81 matches
-
estetice. De aceea, nu am putea miza pe o revalorizare semnificativă a Calvarului, pentru a situa această scriere pe un loc mai bun în ierarhia internă a operei rebreniene. Roman, povestire sau nuvelă, Calvarul este confesiunea testamentară disperată a unei disculpări, cu sentimentul răvășitor al inutilității. în universul tematic al războiului, extrem de larg dar și de amenințat de clișee, Calvarul lui Liviu Rebreanu aduce o nuanță proprie, din sfera suspiciunilor ucigătoare, a durerii morale și a eșecului provocat de cruzimea persecuției
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (III) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12812_a_14137]
-
limbii lui Galaction, deși, în cazul său, prezența neologismului era agravată prin banalitatea ziaristică și prin asocierea lui cu alte cuvinte arhaice, dăunătoare unității stilistice". E o parțială recunoaștere a vinei în receptarea prozei lui Galaction, chiar un început de disculpare, dar urmată de o persistență în păcatul acelei disproporționate acuze. Adevărul este că în 1914-1915 Gala Galaction era mai modern în expresia lingvistică și mai îndrăzneț în adoptarea neologismului decât E. Lovinescu. Pe acest teren criticul a pierdut bătălia, dar
Istoria unei antipatii – E. Lovinescu și Gala Galaction by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/12260_a_13585]
-
alimentară de pe Spătaru Preda, m-am prezentat imediat la „cadre”, discuție sumară cu tartorul cel mare - politicos dar rece - n-avea mai multe ore disponibile, mă mulțumesc cu ele? - mi-a spus nu cu regret și nici măcar în semn de disculpare ci mai degrabă dezgustat că mă pretam să joc la o miză atât de mică, fuma și mă privea distrat, nici nu-i păsa (la urma urmei de ce i-ar fi păsat?) că în clipa nesfârșită îmi joc destinul pe
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
reîntregirea patriei. Faptul că Al. Tzigara-Samurcaș își intitulează drept "lovitură de stat" un capitol al memoriilor sale (citînd o lungă scrisoare a demisului președinte de guvern), la trei decenii după petrecerea evenimentului, e o dovadă peremptorie că memorialistul nostru, în ciuda disculpărilor sale, n-a înțeles mai nimic din realitatea fenomenului politic al războiului. Acest al doilea volum al memoriilor lui Al. Tzigara-Samurcaș, din cauza, în primul rînd a contenciosului primului război mondial, e mai interesant decît precedentul. Din păcate, editorii nu și-
Mărturisirile lui Tzigara-Samurcaș by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17373_a_18698]
-
a fi intoxicat, nevoit a fabrica antidoturi: "calambururi, parafraze discreditante, aglutinări, paradoxe și multă, multă ironie". Frondeurul prin structură ajunge a fi un frondeur din obligație, a-și transforma, altfel spus, gratuitatea spiritului într-un torturant proces de defensivă, de disculpare, de atac. Astfel apare, sub condeiul său, termenul de "victimologie" și teoria corespondentă. Ceea ce ni se înfățișează cu deosebire tulburător în scrisul lui I.D. Sîrbu sînt notele vaticinare ale acestuia. Văzînd răul în adîncime, autorul Jurnalului a intuit capacitatea lui
Un spirit captiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16945_a_18270]
-
critic va fi, prin urmare, depășit fără complicații. Nicăieri apoi, în tot restul cărții, nu se va mai aduce vorba despre momentul acesta, după toate aparențele dificil. Ce este de remarcat - aici și în continuare - e o infailibilă artă a disculpării morale. A apărării demne, pe care o profesează, cu egală noblețe, și distratul filolog Dinu, și visătoarea lui logodnică, Nelli. Spun asta pentru că, mai ales pe solul fragil al relațiilor întreținute de la distanță (cum e și aceasta, parcurgând de sute
Disculparea de înaltă clasă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8462_a_9787]
-
