10,570 matches
-
Papini & Papini Florina Pîrjol Giovanni Papini e ceea ce se numește un spirit paradoxal, un neliniștit prins între contradicții, un căutător perpetuu al sensului. A fost antinaționalist pentru ca apoi să devină un naționalist înfocat, a trecut de la agnosticism la catolicismul cel mai fervent, a scris o viață a lui Iisus (Storia di Cristo, 1921), dar și un manual de
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
decontractați și deja familiarizați cu conferențiarul. Bun, odată făcută sedarea, am început operația propriu-zisă și, cu bisturiul metaforic în mână, am început să tai în carnea vie a guvernelor totalitare, scoțând la iveală degenerescențe, tumori și focare de infecție: minciuni, contradicții, violențe, acte arbitrare, corupție... La sfârșitul conferinței am invitat publicul să stabilească un dialog cu mine. Timp de peste o jumătate de oră am răspuns la întrebări dintre cele mai variate: evidente, inteligente, viclene, nevinovate sau politicește provocatoare... Am observat că
Centenar Erico Verissimo - Solo de clarinet by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/11241_a_12566]
-
Făcînd istoria civilizației din punctul de vedere al celor care se joacă, Huizinga a uitat s-o facă și din a celor jucați; altfel spus, teoreticianul culturii l-a nedreptățit pe sociolog". Lumea jocului cultural se dovedește stăpînită de o contradicție constitutivă: ,la început, se părea că omul își anulează ființa în joc; acum, se pare că el este anulat în realitatea sa neludică". O reinterpretare critică a lui Huizinga deschizătoare de noi drumuri. Construcția argumentativă a eseurilor din carte se
Cele mai bune culori by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11274_a_12599]
-
și a devenit subiectul de cercetare a sute de teze de doctorat, câte i s-au consacrat de-a lungul vremii, în patru decenii de posteritate. Nu numai biografia, dar și opera publicistică a lui Arghezi sunt un spectacol de contradicții.
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
comparativă Blake-Novalis merită extinsă. Viziunea onirică, cu sau fără ancorări în Jung, ar putea conduce până la Dimov. Profetismul și ocultismul impun o confruntare mai stăruitoare cu esteticul atunci când e vorba de literatură. Caracterul elaborat al viziunii estetice vine oare în contradicție cu caracterul spontan, natural, atât de des subliniat de exeget, al viziunii profetice, religioase, onirice, maladive sau narcotice? Nu este oare dicteul - transcendent-religios, spiritist sau poetic -, considerat natural și spontan, fără nici cea mai mică suspiciune, una dintre cele mai
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
mare secret. Făcându-l public pe acesta prin intermediul - trucat, firește - filmului, linișteai oarecum publicul, fixându-i în cap o paradigmă neabuzivă a procedurii polițienești. Și acum, întrebarea definitivă: au comis cei șase jaful sau nu? Părerea mea, deși e în contradicție cu cea a lui Gh. Brătescu, amic cu doi dintre inculpați, este că nu. Acești oameni inteligenți vedeau intensificarea persecuției evreilor și eșecul regimului care aluneca ferm înspre teroare de a-și ține promisiunile. Și-au exprimat deschis frustrările și
Șase personaje în căutarea unui jaf by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11287_a_12612]
-
de pește, dar este mult prea vag în definirea personajelor, printre care și cele secundare, ca cel interpretat de Bates. Așa că dă lovitura de grație majorității thespienilor, doar Tilda Swinton și Caine (al cărui personaj nu e tocmai lipsit de contradicții) rămânând să ducă lungmetrajul pe umerii lor. Nu știu dacă vă vine să credeți dar acest scenariu dezastruos e scris de Ronald Harwood, un scenarist al cărui input a fost esențial pentru Pianistul! La ce să te mai aștepți de la
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
premisă a studiului lui I. B. Lefter), păcatul cel mare al criticii românești interbelice și postbelice e că a limitat acest concept la o sferă prea restrânsă, lăsând în afară tradiționalismul, iar uneori și simbolismul sau avangardele. Nu e nici o contradicție între cele două constatări: 1. modernismul românesc e închis, 2. dar e închis în limite prea strâmte și sfera lui trebuie lărgită. Aceasta este pledoaria cea mai importantă a cărții lui I. B. Lefter: pledoaria pentru ,reconstrucția conceptuală a modernismului
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
atunci. Cum s-au împăcat, oare, credința și insulta, minunata toleranță cristică și dezumanizarea ,adversarului", la limită, Biblia vânturată cu o mână, și revolverul, cu alta? Nu e aici, ca și în felul Dvs. de a vă manifesta, o anume contradicție, domnule cu ghilimele Bădiliță? Bietul Goma De asemenea apărători, mai bine să te lipsești... E greu de crezut însă că Paul Goma va fi învățat ceva din propria implozie biografică și creativă, pe care însuși a provocat-o, după Revoluție
Actualitatea by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11312_a_12637]
