1,278 matches
-
a o defini în întreaga subtilitate savantă, comunicarea profesorului estetician Alexandru Leahu despre Poetica enesciană. Aurel Stroe are, firesc, un punct de vedere subiectiv: înțelegerea muzicii enesciene se articulează în coordonate specifice. Printre acestea ,sentimentul timpului continuu și care se dilată mereu odată cu experiența", așa cum este descris de Bergson în primele lui cărți, cele de pe la 1900. în Retour ŕ Enesco (Ștefan Zorzor), autorul găsește o legătură personală în motivul care i-a împins să părăsească din teritoriu ,en perte d^identité
Permanențe by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/11260_a_12585]
-
corp poetic începe cu Salinger, ridicat la rangul de patriarh al tinerei generații. Și, culmea, trăim concomitent, se cheamă că sîntem contemporani, dar vorbim limbi diferite, amintirile noastre nu se mai intersectează nicăieri. Cu cît timpul se accelerează, distanța se dilată înspăimîntător - ce era înainte un secol a devenit un mileniu. Inaccesibilitatea unui anumit tip de retorică nu se datorează numai unor incompatibilități de programare culturală. Nu înțeleg de ce pe tinerii poeți români îi respinge experimentul, de ce nu se joacă, de ce
Dacă inspiri numai ce expiri, mori by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11268_a_12593]
-
în Lacul Lebedelor!ť/ M-am plimbat într-o vară prin Suedia" (Vară în Suedia). Iar voga postmodernismului e și ea așezată-n rama unei ironii ce sugerează că nu e altceva decît un simptom al unui moment ce-și dilată excesiv tranziența: ,se împotmolea în desișul retinei noastre postmoderne/ un cer, dacă nu tocmai violet,/ atunci măcar ocru-cenușiu, iar codrii de aramă/ își plimbau nestingheriți clorofila prin toate cotloanele,/ mai ceva decît își plimbă animalul, bestia gînditoare/ povara sanguină prin
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
poate trăi fără Cioran și The Doors, fragilitatea înseamnă confuzie și invers, iar ,oboseala vagă" a rătăcirii și melancolia coboară plăcut și dureros în sufletele lor îmblînzite cu alcool și hașiș, retrase în mansarde dezordonate și intime unde timpul se dilată confortabil, nici un ochi străin nu cercetează și totul e permis. După-amiezele sînt lungi și leneșe în lumina hipnotică a amurgului, la fel și nopțile învăluite în aburii vinului fiert cu scorțișoară și în liniștea somnului orașului. Apropierea fetelor vine, cred
Erotism de atmosferă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11271_a_12596]
-
simte deconspirată din postura comodă de observator dezinteresat, alteori amintirile vin proustian din aroma cafelei. Jurnalul rămîne însă o convenție. Adjectivele, alese cu stil, se aliază în crearea unor imagini de o picturalitate compusă cu ochi de specialist. Detaliul banal, dilatat la maxim, devine eveniment. Să fie dorința salvării efemerului mai mult decît un gest gratuit? Autoarea își descrie exercițiul: "A contempla cu detașare, și în același timp a te implica în vîltoarea acțiunii ca și cum acea scenă ar dispărea mîine. Acest
Fascinația banalului by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14673_a_15998]
-
popo, roagă-te pentru noi/ dacă folosește, la tine, în biserică,/ noi nu mai ajungem, viața e prea scurtă,/ înțelegi, cînd mai gustăm din toate?" (Call Jesus!). Sau în raza unei vaticinații decepționate ce reneagă luciditatea din care purcede: "Viscerele dilatate la maximum, ce plăcut!/ mîine vom redeveni ce-am fost, inși cenușii/ între alți inși cenușii, într-un șir de zile cenușii,/ în autobuze, tramvaie, automobile cenușii/ în birouri cu pereți cenușii,/ vom fi ce sîntem/ în fiecare zi, învățați
