155 matches
-
pupi nasul meu!" io pup nasul tău, tu pupi bărbia mea" nu-i nostim? Ea fulgerîndu-și trupul fantastic în bucătărie, căutînd ceva din care să bea" o cană, o farfurie adîncă, o cratiță cu zmalțul ciobit, o oală-minune, o piuliță coclită de pisat mirodenii, un ibric de alamă, un polonic inox, o tigaie de tuci, un pahar elegant, înalt, pentru șampanie, un păhărel de lemn, folosit ca suport de halit ouă fierte" orice" deschizînd robinetul, sorbind febrilă ,din pumni, jetul rece
Băi, să nu mori, că te omor! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12697_a_14022]
-
de călătorie al bunicului. Caii proaspăt potcoviți tropoteau peste fosile de coleoptere, îmbâcsite de praf de pușcă veșmintele lui de ofițer de infanterie. Soldații virili se lăfăiau în budoare cu fetele de la Moulin Rouge. Pe pieptul lor dezgolit atârnau decorații coclite. I-am zis atunci într-o doară: Iată podul istoriei. Și am auzit deodată zgomotul șampaniilor revărsându-se peste amintiri. Eram totuși singur. Doar armurile lor zăngăneau prelung lăsând pe urmele pașilor mei o rugină dureroasă.
Poezie by Florentin Palaghia () [Corola-journal/Imaginative/12512_a_13837]
-
că de-asta l-am visat și pe Liiceanu. Se apropia de mine cu un surâs indecis, stigmă inconfundabilă a ipocriziei la care îl obligă pe oricine livrarea într-un rol social (Doamne, toți vor roluri, roluri, roluri, cromate, crocante, coclite, pârlite), dar nu-i vedeam trupul decât de la genunchi în sus, pentru că picioarele avansau, invizibile, prinse într-un soi de norișori pufoși, cu irizații micuțe, ca steluțele care înfloreau dimineața pe geamul înghețat al apartamentului împuțit din Floreasca, în care
În genul lui Cărtărescu - Jurnal III by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Imaginative/11610_a_12935]
-
bani negri. Cu un cinism de mahala, mulți dintre ei recunosc pe față că fac și azi ce au făcut sub comuniști. Iar noi luăm act, uluiți, de această nerușinare și ne vedem în continuare de mărunta, călduța noastră liniște coclită. în loc să eliminăm aceste cangrene ale civilizației, devenim noi înșine victimele lor. Vulgaritatea respingătoare, pătrunsă în societatea românească o dată cu bolșevicii, a devenit astăzi regula, și nu excepția. Dacă nu ești bădăran, mojic, mahalagiu, nesimțit, mitocan nu ai nici o șansă de-a
Fanții catodici by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17190_a_18515]
-
altădată, dar semnele reînnoirii acoperă autenticitatea. Doar eu văd,... am prilejul să observ, pe ușa de la intrare, dată de perete, - cu pornirea mea de a mă interesa mai întîi de ceea ce pare să se ascundă: din modestie, - plăcuța de alamă coclită, pe care, concentrîndu-te, poți desluși numele: Mihai Ralea. E, sînt convins, singurul lucru rămas la locul lui, nemișcat. Dovadă acțiunea de eroziune a timpului. Tot astfel, o dată, la Istria, cu mulți ani în urmă, cînd văzusem întîia oară altarul lui
Război și pace by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16258_a_17583]
-
lui, nemișcat. Dovadă acțiunea de eroziune a timpului. Tot astfel, o dată, la Istria, cu mulți ani în urmă, cînd văzusem întîia oară altarul lui Apollo, - ce-a mai rămas din el, - cel mai mult m-a înfiorat belciugul de bronz coclit înfipt în lespedea de marmură și de care erau legați, pentru sacrificiu, cu coarnele în jos, taurii. * Terminînd articolul, îi pusesem automat titlul de mai sus. Abia pe urmă îmi dădusem seama. Și nu mai știam dacă Tolstoi pusese războiul
Război și pace by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16258_a_17583]
