371 matches
-
Aureliu Răzvan Ionescu administrează, în structurile intime ale gîndirii sale artistice, un conflict foarte special, rece și seducător în același timp. Pictorul este, simultan, un spirit auster și voluptuos, un contemplativ sever al ritmurilor unei geometrii transcendente, evadate din grafica denotativă și îngropată în preistoria culorii, și un epicureic al tonului reținut, al exploziilor monocrome pe spații mari. Dar așa cum geometruia sa este una subtilă, imponderabilă, abil camuflată în hățișuri serialiste, și voluptățile sale cromatice sînt discret apărate de orice suspiciune
Expresivitatea contrariilor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11288_a_12613]
-
interesată nici de epica lui Paciurea, de simbolismul sau narativ și puțin livresc, după cum nu are în vedere nici deposedarea de materie și dobîndirea stării de levitație pe care Brâncusi le-a experimentat cu atîta strălucire. Lupta ei cu lumea denotativa, cu redundantele materiei și cu inconvenientul gravitației se duce, de fapt, pe două fronturi: din punctul de vedere al cadrului fizic și moral, aceasta se desfășoară în spațiul eclezial - a se vedea abundență iconografiei sacre, de la îngeri și pînă la
A treia cale sau Inocenta Sfintului Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14780_a_16105]
-
calități esențiale: în primul rînd, ea întrerupe acea presiune a recuperărilor pe care ne-o tot impun omisiunile din sec. XIX, reprezentînd o formă contemporană, specifică dinamicii timpului actual, dar ea se și sustrage decis, tocmai prin absența oricărui mesaj denotativ, prin gradul înalt de generalitate care o scoate în afara tensiunilor mărunte ale vremurilor, acelei fatalități a războiului simbolic veșnic deschis. în al doilea rînd, ea impune, prin anvergura spațială și prin forța semnalului, regîndirea întregului spațiu și reconfigurarea lui urbanistică
Răzbunarea lui Lenin - monumentul public după 1989 - (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14857_a_16182]
-
perspectivă stilistică și morală. Această filiație spirituală, la care se mai adaugă tipologiile arhaice și stilistica picturii țărănești, identifică în arta lui Florin Mitroi și sensul unei energii recuperatoare. Pentru că el nu se raportează la nimic din perspectivă epică și denotativă, nu citează și nu-și însușește formule, ci se adîncește în spiritul lor, le descifrează înțelesurile și le reactivează conținutul incoruptibil. Asemenea pictorului de biserici, sau a zugravului anonim care a lăsat un semn și apoi s-a retras, Florin
Marin Gherasim și invitații săi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15279_a_16604]
-
evoluției ulterioare a pictorului. Încă din acest moment, în care Ion Dumitriu nu era hotărît, și nici nu avea cum să fie, în ce direcție va porni, un lucru știe sigur: anume acela că nu va merge nici spre figurativismul denotativ și suficient și nici spre realismul sociologizant și episodic. Și tot din această perioadă se prefigurează cu multă claritate, atît la nivelul viziunii sale globale, cît și la acela al relației nemijlocite cu forma plastică, statutul său de artist ,,de
Tinerețea lui Ion Dumitriu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14555_a_15880]
-
am putea spune că artistul închide fereastra și trage obloanele. Pe el nu-l mai interesează ceea ce se petrece dincolo, în lumea din afara ecranului, ci doar ceea ce se întîmplă pe suprafața sa. Ecranul devine opac și își pierde orice funcție denotativă, iar interesul artistului se deplasează de pe istorisire și informație pe expresivitatea și pe dinamica limbajului. Modificarea legăturilor dintre elementele imaginii atrage după sine și o modificare a formei. Povestea este înlocuită prin ritm, logica prin improvizație, prin succesiuni aleatorii sau
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
fiind în relație cu obiectul său". Eco traduce finalitatea interpretantului în spiritul filosofiei pragmatice, ca pe o "obișnuință de interpretare". De acord. Dar pe lângă această obișnuință, contează și latura autoreferențială a semnului, care se cere contemplată în sine, dincolo de valoarea denotativă, chiar și în cazul formulelor științifice. Cu atât mai mult interpretantul final poate deveni sursă de metodă pentru criticii literari, pentru că sunt probleme de estetică problemele pe care le pune descrierea unui semn, a unei opere, așa cum se reprezintă pe
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
familiarității stilului publicistic și mai ales, fapt mai îngrijorător, a familiarității uneori vulgare a discursului politic. Nota de afectivitate e în acest caz strict pozitivă de fundamentală și tradițională duioșie. Pentru că nu s-a ajuns încă în punctul neutralității strict denotative ( mămici = "mame cu copii mici"), hibridul stilistic pe care îl produc diminutivele mi se pare totuși supărător.