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
romanul Moromeții, cu un prim volum apărut la mijlocul anilor '50 și cu un al doilea la sfîrșitul anilor '60, este mai tradițional și mai cuminte. Aici se vede fractura de care vorbeam. E imposibil de știut cum ar fi arătat, dilatat la anvergura unui roman de aproape o mie de pagini, satul schițat în Calul sau în La cîmp, dacă nu intervenea o evidentă autocenzură, nu atît de natură ideologică (deși există ici-colo indicii), cît de natură artistică. Prăbușirea vechii clase
Un mare pesimist by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14917_a_16242]
-
într-o fantoșă de cîrpă, amenințarea plutind zi și noapte asupra tuturor cu resemnarea precum o secreție perfidă a Răului ce depășea, vădit, marginile tolerabilului. Cu atît mai înfricoșător era acest Rău civil cu cît se reflecta în ochii uimiți, dilatați de inocență, ai unui prunc. Așa cum remarcă autorul prefeței, Gheorghe Crăciun, "poeta evită diatriba, inflexiunile pamfletare, nuanțele tari ale afirmării adevărului". Reconstituirea Ioanei Ieronim e o ecuație a sensibilității, nu o expresie conceptuală, deosebindu-se astfel de alte creații ce
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
modă în Dobrogea anilor '80. Și, atenție, flacoanele nu se spălau după folosire, iar politețea cerea să nu te plîngi. Alte texte reproduc scrisori "scrise cîndva", altele sînt scurte și inimoase confesiuni despre rude și strămoși. Acestea din urmă se dilată în partea răsturnată a cărții, unde Irina Nicolau scrie o lungă confesiune, nu personală cum sînt de obicei confesiunile, ci de neam. Nu sînt memoriile pe care și le scrie omul la bătrînețe, ci memoriile pe care și le scrie
Irina Nicolau, scriitoarea by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15514_a_16839]
-
aceeași miză, a dereglării psihice dinaintea unei crime). De exemplu: "la zece seara mă aflam în fața barului. Mă sprijineam de o balustradă, ca să nu cad. Mă țineam de o balustradă metalică și aveam frisoane în spate". în altele, timpul e dilatat în fraze încărcate de detalii, cum se întîmplă în Psihologie, unde umple, pe o pagină și ceva, paranteza dintre "EU" și "AM UCIS". Molia magnifica, un text amplu, scrisori către un poet, disipează în fragmente cu personaje incerte povestea a
Despre Cetate și timpurile ei by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15533_a_16858]
-
un spațiu epic întins persistă fantoma vechii aventuri care nu se mai știe dacă a avut loc vreodată. În tîrg cutreieră o altă istorie, de astă dată nu abreviată, redusă la un tors, vag, incert ca în povestea Brigandului, ci dilatată cu bogate detalii, unele abracadabrante. Cică în pivnițele bătrînei doamne Orzan viețuiește un pitic cocoșat. Fusese odinioară o fată frumoasă, susținea legenda, apoi, atinsă de un blestem, decăzuse într-un monstru murdar și urît mirositor, cu malformații congenitale. Era un
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
decît lumea./ Se spune că,/ după șaptesprezece zile,/ uluit,/ poetul japonez/ a plecat pe jos/ spre România/ și că, tot pe atunci,/ în locul lumii,/ nu mai există/ decît Turnul de Fildeș" (Turnul de Fildeș). Alteori "cronica" nervoasă a zilei se dilată prin infuzia de fabulos, prin ramificarea, de un amar umor, a consecințelor unui punct de plecare arbitrar: "Tratatul cu Ucraina/ nu este un compromis istoric,/ ci unul anistoric.../ Românul e atemporal/ ca întotdeauna./ Cine nu crede,/ să-l citească pe
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]
-
