc cotidianul, obișnuitul, banalitatea suprafețelor. De aici, și nota de "realism" a poemelor sale, despre care au vorbit unii dintre comentatori". În pofida aspirației (să recunoaștem utopice, dacă e să-i luăm în calcul ultimele consecințe) a suspendării conștiinței, a iraționalizării totale, poetul Gellu Naum
Conștiința avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14748_a_16073]
-
Iulia Popovici La lansarea cărții lui Marius Oprea (Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente - 1949-1989, al cărei titlu trimite fără echivoc la cartea Hannei Arendt despre procesul lui Eichmann de la Ierusalim), Andrei Pleșu se arătă impresionat de faptul că în România un cercetător reușește, de unul singur
Fetele ascunse ale documentelor de partid by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14765_a_16090]
-
în studiul "în perioada construirii socialismului, cadrele hotărăsc totul", recunosc că nu. Autorii eseurilor din volumul coordonat de Marius Oprea nici nu-și propun să ajungă prea departe: studiul lui Oprea, Partidul și Securitatea, e o prelungire a preocupărilor din Banalitatea răului, cel al lui Nicolae Videnie (De la autobiografie la ficțiune. Material suplimentar la dosarele de cadre) e pur și simplu o descriere a documentelor din această arhiva, cel al Ioanei Cirstocea (Eșalonul de mijloc al partidului unic - norme și practici
Fetele ascunse ale documentelor de partid by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14765_a_16090]
-
notă de relații semnată de general-maior Victor Stănculescu - e posibil să fie unul și același cu generalul Victor Athanasie Stănculescu sau e o simplă coincidență de nume? Se prea poate că prezența acestui document să facă pereche cu cel din Banalitatea răului... despre măsurile luate împotriva "sectei" Meditația transcendentala (cu efecte dezastruoase asupra unui număr mare de intelectuali că Andrei și Catrinel Pleșu sau Aurora Liiceanu) în care un rol important l-a avut Ristea Priboi, pe vremea aceea maior DIE
Fetele ascunse ale documentelor de partid by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14765_a_16090]
-
unui număr mare de intelectuali că Andrei și Catrinel Pleșu sau Aurora Liiceanu) în care un rol important l-a avut Ristea Priboi, pe vremea aceea maior DIE, acum membru în Parlamentul României. Dintre documentele publicate de Marius Oprea în Banalitatea răului, o parte sînt de interesul specialiștilor, mai ales cele privitoare la organizarea și funcționarea Securității, altele sînt, din nefericire, spre uzul vulgarizator al resentimentarilor - liste de sporuri și gratuități ale angajaților Securității, de la generali la portari și spălătorese (capabile
Fetele ascunse ale documentelor de partid by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14765_a_16090]
-
informativa a foștilor deținuți politici și a familiilor lor și programe de măsuri pentru limitarea numărului celor care ascultau posturi de radio străine sau a celor care cereau azil politic la ambasadele țărilor occidentale. Așa cum și-a propus de la început, Banalitatea răului..., ca și Securiștii partidului, e o culegere de documente - care suplinește inerția CNSAS-ului, dar nimic mai mult. Evident, chiar selecția documentelor e o formă de analiză, insă adevărată dezbatere ar trebui să urmeze de acum încolo.
Fetele ascunse ale documentelor de partid by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14765_a_16090]
-
pintiliană" la asta, e o caricatură, care nu avea nevoie de trei stele. Nimic despre ce a însemnat filmul în epocă, nimic despre traseul lui accidentat, nimic despre premiile lui, în schimb cîteva rînduri despre secvențe "lungite necontrolat pînă la banalitate, precum vînzătorii de afine sau goana după gîște"! Cireașa de pe tort e finalul, din care aflăm că "întreaga partitură rezervată lui Emil Botta e o adevărată eroare estetică"! Să spui așa ceva despre rolul splendid al lui Botta din "Reconstituirea"!? Delirul
Ziua Raței moarte by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14805_a_16130]
-
din care face parte povestirea omonimă de față. Toate scrierile Olgăi Tokarczuk au fost recompensate cu binemeritate premii. Scrisul Olgăi Tokarczuk se caracterizează printr-o specifică alunecare a prezentării realiste în miraculos, prin descifrarea a ceea ce se obține îndărătul aparentei banalități a cotidianului. Volumul Străveacul și alte vremi va apărea în acest an și în versiune română. Dulapul Când ne-am mutat aici, am cumpărat un dulap. Era închis la culoare, vechi și m-a costat mai puțin decât transportul lui
Olga Tokarczuk () [Corola-journal/Journalistic/14912_a_16237]
-
medical, prea chirurgical. nu știu cu ce ai putea în-locui, dar dacă tot vrei să o ții cu neologismele atunci eu aș spune extirpată sau eviscerată". E recomandată evitarea repetițiilor de cuvinte sau procedee ("inversiunile prea abundente dau impresia de banalitate. Și folosești prea multe inversiuni"). Formele tradiționale de ritm și rimă nu sînt deloc disprețuite, ba chiar primesc aprecieri ("ritmul si rima sunt impecabile") și sugestii. Toate aceste observații sînt implicite dovezi ale importanței acordate formei, expresiei, limbii. Discuțiile despre
Comentarii de poezie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14928_a_16253]
-
Clipa în care m-am născut). Spre deosebire de barzii care solicită grandoarea cosmică, o mitologie mai mult ori mai puțin zgomotoasă a marilor sensuri (exempli gratia: șaizeciștii "expresioniști", contemporani stricți ai d-sale), Constantin Abăluță cultivă o poetică a minimalului, a banalității, a monotoniei asumate ca factori ai unui real ce are aerul a se comunica doar pe sine, ori, cum ar spune Valéry, definind un anume tip de poezie, "un compromis între a transmite un fapt și a produce o emoție
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
Adică a parcurge drumul înapoi, către ceea ce părea definitiv compromis, abolit. Se cuvine precizat că această reversibilitate nu e nici ea străină barocului care se întemeiază, după cum se știe, pe antiteze, pe jocul extremelor. Odată stabilită, arătată ostentativ cu degetul, banalitatea se arată dispusă a se ritualiza, a se încărca din nou cu mister. Se reconsideră ca eternă devenire, ca mirabilă metamorfoză în cursul acesteia. Gesturile actantului, mișcările, deambulările lui, ce pot fi înregistrate sub un unghi funambulesc, capătă aerul unui
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]