29 matches
-
dispoziție (scor semnificativ pentru depresie după CES-D cu tristețe permanentă, dar fără a răspunde criteriilor DSM-III-R privind depresia majoră), criza anxio-depresivă (scor semnificativ pentru depresie după CES-D cu anxietate permanentă ce nu aparține nici depresiei majore, nici proastei dispoziții), și depresivitate (scor semnificativ pentru depresie după CES-D ce nu intră în categoriile precedente). Aceste forme ar putea fi regrupate în prezent sub termenul Subsyndromal Symptomatic Depression folosit de autorii anglo-saxoni. În total, în acest studiu, 37% dintre adolescenți prezintă o problematică
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
regrupate în prezent sub termenul Subsyndromal Symptomatic Depression folosit de autorii anglo-saxoni. În total, în acest studiu, 37% dintre adolescenți prezintă o problematică depresivă, dintre care 7% prezintă un episod depresiv major (22% proastă dispoziție, 2% criză anxio-depresivă și 6% depresivitate). Luând în considerare doar episodul depresiv major, constatăm o preponderență feminină semnificativă (79% fete față de 21% băieți). Episodul depresiv major pare să predomine la vârste între 17-18 ani, dar la băieți depresia se instalează mai precoce: 15-16 ani la băieți
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
depresiv major (10,4% dintre adolescenții care au solicitat consultația) și 73 de cazuri cu „sindrom subdepresiv” (26,1% dintre adolescenții care au solicitat consultația, dintre care 7% prezintă distimie, 8% proastă dispoziție, 7,5% criză anxio-depresivă și 3,6 depresivitate). Motivele cele mai frecvente pentru care s-a apelat la consultație sunt dificultățile relaționale dintre adolescent și părinți (interiorizare, iritabilitate, mânie), dificultăți școlare și tentative de suicid. Și alte simptome sunt frecvent asociate (tulburări de comportament și tulburări alimentare), dar
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
crescută, o frecvență mai mare a spitalizărilor sau a consultațiilor în regim de urgență, prin idei legate de moarte (multiplicate de trei ori) și tentative de suicid. Analogiile dintre acest SSAD și propriile noastre entități „proastă dispoziție, criză anxio-depresivă și depresivitate” par importante. DURATĂ Episodul depresiv major durează de la 7 la 9 luni în medie, cu 90% remisii după o perioadă de un an și jumătate până la doi ani de la debut, dar cu un procent de recidivă ridicat de 40% după
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
major și patru fete din cincisprezece, adică 27% cu deces al tatălui la fetele cu episod depresiv major: această diferență nu este semnificativă). Diferența repartiției provine în mod esențial de la alte stări depresive (proastă dispoziție, criză anxio-depresivă și mai ales depresivitate). Astfel, decesul unui părinte crește riscul apariției depresiei majore la adolescență la ambele sexe și amplifică la băieți riscul apariției unor manifestări depresive, altele decât depresia majoră. DIVORȚ ȘI/SAU SEPARARE PARENTALĂ Ponderea separării parentale este apreciată în mod diferit
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
mai gravă starea depresivă, cu atât incidența separării sau divorțului parental este mai mică. Astfel: - 39% din adolescenții care au apelat la consultație cu proastă dispoziție au părinți separați sau divorțați; - 30% din adolescenții care au apelat la consultație cu depresivitate majoră au părinți separați sau divorțați; - 14% din adolescenții care au apelat la consultație cu episod depresiv major au părinți separați sau divorțați. Această diferență este semnificativă (p = 0,03). Putem concluziona că în populația care a apelat la consultație
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
sau divorțați). Separarea sau divorțul parental nu sunt un factor de risc pentru stările depresive grave ale adolescentului (episod depresiv major conform criteriilor DSM-III-R), dar pare, în schimb, să joace un rol în stările depresive minore sau intermediare (proastă dispoziție, depresivitate). Mai mult, în cadrul acestei anchete asupra populației generale am analizat factorii asociați consultației psihiatrice. Se pare că separarea parentală este, de departe, primul factor asociat consultației psihiatrice pentru adolescent: un adolescent cu părinți divorțați sau separați are de opt ori
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
cu părinții în categorii diferite de depresie (p = 0,0000...). Relații calme Relații încordate Total sau foarte încordate EDM 13 39% 20 61% 33 7% Proastă dispoziție 53 51% 51 49% 104 22% CAD 6 75% 2 25% 8 2% Depresivitate 17 59% 12 41% 29 6% Non-depresiv 233 80% 58 20% 291 63% Total 322 69% 143 31% 465 100% Tensiune relațională și idei suicidare la adolescenții depresivi Remarcăm, de asemenea, o asociere semnificativă (p < 0,05) între tensiunea relațională
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
