311 matches
-
grăuntele de nisip în sidef" (Dies irae). Prin urmare un amestec de semnale care-și are tîlcul său. Poetul Radu Voinescu e un homo duplex, oscilînd, aparent conciliant, însă neîmpăcat în fond, cum i se cuvine unui artist, între existențialismul damnării și idealitatea fastuos estetă, ceea ce, privind lucrurile mai de sus, confirmă barocul care își înglobează cu voie bună propria negație. Radu Voinescu - Hierofantul, Ed. Vinea, 1999, 62 pag.
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
în continuare, fățiș, "sedusă de cata-bază și inspirată doar scatologic, refuzînd cu program ( citește: prejudecată) catharsisul și iertarea,( ...) dispusă doar la recriminare și autodafe". Deci intră în ginta neagră a liricii, gintă mereu reîmprospătată de aspirații la gloria satanică a damnării. În opoziție cu poeții integrați în existență, care își exhibă satisfacția pe o gamă mai mult ori mai puțin "seducătoare", damnații cultivă cu sîrg ceea ce Baudelaire numea "plăcerea aristocratică de-a displăcea", propunîndu-și a-l scoate din sărite pe cititor
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
traduci / din basarabeană-n română" spune, la un moment dat, poetul). Cei care însă știu, vor găsi multă emoție în aceste poeme și chiar vor detecta un firav sentiment de revoltă, e-adevărat, sufocat sub stratul gros de sarcasm și damnare. Poemele lui Vasile Gârneț aparțin, de fapt, unei întregi generații, acelei generații care trăiește zilnic dilema de a pleca din țară, de a nu ști ce-i de făcut sau, dimpotrivă, de a nu se mai întoarce acasă niciodată. O
Made in Basarabia by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14162_a_15487]
-
împiedică să trăiesc cum aș vrea, absența - ca și pensia - e numai o fata morgana. Un miraj. Nu pot să mi-l permit". Neavînd la îndemînă forța blasfematoare, demonia țîșnitoare precum un vulcan din adîncimile ființei dizgrațiate, deci vocația marii damnări, Livius Ciocârlie se mulțumește cu o damnare medie, lîncedă, aidoma unui foc scăzut. Hiperbola morală e înlocuită cu litota. Discursul apare marcat de o lamentație modestă, vag ironică. Idealizării existențiale dezumflate nu-i răspunde grandioasa deznădejde, ci umila irealiziare formală
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
ca și pensia - e numai o fata morgana. Un miraj. Nu pot să mi-l permit". Neavînd la îndemînă forța blasfematoare, demonia țîșnitoare precum un vulcan din adîncimile ființei dizgrațiate, deci vocația marii damnări, Livius Ciocârlie se mulțumește cu o damnare medie, lîncedă, aidoma unui foc scăzut. Hiperbola morală e înlocuită cu litota. Discursul apare marcat de o lamentație modestă, vag ironică. Idealizării existențiale dezumflate nu-i răspunde grandioasa deznădejde, ci umila irealiziare formală care e ironia. Bucuros că nu e
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
Credem că două sînt rădăcinile acestui Rău ce apare suveran în opera autoarei Rădăcinilor. Mai întîi este, ca neîndoielnic fundal, acea demonie baudelairiană, ruptură epocală cu umanul, răzvrătire împotriva tuturor valorilor pozitive, implicînd o despărțire de sacral, corespunzătoare ipostazei de damnare. Avem a face cu o dezideralizare crîncenă a existenței, cu un antiumanism programatic, întemeiat pe un spațiu vid (devalorizat) în care înfloresc succedaneele elementelor vitale abolite, artificiile care sînt conveniențele, mondenitatea, dandysmul. Monotonia, rutina, stereotipiile golului moral duc la un
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
protocoluri și cutume proprii unei societăți, care, chiar dacă mai mult ori mai puțin eterogenă, tinde a se "aristocratiza" pentru a-și compensa, prin "distincție", carența de fond. O a doua sursă a Răului e de ordinul concepției literare. Peste starea damnării se suprapune rețeta naturalistă, care încearcă, la rîndul său, a suplini discreditul axiologiei etice și religioase cu produsele gîndirii pozitivist-scientiste. Așezat "dincolo de bine și de rău", autorul aspiră a restaura "adevărul" condiției umane, servindu-se, după cum recunoaște romanciera, de "lupa
Despre Hortensia Papadat-Bengescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15195_a_16520]
-
picior, conceptul metafizic revine obsesiv: „Pregătiți-vă, miros că apar din clipă în clipă himerele,/ pregătiți pîinea cu unt, sarea,pîinea metafizică și sarea metafizică,/ guma de mestecat metafizic, cîrnațul metafizic” (Vizitele himerelor). Chiar căderea spiritului în concret, stigmat al damnării, e însoțită de mișcarea inversă, a proiectării concretului în spirit, ca și de un regret adînc, de-o suferință care dublează buna dispoziție a teluricului asumat. Spiritul își reia revanșa față de ostentația materialistă, de promiscuitatea concretului ce se silea a
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
