69 matches
-
doar o unitate de măsură pentru determinarea itinerariului. 2. Creație și angajare Hăituit de vipia lunilor de vară, artistul tradițional se trage la umbră. Un ochi de apă, un bot de pădure sau chiar o colină mai răcoroasă se substituie claustrului citadin și, măcar pentru o vreme, descarcă și absorb energiile reprimate peste an în geometria severă a atelierului. Spațiul se dilată, orizontul se lărgește și el ca în filmele rusești, ochiul adulmecă o altă scară a lucrurilor și obiectele înseși
Mic inventar de comportamente culturale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13554_a_14879]
-
a lui Marian. Dar locvacitatea și jovialitatea temperamentului sudic sînt dublate de substanța ardelenească dobîndită și constînd în construcție, rigoare, datorie și muncă". într-o decupare încă mai pitorească, prin retragerea suportului simpatetic, apare Adrian Marino, tipul "savantului absolut", dedat "claustrului frigid și monologului", "posac și inclement în erudiția sa": "Din păcate, Adrian Marino a fost mai mult admirat decît citit și receptat mai curînd ca un modern conservator. Sintezele sale, de o erudiție inumană, au aerul unor soluții definitive și
Un "cronicar" al Echinoxului (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12373_a_13698]
-
bătrână înțelepciune a pietrei când șoaptele vântului ne promit nebunia lui Aprilie când arborele soarbe lumina din aer cu ventuzele lui într-un vaer prelung și demonul bătrân se aude bătându-l cu vergi pe fratele tău geamăn într-un claustru al melancolicei abații În timp ce nepăsătoare nenorocirile proaspete își deschid corolele roșii ca sângele pe pajiștea cu iluzii și miei în umbra luminoasă a paradisului sub flăcările de pucioasă din siderurgia infernului În ceasul acesta în care femeia te ademenește pe
Poezii by Ion Cristofor () [Corola-journal/Imaginative/9676_a_11001]
-
manuelinul nu a devenit un stil internațional, în schimb, prezumpția mea este că el a oferit sugestii creative măcar unuia dintre cei mai deconcertanți arhitecți ai lumii: Antoni Gaudí (1852-1926). Argumente: terasa Turnului din Belém, împodobită cu pinacluri fantasmagoric-asimetrice, sau claustrul Mănăstririi Jerônimos, cu arcadele sale croșetate în piatră roz-albă, vegheate de himerele ce maschează, mereu altfel, sistemul de drenaj. Acestea, ca și exuberanța elementelor decorative de sorginte vegetal-zoomorfă, evocă nisipurile mișcătoare prefăcu-te-n palate de Gaudí, la Barcelona, după
Frânturi lusitane - O artă suverană by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/9068_a_10393]
-
și prin brazdă orice alt material. II. Artistul de la ROSAL (o opinie) Hăituit de vipia lunilor de vară, artistul tradițional se trage la umbră. Un ochi de apă, un bot de pădure sau chiar o colină mai răcoroasă se substituie claustrului citadin și, măcar pentru o vreme, descarcă și absorb energiile reprimate peste an în geometria severă a atelierului. Spațiul se dilată, orizontul se lărgește și el, ca în filmele rusești, ochiul adulmecă o altă scară a lucrurilor și obiectele înseși
Secvențe estivale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9530_a_10855]
-
viață liniștită, cum Își dorea Marta. O viață clădită pe mezelurile cumpărate de la Vesö, mirodeniile de la Horacsek, pantofii sport de la Friedmann sau Dermata de la Radó, pălăriile doamnei Klein, prăjiturile de la cofetăria Scheip și plimbările duminicale de pe Câmpul Gâștelor sau al Claustrului, toate acestea urmând În mare un plan al orașului de la 1935 pe care familia Morar-Koblicska Îl păstra cu sfințenie sub o folie de plastic În chip de tablou. Cam În dreptul Casei Minoriților, Coriolan desenase cu talentu-i recunoscut două siluete umane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
totuși, dincolo de smalțul ceremonios al vorbelor se simte o fibră lirică mînată de un impuls centripet, asta însemnînd că spiritul autorului se înșurubează în sine însuși, fără nici o preocupare pentru efectul pe care îl poate avea asupra lumii. E un claustru de spirit în pielea acestui om, o carantină la care sufletul se supune din nevoia de a-și digera amărăciunile, numai că în afară nu răzbate decît o cavalcadă de expresii fastuoase, care irită prin redundanța lor emfatică. Deși n-
Acromegalia verbală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5018_a_6343]
-
avea copacii intacți. Dar, așa cum am scris la un moment dat, cred că am descoperit și frumusețea New York-ului, așa de diferită de ceea ce înțelegem noi prin frumusețe. Din călătoriile mele îmi rămîne un talcioc de imagini fugare, străzi, vitralii, claustre, turnuri ascuțite sau retezate, liniștea unei păduri, cîmpurile verzi din sudul Angliei, cîte o fantasmă văzută sau ghicită. Dar e de ajuns cel mai mic stimul ca să îmi revină în minte ceea ce am văzut umblînd prin Andalusia, satele albe, edificiile
