32 matches
-
suplinitori), în timp ce ceilalți doisprezece au atribuit rolul de pază (de asemeni nouă plus trei suplinitori). Zimbardo a pus în rolul de administrator și gardian un asistent (de licență). Zimbardo a gândit experimentul cu scopul de a induce dezorientare, depersonalizare și dezindividualizarea celor participanți. Cercetătorii au furnizat gardienilor: bastoane de lemn, îmbrăcăminte similară cu cea a paznicilor reali de închisoare (în scopul de a stabili statutul lor); cu ochelari reflectorizanți de soare (pentru a preveni contactul vizual). Deținuții purtau halate inconfortabile, nepotrivite
Experimentul Stanford () [Corola-website/Science/329679_a_331008]
-
a intelectualității. Categoria activiștilor de partid, deja profesionalizați în varianta „revoluționarilor de profesie”, aparținea clasei muncitoare conducătoare și impunea codurile culturale ale ordinii comuniste. Omogenizarea socială, respectiv ștergerea deosebirilor și opțiunilor clasiale, era de fapt opțiunea politică a generării unei dezindividualizări accentuate care nu prezerva decât identitatea corporatistă a statului național centralizat. Singurele coduri structurale ce funcționau în comunism erau cele ale reproducerii unei ordini sociale a nediferențierii, a blocării individualizării și a libertății de expresie. Rolurile funcționale erau primordiale, identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de-al doilea caz subiectul se confruntă nu cu câteva persoane, ci cu o structură supradimensionată acestora, care este mai greu divizibilă în indivizi izolați. Un alt aspect important al acestei probleme îl reprezintă fenomenul de „chiul social” sau de „dezindividualizare” care poate apărea în cadrul grupului. Mai precis, este vorba despre tendința unora dintre membrii grupului de lucru de a nu se integra total în activitate; sarcina nefiind conturată individualizat, ci doar entității de grup, ei se simt degrevați de efortul
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
larg de posibilități și de forme sub care poate apărea conceptul de echipă. Forsyth mai spune că, „la fel ca toate celelalte grupuri, echipele sunt influențate de caracteristici (norme, roluri, structură, mărime, obiective) și procese (presiunea spre conformare, putere, conducere, dezindividualizare) (...), dar echipele posedă, în același timp, și caracteristici specifice lor” (Forsyth, 1983, p. 448). Unii autori au încercat să adune în inventare cuprinzătoare caracteristicile unei echipe de lucru eficiente; în continuare, vom prezenta două dintre acestea: pe cele aparținând lui
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
presupun interacțiuni în grup ale elevilor/studenților predispun, la un anumit grad de necoordonare, conflict (pe care l-am detaliat în capitolul anterior) și hazard ale situațiilor; - apar fenomene de neparticipare plenară a tuturor elevilor/studenților, de chiul social, de dezindividualizare (pierderea individualității și abilităților de evaluare, când anonimatul abate atenția de la individ, centrând-o pe grup) etc., pe de o parte; fenomenele de monopolizare a discuției de către anumite persoane din grup, pe de alta; - relativa limitare a soluțiilor de care
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
și cad, ceasuri în șir, într-o reverie de idiot. Dacă vrei să gândești, trage obloanele, taie-ți punțile spre infinit” (I, 220). Iată-l aici pe Cioran într-un moment în care reclamă nevoia de a gândi și recuză dezindividualizarea, topirea în materia din jur. Cum vom vedea, tocmai pierderea sinelui Cioran o caută și adesea o provoacă. Să fie, această din urmă căutare, semnul unei neputințe care metamorfozează lașitatea în act de asumare negativ-eroică a nimicului? Oricum, o afirmație
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
spiritul meu se asimilează obiectelor, este obiect” (II, 245). Despre ce muncă fizică e vorba? „Am vopsit terasa, zidurile și grilajul, vreme de patru ore în timpul cărora nu m-am gândit la nimic. Tot atâtea ore câștigate” (II, 360). Altundeva, dezindividualizarea din timpul muncii fizice e asociată explicit timpului originar, păcii inițiale: „Ar trebui să aflu motivul pentru care munca manuală e singurul lucru care încă îmi face plăcere. Și se pare că am revenit la punctul de plecare al omului
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
o Înțelegere a timpului și totuși atât de Îndepărtat de o Înțelegere a alterității și a felului În care aceasta se disipează, se rezolvă -, lucrarea-Împreună este mai ales cea așezată sub cotidianitatea lui se, acea legare impersonală a ființelor până la dezindividualizarea lor totală, pierdere ce nu lasă urme vii, ci instituie iluzorii și impersonale categorii comune. Eu cred Însă În texte umede, cu acea umezeală pe care o are pielea ce a iubit. Cu umezeala inimii În care pulsează tristețea lacrimilor
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
lecții și informațiile acumulate informal” (George Văideanu), le oferă elevilor hipoacuzici posibilitatea lărgirii orizontului de cunoaștere și cultură, optimizarea comunicării, Învățarea Întrun mediu relaxant și prietenos (În care rolul principal Îl are elevul), posibilitatea evitării fenomenului de „chiul social” sau „dezindividualizare” prin necunoașterea modalităților de implicare ca parte a unui grup În viața socioculturală. Prin toate activitățile organizate și desfășurate În Școala pentru Hipoacuzici, fie că aparțin curriculumului formal fie curriculumului non formal, dorim să stimulăm interesul pentru cunoaștere (cunoașterea de
Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
Întreaga organizație. Pedeapsa izolării unor membri funcționa ca mecanism coercitiv și avea un efect de Întărire a solidarității. toți membrii acceptau dispozițiile primite, fără să-și pună problema legitimității lor. Se Înțelege, integrarea membrilor În această societate se realiza prin dezindividualizarea lor. Anularea reacțiilor critice era considerată o atitudine de militant, iar fanaticii trăiau cu frenezie această renunțare la propria libertate. Pentru ca mai apoi să poată ei Înșiși abuza de puterea lor În scopul supunerii altora. Metamorfoza de la membru obedient la
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
influențele indezirabile dacă ne dăm seama că suntem responsabili pentru acțiunile noastre. Obediența față de autoritate ne face uneori complici la crime; de asemenea, conformarea la normele grupurilor antisociale. 4. Sunt eu însumi, atât cât pot de bun. Să nu acceptăm dezindividualizarea. Să cerem și altora să nu-și abandoneze individualitatea. Să privim oamenii în ochi și să oferim informații clare și corecte despre cine suntem. Anonimatul și secretomania dezumanizează. 5. Respect autoritatea justă, dar mă revolt împotriva autorității nedrepte. Să facem
[Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
olfactiv, odoarea întărind oroarea. Transpirînd abundent unele lîngă altele, trupurile deținuților intră vara într-o stare de inerție, pasivitate și imobilism, mișcările și gesturile reducîndu-se la maximum pentru a nu altera și mai mult aerul. Starea de conservare produce o dezindividualizare corporală, iar absența elementelor de personalizare a trupului (haine, parfumuri, coafuri) sporește senzația de mortificare a corpului. Economia de mișcări și de vorbe insuflă dorința de hibernare. Plimbarea zilnică de o oră este refuzată tot mai des deoarece se produce
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
regim ca și deținuții reali, ca să observe arbitrariul pedepselor, dependența, frustrările, dezumanizarea, rasismul, obligați să obțină permisiunea pentru folosirea toaletei, pentru fumat, pentru scrierea unei scrisori, obligați să suporte frustrările igienice, sexuale, alimentare. Subiecții-gardieni au trecut printr-un proces de dezindividualizare, prin îmbrăcarea în uniforme, utilizarea ochelarilor și obligația de a respecta manualul ofițerilor corecționali de la San Quentin. Încă din prima zi au apărut incidente, gardienii devenind din ce în ce mai agresivi, iar deținuții mai pasivi. Zimbardo a observat că instituția permitea dezvoltarea unor
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
este destul de incertă. Oscilațiile privesc posibilitatea de interpretare în cheie accentuat depreciativă (referentul fiind invocat ca exemplu negativ sau ca entitate neglijabilă) sau doar vag ironică și minimalizantă. Alde funcționează ca un fel de "operator de minimalizare", care produce o dezindividualizare a persoanei: Ne-a fost dat să-i vedem reaparând la rampa televiziunii pe alde Hrebenciuc sau chiar și pe aproape uitatul Agathon! ("Ziarul de Iași", 13.VI.2008); Nu știu cum să spun dar, prin comparație, până și alde Hrebenciuc pare
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
și poveștilor despre pirați, care au fost transmise, înainte de a fi conservate în scris de cei doi autori discutați mai sus, de agenți-călători, jurnaliști, negustori, marinari, pelerini, misionari, oficiali statali, juriști, jurați, predispuși la deformări de tip localizare/delocalizare, individualizare/dezindividualizare, temporație/detemporație, schimbarea ordinii importanței unor personaje și întâmplări, în funcție de arbi trariul interesului receptor. Odată fixată, povestea a devenit mai ușor de reținut și de transmis, iar mitemele, având șablonul deja format, s-au putut combina și recom bina în
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
experiențe „la marginea morții”, în atracția fatală exercitată de indistinctul dionisiac (Nietzsche figura între lecturile preferate ale lui C.) Obsesiile mistuitoare ale lui Emanoil, pentru care femeia e vis, poezie trăită, halucinată, pentru că în voluptate este presimțită amenințarea primejdiei de dezindividualizare și moartea („Nu mai exist!”), au rezultate remarcabile în planul artei: C. reușește să surprindă spiritul femeii prin intermediul trupului ei, iar evocarea cărnii, grea de poezie, trece către revelația suprafirescului închis de real. Când obsesia erotică, nemaifiind comprimată în spațiul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
și informațiile acumulate informal” (George Văideanu), le oferă elevilor hipoacuzici posibilitatea lărgirii orizontului de cunoaștere și cultură, optimizarea comunicării, învățarea într- un mediu relaxant și prietenos (în care rolul principal îl are elevul), posibilitatea evitării fenomenului de „chiul social” sau „dezindividualizare” prin necunoașterea modalităților de implicare ca parte a unui grup în viața socio- culturală. Prin toate activitățile organizate și desfășurate în Școala pentru Hipoacuzici, fie că aparțin curriculum- ului formal fie curriculumului non- formal, dorim să stimulăm interesul pentru cunoaștere
