57 matches
-
augment, misterioase pasive, pronume înviate și regăsite, dualul, uitatul dual, hapax legomena, politeți numai la a doua singular, șuvoaie de cuvinte necunoscute, unele țăndărite metri gratia, alte mai lungi decât e legiuit prin glosare, tmeze, craze, anafore, rejeturi, asindetoane, polisindetoane, chiasme, metonimii. Și deasupra tuturora, zeiască, sintaxa marelui orb. Îți recomandăm Trei stadii ale creșterii omului sau cum mi-am întâlnit Profesorul Feriți de vipia dimineții și a amiezii, cu marea sub ochi, pe fereastră, cinsprezece-douăzeci de elevi europeni din clasele
„Sorosul” meu: un miliardar grec m-a dus trei ani la rând pe o insulă minunată să citesc texte vechi by https://republica.ro/zsorosul-meu-un-miliardar-grec-m-a-dus-trei-ani-la-rand-pe-o-insula-minunata-sa-citesc-texte-vechi [Corola-blog/BlogPost/337967_a_339296]
-
S. Eliot, "Boii soarelui" denunță „futilitatea tuturor stilurilor din limba engleză”. "Eol" este un adevărat compendiu de figuri retorice, unde întâlnim metafora, sinecdoca, prolepsa, epifora („Dau zor, se destramă de zor”), epimona („Falduri grase în ceafă, grase, ceafă, grase, ceafă.”), chiasmul, diereza, onomatopeea („Sllt. Aproape ca un om sllt să-ți atragă atenția.”), aliterația, hipotipoza, antanaclaza („Mai irlandez decît irlandezul de rînd.”), epizeuxis etc.. Textul "Sirenelor" constituie un amalgam de onomatopee, cuvinte retezate, fragmente reluate ca laitmotive, propoziții formulate într-o
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
intimidați de mulțimea clasificărilor. Numeroase și amendabile în cazul concret al figurilor, aceste clasificări pot fi reduse la următorul tablou taxonomic: figuri de cuvânt (preponderent fonologice): afereză, apocopă etc.; figuri de construcție (figuri sintactice legate de structura frazei): inversiune, elipsă, chiasm, anaforă etc.; tropi (figură cu schimbare de sens; atribuirea unei semnificații care nu este semnificația proprie a unui cuvânt): metaforă, litotă, alegorie, personificare etc.; figuri de gândire (afectează nu un cuvânt, ci întregul discurs): portretul, tabloul, deliberația, imprecația, apostrofa etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
notate însă prin vreun minus, sau prin vreun adaos (...)? Vreau să spui, talentul sau intransigența morală au ceva din surplusurile ridicule și periculoase (...)? Să fie într-adevăr poetul un exemplar sortit să fie fatal și <<greu cenzurat de moarte>>?"422 Chiasmul existent în articol creează simetrie, nu uniformizare, element ce asigură aceeași spațialitate aproape arhitecturală pentru vastitatea romanului și la care am mai făcut referire. De asemenea armonios, două perechi de personaje, Fred Vasilescu/Ladima și Emilia Răchitaru/ D., marchează cei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
În care analogia se mută din spațiul termenilor În spațiul rupturilor, afirmând că „ceea ce seamănă e tocmai ceea ce se opune”, e tocmai ceea ce e contrar și disruptiv. Figura retorică predominantă În epocile textualiste, după cum spun și noii istoriști americani, e chiasmul. E vorba de un mod specific de reflectare a subiectului În oglindă și a oglinzii În subiect: „istoria literaturii și literatura istoriei” sau orice sintagme de acest tip. Ajungând În epoca de azi, mie mi se pare că păstrăm gândirea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și ar trebui să spun cât de cinstit se raportează acesta la Hölderlin, aș zice: Fugi, domnule, de-aici! Dar dacă Încerc să-nțeleg ce-a reușit să sesizeze Heidegger citindu-l pe Hölderlin atunci accept procedura asta. Despre simbioză, chiasm și himen Corin Braga: Când am ajuns la analiza, mă rog, la evocarea celor 11 Elegii stănesciene mă gândeam că vei construi un discurs de tip simbiotic. În curând Însă a devenit evident că această simbioză nu presupune o empatie
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
