148 matches
-
Humanitas, 1996). În acest cadru, am putea vorbi mai întâi de toate despre un behaviorism metafizic, despre unul metodologic și despre unul analitic. Behaviorismul pare în orice caz să sondeze foarte adânc în mentalul anglo-saxon, preluând pe coordonate proprii tradiția empiristă dezvoltată de secole în filosofia insulară. Mărturisesc că, deși odată mare consumator al unor astfel de psihotehnici ale lui cum să... și cum să... și cum să..., behaviorismul îmi rămâne, fie și numai prin referiri tangente, o atitudine străină și
Cum să, cum să nu... by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16765_a_18090]
-
românesc”, vizând „o aprofundare teologică a iubirii divin-umane, care nu poate fi decât euharistică” (p. 5 și 8-9). Prima parte a cărții integrează metoda abordată de autor în studiul etnologiei contemporane. Sunt depășite rând pe rând orientările naturaliste, pozitiviste și empiriste, ca și cele idealiste, axiologice și voluntariste, pentru a fi promovată o viziune transcedentală în definirea etnicului. Relevantă este perspectiva spiritualității ortodoxe, cea care are în vedere viziunea dualistă asupra etnicității: pe de o parte, degradarea naturii etnicului prin căderea
PREOT ILIE MOLDOVAN, ÎN HRISTOS ŞI ÎN BISERICĂ: IUBIREA EUHARISTICĂ GENERATOARE DE VIAŢĂ ŞI DESTIN ROMÂNESC, COLECŢIA LOGOS ŞI SYMBOL, SERIA ETHNOS, EDITURA REÎNTREGIREA, ALBA I de STELIAN GOMBOŞ în e [Corola-blog/BlogPost/361184_a_362513]
-
trebuie să le satisfacă o explicație pentru a fi considerată respectabilă din punct de vedere științific. O primă linie cu rădăcini adânci în istoria intelectuală a omului este numită aristotelică, iar cealaltă, de dată mai recentă, galileană. Filosofii de orientare empiristă, începând cu John Stuart Mill și Auguste Comte, susțin ideea conform căreia există o unitate a metodei științei și neagă existența unui specific metodologic, pe când exponenții hermeneuticii filosofice, Wilhelm Dilthey, Hans Georg Gadamer și alții afirmă specificitatea metodologică a științelor
LIMITELE EXPLICAŢIEI ŞI ÎNŢELEGERII ÎN COMUNICARE, DE BEATRICE SILVIA SORESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 401 din 05 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346668_a_347997]
-
Bangul, sau ce a fost înainte de 10 la puterea minus 43 secunde după Big Bang? Sunt întrebări la care știința încă nu are un răspuns, validând astfel interpretarea metafizica. Argumentele cosmologic și teleologic au fost puternic criticate, în special de empiristul și scepticul David Hume, care consideră că fenomenele în discuție pot avea la fel de bine și alte explicații, precum accidentul, în special că argumentele nu sunt o demonstrație a unei ființe unice, perfecte, atotputernice, precum ideea de Dumnezeu, pe care argumentele
METAFIZICA (2) – „EX NIHILO” 70X70 CM de CONSTANTIN POPA în ediţia nr. 550 din 03 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/355049_a_356378]
-
știință politică coordonat de Goodin și Klingemann, publicat în România în 2005 (Tickner, 2005), și în impresionantul Handbook of International Relations publicat de Carlsnaes, Risse și Simmons (2002). Teoriile feministe în relațiile internaționale Feminismul liberal, asociat sau nu cu feminismul empirist (ca reflecție metodologică a unei poziții ontologice), este, într-o abordare cronologică, primul curent feminist în relațiile internaționale. El se înscrie în prima etapă identificată de True, aceea a genului ca variabilă. Scrierile feminismului liberal nu contestă granițele relațiilor internaționale
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
1969, 1972). Viitorul nu poate fi descris decât prin mijloacele teoriei, ale predicției. Predicția este simetrică retrodicției. Descrierea viitorului nu poate fi decât teoretică, pe când știința trecutului poate fi, cel puțin într-o oarecare măsură, strict empirică. Dacă o istorie empiristă este lesne de imaginat - acesta a fost în fapt tipul cel mai răspândit de practică istorică -, o disciplină empiristă a viitorului este inimaginabilă. Științele evoluției - științele temporale având ca obiect o clasă generală de fenomenetc "Științele evoluției - științele temporale având