din altă perspectivă. Trebuie să spun foarte clar, chiar acum, care e diferența principală dintre cele două relatări. Dumitru Popescu este un comunist înverșunat, mâna dreaptă a lui Ceaușescu în propagandă, un activist care încearcă în memoriile sale postdecembriste explicații, disculpări, justificări ale propriilor abuzuri și rigidități. George Macovescu este un comunist decepționat, "observator atent - cum remarcă Mioara Anton - al realităților timpului său, dar mai ales al degradării regimului comunist" (p. 15). Recapitulez câteva repere biografice, care răzbat în jurnal sau
Un comunist onest by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9273_a_10598]
-
nerealistă" (A.-P.I.). O aserțiune antologică, în "antologia" pe care o înfățișăm! Și încă o părere strîmbă. Se susține că discursul anticomunist îi favorizează pe intelectualii care s-au apropiat de extrema dreaptă, cultivînd în relație cu ei "intenția disculpării", înțelegerea contextului istoric, marile deziluzii și bunele intenții ce i-au împins spre legionari ș.a.m.d., în timp ce e inclement față de cei ce au aderat la comunism: "Printre legionari și intelectualii prolegionari erau (ni se spune mereu) nenumărați oameni bine-intenționați
O carte bizară (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7594_a_8919]
-
mai rotunde, voluptuoase, cu ochi languroși, cu surâsuri adânci." (pp. 367-368) Forțând puțin interpretarea, putem afirma că tocmai acesta e pariul lui Ion Vianu: să-și transforme Tatăl dintr-un „personaj oficial" într-unul „neoficial". Pledoaria lui nu vizează o disculpare morală cu orice preț, ci încearcă să aducă discuția într-un context mai adecvat sub aspect afectiv. De aceea, nu ni se vorbește de-a lungul ei despre slăbiciuni umane (ca o contrapondere a calităților), ci numai despre umanitate așa cum
Portretul lui T. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6208_a_7533]
-
conștiinței. De acolo pot veni uneori, ca în cazul lui Rebreanu, ecourile unei vinovății ce trebuie contracarate. Ca să anticip considerațiile care urmează, voi spune că proza lui Liviu Rebreanu rezultă, nu doar în experiențele inițiale, din străduința dureroasă a unei disculpări. Disculpările învinsului În 1919, când apare volumul Calvarul, la Editura universală Alcalay, Liviu Rebreanu avea 34 de ani, era un publicist cunoscut îndeosebi din cronicile de teatru și un prozator puțin creditat și comentat, care publicase câteva volume de nuvele
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
De acolo pot veni uneori, ca în cazul lui Rebreanu, ecourile unei vinovății ce trebuie contracarate. Ca să anticip considerațiile care urmează, voi spune că proza lui Liviu Rebreanu rezultă, nu doar în experiențele inițiale, din străduința dureroasă a unei disculpări. Disculpările învinsului În 1919, când apare volumul Calvarul, la Editura universală Alcalay, Liviu Rebreanu avea 34 de ani, era un publicist cunoscut îndeosebi din cronicile de teatru și un prozator puțin creditat și comentat, care publicase câteva volume de nuvele: Frământări
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
român și că emigrarea sa din Ardeal s-ar putea să fie zadarnică. Acest gând al eșecului total, ca scriitor, îl zdrobește definitiv. De spectrul suspiciunilor există o vagă speranță că s-ar putea elibera tocmai prin narațiunea postumă a disculpării care va deveni manuscrisul Calvarului, dar cum va putea recupera și reconstrui șansa de a fi scriitor român din moment ce și-a pierdut creditul? Remus Lunceanu e proiecția unui Rebreanu ratat, având, în același timp, funcția unei exorcizări a răului și
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