al adolescentului, fără să-i blocheze aspectul evolutiv printr-o „criză parentală” care ar interfera și ar amplifica starea de proastă dispoziție, de plictiseală sau de așteptare a adolescentului. În schimb, în caz de „depresie” sau în patologia legată de depresivitate, caracteristicile psihopatologice ale părinților sunt considerate de unii autori ca făcând parte din contextul etiopatogenic. Reacția anxio-depresivă a adolescentului poate fi amplificată de propriile reacții anxioase ale părinților ce fixează adolescentul într-un comportament ale cărui efecte secundare nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
legături de o intensitate excesivă între un părinte și unul dintre copii: pierderea acestei legături poate reprezenta amenințarea unei prea mari suferințe la adolescent. Totuși, patologiile observate în acest caz iau prea ușor aspectul unei „depresii mascate” sau a unei depresivități subiacente, de exemplu a unei fobii școlare sau a unei anorexii mentale. Ne vom referi în cele ce urmează aceea de-a treia problematică, adică la capacitatea și la acceptarea părinților de a se lăsa „deposedați” de funcția și de
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
vorba de antecedente de episoade depresive, de doliu non-elaborat, de depresie la adolescență a unui părinte, problematică reactualizată pe de o parte prin oscilațiile afective ale copilului lor devenit adolescent, și prin amenințările cu separarea pe de altă parte. Această depresivitate parentală este adesea observată așa cum o atestă rezultatele anchetelor epidemiologice. Atunci când părinții „folosesc” copilul într-o manieră proiectivă, ești mai ușor confruntat cu o patologie cu aspect de depresie narcisiacă; în schimb, în cazul de care ne ocupăm acum, stabilirea
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
doilea studiu transversal asupra populației generale (Choquet, 1994), Choquet face aceeași constatare: variabilele familiale „negative” (divorț, deces, șomaj, invaliditate sau boală de lungă durată a părinților) par să joace un rol mai important pentru fete și pentru comportamentele tipic feminine (depresivitate, tentativă de suicid) decât pentru băieți și pentru comportamentele tipic masculine. Astfel, fetele par mai sensibile la evenimentele perturbatoare, ele le prezintă mai ușor ca factor cauzal sau explicativ pentru starea lor de disconfort actuală. Dar băieții par a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
adolescenți prezentați în studiul lui Fahs și Marcelli (vezi capitolul 2 și 4), șapte adolescenți au o astfel de amintire. Dintre ei, trei au fost adoptați (doi la 6 ani, unul la 9 ani). Toți trei sunt incluși în subgrupul „depresivitate”. Trei alți adolescenți au amintiri precise despre suferința trăită ca urmare a unei separări. Ei sunt repartizați în trei grupuri diferite: proastă dispoziție (un caz), criză anxio-depresivă (un caz), tulburare distimică (un caz). Ultimul caz corespunde unei separări resimțită ca
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
sunt tot atâția factori acceleratori posibili, ce fixează din ce în ce mai mult adolescentul asupra obiectelor sale interne pierdute. Astfel de evenimente se regăsesc cu o mare frecvență în trecutul îndepărtat sau recent al adolescenților deprimați (cf. cazurile Alice, Sylvie, Gérard, Vincent etc.). DEPRESIVITATEA: TENTATIVĂ DE A TRIUMFA ASUPRA UNUI OBIECT INSUFICIENT SAU DE A DISTRUGE UN OBIECT EXCITANT A trăi suferința unei pierderi, a aștepta un obiect înlocuitor sau chiar fixarea pe urmele obiectului pierdut implică existența anterioară a unei relații obiectuale în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
clinice (adolescenți spitalizați pentru tentative de suicid) și altul asupra populației generale (Choquet, 1994), Gasquet și Choquet (1994) constată un profil diferit la adolescenții predispuși la sinucidere în funcție de sex. În general, băieții predispuși la sinucidere prezintă o supramorbiditate psihologică (nervozitate, depresivitate, crize de plâns, probleme de somn) și funcțională (spasmofilie, indispoziție), o creștere a consumului de substanțe psihotrope, de alcool (stare de ebrietate) și de produse ilicite. Aceste trăsături îi diferențiază net de băieții care sunt non-predispuși la sinucidere. Băieții predispuși
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
Mézange (1999) au arătat că adolescenții care au avut cel puțin două accidente în 18 luni au scoruri semnificativ mai ridicate decât adolescenții martor pe scările de depresie și de anxietate (83% prezintă o anxietate severă sau majoră, 58% o depresivitate și 25% un episod depresiv major). ANTHONY - EXPUNERI LA RISC ȘI ECHIVALENȚE SUICIDARE Anthony, în vârstă de 13 ani, a fost spitalizat pentru arsuri de gradul trei la nivelul mâinilor și spatelui, ca urmare a dorinței sale de a da
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
în legătură cu propria sa moarte; - și în sfârșit ideile privind sinuciderea. În cadrul depresiilor majore, ideile de sinucidere sunt prezente foarte adesea sau tot timpul în aproape jumătate din cazuri. Ele par mai puțin frecvente în stările de proastă dispoziție sau de depresivitate. De reținut că în cadrul crizelor anxio-depresive aceste idei privind sinuciderea nu sunt niciodată exprimate în mod conștient în chestionare. Raportat la populația deprimată, populația obișnuită non-depresivă nu prezintă idei suicidare decât în 2,4% din cazuri. În toate cazurile aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