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nu poate fi decât teoretică, pe când știința trecutului poate fi, cel puțin într-o oarecare măsură, strict empirică. Dacă o istorie empiristă este lesne de imaginat - acesta a fost în fapt tipul cel mai răspândit de practică istorică -, o disciplină empiristă a viitorului este inimaginabilă. Științele evoluției - științele temporale având ca obiect o clasă generală de fenomenetc "Științele evoluției - științele temporale având ca obiect o clasă generală de fenomene" Există o serie de discipline care se ocupă de dinamica în timp
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
altele. Principalul context de polemică apare în situațiile în care perspectivele teoretice intră în conflict, având diferite grade de suport empiric din partea literaturii de specialitate. După cum susține Lakatos, nimeni nu părăsește niciodată o poziție teoretică pentru a se muta nicăieri. Empirist fiind, el susține că pot fi distinse în mod rezonabil programele progresive de cele regresive, abordările teoretice cu viitor științific promițător de cele care se clatină sub greutatea rezultatelor ce nu pot fi explicate și a compensărilor ad-hoc. Criticii susțin
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
În „Școala franceză” durkheimistă stă la baza situaționalismului actual În diversele sale variante. Reacția față de dezvoltare, preponderent teoretică, la limita riscului de a se distanța semnificativ de ritmurile și proporțiile reale ale evoluției sistemului social, s-a concretizat În orientarea empiristă care, prin proliferarea tehnicilor de culegere a datelor, a antrenat același risc pe care l-a generat și sociologismul: dezvoltarea individului În social. Dacă În orientările sociologiste subiectivitatea a fost În mod programatic exclusă din orizontul generalizărilor teoretice, rezervându-i
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
sociologii au Încercat să salveze disciplina de imixtiunea ideologiei prin conservarea ei ca știință empirică, după 1990 investigațiile de teren sunt susținute, tot mai frecvent, de modele teoretice adaptate la realități românești. Cu toate că există Încă multe studii aflate la nivel empirist, se impun tot mai pregnant nuclee puternice de cercetare ce utilizează teorii sociologice sprijinite pe baze de date construite În chip riguros. Ștefan Buzărnescu: După 1989, datorită Îndelungatului său concubinaj epistemic cu toate segmentele spațiului social românesc și subordonării experimentului
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
asimilarea rezultatelor revoluției științifice și tehnice etc. În al treilea rând, ea a oferit o sursă foarte importantă În sfera metodologiei, rapid asimilată. Probabil că metodologia a fost elementul central al relansării sociologiei românești, conferindu-i și o caracteristică pronunțat empiristă. Empirismul a fost un mijloc de protecție, evitându-se generalizări și explicații expuse reacțiilor ideologice și politice negative ale regimului, dar a reprezentat și un instrument important al reformei sociale. Sociologia românească s-a fundat, În consecință, pe paradigma universală
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
de către autor sunt puternic marcate de linii de continuitate, dar și de discontinuitate, dacă facem raportarea lucrării la literatura sociologică și antropologică din România. O bună parte din literatura românească asupra satului și asupra relațiilor de vecinătate este de factură empiristă. Linia gustiană a monografiilor de sat (cu Nerej, un village d’une région archaïque, 1939, semnat de H.H. Stahl, ca lucrare exemplară pentru gen) a operat În principal În acest registru al empirismului. O a doua caracteristică a studiilor comunitare
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
a fost privilegierea analizelor de tip „morfologie socială”, cu accent pe populație, mediu construit, viață economică, fapte sociale cu grad mare de vizibilitate socială. Literatura de factură antropologică a fost mai aproape de lumea experiențelor, dar se menține În aceeași notă empiristă. Vecinătățile În Munții Apuseni este prima monografie tematică, la nivelul unei unități sociale, În care, În literatura română de specialitate, se desfășoară o amplă fundamentare teoretico-metodologică Înaintea analizei empirice. Este ceea ce se cheamă o lucrare de analiză teoretico-empirică. În seria
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