disculpă, în mod necesar și testamentar, este completat, în Calvarul, de un Rebreanu care se detestă în postura romantică de învins. Numai așa se putea autodepăși. Scrisul adoptă pentru Rebreanu, privit din perspectiva Calvarului, funcții morale și forme multiple: penitență, disculpare, eliberare și reconstrucție de sine. Învinsul, ratatul, suspectul din Calvarul și de dinainte de Calvarul va deveni învingătorul, scriitorul de succes, omul de încredere din romanul Ion și de după romanulIon. Sensul personal major, profund, al scrisului rebrenian e răscumpărarea prin Operă
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
eliberare și reconstrucție de sine. Învinsul, ratatul, suspectul din Calvarul și de dinainte de Calvarul va deveni învingătorul, scriitorul de succes, omul de încredere din romanul Ion și de după romanulIon. Sensul personal major, profund, al scrisului rebrenian e răscumpărarea prin Operă, disculparea, pentru a șterge orice suspiciune. 1919 este un an de cumpănă în biografia scriitorului, episodul unei transformări radicale a învinsului în învingător, etalând în 1920 argumentul senzațional al capodoperei. Nuvelistul ezitant și neconvingător va fi înlocuit de Marele Romancier, sigur
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
unei transformări radicale a învinsului în învingător, etalând în 1920 argumentul senzațional al capodoperei. Nuvelistul ezitant și neconvingător va fi înlocuit de Marele Romancier, sigur pe sine și pe deplin convingător pentru toți, public cititor și critică profesionistă. Penitențele învingătorului Disculparea nu este un proces moral încheiat niciodată pentru Liviu Rebreanu. Ea este prezentă în forme ascunse sau bănuite în toate etapele sale de creație. Se poate afirma că marile sale romane au toate în profunzime elemente de dezvinovățire, chiar dacă în
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
fratelui său Emil, mort pe front și spânzurat pentru dezertare întocmai ca Apostol Bologa. Familia scriitorului, Emil însuși, au trăit cu speranța sau iluzia că Liviu și-ar fi putut salva fratele de la înrolare. Remușcarea s-a distilat într-o disculpare indirectă, alambicată. Dacă salvarea reală de (pe) front nu a putut fi realizată, lui Liviu Rebreanu i-a rămas salvarea simbolică a fratelui său, a dramei sale, într-o operă literară. E simplu spus, dar foarte adevărat - unul dintre adevărurile
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
a dosarului lui Oskar Pastior. Simpla citare a titlurilor unor intervenții în paginile de foileton ale marilor ziare sau în reviste ca „Der Spiegel” și „Die Zeit”, a unor texte publicistice sau mărturisiri, sugerează dimensiunile hățișului de incertitudini, bănuieli, false acuzații, disculpări, riposte și dezavuări ce trebuie defrișat pentru a da de cărarea ce ar putea duce la adevăr. Cînd în decembrie trecut Werner Söllner recunoștea coram publico faptul că a colaborat cu securitatea, scriitoarea Ewa Demski emitea incomoda supoziție: „În acest
Victime și făptași între tăcere și cuvînt by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/5880_a_7205]
-
însuși, sfiala de a scrie la persoana întâi? La originea primelor sale romane putem identifica, cu o relativă ușurință, ideea unei compensații. Primul roman al lui Rebreanu fusese, de fapt, Calvarul, apărut în 1919, iar el avea ca resort o disculpare: autorul voia să arate că nu a făcut pe timpul războiului nici un pact cu ocupantul german, că viața sa a fost greșit înțeleasă. Dar această disculpare nu o face în mod direct, în nume personal, ci prin delegație, punând narațiunea și
Fuga de subiectivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11094_a_12419]
-
lui Rebreanu fusese, de fapt, Calvarul, apărut în 1919, iar el avea ca resort o disculpare: autorul voia să arate că nu a făcut pe timpul războiului nici un pact cu ocupantul german, că viața sa a fost greșit înțeleasă. Dar această disculpare nu o face în mod direct, în nume personal, ci prin delegație, punând narațiunea și explicațiile autobiografice în seama unui personaj, Remus Lunceanu, cu inițialele sale, care îl reprezintă ,obiectiv". Evitarea subiectivității este clară și curioasă. Romanul Ion este dedicat