ce îi cresc ăstuia mîini și îi răsare gura/ doar nu e singura lume ce vă spuneam/ pe vremea cînd aveam dantură?" ( pe vremea cînd aveam dantură). Această mitologie viscerală limită exasperată și totodată stimul demonic al "omului concret" se dilată s-ar fi putut altminteri? pînă la canibalism: "cu cîtva timp în urmă aș fi rîs dacă diavolul/ mi-ar fi bătut la ușă pe nepusă masă. aș fi continuat/ să mestec poate ușor indispus carnea trandafirie/ a vizitatoarei mele
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
și de netăgăduită valoare. Exilatului român, cu doctorat în Italia, Universitatea din Montevideo i-a deschis porțile în 1950 și acolo, prin cursuri și publicații în spaniolă, a început rodnica și originala sa prelungire a structuralismului saussurian, pe care a dilatat-o și a nuanțat-o ca nimeni altul. Lumea hispanică s-a integrat, prin el, în gândirea lingvistică. Recunoscător țării care l-a primit, și-a luat cetățenia uruguaiană și cu aceasta a murit, deși din 1963 și-a avut
Eugen Coșeriu by Florina Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/14292_a_15617]
-
trepte spre anumite întîlniri, treci probe ca în basme. Eu am întîlnit un astfel de loc, de curînd. În deșertul arid al Bărăganului, foarte aproape de București există o insulă de verde, de apă, răcoare și generozitate în care timpul se dilată, este zburdalnic, spiriduș năzdrăvan care își uită atribuțiile. Se cheamă Joița. Iar pămîntul binecuvîntat a fost dăruit unor oameni care au știut să primească darul. Ciulini, praf, mizerie, uscăciune multă, bărbați cu burțile dezgolite adunați în fața unor cîrciumi sordide. E
Legături primejdioase by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15050_a_16375]
-
traiu')". Din celălalt registru al poemelor de amor, cel grav, să zicem, mi-a plăcut www.Dalila.ro : "iute, mă iubește eu o iubesc vine și toamna, cu legarea de inimi/ de mâini cu nuntirea pentru povestași/ dar timpul se dilată prăpăstios fără ea, dar zilele se topesc halucinant în vene/ cu mâna pe inimă și urechea pe eternitate/ ea e prima pagină web a dragostei/ www. Dalila.ro." Citez pentru dumneavoastră alt poem frumos din Virusul romantic, intitulat cântec pentru
Viruși romantici și cibernetici by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15237_a_16562]
-
impulsul ironic; primul plan e ocupat nu de substanța intersecțiilor imagistic-verbale, ci de jovialitatea auctorială): „puneți doamnă ochelarii de sticlă afumată,/ căci inima mea în fuziune cu un metal/ turnat dintr-un turn peste armată/ cu brio tresaltă și pretutindeni dilată/ pereții salonului sentimental.// Acolo sub candelabre primul ofițer/ numără sclavele ce vin prin vena cavă/ aduse din Indii pe galere cu ciocuri de fier/ iar pe punte între tunuri un bătrîn flibustier/ coboară steagul cu oase ca o etichetă pentru
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]
-
măsele” (Dresorul de sardele). Sau: „Viorile sunt duse în cazărmi să se culce” (Lumea fără stele). Nu mai puțin imaginea mării stăruitor evocate (ca și Tristan Corbière, Tonegaru era fiu de marinar) posedă valența unei semnificații epocale. Simbolismul marin se dilată pînă la cel al frămîntării stihiale ce exprimă libertatea, atrăgîndu-ne în domeniul său infinit ondulatoriu, purtător al magiei necunoscutului: „A rămas Marea cu limba înghețată pe dig/ cu morunii înăuntru ca într-o vitrină/ iar sufletul meu desfășurat spre larg
Poezia lui Constant Tonegaru (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13455_a_14780]
-
trage la umbră. Un ochi de apă, un bot de pădure sau chiar o colină mai răcoroasă se substituie claustrului citadin și, măcar pentru o vreme, descarcă și absorb energiile reprimate peste an în geometria severă a atelierului. Spațiul se dilată, orizontul se lărgește și el ca în filmele rusești, ochiul adulmecă o altă scară a lucrurilor și obiectele înseși aspiră la o nouă formă de eternitate. Sala de expoziții și muzeul rămîn, undeva, în urmă, iar locul lor îl ia