nu este discursiv, nu este real, dar el face posibilă și această Întâlnire, rupând-o Între urmă și cal, Între urmă și citirea mea, dar, În același timp, legându-le, chiar prin această ruptură. Sigur că este un paradox, un chiasm, cum spunea Marius Jucan. Pentru mine, himenul este o Întâlnire a celor trei orizonturi pe care le-am numit mai devreme: orizontul interpretului, orizontul alterității și orizontul interpretării. Asta deoarece În oricare ai Încerca să rămâi sau din oricare ai
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sfârșitul unui vers/unei strofe/unui enunț și la începutul versului/enunțului următor/al strofei următoare: Veșnic este numai râul, /Râul este demiurg. (M. Eminescu); Și tot nu searată cetatea din vise. //Cetatea din vise departe e încă... (Al. Macedonski) - chiasm (repetarea a doi termeni cu schimbarea ordinii): Când prin această lume să trecem ne e scris / Ca visul unei umbre și umbra unui vis. (M. Eminescu) Enumerația este o figură de stil care constă în realizarea unei coordonări sintactice în
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
semantic, sintagmatic sau tematic), o structurare internă și o ierarhizare a materiei sale, constituindu-se ca strategie discursivă, în dependență cu intenția de comunicare a enunțiatorului. Prin extensie contextuală și amplificare și prin asociere cu alte figuri sintactice (anadiploză, epanadiploză, chiasm) se poate ajunge la structuri antitetice ample, care favorizează, prin intermediul termenilor ce funcționează ca indici focalizatori, interpretarea, prin contra-opinie, a unei realității obiective: La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă,/ Pe cînd totul era lipsă de viață și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
optația, deprecația, jurămîntul, dubitația, licența). Olivier Reboul prezintă o nouă taxinomie: (1) figuri de cuvinte: aliterația, paronomaza, calamburul, antanaclaza; (2) figuri de sens: metonimia, sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația, chiasmul, zeugma; (4) figuri de gîndire: hipotipoza, alegoria, ironia. Chaïm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca arată cum se explică folosirea anumitor figuri determinate de nevoile argumentării. Pentru a scoate în evidență semnificația lor argumentativă, ei împart figurile în: (1) figuri de alegere
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
litota). Georges Molinié propune repartizarea figurilor în două subgrupe: figurile macrostructurale, a căror existență apare evident și material: alegoria, hipotipoza, prozopopeea (numite și figuri de gîndire) și figurile microstructurale, a căror existență nu este nici evidentă, nici întotdeauna efectiv izolabilă: chiasmul, hiperbatul (figuri de dicție, figuri de construcție și figuri de sens sau tropi). Figurile intervin la nivelul elocuției și constituie esențialul retoricii, pentru că tot ceea ce se vede sau, mai degrabă, tot ceea ce se aude, în manifestarea discursului, depinde practic de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
etc.)"; (3) figuri de gîndire, care regrupează îndeosebi figurile ironiei, paradoxului, ca și pe acelea ale intensității (hiperbola, litota etc.), ale enunțării și ale dialecticii (apostroful, prozopopeea, prolepsa, paranteza etc.); (4) figuri de construcție, adică figurile care funcționează asupra simetriei (chiasmul), diverse construcții atipice (anacolutul, asindetul, hipalaga, zeugma), ca și repetițiile și acumulările (anafora, epanalepsa, pleonasmul, gradația). Studiile contemporane asupra discursului sînt ferm angajate în spațiul semiotic, căutînd să dezvăluie încifrările construcțiilor de cuvinte, cu ajutorul instrumentelor semantice și al organonului sintactic
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