Duioșia clișeelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13664_a_14989]
-
diferențiere față de icoană; și chiar printr-o adaptare la realitate: în fond, simbolurile grafice în cauză sînt efectiv mici, deci diminutivarea se justifică. Numai că iconiță e la fel de prezent ca icoană în conțtiința vorbitorilor cu sensul său fundamental, iar componenta denotativă ("icoană mică") este dublată de una afectivă. Efectul produs e mai curînd glumeț: de asociere contrastantă, de adaptare marcat expresivă. Care dintre formele pe care le-am adus în discuție are mai multe șanse de impunere? Un răspuns l-ar
Iconi, icoane, iconițe... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13819_a_15144]
-
scurtcircuit cu evoluția întregii poezii a secolului XX pentru că noua estetică, de sorginte stalinistă, solicită ferm „o structurare a enunțului literar care să excludă orice ambiguitate în receptare” (p. 23). Imperativul momentului, dictat de autoritățile politice, era o poezie pur denotativă și orice îndepărtare de acest imperativ care contrazice însăși esența poeziei (cea mai firavă urmă de ambiguitate sau de pretinsă obscuritate) îl putea transforma pe poetul respectiv într-un „dușman al poporului”. Instaurarea cu entuziasm bezmetic a principiului inteligibilității a
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
am putea spune că artistul închide fereastra și trage obloanele. Pe el nu-l mai interesează ceea ce se petrece dincolo, în lumea din afara ecranului, ci doar ceea ce se întîmplă pe suprafața sa. Ecranul devine opac și își pierde orice funcție denotativă, iar interesul artistului se deplasează de pe istorisire și informație pe expresivitatea și pe dinamica limbajului. Modificarea legăturilor dintre elementele imaginii atrage după sine și o modificare a formei. Povestea este înlocuită prin ritm, logica prin improvizație, prin succesiuni aleatorii sau
Arta contemporană între atitudini și medii noi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12035_a_13360]
-
îi marchează puternic atît creația cît și estetica și morala implicită a operei. De altfel, există la el o permanentă oscilație între un anumit tip de pictură suficientă sieși, fără contextualizări acuzate și fără ideologizări subtextuale, și o pictură voluntaristă, denotativă și eroizantă, a cărei miză este artistică și sociologizantă în aceeași măsură.
Camil Ressu - 125 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12095_a_13420]
-
mult mai amplă pe care privitorul este îndemnat să o recunoască, să o înțeleagă și să și-o însușească. Însă acest discurs cu (și despre) obiecte salvate nu este decît o capcană. Pictura lui Dumitriu nu are nimic documentarist și denotativ. Ea nu invocă nici contexte, nici lumi dispărute și cu atît mai puțin realități sociologice. Obiectele alese ca modele cu o maximă atenție și cu o sensibilitate la fel de mare sînt ele însele forme cu un imens potențial expresiv. Identificîndu-le, pictorul
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
o specialitate a lui Ciubotaru, să pună în joc un motiv cât mai banal. P.Ș. - Pe de altă parte, există și o glisare permanentă între acest motiv neidentificat încă, dar cu un potențial generativ extrem de puternic, și anumite elemente denotative care par a fi un fel de degradare, prin evoluție, a acestui motiv originar. Dacă ne uităm bine chiar la modul în care și-a pus pe perete lucrările se va vedea că și aici există modalități de manipulare a
Aurelia Mocanu și Pavel Șușară în dialog despre Florin Ciubotaru by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12634_a_13959]
-
optzeciștii (sau o parte a lor, cei care flutură stindardul postmodern) pentru care e un "guru", un inițiat. M.I. e un fel de vagabond în zdrențe textuale, vorbitor al unei limbi "imediate, poticnite, fade, unisemnificante", cu un vocabular "de obște, denotativ, uzual" care acceptă, strâmbând din nas, constrângerile poieticității, un Orfeu prolix și baroc, cu voce distinctă și ton ceremonial, care cântă "o melodie densă, narcotică și incantatorie". Un limbaj inconsistent, alienat, decăzut din "semnificanță", un vacuum și vacarm de vorbe
Adulație în cerc restrâns by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12716_a_14041]
-
-o ca semn. În acest moment, literatura "pură" este o practică a resemnificării cu două finalități: introducerea conotațiilor în sistemul semnelor (a fortiori, a transcendenței în contingență, și nu renunțarea la prima în favoarea celei de-a doua) și, respectiv, exploatarea denotativului ca unic material lingvistic capabil să rămînă în afara sistemului semnelor. De-metaforizarea literaturii - frust și simplificator spus - este formulată de poetul Claude Royet-Journoud în 1972: Problema este a literalității (și nu a metaforei). Asta înseamnă să măsori limba în unitățile
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
ar fi existat voga scientismului căreia să i se opună. De vreme ce literatura are corp - și deci nu poate fi confundată cu cea științifică, descriptivă și extratelică - nu conotația, metafora sînt chemate să afirme Diferența dintre realitate și literatură, ci tocmai denotativul, tocmai precizia descrierii. Așa trebuie înțeleasă de către cititori și critici revenirea la povestire a romanului, renarativizarea prozei. Literatura nu se întoarce la mimesis - imaginile mediatice i-au preluat de mult această funcție pe care nu există nici o șansă de a