Mic inventar de comportamente culturale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13554_a_14879]
-
Cronicar Păcătoase vremuri... Se observă că, peste vară, spațiul acordat în reviste istoriei literare se dilată, în defavoarea criticii de întîmpinare. O explicație ar fi că, în perioada concediilor, lecturile „la zi” sînt mai puține (și oricum numărul criticilor cu autoritate care urmăresc noile apariții a scăzut teribil). Așa că, faute de mieux, se scot din dosare materialele
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13632_a_14957]
-
fraze străvechi, o zi în plus sau în minus, în realitate este de parcă n-am fi spus nimic, ca și cum ne-am adăposti în sunete tihna și ni s-ar mai diminua seriozitatea la atingerea umbrelor și a temerilor noastre. A dilata, pur și simplu, așteptarea, a împărți anticipat bucuria iminentă, a pregăti adăpostul pentru primii vizitatori până ce vine momentul și o mână se aventurează, degetele pipăie după întrerupător, patru ochi se deschid deodată exact în mijlocul exploziei de lumină și recunosc pentru
Vreme rea cu fosfene by Coman Lupu () [Corola-journal/Journalistic/13912_a_15237]
-
Ștefan Manasia iau forma, tiparul și lumina extazului pur: "îmi contemplam deodată aura anorexică:/ eram profeții grunge dumnezeii dezechilibrați ai orașului/ chipurile noastre, pe dig, unul în fața celuilalt/ străluminau aceeași eczemă// (...) atunci eu și Cosmin Badea am avut revelația/ auzeam dilatându-se cochilia melcului acvatic/ simțeam unduirea hidrei a giganticei lipitori vișinii/ perișorii de pe antenele moliei cum captează feromonul înțelepciunii". Am văzut, pe dig - continuă ironic autorul -, burțile totemice ale grăsanelor/ sub cremele hidratante, trupurile acelea ametafizice...", dar poezia, laolaltă cu
Nirvana by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10391_a_11716]
-
a avut suficient timp să observe că sunetul rezultat formează un ritm interesant, chiar o melodie. Cum se explică această încetinire a timpului ce parcă aduce aminte de celebrul film Matrix? David Eagleman explică: „Timpul este ca de cauciuc - se dilată atunci când resursele creierului sunt exploatate intens și se contractă atunci când creierul este mai puțin solicitat, adică atunci când acesta întâlnește o situație familiară”. Acest lucru a fost confirmat de experimente în care oamenii au stat o vreme în peșteri, izolați de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94318_a_95610]
-
Gheorghe Grigurcu Interior Mîzgălituri de aer proaspăt pe oglinda asta stătută umbre de nori cirus tolănite-n așternut și munții au crescut în bucătărie s-au copt aidoma unor cozonaci nu te-nduri să-i mai alungi. Clipa poetului Dilată clipa suflînd într-însa ca și cum nu i-ar aparține apoi după ce se înalță-n tării aidoma unui balon colorat dă din mîini se-agită clamează că-i a lui. Fabulă O ciocănitoare bate cu ciocul în trunchiul copacului dar nu
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/4487_a_5812]
-
Ion Cocora Să ne întoarcem unde viața ar fi trebuit să fie și nu a fost să fim la fel de perfecționiști ca și bunica când tăia tăiței pentru supa de duminică să uităm că trăim într-o cavernă dilatată de secol ce și-a pregătit atent apariția ca un surâs jovial pe buzele unei frumoase doamne ridicându-și discret chiloțeii de pe marginea piscinei ce putem face e să ne ducem împăcați anii pe care atât ne-am dorit să
Într-o elegie cu obloanele trase by Ion Cocora () [Corola-journal/Imaginative/5820_a_7145]