textuale, perioada este unul dintre planurile de organizare a textualității (prag maxim al descrierilor lingvistice), fiind rezultatul mai multor forme majore de conexiuni: a) conexiuni ritmice ale propozițiilor (prin repetarea fonemelor, grafemelor, lexemelor sau a sintagmelor), b) conexiuni lexico-semantice (paralelisme, chiasme, antiteze) și c) conexiuni propriu-zise, realizate prin conectori la nivelul frazei. V. frază, text. GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO-LINARES 2004. DH PERSOANĂ. Emile Benveniste a menționat, în 1966, că distincția realizată în gramatici
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lucrând asupra cuvintelor prin separarea lor de context, prin eliminarea elementelor de legătură; absența articolului face ca substantivele să devină generice: tempo d'api (Sovente una riviera), vento a frugare ginepri (I morți). Nici alegerea figurilor retorice nu este întâmplătoare: chiasmul, antiteza, elipsa, oximoronul, enjambamentul sunt menite să evidențieze fiecare vocabula, să o separe de curgerea strofei și să o ridice din continuum-ul frazei. Ți șo. În te tutta smarrita / alza bellezza i seni, / s'incava ai lombi în soave
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Crucea Sudului peste cel mai mare existent poem/ ca o rochie de seară flutură plânsul iubitei purtat de muson;/ flutură plânsul iubitei purtat de muson ca o rochie de seară/ străpunsă de fantomele peștilor-spadă ce navigau prin blestem". Reluarea în chiasm, de data aceasta, sugerează aceeași disipare a universului, aceeași pierdere pe mările marii călătorii, adică-n moarte. Textul de fapt pune sub semnul dispariției întregul univers uman, dar și întregul imaginar literar, iubirea, timpul, destinul. Universul acvatic, prezent prin "fantomele
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
puțin inspirat, prozei artistice respective. În al doilea rând, în multe cazuri sunt preluate numai unele procedee ori modalități de utilizare a unor figuri de stil, cu precădere din limba literară a secolului al XVII-lea: topica progresivă, encliza predicatului, chiasmul frazeologic, tehnica de alcătuire a comparațiilor, reflexul acestor utilizări la nivel imagistic etc. De exemplu, în literatura română veche există comparația levogiră (B ca A − topica inversă fiind influențată și de retorismul biblic al adresării) cu comparant de mare anvergură
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
brațele cromosomilor se lipesc strâns între ele, fază numită de sinapsă (alipire), fenomen mediat de complexul proteic sinaptonemal. 2. Recombinarea este schimbul fizic de segmente de ADN între cromosomii omologi lipiți. In urma acestui fenomen apar structuri cromatinice specializate, numite chiasme, ce păstrează împerecheați cromosomii care s-au recombinat până în anafaza meiozei I. 3. segregarea reprezintă împărțirea cromosomilor între celulele fiică. Împerecherea și recombinarea cromosomilor omologi are loc în timpul profazei meiozei I. Cromosomii replicați și împerecheați sunt numiți cromosomi bivalenți sau
FIZIOLOGIE UMANA CELULA SI MEDIUL INTERN by Dragomir Nicolae Serban Ionela Lăcrămioara Serban Walther Bild () [Corola-publishinghouse/Science/1307_a_2105]
-
produc recombinările, cu ajutorul structurilor de tip chiasmă. Recombinările apar mai ales la autosomi, deoarece gonosomii nu sunt identici și pot schimba ADN doar pe porțiunile analoage. Diploten → de la diplonema → ”2 fire” → complexul sinaptonemal se degradează iar cromosomii omologi se separă. Chiasmele rămân pe cromosomii ce s-au recombinat. In cazul reproducerii umane, toate oocitele din ovarul fetal se opresc înainte de naștere în acest stadiu. Această stare suspendată se numește dictyoten și rămâne astfel până la pubertate, când oocitele se maturează, doar unul
FIZIOLOGIE UMANA CELULA SI MEDIUL INTERN by Dragomir Nicolae Serban Ionela Lăcrămioara Serban Walther Bild () [Corola-publishinghouse/Science/1307_a_2105]
-