sens era perceput ca pozitiv numai dacă exprimau o atitudine de negare sau dispreț față de eu; dimpotrivă, a folosi cu referire la cineva cuvîntul "încrezător în sine", sau un altul din aceeași serie sinonimică, însemna să spui că este sortit damnării fără doar și poate. La Emerson, schimbarea semantică în speță, semnificativă pentru mutațiile produse în cultura americană, se însoțește de accente care o așează într-o lumină mai îmbietoare, dar și mai temută. El nu se oprește la dezaprobarea conformismului
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
artist atent la unitatea creației sale, Petre Stoica își dezvoltă în recent apărutul său volum, intitulat Pipa lui Magritte, repertoriul cu care ne-a deprins. Anodinul înflorește în înregistrareaă unei existențe care depersonalizează, care apasă o umanitate generică precum o damnare blajină: "Este o seară identică serii de ieri/ identică tuturor serilor din orășelul/ care ziua dansează ca o balerină cu un singur picior// este o seară cu iz de untură rîncedă/ îndărătul perdelelor îndărătul cuvintelor/ idealurile se contopesc cu fluidul
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
evidență - chiț că nimeni n-ar putea răspunde, scurt, la întrebarea: "De ce este o evidență?" -, dar Beckett oferă, cîteva fraze mai jos, răspunsul: pentru că, adoptînd "cronologia interioară a demonstrației proustiene", trebuie examinat mai întîi "acel monstru bicefal al mîntuirii și damnării care este Timpul." Simplu spus, " ecuația proustiană nu-i simplă" pentru că în ea - în această ecuație - intervine Marea Necunoscută - pe care Proust încearcă s-o afle - care este Timpul. "Fapturile lui Proust sînt așadar victime ale Timpului - deopotrivă condiție predominantă
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
concretului, o implantare în fluxul vital ce leagă textele de oameni, deducem un patetism reprimat, răsfrînt asupra "universului mic" al creațiilor. Un elan romantic sugrumat ce se trădează prin cultul nostalgic al fragmentelor care suferă de condiția lor de aservire (damnare) la "imaginea lumii și a ființei" ca întreg: "Acum ca și altădată, scrisul lui Lucian Raicu sfidează (...) pericolul uniformității, latent în extazul liniar al comentariului, care ajunge - uneori - să riște inadecvarea, tratînd cu gravitate exagerată amănunte mai puțin semnificative ori
Trei decenii de critică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12257_a_13582]
-
concretului, o implantare în fluxul vital ce leagă textele de oameni, deducem un patetism reprimat, răsfrînt asupra "universului mic" al creațiilor. Un elan romantic sugrumat ce se trădează prin cultul nostalgic al fragmentelor care suferă de condiția lor de aservire (damnare) la "imaginea lumii și a ființei" ca întreg: "Acum ca și altădată, scrisul lui Lucian Raicu sfidează (...) pericolul uniformității, latent în extazul liniar al comentariului, care ajunge - uneori - să riște inadecvarea, tratînd cu gravitate exagerată amănunte mai puțin semnificative ori
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
în acel soi de lentoare care modelează cu atât mai expresiv dramatismul spunerii. Versurile lui Lucian Vasilescu curg nervos-muzical, în cadența scurtă a rimei interioare. Însă aceleași stări de deznădejde mai mult decât de disperare, un fel de voluptate a damnării, divinitatea neputincioasă sau care "nu rezistă la vedere", ineficiența rugăciunii și salvarea prin scris, incursiuni în aceleași viziuni sumbre și culori expresioniste chiar dacă diferite imagistic. Astfel, apare tentația de a discuta ambele discursuri poetice ca pe unul singur "contaminat" din
Vieți și poee în oglindă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12347_a_13672]
-
luminos pe-un alt teren luminos.// La prima mișcare greșită/ apare coșmarul/ și partida se încheie aici." "Careul cu raci" este metafora spațiului interior captiv ("păretare fără de pereți"), al cărui ritm de o lentoare maladivă nu poate învinge inerția unei damnări, a unei stări cvasisufocante prin impuritate. Imaginea nașterii, a spargerii gheții sau a imaculatei zăpezi sunt recurente. Într-un singur poem (La Estul Estului) găsim o posibilă explicație a acestei chinuitoare existențe în mers de rac, și anume în istorie
Cum citim poezia basarabeană by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12463_a_13788]
-
patimi - nu mă iartă/ și-așa călătorim pe căi pe jumătate înțelese/ în vîntul ce ne bate prin aceeași soartă” (Călătorii prin cuvinte). În alternanță (în concurență!) cu momentele de iluminare prin depășirea constrîngerii telurice, se înscriu cele ale unei damnări ce pare a rezulta chiar dintr-o accepție demonică a transcendenței. Izbăvirea și damnarea se împletesc într-un chip inextricabil. Mormintele, osemintele îngerilor ce semnifică altceva decît contradicția internă a spiritului, impasul acestuia prin sine însuși? “Printre imponderabile/ morminte de
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