-
Acasa > Poezie > Credinta > MIORIȚA Autor: Marin Mihalache Publicat în: Ediția nr. 2283 din 01 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului Vai, turmele mele de vise-s pe moarte Pe malul tăcerii pasc ierburi deșarte. Beau apa coclită-a uitării plângând Cu gura uscată ca floarea în vânt. E tristă mioara cu bocet în grai Străin e pământul și poarta spre rai. E apa sălcie, Păstoru-I departe, Cernită e zarea cu brâuri de moarte. Noptarea în lume e
MIORIȚA de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2283 din 01 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382783_a_384112]
-
din rândul opozanților anticomuniști și monarhiști, fără ca asasinii să pățească ceva, vreodată. Elitele ofițerimii au luat drumul închisorilor, iar noua armată populară era formată din cadre fără carte, dar fidele noilor autorități comuniste. Pentru a înțelege acele vremuri vitrege și coclite, este bine să fie amintite câteva puncte de reper. La 6 septembrie 1940, regele Carol al II lea nu a folosit expresia de abdicare, cu gândul că se v-a reîntoarce pe Tron, la fel ca altă dată. A scris
Trădarea patriotică, între miere şi fiere, între glorie şi decădere, între lauri şi dezamăgi. In: Editura Destine Literare by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_407]
-
o împreunare neașteptată între răcorosul gust de verde limetă și salcă... Licoarea, metamorfozată clipă de clipă, trecuse perfect explicit de la textura moale la una-năsprită după doar 4 secunde, la alta acidulată, după încă 5, iar apoi la vaga senzație de coclit și sărat... Gust de moarte! Aruncă într-un bol sorbitura de vin. Și rămâne pe gânduri. După nici 10 secunde de păstrare în gură, deplânse destinul nemilos al vinului cu astfel de caudalie... Nu are când să-și finalizeze reflecțiile
BLOODHOUND de ANGELA DINA în ediţia nr. 1962 din 15 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383661_a_384990]
-
ori cu pompa o dimineață octombriferă cu membrană rece și groasă care se lipește de aripi. Când trage lucrurile din oglindă, când scoate câte-un fleac din râul-care fură chipuri, când el însuși, fosilizat, este salvat de la naufragiu de brațul coclit al victoriei, aceste sărbători oarbe, avortate din calendar, alcătuind timpul adevărat, timpul adevărat și spinos, al sălbăticirii spirituale. Apoi când întors pe o parte cu spatele la animal, acoperit cu frunze uscate, își numără inelele de pe tulpină, răbdare, răbdare, vițelul cel gras
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8298_a_9623]
-
sufletului de acum al Ioanei Dinulescu, o biografie literară, spirituală și umană. Revoltată împotriva agresivității toxice a lumii, carnasiere, terifiante, deicide (Cerneala de mandragora), poeta nu pregetă să ne ofere un autoportret illo tempore de inspirație suprarealistă (Departe de orașul coclit), dar și scenariul unei morți întrevăzute metamorfotic: "Veni apoi un fulger din senin/și mă cinsti cu gheara lui divină,/de stăpân,/până ajunse valul de pământ/la fruntea și la tâmpla mea,/la sân.// Mă-nlocui cu ierburi și
Noile aventuri ale văduvei trandafirii by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8124_a_9449]
-
eu trăiam o continuă frustrare, între aluziile mârlănești, regretul care ghiceam că-l roade pe soțul meu și solidaritatea (parțial ipocrită) cu soțiile celorlalți, despre care știam că aveau să-i aștepte, emoționate și drăgăstoase, la aeroport. Acesta e gustul coclit al amintirii primei mele călătorii în străinătate.
