1,124 matches
-
a definit genul proxim, calificând-o "o farsă pură" și a observat că lucrarea este "de o ingeniozitate extraordinară de situații, de o complexitate de intrigă rară". Și tot Pompiliu Constantinescu credea că înțelegerea acestei farse "presupune studiul întregului teatru caragialian". Ideea avea să fie reluată mulți ani mai târziu de Ion Constantinescu, în cartea Caragiale și începuturile teatrului european modern, unde putem citi că D'ale carnavalului e "o cheie a tuturor comediilor caragialiene". Marile reevaluări ale criticii literare aveau
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
acestei farse "presupune studiul întregului teatru caragialian". Ideea avea să fie reluată mulți ani mai târziu de Ion Constantinescu, în cartea Caragiale și începuturile teatrului european modern, unde putem citi că D'ale carnavalului e "o cheie a tuturor comediilor caragialiene". Marile reevaluări ale criticii literare aveau să vină însă după excepționalul spectacol din 1966 de la Teatrul Bulandra, regizat de Lucian Pintilie, în scenografia lui Liviu Ciulei și a lui Giulio Tincu și interpretat de Octavian Cotescu, Marin Moraru, Toma Caragiu
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
laolaltă, oameni de teatru și exegeți literari au căzut de acord că D'ale carnavalului, departe de a fi "cea mai slabă piesă" a lui Caragiale e, fără tăgadă, cea mai dificilă. De dificultățile pe care le presupune înscenarea textului caragialian m-am convins încă o dată urmărind premiera orădeană regizată de Ion Sapdaru. într-un text publicat în caietul-program, regizorul afirmă că D'ale carnavalului "este un antivodevil; un vodevil clasic franțuzesc debutează cu un ghem de încurcături, confuzii, conflicte care
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
să fie susținută de "turtă dulce - panorame - tricoloruri - lampioane - limonadă - fracuri - decorațiuni - decorați - donițe - menajerii - provinciali - fluiere - cerșetori - ciubere - cimpoaie - copii - miniștri - pungași de buzunare"... (Moșii - tablă de materii). Or, tocmai din această serie de combinații se naște toposul specific caragialian, aflat la interferența a două universuri - cel real și cel moftologic - interferență ce nu poate fi detectată în spectacol. Și, neîndoielnic, nu ar fi stricat ca veselia să fie contrapunctată de acea tristețe infuză specifică personajelor lui Caragiale, respectivul aliaj
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
studiul-prefață semnat de Eugen Simion, plin de sugestii de direcție în critica literară, în special, și în cercetarea umanistă, în general. Astfel, propune spre meditație Căldură mare, ca argument mai convingător decât La hanul lui Mânjoală pentru susținerea ideii realismului caragialian, creator de fantastic. Compune o demonstrație pe tema "reveriei gastronomice" în opera lui Caragiale. Tema este desprinsă din "discursul gurmand" la Huysmans și Proust, propus de Jean-Pierre Richard și, prin extindere, de la mult cunoscuta percepere a emoțiilor din Grand Hôtel
Integrala Caragiale (I) by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14954_a_16279]
-
percepere a emoțiilor din Grand Hôtel "Victoria Română, "văz mult și simț monstruos", la "se bea mult și se mănâncă enorm", de unde "fantasma voracității" ca expresie teribilă a realismului promovat de Caragiale în scrisul său. Și, în sfârșit, seducția operei caragialiene, raționamentele acceptării sau neacceptării stilului, revoltele, conformismele, revelațiile scrierilor unui om care gustă vehemența negației. Totul - fundal substanțialei analize provocate de întrebarea de fond a prefeței, privind echilibrul proporțiilor disproporționate al personajelor lui Caragiale. Desigur, există în acest amplu text
Integrala Caragiale (I) by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14954_a_16279]
-
Țării sfîșiată..."). Am început să ghicim recurențele naționaliste și religioase la mai toți foștii poeți comuniști. Dl Bălăeț a rămas atașat mărețelor idealuri peceristo-pesemiste și după 1989. * În Familia din februarie, dl Ion Derșidan fixează, cu o busolă sigură, Nordul caragialian, ocupîndu-se de "periplul versiunilor" unora dintre operele scriitorului. Tot acolo, prefațat de dl Ion Simuț, un Colocviu pe tema Culturii de divertisment. Binevenit! * Cronicarul semnalează în revista Liber (nr. 7), editată de Fundația "Horia Rusu", o masă rotundă sugestiv intitulată
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15336_a_16661]
-
Revenind la palmieri, editorialista îi sugerează dlui Agathon să importe și maimuțe, pe care să le folosească la relansarea zootehniei autohtone. Ministrul Turismului a reunit aceste proiecte sub lozinca "România surprinzătoare", ceea ce o face pe editorialistă să exclame cu năduf caragialian: "Adevărat surprinzătoare, coane Agathoane". * Tot din ROMÂNIA LIBERĂ: "Angajații prefectului de Hunedoara îi aleargă pe ziariștii care îndrăznesc să-i fotografieze vila". E adevărat că acești angajați nu sînt plătiți din bani publici, dar angajatorul e, orișicît, prefect. Iar premierul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15440_a_16765]