Gonzalo Torrente Ballester by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/4975_a_6300]
-
cel care a servit drept matrice, diferența sare în ochi. Dacă în primul „episod” acțiunea era cumva conținută în spațiul funciar claustrofobic al unei nave trasformate într-un mortal labirint intestin, iar unghiurile camerei erau limitate inevitabil de arhitectura de claustru, acum Ridley Scott adaptează totul la o scară monumentală și deschide ochiul camerei către panoramarea unor pustiuri de o înfricoșătoare frumusețe stearpă. Nu întâmplător pe afiș se află un imens cap de bărbat, o figură impunătoare și cu ceva virtual
Prometeu și jocul cu focul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4533_a_5858]
-
arvună!/ Tot poezia Vieții-i mai frumoasă/ Ia să vedem balanțele cum sună!/” Dincolo de toate, însă poetul are conștiința propriei valori. și de aceea în Autoepitaf singaporean el scrie: E timpul ca să-mi sânger epitaful/ într-un sonet geometru și claustru/ De mine demn, de-al meu stilou ilustru,/ Cât nu s-alege, încă, de noi, praful!// Pe nimenea nu-l judec nici nu-l mustru,/ Dar nici nu-i sufăr nimănui perdaful/ C-am cultivat boema și taraful/ Din zi
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
organiza o universitate la Florența, pe care mai apoi ar fi urmat să o domine prin intermediul acoliților săi, Îl Îngrijora. Ieși În cadrul ușii, chemându-l din nou, cu un gest grăbit, pe străjerul care se rezemase de o coloană a claustrului. Acesta Îi adresă o privire plictisită, pufnind ostentativ Înainte să se urnească. Două misiuni În intervalul a numai câteva minute trebuie că erau prea inoportune pentru unul ca dânsul. Dante Îl așteptă impasibil pană când se apropie Îndeajuns, iar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca baba din piață. — A intrat cineva În chilie? Întrebă el. — N-am văzut pe nimeni. Dar ușa nu e supravegheată. Vino, Îți voi arăta unde locuia meșterul Ambrogio. Chilia era situată În fundul unui coridor Îngust care dădea direct În claustrul dinăuntru. Un unghi al colonadei se deschidea spre intrarea laterală a bisericii. Oricine ar fi putut intra fără să fie observat, profitând de afluxul neîntrerupt al credincioșilor. Mobilierul era unul elementar: o scândură mare Îi slujea drept pat și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mărirea Bisericii. — L-ai cunoscut pe Ambrogio, pe timpul cât ai locuit la Roma? — Meșterul din Como? Da, dar nu eram intimi. Era angajat pentru nu știu ce lucrări În bazilică. Cred că l-am Întâlnit de câteva ori, când mă plimbam prin claustru. Rostise ultima frază pe un ton indiferent, parcă voind să sublinieze superficialitatea acelei cunoștințe. Însă, În realitate, era cum nu se poate mai atent să Își măsoare fiecare cuvânt, tensionat ca o coardă de arbaletă. Poate că era numai mentalitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca să și-o păstreze. Dar, mai devreme sau mai târziu, va fi avut de a face cu el. Era pe listă. Ca și blestematul acela de Bargello. Ca și atâția alții. Ieși cu pași repezi. De-a lungul traseului, prin claustru și apoi până la poartă, nu Întâlni pe nimeni, ca o confirmare a stării de părăsire În care se găsea locul. Încă un semn de decadență dacă, În loc de Palatul priorilor, politica se făcea În casele potentaților și În adunări secrete. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui. Între timp ajunsese, Împreună cu suita sa, dinaintea fațadei Încă neterminate a bisericii. Acolo se sfârșea autoritatea teritorială a Comunei și se intra În jurisdicția Bisericii. Dădu ordin gărzilor să se alinieze la intrare, iar apoi se Îndreptă singur spre claustrul din partea stângă a edificiului. Marele spațiu pătrat, Înconjurat de porticuri, fusese lăsat deschis pentru cetățeni cu prilejul zilei de audiențe și dădea pe dinafară de bărbați și femei care se Înghesuiau așteptând cine știe ce. Poetul Își făcu loc Înghiontind Înspre trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a-i accepta concluziile. Probabil că nici el nu credea până la capăt În vinovăția pomanagiului. Fără să mai adauge nimic plecă, Îndepărtându-se spre scară, Însoțit de privirea bănuitoare a celuilalt. Se găsea Încă sub portic când văzu, În centrul claustrului, un grup de oameni Înarmați, purtând uniformele țipătoare ale mercenarilor legației pontificale. Îl Înconjurau, cu lăncile lor, pe un bărbat Îmbrăcat În sutana deschisă la culoare a dominicanilor. În lumina strălucitoare a soarelui, apărea mult mai firav și mai descărnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fără ca garda să fie alertată? Șovăi o clipă: poate că ar fi trebuit să se Întoarcă și să adune câțiva soldați, Înainte să se apropie de inchizitor. Însă acesta Îl zărise și se mișcă cu repeziciune prin spațiul pustiu al claustrului, parcă nerăbdător să ajungă din nou sub umbra ocrotitoare a porticului. — Mă bucur să te Întâlnesc În sediul oficiului dumitale, frate, Îi zise, Întinzându-i ostentativ crucea pe care o purta la gât. Dante mișcă Încet din cap, ignorând gestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
