1,605 matches
-
editorialista îi sugerează dlui Agathon să importe și maimuțe, pe care să le folosească la relansarea zootehniei autohtone. Ministrul Turismului a reunit aceste proiecte sub lozinca "România surprinzătoare", ceea ce o face pe editorialistă să exclame cu năduf caragialian: "Adevărat surprinzătoare, coane Agathoane". * Tot din ROMÂNIA LIBERĂ: "Angajații prefectului de Hunedoara îi aleargă pe ziariștii care îndrăznesc să-i fotografieze vila". E adevărat că acești angajați nu sînt plătiți din bani publici, dar angajatorul e, orișicît, prefect. Iar premierul Năstase le-a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15440_a_16765]
-
română, este o primă formă de educație, de memorare a arborelui genealogic (bîrfa despre strămoși, o mnemotehnică). O bîrfă suculentă circula în familie despre Alecsandri care, la o vîrstă respectabilă, flirta cu domnișoarele din jurul lui Carmen Sylva, iar soția sa, Coana Paulina, striga ca să audă toată lumea: Puneți vată în urechi, dragă Vasile, și nu uita ce rău te dor noaptea bătăturile și reumatismele." Bărbații care îi plac Marucăi trebuie să fie neapărat "voinici", să conducă spectaculos mașina, să fie de familie
Poveștile Marucăi by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15447_a_16772]
-
unde-i este și atelierul, care peste timp vor întregi, ca și în cazul lui Brâncuși, muzeul, făcînd să se înțeleagă mai bine omul, cu obiceiurile lui de viață trecătoare. Din păcate, a venit la Fălticeni singur, pentru că soția lui, coana Jenița, a plecat între timp la cele veșnice, adîncindu-i și mai mult singurătățile, ce-s ale amurgului vîrstei sale venerabile. A lăsat Bucureștii, unde a trăit plenitudinea creației și s-a așezat pentru totdeauna la Fălticeni, ca să-și tămăduiască singurătățile
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
împliniți, până la Corița, orașul ei natal, undeva în sudul Albaniei de azi, la granița cu Grecia. Localitate care, înainte de primul război mondial, pe când părinții mei abia se nășteau, și făcuse parte din nordul Greciei. De aceea, mama, fiică a Heladei, coana Ifigenia - cum îi ziceau urzicenenii - învățase la școala grecească, și vorbea și scria frumos grecește. Familie, numită Ioanis, cum ar fi la noi Ionescu, care iubea mult școala. De altminteri, vărul mamei, pe care îl chema Eftimie, făcând seminarul la
Coana Ifigenia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15026_a_16351]
-
la Urziceni, cum dădea de un grec, ori grecoaică, era în stare să vorbească cu ei ore în șir. Așa, de pildă, cu familia Marcachis, cerealist grec stabilit în târgul nostru. Împreună cu ea, făceam des familiei Marcachis vizite interminabile, iar coana Ifigenia vorbea ceasuri întregi cu madam Marcachis, în timp ce eu jucam țurca afară cu băiatul lor, Costel, cu care mă împrietenisem. Mă și enervam de atâta sporovăială. Ce-or fi vorbit ele acolo în casa atât de bine îngrijită a grecului
Coana Ifigenia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15026_a_16351]
-
șase... Ea simplifica orice și-mi părea fericită și puternică. Așa arăta când flăcări jucăușe coceau șoricul pe spinarea porcului. M-am bucurat și, fără să vreau, o sorbeam din ochi. - O să-i Împărțim când ne-ntoarcem la oraș, la coana Leonora. Musai să-i facem și ei parte măcar de un suc și o prăjitură, că altfel...- am glumit eu. - Bățul e după ușă! „Mă, Împelițatule, să nu te atingi de fată, că-ți rup picioarele!” - mi-a amintit Elena
Acvariul cu fâte. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/81_a_326]