-
mai puțin cu acuzația, bunăoară, de "aberantă" adusă criticii pe care H.R.P. o face votului universal capabil a produce și pogromuri. Există limite ale votului, date de existența drepturilor individuale", ne învață dl Miroiu. Să zicem și noi ca eroul caragialian: dar la 1933 în Germania? dar la... Dl Miroiu a uitat că și Hitler, și Horia Sima au ajuns la putere prin votul liber al unor cetățeni liberi. Să trecem! Finețurile kantiene ale polemicii dlui Miroiu cu Omul recent pot
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15528_a_16853]
-
vocabularul și numele de familie. Impresioniștii au surprins admirabil și în culori plăcute această lume a epocii frumoase, care, de la Paris la București și de la Viena la Budapesta, era perfect sincronizată. Despre ea vorbesc Momentele și, în bună măsură, teatrul caragialian. Mahalagii din Noaptea merg (totuși!) la Grădina Union, unul din locurile cele mai șic ale Capitalei, iar toaletele Ziței și Vetei sînt acomodate cu gustul general. Dacă ar fi scris, la Berlin, Titircă, Sotirescu et. co., un fel de urmare
Caragiale după Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15530_a_16855]
-
că avem de-a face cu un membru al Partidului Liber-Schimbist, "recidiva" domnului Ștefan Cazimir, publicată anul acesta de Grupul Editorial Național și Editură pentru Literatură Națională, poate părea paradoxala. Caragiale Recidivus este o reeditare a textelor sale de exegeza caragialiana elaborate de-a lungul unei perioade de trei decenii - o mai grăitoare dovadă de consecventă nici că puteam primi din partea sa. Retipărirea acestor texte, menționează autorul în cuvântul premegător, a fost făcută fără "cosmetizări", acest lucru însemnând că vom afla
Caragiale - "Jurnal" exegetic by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14593_a_15918]
-
nuanțând interpretarea inițială, sporind gradul de subtilitate al analizei (vezi, de pildă, atenția acordată înzestrării narative a lui Caragiale, așa cum se manifestă ea în registrul dramatic al operei sale - Artă narativa a "Scrisorii pierdute"). Un motiv pentru reluarea unor teme caragialiene din perspective diferite, "oblice", este sugerat de autorul însuși în Arta compoziției din 1983: Cine mai percepe astăzi, ca în vremea premierelor absolute, știința dramaturgului de a trezi și întreține curiozitatea, de a crea suspensii și de a rezervă surprize
Caragiale - "Jurnal" exegetic by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14593_a_15918]
-
până la obsesie cu obiectul sau de studiu. Volumul de față mă duce automat cu gândul la deontologia jurnalului datorită faptului că, mai înainte de a fi o carte de exegeza literară, este o mărturie a odiseii personale a autorului în lumea caragialiana. Meritul domnului Cazimir stă tocmai în aceea că a păstrat caracterul organic al analizelor, neintervenind în succesiunea vârstelor sale critice. Ștefan Cazimir, Caragiale Recidivus, Colecția ESEURI și STUDII, Grupul editorial Național și Editură pentru Literatură Națională, București, 2002, 614 pag
Caragiale - "Jurnal" exegetic by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14593_a_15918]
-
tocmai în aceea că a păstrat caracterul organic al analizelor, neintervenind în succesiunea vârstelor sale critice. Ștefan Cazimir, Caragiale Recidivus, Colecția ESEURI și STUDII, Grupul editorial Național și Editură pentru Literatură Națională, București, 2002, 614 pag Răspărul postmodernist De la spiritul caragialian tradițional promovat de profesorul Cazimir trecem acum la ceea ce am putea numi avatarul sau postmodernist, ilustrat de cartea lui Călin-Andrei Mihăilescu, Țara europsită, o colecție de eseuri apărută recent la Editură Curtea Veche. în paginile acesteia totul pare străbătut de
Caragiale - "Jurnal" exegetic by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14593_a_15918]
-
Irina Marin Caragiale, cartea lui Vasile Fanache, este ediția a treia adăugită, a volumului apărut în 1985. Recurgând la o abordare paradigmatică, autorul urmărește în opera caragialiană o serie de teme centrale împreună cu avatarurile lor de la o scriere la alta. Prima parte este dedicată caragialienei "lume-lume", cu tot carnavalescul său, cu instabilitatea identitară cronică și transcendența ei decăzută la nivelul de Centru. Invarianta pierdut-găsit este urmărită în
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
lui Vasile Fanache, este ediția a treia adăugită, a volumului apărut în 1985. Recurgând la o abordare paradigmatică, autorul urmărește în opera caragialiană o serie de teme centrale împreună cu avatarurile lor de la o scriere la alta. Prima parte este dedicată caragialienei "lume-lume", cu tot carnavalescul său, cu instabilitatea identitară cronică și transcendența ei decăzută la nivelul de Centru. Invarianta pierdut-găsit este urmărită în Două loturi și în Scrisoarea pierdută. Pe de altă parte, incoerențele personajelor lui Caragiale apar sub semnul Lumii
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