majore. În unele după-amieze abia dacă citeam cîte ceva și ne dedicam doar conversațiilor, sau chiar ieșeam să facem cîte-o plimbare prin piață ori pînă la catedrală. Clarei Îi plăcea mult să se așeze și să asculte murmurul lumii În claustru și să ghicească ecoul pașilor pe străduțele din piatră. Mă ruga să-i descriu fațadele, oamenii, mașinile, prăvăliile, felinarele și vitrinele pe lîngă care treceam. Adesea mă lua de braț, iar eu o călăuzeam prin Barcelona noastră aparte, una pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
capul ca pe un dop. I-am Întins mîna. — Mi se pare corect. Prieteni? Mi-a oferit-o pe a ei. — La ce oră ieși de la școală vineri? am Întrebat. Șovăi o clipă. — La cinci. Am să te aștept În claustru la cinci fix și, Înainte să se lase noaptea, am să-ți dovedesc că există În Barcelona ceva ce Încă n-ai văzut și că nu te poți duce la El Ferrol cu idiotul ăla pe care nu pot crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
casă, dar lasă un bilet, să nu se sperie Fermín cînd va Închide. O dată zise toate astea, o făcu pe dezorientatul și se pierdu În dosul prăvăliei, cu un zîmbet pînă la urechi. Stabilisem să mă văd cu Bea În claustrul universității la ora cinci și, spre ciuda mea, ziua amenința să-mi devină mai lungă decît Frații Karamazov. În scurt timp, Fermín se Întoarse de la domiciliul ceasornicarului și ne informă că un comando de vecine montase o gardă permanentă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
O adiere rece și tăioasă mătura străzile, semănînd În cale tușe de abur. Un soare oțelit smulgea ecouri de aramă din orizontul de acoperișuri și clopotnițe ale cartierului gotic. Mai erau cîteva ore pînă la Întîlnirea mea cu Bea din claustrul universității și m-am hotărît să-mi Încerc norocul și s-o vizitez pe Nuria Monfort, În speranța că Încă mai locuia la adresa pe care mi-o dăduse tatăl ei cu ceva vreme În urmă. Piața Sfîntului Filip Neri e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
hârburi. - Însoțește-mă până la Palatul priorilor, la San Piero. Sacul să i-l predai meșterului Alberto, lombardul care ține o prăvălie la Santa Maria. Să aibă grijă de el ca de ochii din cap. Eu voi trece mâine pe la el. Claustrul de la San Piero era luminat dintr-o parte de soarele care de acum strălucea peste acoperișul edificiului. Poetul intră În zona aflată Încă În umbră, unde se găsea scara ce ducea la etajul chiliilor. Abia Începuse să urce când peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dreptunghiular. În față se ridica biserica abației, cu fațada ei simplă din cărămidă, urmată, dincolo de absidă, de un al doilea corp, care o vreme adăpostise o comunitate restrânsă de călugări benedictini. Un alt zid orb, pe stânga, Împiedica vederea spre claustru, strâns Între biserică și clădirile Învecinate. - Spune-mi, messer Duccio, Își apostrofă Dante Însoțitorul În timp ce se străduia să Își croiască drum prin mulțimea care se Îmbulzea În fața portalului, Încercând să intre, credeam că abația era părăsită. - Așa e. Comunitatea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În jur, alți soldați urmăreau cu interes ce se vorbea. Poetul se apropie de grup, curios. - Ce se petrece? Întrebă, urmărind cu coada ochiului curierul care sărise din nou În șa și dăduse pinteni calului, trecând În galop prin portalul claustrului. - S-a aflat de un incendiu pe drumul spre Pisa. Ceva a ars pe pământurile familiei Cavalcanti. - Ceva? Ce vrei să zici? - Oamenii mei n-au știut să spună. Poate o fânărie. Ceva mare, oricum. Totul e scrum. Și hanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cer. Obișnuita animație a străzilor, dincolo de zidul mânăstirii, ajungea supărătoare până la urechile sale, amplificată de ecoul zidurilor. Văzu că străjerii se adunaseră sub poarta deschisă, uitându-se la ceva de afară. Încercând să Își pună ordine În gânduri, coborî În claustru. Prin portal se Întrezăreau pâlcuri de bărbați și de femei la drum. Veneau dinspre Oltrarno, trecând pe Ponte Vecchio și Îndreptându-se spre partea septentrională a orașului. - Unde se duc? Îl Întrebă pe unul din soldați. Dar știa răspunsul dinainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]