-
fragment consistent, în franceză, dintr-o scrisoare e transcris cu neglijență (iar competența lingvistică a lui Alice Voinescu, deținătoarea unui doctorat la Sorbona și frecventînd grupul de la Pontigny, e incontestabila): "je n'ai pris que le nécessaires", "le geste de Coana Profira que șes filles mon șpentru m'ontț bien décrite (...) mă șpentru m'aț beaucoup endolorie". Nu sînt greșeli care să împiedice o bună receptare a textului, dar evident ar fi fost mai bine ca ele să lipsească dintr-o
Scrisorile lui Alice by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15126_a_16451]
-
Cristian Ionescu, înrudiri etimologice la care nu te-ai fi așteptat, de pildă între Marta, ("stăpînă, doamnă") și Despina, Domnica, Dominic, Chirița, Chiriac și Chiajna, cu același "sens", dar provenind din onomastica unor popoare diferite. Iată că pe linie onomastică Coana Chirița și Doamna Chiajna sînt rude și poate că nici strict literar personajele nu își sînt total străine, deși una e mai mult stăpînă, iar cealaltă aprigă doamnă . Dacă nu citiți dicționarul onomastic din pură plăcere estetică (la urma urmei
Gogu, Costăchel și Gioconda by Al. Ioani () [Corola-journal/Journalistic/15211_a_16536]
-
ia din nou drumul Regatului, lăsînd în urmă totul părăsit și cîinii urlînd. I-au dus la Brăila, cu șlepul peste Prut, Ștefan și Ioan Chirilă (bunicul și, respectiv, tatăl lui Tudor Chirilă-Vama Veche). La fel, și pe Maria Țară, coana preoteasă și învățătoare, instalarea sovietelor a alungat-o din Regiunea Herța; are și acum nepoți acolo, dar nici unul nu mai vorbește românește. Pe alții, conflictul mondial i-a atins indirect, dar comunismul care i-a urmat le-a făcut viața
80 de ani, 14 mărturii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13523_a_14848]
-
mai spus, nu folosiți termenii altora decât după o foarte atentă elucidare a sensului la care vă referiți. E.S. Este o chestiune pe care n-aș vrea s-o discut. }ine de alt domeniu. Pe cei care vin cu limbajul Coanei Chirița (sincronizat sau convertit în ’romgleză’) la mine, îi descurajez. Adopt, la acest punct, metoda lui G. Călinescu: el obliga pe studenți sau doctoranzi să facă lucrări nu despre marii scriitori, ci despre scriitorii medii sau minori. Să facă o
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
spre Ploiești, uitând de noua mea treabă de fochist, astfel încât, în viteza acceleratului, apucasem să îmi amintesc femeia bătrână cu o plapumă roșie în cârcă, de la vulcanii noroioși, de la Nehoiu, de pe lângă Buzău, pe care o salutasem trecând pe lângă ea... Bună ziua, coană Marioară! - Bună să-ți fie inima - da^ cum îmi zisăși, de unde știi, că parcă n-ai fi dă p-aici - se-ntorsese ea spre mine cu palpumă cu tot - (în Muntenia, nu riști dacă unei femei necunoscute, la țară, îi
Fochistul (I) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10473_a_11798]
-
voi grăbi cu un răspuns pozitiv. Să încep cu o amintire. Eram student și locuiam pe strada Tufelor, care nu figura pe atunci în perimetrul Bucureștiului. Oficial, Bucureștiul se termina la faimoasa barieră "Bacchus" din periferia cartierului Ferentari. Locuiam la "coana Veta", proprietara unei mici căsuțe de chirpici, care-și închiriase singura cameră disponibilă; ea și bătrânul Moșuleț (soțul adică) mulțumindu-se cu antreul. Eram trei ocupanți ai acelei odăi, mare cam de șapte-opt metri pătrați. Un cântăreț de biserică, pe
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