în Scrisoarea pierdută. Pe de altă parte, incoerențele personajelor lui Caragiale apar sub semnul Lumii ieșite din țâțâni - titlul celui de-al doilea capitol al cărții. Ceea ce aduce în plus acest volum pe lângă interpretările tradiționale este o raportare a textului caragialian la teorii pragmatice și poststructuraliste. Autorul optează, bunăoară, pentru termenul de actant, introdus de Greimas, atunci când definește statutul personajului caragialian: "Clasificându-l după ceea ce face (de unde și numele de actant), A. I. Greimas consideră personajul un participant la trei posibile axe
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
de-al doilea capitol al cărții. Ceea ce aduce în plus acest volum pe lângă interpretările tradiționale este o raportare a textului caragialian la teorii pragmatice și poststructuraliste. Autorul optează, bunăoară, pentru termenul de actant, introdus de Greimas, atunci când definește statutul personajului caragialian: "Clasificându-l după ceea ce face (de unde și numele de actant), A. I. Greimas consideră personajul un participant la trei posibile axe semantice, acestea fiind comunicarea, dorința sau căutarea și punerea la încercare." Pe de altă parte, pornind de la Foucault și al
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
la implicații existențiale și la reflexul acestora în plan literar: " Repaosul este conotat ca un moment de relaxantă desfătare, dar și ca stare de gol existențial." Duminica este, așadar, timpul nevrozelor simboliste, ca și al agitației sterile, logoreice, a personajelor caragialiene, în încercarea lor de a compensa vidul lăuntric, mai evident ca niciodată în astfel de răstimpuri de relaxare. Perspectiva lui Vasile Fanache este una esențialistă, unificatoare: "Ivindu-se în ritm cu devenirea lumii care-i este contemporană," se concluzionează în
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
Irina Marin Tentația analizelor pragmatice o regăsim și în volumul Caragiale. Discurs și expresie al lui Aurel Buzincu, apărut anul acesta la Editura Universității din Suceava. Autorul este preocupat de receptarea operei caragialiene în zilele noastre și pornește de la "insatisfacția față de actualitatea lui Caragiale." " Nu față de actualitatea lui în sine," ni se precizează mai departe, "ci față de modul de a se concepe, reprezenta și explica actualitatea artistului prin datul - întâmplător în raport cu esteticul - al
Pragmatică în loc de analiză by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14132_a_15457]
-
O asemenea acumulare de imponderabile pune la încercare până și răbdarea celui mai sârguincios și mai de bună credință cititor. Ironia unui astfel de demers critic hipertehnicizat stă în faptul că nu face altceva decât să înstrăineze din nou textul caragialian de cititorul nostru, care se vede exclus de la dialogul cu acesta din cauza unui excesiv elitism de limbaj.
Pragmatică în loc de analiză by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14132_a_15457]
-
Cronicar Creștinism caragialian Noul Caragiale va fi creștin... «sau nu va fi deloc!»": parafraza expresiei atribuite lui Malraux despre secolul XXI aparține dnei Anca Hațiegan. Autoare a unui articol despre O făclie de Paște (STEAUA nr. 11-12, 2002), dna Hațiegan crede că a
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
al revistei clujene, punctul de vedere al dlui Constantin Trandafir despre "fantasticul" prozei lui Caragiale. Pe urmele lui Zarifopol, prietenul și cel dintîi editor al marelui scriitor, continuat de Streinu sau de Zaciu, dl Trandafir nu socotește relevantă înrudirea "fantasticului" caragialian cu acela al unor consacrați ai genului (și unii bine știuți lui Caragiale) cum ar fi Hoffman, Poe, Merimée, Villiers de l'Isle Adam și alții. "Mai îndreptățite sînt analogiile cu Antole France, al cărui fantastic, fără vizionarism și fără
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
-o și nu știu de ce. Detractorul paradigmatic este Zoil, sofistul din secolul IV î.Chr. care s-a străduit să arate în nouă cărți erorile și contradicțiile lui Homer. Detractori adevărați, sînt, la noi, Caion și N. Davidescu (aflați în "caragialiana" lui Ș. Cioculescu). În ce-l privește pe Eminescu, el a avut, printre contemporani, doi: Macedonski și Grama. Doar al doilea e inclus în "eminesciana" dlui Al. Dobrescu, în care figurează, în schimb, alți patru contestatari socotiți îndeobște în tradiția
Critici și detractori by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14158_a_15483]
-
în rîndul spectatorilor emoția și aprecierea pe care sconta valorosul mentor. Reacțiile de semn contrar între public și critică dispar însă, o dată pentru totdeauna, cu Titanic vals (1932), comedie de succes imediat și absolut. Îi urmează în aceeași descendență răspicat caragialiană ...Escu, iar din noianul celorlalte compoziții se detașează, prin contururile fragile ale comediei lirice, Visul unei nopți de iarnă. Și chiar dacă Teatru la domiciliu cu zecile de piese într-un act, amuzantele epistole din Doresc ca micile mele rîndulețe ori
Februarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/14230_a_15555]