Integrarea socio- cultural? a elevilor hipoacuzici prin activit??i educative ?colare ?i extra?colare by Ana Irina Imbir [Corola-publishinghouse/Science/83941_a_85266]
-
muncii. Divertisment și timp pentru sinetc "Divertisment și timp pentru sine" Societatea de hiperconsum înseamnă deci „revanșa lui Dionysos”? Modelul de societate care se anunță să fie oare de esență „orgiastică”? Se caracterizează cultura noastră printr-un hedonism comandat de dezindividualizare, de incandescențe extatice și de fuziuni comunitare? Convingerea mea este că această interpretare este o eroare de perspectivă, oarbă cum e în fața forței sociale a privatizării moravurilor. Fără îndoială, comunitarismele înfloresc, dar, simultan, atitudinile și aspirațiile individualiste capătă alura unei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
mai personalizate și mai eclectice! În afara anumitor grupuri constituite pe criterii de vârstă și de religie, practicile de consum și de divertisment nu permit decât identificări „tribale” ușoare, distanțate, cu mimetisme à la carte care sunt orice în afară de semne de dezindividualizare, într-atât se exprimă în ele primatul gusturilor și al opțiunilor personale. Nimic nu mai este impus din afară, adeziunile și despărțirile sunt libere, cu geometrie variabilă, fără constrângeri instituționale. De unde și caracterul punctual, efemer, frivol al acestor identități de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
de echipe de producție, decizionale, echipe de experți, echipe de cercetare (în universități), echipe de profesori etc., "la fel ca toate celelalte grupuri, echipele sunt influențate de caracteristici (norme, roluri, structură, mărime, obiective) și procese (presiunea spre conformare, putere, conducere, dezindividualizare)". Deși procesul de constituire a echipei, cu deosebire a unei echipe coezive, este unul laborios și de lungă durată, rezultatul final ar trebui să se înscrie în modelul echipei descris de L. Mullins (1993, p. 180) care caracterizează echipa prin
by VALERICA ANGHELACHE [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
definiție și expectanță, anti-terifiantă prin excelență, însă, în termenii mai vechi ai lui Schopenhauer, ea presupune ruptura cuiva de energia informă pe care o reprezintă universul, ceea ce e destul de greu de menținut o vreme mai indelungată, fascinația pentru irațional, pentru dezindividualizare și pentru visceral intrând în joc ca mecanism de compensare și de regăsire a unei "totalități amorfe" din care individul ne desprinde. Chinezul Ling, care scrie unul dintre cele două seturi de scrisori din Ispita Occidentului a lui André Malraux
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
critica noțiunii de autor (critică pe care Foucault, împreună cu Arlette Farge, o va duce la capăt publicând în 1982 Le Desordre des familles, unde nu putem identifica părțile scrise de fiecare dintre cei doi autori). Exemplul cel mai frapant al dezindividualizării arhivei este cel al Grupului de Informare asupra închisorilor (Groupe d'Informations sur les Prisons - GIP). Se știe că Foucault a fost unul dintre cei mai activi membri ai Grupului între februarie 1971 și decembrie 1972. împreună cu Jean-Marie Domenach, Gilles
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
plac alții prin operele lor”. Asemenea spirite se detașează de real prin filtrul visului, traversând teritorii oculte sau creând paradisuri artificiale, ca un reflex de negare a lumii burgheze. Exacerbarea individualității, prezentă În decadentism, e o marcă a neputinței de dezindividualizare; „decadentul” Își este „trup și hrană sieși”, se autodevorează sufocat de o lume Închisă, care nu e altceva decât propria sa răsfrângere. Transcenderea vieții prin artă Înlocuiește eticul cu esteticul. Frumosul rămâne o formă sensibilă percepută cu insațietate prin simțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
perpetuă" a acelorași sentimente și deprinderea unor automatisme, cu precizarea că paseismul acesta nu e înțeles acum ca o expresie euforică a recuperării propriei identități și a solidarității cu sufletul colectiv (cazul memorialisticii), devenind în schimb o formă conștientă de dezindividualizare și deposedare de sine, ce are la bază "un deficit și o spaimă de viață", manifestându-se prin refuzul "riscului și experienței"; 4. reîntoarcerea în trecut și izolarea de prezent ca "operație esențială în mecanica creației artistice", prin care "gândul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a lui Călinescu) determinată de faptul că Eminescu plasează conștiința într-un plan metafizic 111, și nu în cadrele restrânse ale unei psihologii individuale (ca Lovinescu). Prin urmare, "filosofia" vehiculată de opera eminesciană contribuie și ea, prin necesarul proces de dezindividualizare pe care îl solicită, la transfigurarea mitică a biografiei și la ipostazierea abstract-simbolică a scriitorului drept "geniu" însingurat și neînțeles. În aceeași ordine de idei, plecând de la observația că lirica lui Eminescu (o "lirică mascată") "e mai ales a eului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]