-
12), lectura nu mai poate fi una generalizantă. Astfel, contextul impune sau chiar explicitează lectura unică: Noi rămânem cu alde Olăroiu - un nimeni pe toate posturile" (CR, 8.08.2005). Oricum, efectul stilistic produs de alde se bazează tocmai pe contradicția între sensul său de bază plural și singularitatea numelui pe care îl precede: e un fel de ,operator de minimalizare", care, prin intermediul numelui, neagă individualitatea persoanei. Regăsim în contextele actuale și un alde popular, non-depreciativ, care precedă nume de rudenie
Alde noi -II by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11347_a_12672]
-
întrutotul, în vreme ce, astăzi, reapare cu o neobișnuită violență, ca urmare a valurilor migratoare la care asistăm în aceste ultime luni. Frontierele europene sunt din nou închise și aparate militar. Autorul, în lumina analizei realizate de cercetătoarea americană W. Brown, examinează contradicția care se instaurează în regimurile democratice care, supuse unor ample mișcări de masă ce reclamă mai multe drepturi individuale și sociale, tind să-și însușească - înaintea marilor procese de mobilitate pe scara planetară - caracteristici tipice regimurilor autoritare. O viziune diferită
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
armată antrenată de la începuturi să nu apere interesele naționale. Dacă nu ai o armată proprie, iti lipsește însușirea independenței". Considerațiile monarhului fac, de asemenea, trimitere și la modelul celor două Germanii, ca o regasire firească între granițele Comunității Europene, în contradicție cu modelul românesc; Mihai I concluziona că o eventuală unire nu poate veni decât din interiorul țării 21. Sintagma "Două Românii" este exclusă de către Regele Mihai din discuție. Acesta nu concepea, la începutul anilor '90, existentă a două state românești
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Spinoza, filozof prețuit de G. W. F. Hegel, care consideră sistemul său drept una dintre cele mai înalte trepte pe care cunoașterea umană, ca spirit încă înstrăinat de sine, deoarece totalitatea substanței spinoziste era luată drept imanenta, neproducându-și astfel propria contradicție din care să rezulte conceptul care să îi ofere ulterior identitatea la sine și cu sine1 - ajunsese în a doua jumătate a secolului al XVII-lea - intelectul era asimilat vonței 2. În termeni kantieni, așa cum vom constata, aceasta însemna o
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
condiționat de cunoașterea sensibilă, intuitivă, empirica, pe când rațiunea își are sediul în suprasensibil, în cunoașterea bazată pe idei pure, în ciuda faptului că rațiunea, la rândul său, este totuși dependența de intelect și astfel de experiență, în absența cărora ajunge la contradicții insurmontabile, numite de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea oricărei experiențe este condiționată de elemente care nu aparțin experienței, susține Kant. Autorul Criticii rațiunii pure identifica, pe lângă senzații, care sunt exclusiv empirice, două "intuiții pure apriorice", adică
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
astfel failibila;, așa cum "fără rațiune n-am avea o folosire sistematică a intelectului", nici rațiunea și funcția supremă a acesteia de a concepe "noi drumuri, pe care intelectul nu le cunoaște", nu se poate plasa "vreodată câtuși de puțin în contradicție cu legile folosirii empirice"17. Chiar dacă operează cu idei aflate în afara câmpului posibil și exprimabil al experienței și implicit al intelectului 18 și este astfel transcendență 19, numai în măsura în care se încăpățânează să rămână rațiune pură, înaintând dincolo de materia brută oferită
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
inconsistent sau subzistarea nedeterminată și instabilă diversitate"38 - realitatea ajunge să exprime necesitatea însăși 39. O înțelegere de tip superior, rațională, reclamă deci imperativul de a nu fi "prizonierul categoriilor intelectului"40. Acesta din urmă se menține cu obstinație în contradicție cu rațiunea, cu lumea exterioară reală, esențială, cu absolutul, înțeles drept echilibru dinamic, ființând intru spirit, între individ și societate, între particular și general, subiect și obiect - luându-și propria subiectivitate drept scop ultim 41. Intelectul contrazice deci rațiunea. Dar
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
înțeles drept echilibru dinamic, ființând intru spirit, între individ și societate, între particular și general, subiect și obiect - luându-și propria subiectivitate drept scop ultim 41. Intelectul contrazice deci rațiunea. Dar pentru că " Toate lucrurile sunt în ele însele contradictorii" și "Contradicția este (...) rădăcina oricărei mișcări și vieți; numai întrucât ceva posedă în el însuși o contradicție, acest ceva se mișcă, are impulsuri și activitate"42 - este sarcina rațiunii să traverseze intelectul, să îl ia în posesie, păstrând și totodată depășind opoziție
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