Dresda by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/3929_a_5254]
-
o adevărată simptomatologie și enciclopedie a caniculei, descriind cea mai amplă gamă de senzații și construind în marginea ei o sociologie a provinciei, o politică a amânării, o comedie a limbajului, o psihologie oblomoviană și o filosofie națională a timpului coclit. Toate la un loc se asociază cu ceea ce Gabriel Dimancea numește la un moment dat (p. 277) în Vara baroc "dulcea dezagregare" sau "descompunerea fiziologică a inteligenței". Canicula dă somnul rațiunii, induce morbul pasivității și dăunează grav inteligenței (individuale și
Vipie, zăpușeală și zăduf by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9425_a_10750]
-
ceva și mă opresc, gata să cad. Ca la un semnal, ce credeam eu că este un cor de salut, orăcăielile și celelalte încetează, ca înțelese. Mă uit alături și văd de ce m-am împiedecat. De un inel mare, gros, coclit, semn că nu-i fier, ci aramă. Nu departe, un belciug înfipt într-o lespede de marmoră. Când, aud un tocăit ușor: toc-toc... Parcă ar fi o convorbire în șoaptă. Atunci îmi dau seama că asta vine din bălării, care
Delta by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8187_a_9512]
-
acolo, etajul patru se preschimbase într-un fel de pod mucegăit, nu înțelegeam de ce mai trebuie să ciocăn, știam că nu-mi va răspunde nimeni, am intrat în apartamentul 40, ochii mi s-au obișnuit greu cu lumina egală, nemișcată, coclită, altcineva, nevăzut, se afla acum aici, lucrurile noastre fuseseră înlocuite de chestii bizare, necunoscute, de șifoniere și carpete, de fructe de plastic și borcane cu murături, încercam să pricep, s-o chem pe mama, să facă o vrajă și totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
o casă bătrînească, nerenovată, pitită Înapoia unei grădinițe năpădite de buruieni, În partea Înclinată a cartierului Campden Hill, printre niște case pe porțile cărora stătea scris „de Închiriat“. LÎngă un gărduleț de nuiele țepoase se vedea o statuie ciobită și coclită, făcută parcă dintr-un bloc de piatră ponce. Clopoțelul, ascuns sub porticul În stil victorian timpuriu, sună, trezind un ecou ce părea să alerge după locatari În odăile cele mai ferite, ca și cum puțina viață ce mai rămăsese În această casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
toate Întîmplările astea mă tulbură atîta, răspunse Rowe. Acum, cînd știu că nu sînt un criminal, mă pot bucura... Zărind casa aceea parcă familiară, Rowe se opri buimăcit, ca În fața unei priveliști de vis. Recunoștea vag grădinița neîngrijită, cu statuia coclită căzută de pe soclu și cu portița de fier care scîrțîia. Toate storurile erau trase, iar ușa era deschisă; ai fi zis că murise cineva și nu te-ai fi mirat să vezi mobilele etichetate, gata să fie scoase la licitație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nu se uita la ea decât un bărbat cu o mustață stufoasă și neagră. Acela i-a Întors zâmbetul ca un fel de Încurajare. Drept desert a luat tartă Tatin și două cești de cafea, care au mai atenuat gustul coclit. A lăsat un bacșiș mai generos decât și-ar fi permis și i-a făcut plăcere când chelnerul, venit să ia tăvița de argint cu plata, s-a aplecat și a mormăit o vorbă de recunoștință. Asta a fă cut-o
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
urându-și din nou La mulți ani și Boldog új évet, apoi Își strânseră mâinile În semn de rămas bun, și se Întoarseră În lumile lor, fără iluzii și fără păreri de rău, protejați doar de ramele de un auriu coclit ale tablourilor pe care zarurile colorate ale vieților lor fuseseră demult aruncate, fără să abolească Însă hazardul, vorba cuiva. 16. În sufragerie Însă, lucrurile stăteau cu totul altfel. Revelionul căpătase Încă de la primele cuvinte rostite de Eleonora ceva din solemnitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