nu-i supere lumina pe Truman și pe Liviu, mai ales că nu țineam să le dau explicații de ce nu mă culcam și eu. Nu ne lega nimic serios, de fapt. Viața ne adunase, întâmplător și provizoriu, în calitate de chiriași ai coanei Veta. Dezvăluindu-le ce citeam și cu ce gânduri am ars gazul în lampă trei nopți, până târziu, riscam să stric relațiile obișnuite dintre noi, bazate pe alte temeiuri. Truman ne cerea, mie și lui Liviu, să-l acoperim cu
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
cam puțin asta pentru "o pasiune"? mă veți întreba. Da, e cam "puțin". Numai că nu vă pot da o explicație mai bună pentru ceea ce a urmat. Foarte curând, pe strada Tufelor, la numărul 24, în căsuța de chirpici a coanei Veta, s-a închegat un vis: să ajung în Spania și să refac drumul lui Don Quijote. Judecat acum la rece, "visul" de a reconstitui traseul lui Don Quijote era o aberație. Eu n-aveam bani pentru a-mi plăti în fiecare
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
cu elicopterul, cu autocarul, tramvaiul, trotineta, cu ricșa trasă de boschetari condamnați la muncă în folosul comunității. Chiar și pe jos, cel mai scump, că-ți trebuie cască, vestă antiglonț, boxeri de kevlar și badigard personal. Traseul e-același: statuia Coanei Mița Biciclista, mama fondatoare, găuroiul din asfaltul de pe Aleea Lăcrămioarelor, care-a-nghițit 14 mașini, pînă acum, barul Dracula, cu degustare de sînge proaspăt, apartamentul net-starului Luci, Copacul Fericirii, minimausoleul lui Coco, papagalul poliglot, din sufrageria lui tanti Ema, stația Dor Mărunt
Poezie by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/6027_a_7352]
-
să audă venind de undeva o vorbă, un țipăt, o șoaptă, un murmur... Tăcere. N-auzea nimic în preajmă. Nu simțea nici o suflare alături. N-avea pe nimeni. N-avea pereche. Era singur - Unul singur. 2. Intrigantul Jupînul Corb și Coana Vulpe erau, pe vremea aceea, prieteni nedespărțiți. Lumea îi vedea adesea împreună, stînd de vorbă, glumind, vizitîndu-se și crescîndu-și puii laolaltă. Erau însă pe atunci vremuri grele, criză, sărăcie multă și nu era lesne de hrănit o casă de animal
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
vizuinii Vulpii și acolo o împărțeau frățește. Pe scurt - o mare prietenie! Dar să-ți spun ce s-a mai întîmplat: într-o zi, se întîlniră cu cineva care le vorbi cam în acest fel: - Prietenia voastră, Jupîn Corb și Coană Vulpe, o fi ea frumoasă, dar nu vă aduce nici un spor. Nu vedeți în ce hal trăiți? Săraci sînteți, săraci veți rămîne! Vai de capul puilor voștri nefericiți; tare mă tem că nu vor trece cu toții iarna ce se apropie
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
Țoiu La întoarcere, de pe maidanul cu ciulini încins de soarele lui iulie, îl văzuseră de departe pe Mitică venind de la gară cu căruciorul tras numai de bătrâna măgăriță Magdalena. Apropiindu-se de casa nou văruită, auziseră și glasul autoritar al coanei Lenuța, care își cicălea de zor bărbatul ei mai tinerel cunoscând Biblia din care avea obiceiul să citeze fapte și întîmplări sfinte cu tâlc, ca toți noii sectanți. De altfel, când văzu musafirul apărând în curtea pustie, nisipoasă, bunul Mitică
Asfințit cu ghioc (VI) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12029_a_13354]
-
închină și ea după Mitică și îi întinse mâna pe neașteptate. Omul nu înțelese gestul și se dădu îndărăt, ca speriat. Cărăuțeanu o privi și el surprins. Era ca și cum, o domniță, o prințesă ar fi dat mâna unui biet șerb. Coana Lenuța apăru și ea în prag în mână cu o tingire mare de alamă pe care o freca înverșunată. Se schimbară salutări. Când să deschidă ușa paralelă ce dădea direct la ei în odaie, Cărăuțeanu, înalt cum era, cu capul