Fuga de subiectivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11094_a_12419]
-
Fuga de subiectivitate, care înseamnă evitarea mărturisirilor în nume personal, ca și strategia de a nu se identifica cu nici unul dintre personajele sale, este echivalentă cu o fugă de sine însuși ca de cel vinovat. Scriitorul are nevoie de aceste disculpări, dar fenomenul moral compensatoriu se petrece sub masca extrem de sofisticată a unei disimulări. Nu chiar atât de sofisticată însă încât să nu poată fi deconspirată. Opera rebreniană se naște din conștiința vinovăției. E nota de plată a unei răscumpărări. Esteticul
Fuga de subiectivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11094_a_12419]
-
extrase din Creangă, de spicuiri și conspecte din presa literară (revista ,Viața românească" și G. Ibrăileanu se află la mare cinste), însemnări de critică teatrală ce se amestecă cu fragmente de proză, frământările de conștiință din timpul primului război, proiectul disculpării din Calvarul compun un portret extrem de neclar și de neconvingător al viitorului scriitor. Dar toată această materie informă capătă sens din punctul de vedere al autorului lui Ion, care va ieși la lumină surprinzător de matur și de sigur pe
A trăi pentru Rebreanu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11033_a_12358]
-
Florin Țurcanu se sprijină pe această premisă: că Mișcarea Legionară a fost o mișcare fascistă și că legionarul Eliade, aderînd la o mișcare fascistă, a fost el însuși un intelectual fascist. Să ne înțelegem: nici o clipă nu e vorba de disculparea legionarilor sau de apărarea lor. Mișcarea Legionară a fost o mișcare naționalistă antisemită al cărei fundamentalism creștin o putea transforma, dacă s-ar fi păstrat la putere, într-o formă incontestabilă de totalitarism politic. Nimeni nu se îndoiește de acest
A fost Eliade fascist? by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10867_a_12192]
-
Acea proclamație natinga dar sigură pe șine, e cheia zarvei noastre și nu filosofia stingii.Toate posturile ulterioare ale lui Bucurenci, nu sînt decît o perdea de fum menită să camufleze, să eufemizeze, la limita să justifice nerozia aia de disculpare a marxismului. Și-a discreditat, dinainte, criticii pe motiv că obiecțiile lor ar fi intoxicate ideologic, fiind formulate numai de pe “poziții de dreapta”. S-a pitit cuminte, cu tot cu marxism, în “marsupiul” larg al stingismului, astfel încît, cei care au venit
Intelectualul de stanga by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83011_a_84336]
-
Acea proclamație natinga dar sigură pe șine, e cheia zarvei noastre și nu filosofia stingii.Toate posturile ulterioare ale lui Bucurenci, nu sînt decît o perdea de fum menită să camufleze, să eufemizeze, la limita să justifice nerozia aia de disculpare a marxismului. Și-a discreditat, dinainte, criticii pe motiv că obiecțiile lor ar fi intoxicate ideologic, fiind formulate numai de pe “poziții de dreapta”. S-a pitit cuminte, cu tot cu marxism, în “marsupiul” larg al stingismului, astfel încît, cei care au venit
Intelectualul de stanga by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83011_a_84336]
-
declarației unui coacuzat este contrară exigențelor unei justiții echitabile, în înfăptuirea căreia nu este permisă răsturnarea prezumției de nevinovăție prin declarații făcute de persoane care sunt mânate de anumite interese, situație inevitabilă în privința coinculpaților, care în mod firesc urmăresc disculparea lor sau asigurarea unui regim sancționator favorabil. O protecție eficientă și reală a prezumției de nevinovăție presupune înlăturarea legislativă a situațiilor în care prezumția de nevinovăție poate fi răsturnată prin mijloace de probă cu privire la care există suspiciuni in
DECIZIA nr. 211 din 9 aprilie 2024 () [Corola-llms4eu/Law/287784]