ce ne bate prin aceeași soartă” (Călătorii prin cuvinte). În alternanță (în concurență!) cu momentele de iluminare prin depășirea constrîngerii telurice, se înscriu cele ale unei damnări ce pare a rezulta chiar dintr-o accepție demonică a transcendenței. Izbăvirea și damnarea se împletesc într-un chip inextricabil. Mormintele, osemintele îngerilor ce semnifică altceva decît contradicția internă a spiritului, impasul acestuia prin sine însuși? “Printre imponderabile/ morminte de îngeri/ așa căzurăm/ în neîndurarea timpului” (Vămile cuvîntului). În loc de-a semnifica, precum la
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
claustrare, unde orizontul poate fi doar o viclenie a decorului... Suntem, negreșit, pe lumea cealaltă! Singura speranță posibilă ar fi aceea că un vis rău ne prigonește, din care vom putea cândva ieși, trezindu-ne... Naratorul liric descrie oare o damnare de tip concentraționar? El și un alt personaj, numit sumar ,,omul”, poartă o ușă grea: Parcă ducem un mort printre valuri/ de grâu nemișcat”. Fără a intra în vasta simbolică a ușii ca loc de trecere între înăuntru și înafară
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
hoarde de nefericiți care umblă și caută / alți nefericiți - numai că între nefericiți și nefericiți / sunt mari praguri de nefericire" (12 octombrie 1992) Aici viața se bea și moartea se uită!"; cât protest mai rămâne după acest strigăt al conștiinței damnării, al surprinderii mistuirii, al anestezierii iluziilor? Ruga este un gest recurent, dar tot mai brutal, adresat unui Dumnezeu de cârpe, inventat, un simulacru divin aproape idol, ba chiar, la un moment dat, ruga nici nu mai este asumată individual: "și
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13974_a_15299]
-
vale,/ prin flori// cosița lor moale.../ umbrele și cerbul târziu..." (de unde venise cu ce umbre). Un aspect relevant: jocul dintre substanță și iluzie, dintre materie și umbră, cu rostul de-a sugera irealitatea substanței ce ar avea ca rezultat relativizarea damnării. E încă o viclenie a lucifericei degradări fără drept de apel, care preferă o cale ocolită, precum o joacă între pisică și șoarece: "pe câmp nearat/ în ce fel nu știu/ între-acum și târziu/ le-am așezat// umbra ta umbra
Recitindu-l pe Ion Caraion by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10291_a_11616]
-
Și astfel, intrăm într-o viziune teleologică asupra lumii, o viziune sub a cărei constrîngere logică va trebui să spunem pînă la urmă care e scopul lumii. Aici fiecare alege ce crede de cuviință: apocalipsa, mîntuirea, nirvana, binele suprem sau damnarea eternă. Sau pur și simplu nimicul.
Prejudecățile mînzului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10331_a_11656]
-
de/ doc, din cazarmă, cu noaptea în cap, la treabă", încărcînd "căruciorul (unul pe două roate, descentrat), cu/ materiale CFR, pentru întreținere" (Nebărbieriți trandafirii). Ulterior, autorul Poemului animal aplică delirului d-sale povestit în amănunțime inserturi folclorice, din conștiința unei damnări personale (autopunițiuni), a unei mișcări regresive ce înțelege a se dezbăra și de ultimele convenții "prețioase": "Gîlceavă, exces, dezlănțuire. Iad. Stă cu urechea ațintită,/ culcat în Iarbă. Delir. Vagi nostalgii - în procesul de descompunere/ a glucidelor. în fascicule. Erezii,/ anateme
Realul fictiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10640_a_11965]
-
Elian sau Oppian, atunci ne putem face o idee destul de potrivită despre mijloacele pe care autorul anonim al Fiziologului latin le-a avut la îndemînă atunci cînd și-a scris cartea. Toate alegoriile din Fiziologul latin vorbesc despre mîntuirea sau damnarea credincioșilor, despre diavolul în stăpînirea căruia se află această lume sau despre puterea lui Iisus Hristos. Mai toate conțin citate din Biblie sau fac trimitere explicită la secvențe, parabole sau episoade biblice. Fiind apologetic prin chiar natura lui, textul este
Un bestiar fără bestii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10076_a_11401]
-
operă, așadar siste mul este Legea, Dumnezeul incog nosibil, un Dumnezeu deductibil și deli mi tabil în acord cu finitutinea umanului ce suntem.* Incri mi na rea, învinuirea primordială, „diavolul”, coruptibil fie el civili za tor (substituit, abuziv)* Sunt pecetea damnării ce justifică crima disimulată în sacrificiu întru reciclare: în organic și în anorganic. ASTA E? Nimeni nu e numai bun sau numai rău... Cred (știu) despre mine că partea bună o depășește pe cea rea. Astfel și cei mai dragi
Amintiri Paralele. In: Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
un câmp de indivizi aflați mereu în suferință. Speranța lor de mai bine reînvie cu fiecare verset citit și interpretat de cine trebui. Romanul Zăpezile albastre, beneficiind de o bună traducere, rămâne o carte sobră, creată în jurul unui subiect grav - damnarea, în dualitate cu libertatea.
Ferestre deschise în inima gulagului. In: Anul 5, nr. 3 (11), 2010 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/83_a_98]