Asfințit cu ghioc (VI) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12029_a_13354]
-
Sisi că venise la mare, la băi, și Pompi... cum îi ziceau ei lui Pompilian Vidrimiloiu, superiorul lui, șeful de organizație, binecunoscutul profesor în teologie... Daaaa? se răsuci ea mirată, în timp ce își dădea cu cremă la oglinda de bâlci a coanei Lenuța. Era un ins singuratic, ursuz. Amândoi se priviră fără să spună nimic. În cele din urmă, gânditor, el spuse că acela știa că se aflau aici și că prescis avea să le facă o vizită. Sisi nu zise nimic
Asfințit cu ghioc (VI) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12029_a_13354]
-
faci că nu mă vezi?... Întorcându-se și ducând palma streașină la ochi, sub strășnicia soarelui - rar dacă punea pe cap ceva - privi îndărăt cu atenție. își dădu seama numaidecât că era Ghiță, după ciucurele albastru de lână pe care coana Lenuța i-l legase la gât; al Magdalenei, care era mă-sa, - plecată cu Mitică la gară, - fiind roșu, de un roșu aprins. Pe Cărăuțeanu, care iubea animalele, asta îl amuză. Era clar că răgetul lui Ghiță fusese un avertisment
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
Constantin Țoiu Plăcut destins de cele aproape două ore de înot, se așezase cu jurnalul lui Sisi în mână, pe scaunul de lemn orășenesc al coanei Lenuța și care pârâi sub el ca un moșneag cârcotaș, de vechi ce era. Își amintise imediat de ziua când era plecat în Germania invitat la Universitatea din Köln, iar Sisi rămăsese singură acasă. Fiindcă nu suporta să stea singură
Asfințit cu ghioc (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12090_a_13415]
-
gară, semn că în acceleratul de București, care sosea la unu treizeci, nu se anunțase că vine multă lume. Nu apucă să-l mai salute pe Mitică fiindcă mâna la distanță pe ulița lungă cu spatele întors spre el. Nici coana Lenuța, nevastă-sa, nu era acasă, mai în vârstă e decât Mitică cu douăzeci de ani. O cucoană bătrână din Costanța, văduvă, lipită de el, trăind cu el, ținându-l sub papuc, ca pe un bețiv adus pe calea cea
Asfințit cu ghioc (II) (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12109_a_13434]
-
douăzeci de ani. O cucoană bătrână din Costanța, văduvă, lipită de el, trăind cu el, ținându-l sub papuc, ca pe un bețiv adus pe calea cea bună, - exagerat de bună, glumea Sisi, sătulă de parabolele lui Mitică, influențat de coana Lenuța, sectantă, pocăită - se vede că era plecată în centru după ațele, sforile interminabilelor ei broderii. Sisi fiind și ea plecată la Menaru, să pregătească prânzul, casa de chirpici acoperită cu țiglă însă, unde veneau vară de vară, curtea săracă
Asfințit cu ghioc (II) (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12109_a_13434]
-
2002, e mărturia acestei aventuri cvasi-clandestine prin trecutul unei societăți). În '85-'86, cînd Rostás înregistrează pe benzi de magnetofon o serie de convorbiri cu Elisabeta Goga, într-o mansardă de pe Calea Floreasca (botezată astfel după numele unui strămoș al "coanei Lizica"), în prezența fiicei ei, Ruxandra, doamna Goga are 94 de ani; 30 dintre ei și i-a petrecut dînd lecții de limbi străine "la domiciliul clientului", s-a mutat de mai multe ori pîn-a ajuns de la 12 camere la
Fața și reversul memoriei by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/12209_a_13534]