pasajele ce țin de științele exacte, ca și de cele oculte, stârnesc plăcerea lecturii doar pentru un cititor specializat, familiarizat cu structura complicată a frazei lui C. Dificultățile de lectură sunt răsplătite însă de ideile generoase, de figurile retorice rare (chiasm, paradox, oximoron, ironie) și de creațiile verbale neobișnuite. Ca ideologie și retorică satirică, Istoria ieroglifică este un roman ce aparține epocii Luminilor. După 1714, C. se ocupă aproape exclusiv de redactarea unor cărți de istorie. Scrie, în latină, un studiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
redundantă și cu o reluare a R2 de două ori: Schema 7 Dacă examinăm primele trei fraze din textul lui Schwob citat mai sus, observăm în același timp o progresie cu temă constantă și, în P2, o interesantă structură în chiasm care rematizează, în al doilea segment, tema celui dintîi (pronumele anaforic "ea"): Schema 8 Cele cîteva observații ne permit să formulăm următoarea concluzie: Orice text și fiecare frază care-l constituie are, pe de o parte, elemente referențiale recurente, presupuse
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
sfâșietoare zbateri lăuntrice: „Dar vameșul îi taie calea dreaptă / el.................. viermele cu trupul de aloe / strângând supt piele cârjile lui noe / prin straturile nopții și m-așteaptă / la capete de pod prin vene strâmte...” (rnde cu oasele poți deschide Paradisul); chiasmul: „cu ciori de fum în vârf o neagră miere / o miere neagră destupată mie...” (Domnișoara infirmieră); antanaclaza: „Tu ce ascunzi în gura ta augustă? / sihastrul Pă întreabă // un sihastru / hrănindu-se-n pustiul meu sihastru / cu mană rouă larvăși lăcustă
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
zugrăvite, căci toate elementele lumii sensibile - câmpuri, praf, ploaie, oameni și boi - nu sunt figuri distincte, personaje profilate într-un decor natural. Cufundate în aurul luminii, ele își pierd conturul, își estompează identitatea în așa măsură încât, printr-un paradoxal chiasm, ceea ce se dă vederii nu este ceea ce apare în vedere și se propune drept imagine-pastel a exteriorității, ci perspectiva lăuntrică a celor ce dispar în inaparentul unei manifestări trans-aparente. Iar repetiția nu face decât să dea relief acestei sublimări prin
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în ochiul extaziat care o privește "din spate", în ochiul contemplației - cum spune Hugues de Saint-Victor -, interior față de ochiul trupesc și exterior față de ochiul "solar" al divinului. Ceea ce privește este privit, naște privirea; lumina ne privește în măsura în care ea face privirea. Chiasm care cuprinde - în același mănunchi de raze - atât lumina care "coboară din deal spre o vale", procesiunea în orizontul "opal" al lumii fenomenale, cât și lumina "urcând o vale spre deal", conversiunea spre orizontul "oval" al soarelui orbitor. Imaginea nu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în microelectrofiziologie au permis recent înțelegerea exactă a mecanismului. Pentru a-l înțelege, trebuie să urmărim călătoria celor doi nervi optici prin creier. Acest „cablaj” al căilor vizuale este complicat, deoarece nervii optici se încrucișează înainte de a ajunge în creier (chiasm optic). Fibrele optice ale fiecărui ochi care provin din regiunea temporală (o latură a capului) merg în emisfera cerebrală de pe aceeași parte (de exemplu, în emisfera cerebrală stângă pentru ochiul stâng), pe când fibrele nervului optic ce pornesc de la nas se
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
ne joacă o festă, cea mai mică dintre toate, o primă deformare pe care o uităm aproape imediat. În oglindă stânga a devenit dreapta și viceversa ca în Două loturi, unde numerele câștigătoare sunt întocmai, dar „de-a-ndoaselea”, într-un diabolic chiasm. Oglinda caragialiană ne oferă astfel o primă ambiguitate, o vedere generatoare de confuzii minore, dar cu consecințe majore, dar și altceva mai puțin clar per speculum in enigmate cum spune Epistola Apostolului Pavel către Corinteni, atunci când încercăm să gândim raportul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]