iluminat de zâmbetul de Kore și Kouros. Sau are grația unui înțelept chinez dar cu piele neagră de abanos, dănțuind în transfigurarea-i dăruită cu umilință domestică. Când e Caliban, același trup cu mușchii săi negri e luminat ca alpacaua coclită. Cea de a treia esențializare, care sporește efectul sinestezic al spectacolului, transformă celelalte voci ale piesei în părți cântate cu personaje-instrument. Dintre acestea, clarinetul muzicianului Kinan Azmeh, din taraful de Terpsihore arabe este echivalentul Prințului Ferdinand. Efectul cel mai dătător
Minimalism și metafizică by Ioana Zirra () [Corola-journal/Journalistic/7875_a_9200]
-
lumina e albă. Că lumina e/ întotdeauna albă. Că albul ei e culoarea speranței, a învingătorilor și a păcii (...) Acum știu că albul ei e dansul haotic al crepusculului,/ murmurul bezmetic al celulelor, inelul obscen al/ anilor, brațul de aur coclit al/ neputinței. Nu mai cred/ în șerpuitul ei de felină, în privirea ei de somnambulă/ inocentă.... Ca un foc negru, ca o flacără de catran/ ard ochii ei în cuibul îmbălsămat al anotimpului, în/ rama roasă de carii a vârstei
Soarele alb, soarele negru by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7595_a_8920]
-
ceva între nuci noi/ de curățat/ din copacul copilăriei/ și zarzăre culese de mine -/ ceva cu sâmburi de caise/ sparte pe caldarâm/ cu o piatră mare,/ ceva cu picioarele goale/ călcând pe iarba abia răsărită/ bând apă dintr-un vas coclit". (Renaștere) Curajul de a merge mai departe înseamnă însă și curajul de a aborda teme grave. Fug în reveria viorii poemului/ știu că-mi aparțin amândouă/ precum vioara lui Chagall/ sunetul neresemnării din cosmosul diletanților/ fragila vioară/ canarul evreului/ ca
Cele opt note ale gamei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7647_a_8972]
-
Angelo Mitchievici Giuseppe Tornatore deschide filmul său cu o serie de cadre care rămân memorabile, un grup de copii se joacă cu vârtelnițele în timp ce bătrâni ferfenițiți, cocliți, joacă cărți, unul îl trimite pe un băiat să-i cumpere țigări promițându-i 20 de lire dacă vine mai repede decât se usucă scuipatul lui în țărână. Încurajat de toți ceilalți, puștiul începe o goană nebună pe străzile sărăcăcioase
Baaria, mon amour! by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6296_a_7621]
-
Ljuba, ai văzut?, mă întreabă Dragance. - Văzut, zic. Și mă gândeam ce-i de făcut. - Știi ce? Acuma era timpul de schimbat tactica. Să ne ducem după alea trei care-au rămas pe dinafară. Așa că luăm și noi găinile-alea coclite - ea e cu alții, vreo șapte opt să fie - altceva nu mai rămăsese liber nimic, exact ca la curse. Și dansăm noi dansul ăla. Pe urmă ne întoarcem la locul nostru. - Acuma uite cum facem, zic. Ne dăm mai aproape
Dragoslav Mihajlović (Serbia) Când înfloreau dovlecii by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Journalistic/6298_a_7623]
-
de dinainte de '89 ("închisoarea cu capace/ Unde toți șmecherii zace/ Șmecherii din tot raionul/ Și din tot Pantelimonul"), a suferit cîteva binevenite modificări pentru a fi cîntată, azi, omului de afaceri: "Ieri, în palat aurit/ Azi, în pat de fier coclit". Păcat că hîrtia de ziar nu cîntă, încă. Să vezi atunci jale mare pe la toate chioșcurile cu ziare, cu versurile acestea, cu muzica lor inconfundabilă.
Doina de jale și maneaua de criză by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/6615_a_7940]