subiect și obiect - luându-și propria subiectivitate drept scop ultim 41. Intelectul contrazice deci rațiunea. Dar pentru că " Toate lucrurile sunt în ele însele contradictorii" și "Contradicția este (...) rădăcina oricărei mișcări și vieți; numai întrucât ceva posedă în el însuși o contradicție, acest ceva se mișcă, are impulsuri și activitate"42 - este sarcina rațiunii să traverseze intelectul, să îl ia în posesie, păstrând și totodată depășind opoziție dintre cele două părți - și să îl proiecteze în sfera devenirii 43. "Forță limitării, intelectul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
ceva despre esență lumii"52. Prin concept, gândirea se eliberează pe sine și se ridică deasupra constrângerilor fenomenale, chiar dacă nu le depășește 53. Sub forma unei universalități subiective, a unei singularități care și-a fructificat potențialul rațional, conceptul reprezintă o contradicție existența și în același timp depășită între eul prezent și eul posibil, eul normativ, eul real, în cele din urmă54. Pe cale de consecință, conceptul este superior intelectului deoarece "cuprinde în sine toate determinațiile anterioare ale gândirii, ca depășite". El devine
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
realitate. Raportul ontologic este complet schimbat: eul real, conceptul, se exteriorizează dub formă eului aparent, subzistând, într-o primă fază, pentru sine56. "Pentru realizarea să, conceptul nu are nevoie de niciun impuls exterior.Natura proprie a lui, închizând în sine contradicția simplității și a diferenței, și fiind de aceea fără odihnă, mâna conceptul să se realizeze, să dezvolte diferența ce se află în el însuși numai în mod ideal - adica în formă contradictorie a lipsei de diferența - într-o diferența reală
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
negații; el este dei ființă restabilită, dar că infinită mijlocire și negativitate în sine însăși a ei"60. În raport cu intelectul, acesta reprezintă un nou nivel, atât în ceea ce privește natură, suma necesităților, cât și în ceea ce privește spiritul, suma prospectiva a libertăților pentru care contradicția interior (individ) - exterior (lume) a fost depășită 61. Dar conceptele singulare nu contribuie la extinderea cunoașterii de sine a esenței 62. Numai obiectivat sub forma ideii, a rațiunii că lume a conceptelor, amintind de acel imperiu al scopurilor teoretizat de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
obiectul nu mai reprezintă exteriorul, ci propria să interioritate negata, încorporată și depășită. Astfel, ideea rațională devine universal, un universal a cărui independența depinde de individual, dar pentru care individualul subzistând pentru sine reprezintă o imposibilitate sau cel mult o contradicție temporară 66: "deși ideea își are realitatea într-un ansamblu material, aceasta nu este o ființă abstractă, subzistență pentru sine față de concept, ci e numai devenire, datorită negativității ființei indiferente", iar "reflectarea procesului ei absolut în sine însuși este suprimarea
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
este suprimarea acestei nemijlocite individualități; prin această, conceptul, care că universalitate este în ea interiorul, face din exterioritate universalitate sau își afirmă obiectivitatea că egalitate cu sine însuși"67. Rațiunea, conceptul realității în devenire, poate fi interpretată și în termenii contradicției hegeliene între cantitate și calitate. Aici, cantitatea, conceptele particulare, sunt reunite prospectiv sub forma conceptului integral al realității și sunt înserate astfel într-o nouă calitate, rațiunea. Orice cantitate se transpune cu timpul într-un nou calitativ, pentru că orice cantitate
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
-o că pe un produs retoric sofistic, bazat pe aparentă și înșelăciune. Hegel o reabilitează însă, transformând-o în principiul mișcării întregii vieți înspre eliberarea de sine, înspre rațiune 69. Ea nu trebuie redusă doar la momentul sau negativ, la contradicția propriu-zisă, ci trebuie înțeleasă în ansamblul său pozitiv, bazat pe depășirea și incorporarea negației 70. Metodă esențială a sistemului filozofic hegelian o reprezintă dialectica, la rândul ei fondată pe speculație, prin care Hegel înțelege și îndeamnă la înțelegerea unității opușilor
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
imagine.Ufff eu nu reușesc, dar promit să mă mai străduiesc. Dragoș, ai trădat stânga, întrucat stânga înseamnă (nu știai?) solidarizare cu săracii și egalizare intru pauperitate! Apoi, stângii adevărate îi place mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată! Deci, e o contradicție internă în ceea ce zici. astea despre care vorbești tu, nu sunt FITZE!!! Poate erau acum 30 de ani, dar în zilele noastre există o cu totul altă definiție ptr “fitza”. Vorbești cam des despre fitze. s-ar zice că asta
Meditaţie despre fiţe by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82760_a_84085]