adolescenții deprimați), în 7 cazuri din 24 (29%) este vorba de distimie: astfel în 71% din cazuri este vorba de tulburări depresive grave. Celelalte 7 cazuri se repartizează astfel: 3 cazuri proastă dispoziție, 3 cazuri criză anxio-depresivă și un caz depresivitate. În ceea ce privește sexul, notăm predominanța feminină (17 cazuri din 24). Totuși, ținând cont de faptul că există mai multe fete deprimate decât băieți deprimați, corelația cu sexul nu este semnificativă. În schimb, corelația cu gravitatea tulburării depresive este, din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
riscul repetării trecerii la act, iar consecințele unei astfel de eventualități să fie foarte clar examinate în cadrul convorbirilor. Putem reține ca factori de risc pentru o stare suicidară și, în consecință, pentru recidivă: - existența unei afecțiuni depresive. Aceasta se opune depresivității adolescentului deoarece travaliul de doliu este blocat în această situație: există „un sentiment de abandon catastrofic”. În plan simptomatic notăm în mod frecvent o prăbușire recentă a performanțelor școlare, existența unor acuze somatice, tendința spre accidente repetate. Există o corelație
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
le numim „proastă dispoziție”, „criză anxio-depresivă” sau, în mod simplu, „deprimare”, fluiditatea stării afective și a gândurilor se păstrează într-o oarecare măsură, permițând continuarea travaliului psihic al adolescenței, în schimb, în alte cazuri cum ar fi depresia, distimia sau depresivitatea nu se întâmplă același lucru. Explicația clară a apariției acestor conduite patologice este faptul că adolescentul nu poate nici să înfrunte acest travaliu psihic, nici să-l continue. În aceste condiții, obiectivele primordiale ale tratamentului riscă să fie în contradicție
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
dimensiunea sa psihodinamică). Riscul „tratamentului” depresiei în adolescență este de a transforma un adolescent deprimat (în sensul unei depresii clinice) și a face din el un adolescent „maniac” (în sensul unor manifestări de apărare de tip maniacal), blocat într-o depresivitate ce nu poate fi elaborată (tulburare de personalitate narcisiacă de limită de exemplu). Trebuie deci să permitem „eului” adolescentului să-și regăsească activismul, capacitatea sa de a-și transforma lumea reprezentațională internă (vezi capitolul 6) acceptând în același timp realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
etc.). Alții, în sfârșit, vor putea recurge la unele forme de autotratament paralel: alcool, drog, consum intempestiv de psihotrope. Toate aceste conduite, numite adesea comorbiditate în literatura actuală, au drept scop esențial evitarea confruntării cu acest nucleu depresiv niciodată elaborat: depresivitatea cronică de care suferă numeroși adulți, acele personalități depresive sau narcisiace așa cum sunt descrise de Kernberg (1979; 1980), este cauzată adesea de o necunoaștere a problematicii depresive și de imposibila sa elaborare, necunoaștere care își are originea aproape întotdeauna în
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
dându-le părinților descumpăniți iluzia „vindecării” copilului lor. De fapt, aceste echipe nu caută decât să mascheze angoasele tuturor. Relații cu alte mecanisme de apăraretc "Relații cu alte mecanisme de apărare" Atunci când activismul contracarează o pasivitate subiacentă sau chiar o depresivitate (Gut, 1993), el poate fi apropiat de formațiunea reacțională. Încrâncenarea terapeutică evocată mai înainte arată că activismul se sprijină, în bună parte, pe refuzul unui segment de realitate intolerabil (Ruszniewski, 1995; Hennezel, 1991). Mai cu seamă în fața refuzului pierderii, apărarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aceștia vor deveni simptomul nevrozei cuplului. Nevroza conjugală are multiple forme de manifestare la membrii grupului familial. În sensul acesta se descriu următoarea gamă de tulburări: tulburări psihologice: dificultăți de comunicare, instabilitate emoțională cu iritabilitate și explozii de mânie, insomnii, depresivitate, fenomene isterice, anxietate; tulburări somatice și psihosomatice: boală ulceroasă, hipertensiune arterială, distonii neurovegetative, afecțiuni ginecologice și de dinamică sexuală, anorexie sau bulimie. tulburări de comportament social: separare sau despărțirea partenerilor, abandonul familial, relații extraconjugale, conduite de refugiu sau izolare (alcoolism
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
psihopatologice: - tulburări de evocare mnezică imediată sau a unor evenimente anterioare, depărtate în timp; - amnezii lacunare, anterosau retrograde; - dismnezii, paramnezii, confabulații etc. f) Aprecierea stării de dispoziție și a vieții afective pune în evidență următoarele aspecte: - indiferentism afectiv, dispoziție tristă, depresivitate, plâns, asociate cu un monoideism trist, bradpsihic; - expansivitate, dispoziție euforică, polipragmazie, râs, tendință la exprimare prin calambururi, fugă de idei, gândire prin asonanță, moria; - închidere în sine, răceală afectivă, indiferentism, inafectivitate. g) Evaluarea formelor de expresie (verbală, mimică, scris, desen
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]