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
tocmai renunțarea literaturii de a-și mai demonstra diferența - și deci autonomia față de "realitate", după ce aceasta i-a fost demult recunoscută. Tot ce înseamnă astăzi proză valoroasă franceză este reușita practicii literare pe care am definit-o ca exploatare a denotativului și recuperarea conotativului - intrat în patrimoniul literaturii - ca semn. Înaintea societății, din secolul al XIX-lea - odată cu Stendhal, susține Jean-Marie Gleize - literatura pură marchează "sfîrșitul transcendenței": Consumul nu este prometeic, ci hedonist și regresiv. Procesul de consum nu este unul
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
școlară în ultimul roman al lui T. O. Bobe. În privința statutului social al literaturii trebuie spus doar atît: literatura poate fi aparatul imunitar al societății de consum atîta vreme cît ea reușește să recupereze conotația - transcendența - transformînd-o în semn, integrînd-o denotativului ("peretele din fund este un perete văruit"), dar în interiorul literaturii. Problema literaturii astăzi nu ține atît de necesitatea unei permanente simulări - ceea ce, pînă la urmă, nu e foarte greu - cît de păstrarea propriei autonomii. Repet, în interior, literatura este imanentă
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
peisagistica, nici natura statică și nici măcar fabulația lirico-onirică, acel suprarealism de buzunar, în capacana căruia scriitorul - atît ca privitor, cît și ca actor - poate cădea cu multă ușurință, nu l-au interesat defel pe Opreanu. Pictura lui nu are nimic denotativ, nimic datat și nimic ostentativ. Ea este o eliberare energetică pură, o exteriorizare a tensiunilor lăuntrice în explozii cromatice care nu exprimă nimic altceva în afara propriei lor dinamici. Intr-un mod surprinzător și bizar, poetul-pictor reface traseele simbolice ale primitivului
Sabin Opreanu, un amator profesionist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12412_a_13737]
-
mai serioase, unui limbaj mai sobru, precis, tehnic - cu atît mai mare e riscul de a produce efecte involuntar comice. Oricît de bune ar fi intențiile, facturica e profund ridicolă. Să nu uităm, apoi, că diminutivul are mai multe valori - denotative ("obiect mic"), dar mai ales stilistice: afective, dar și depreciative, minimalizatoare, ironice. Riscul de confuzie între ele nu e mic. Exemplele de la care am pornit evocă și o altă temă, sociolingvistică: la noi n-a fost încă studiat sistematic limbajul
"Facturica" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11459_a_12784]
-
al cincilea) al interpretării, căci nu opera se prezintă nemijlocit verbal ci gândirea este cea care o metamorfozează sub acest aspect.<footnote Verbalizarea făcută de autor (ca interpret el însuși), este o acțiune fie sincronă fie anterioară simbolizării. Cu scop denotativ, orice verbalizare ulterioară simbolizării ține doar de perspectiva interpretativă, textul (ascuns al) autorului originar fiind înlocuit de cel al interpretului, care se propune astfel pe sine, drept autor original (diferit în mod autentic). footnote> Se instituie astfel un proces de
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
bătaia clopotului în urechea sinucigașului". Coabitând firesc cu universul thanatic, poetul nu ezită să-și cheme iubita defunctă într-un poem de dragoste îndoliat, frizând halucinația necrofilă. Tonalitatea dominantă a cărții este una elegiacă, de reculegere aproape religioasă, în ciuda scandării denotative a versului ca ultimatum. Bucur Demetrian nu evită nici poemul ca descriere a poemului (Valéry) cu vămile deșertăciunii zădărnicind accesul la lamura vieții.
Descrierea infernului by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/11721_a_13046]
-
este perfect solidară cu vîrsta biologică și spirituală a autorului. Lucrările din tinerețe sînt, în cea mai mare parte, univoce, fără contexte perturbante și fără subtexte care să relativizeze lectura. Există în percepția lui Kazar din această perioadă o lăcomie denotativă și o încredere mărturisită discret în natura ireductibilă a faptului concret. Observația este mai puternică decît interogația, după cum, în expresia plastică, linia fermă, ductul continuu, hașura energică și, în ultimă instanță, conturul nițel arogant nu lasă nici un loc îndoielii, nesiguranței
Portretul unui alexandrin: Vasile Kazar by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10227_a_11552]
-
epatează nu doar burghezul, ci și bietele noastre definiții despre obiectul muncii - literatura". Încercarea de sistematizare/ studiu de caz propune cinci puncte de reper: 1. practicarea autoficțiunii, 2. prezentul ca timp al narării și referință istorică, 3. limbajul direct, frust, denotativ, 4. mizerabilismul fiziologic și obsesia unicității, 5. pastișa intertextualismului și a metatextului. Astfel, prima și cea mai evidentă arie comună se referă la scriitura sinelui, la acel pact autoficțional deja menționat și semnat de majoritatea autorilor incluși în colecție. Acesta
Generația-electroșoc by Cristina Cheveresan () [Corola-journal/Journalistic/10333_a_11658]