unei revelații - și, cu atât mai puțin, conținutul revelației divine. Dacă metafizica s-a ocupat de întemeierea lucrurilor sub umbrela categoriei de necesitate, fenomenologia privilegiază posibilul par excellence. Pentru a ieși din orice constrângeri ideologice - legate fie de un pozitivism empirist, fie de un dogmatism religios aprioric (cum este noțiunea islamică de revelație) -, fenomenologia întreține cu teologia creștină un raport mult diferit de ceea ce acopereau, în perioada scolastică, noțiunile de theologia revelata și metaphysica specialis. „Paradoxul paradoxurilor” despre care vorbește tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
această analiză este cea care a susținut formularea analogiilor experienței, în particular a celei de-a doua analogii a experienței „principiul succesiunii în timp după legea cauzalității”. În lipsa ei, Kant nu ar fi putut trece dincolo de un punct de vedere empirist, ca cel al lui Hume, potrivit căruia experiența este „o simplă compunere empirică a percepțiilor”12. Lui Schipper i-a răspuns un cunoscut cercetător kantian german, Hansgeorg Hoppe. Acesta a contestat în mod explicit și categoric punctul de vedere potrivit
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
concluzie va fi împărtășită de acei autori care îi atribuie lui Kant o înțelegere „raționalistă” a științei newtoniene, punctul de vedere că principiile acesteia ar putea fi derivate drept consecințe din principii ale intelectului pur7. Bunăoară, Hans Reichenbach, un filosof empirist cu o bună pregătire în științele fizice, caracterizează filosofia cunoașterii și a științei a lui Kant drept „ultimul mare sistem al filosofiei raționaliste”. Kant ar fi crezut că el a putut deriva „legile fizicii newtoniene din rațiunea pură”. Scrierile sale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de sine a fizicii matematice, sau, dimpotrivă, expresia unei străduințe, care merită să fie salutată, de a discerne elemente raționale, a priori, în infrastructura conceptuală care susține edificiul acestei științe. Că orientarea gândirii lui Kant se distinge de orientarea mai „empiristă” a unor cercetători reprezentativi pentru noua tradiție științifică reiese deosebit de clar tocmai din afirmarea insistentă a caracterului a priori și, prin urmare, a certitudinii apodictice a legilor fundamentale ale mișcării. Referindu-se la legea egalității acțiunii și reacțiunii, Kant remarcă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
DOUĂ CONCEPTE ALE CUNOAȘTERII Într-o literatură cuprinzătoare, îndeosebi în scrieri ale unor autori de orientare antimetafizică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și din prima jumătate a secolului XX, filosofia kantiană și filosofia cunoașterii de orientare empiristă sunt înfățișate drept poli care se opun și se exclud reciproc. Ernst Mach, de exemplu, îl asociază pe Kant și kantianismul în genere cu proiectele de întemeiere a priori a științei naturii, în particular ale mecanicii, pe care le respinge
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mecanicii 1. Sistemul lui Kant a fost perceput de empiriștii logici drept o construcție filosofică de factură raționalistă, chiar drept ultimul mare sistem de filosofie raționalistă. Atunci când filosofia kantiană este invocată drept fundal contrastant al prezentării și argumentării unei concepții empiriste asupra cunoașterii se are în vedere, în primul rând, teoria kantiană privitoare la posibilitatea unei cunoașteri independente de experiență, o cunoaștere care se exprimă în enunțuri sintetice a priori. Astfel, Rudolf Carnap afirma că negarea existenței unor enunțuri care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
enunțuri sintetice a priori. Astfel, Rudolf Carnap afirma că negarea existenței unor enunțuri care sunt sintetice și, totodată, a priori, care conțin adică o cunoaștere ce este independentă de experiență în genere, ar reprezenta o caracterizare negativă a oricărei concepții empiriste asupra cunoașterii, în măsura în care empirismul poate fi calificat drept acea orientare epistemologică care susține că nu există enunțuri sintetice a priori. „Acesta este in nuce întreg empirismul”2. Hans Reichenbach care, ca și Carnap de altfel, îl trata cu respect pe
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
logică arată că filosofia sinteticului a priori a lui Kant nu poate fi apărată.4 Cititorii care înregistrează asemenea luări de poziție pot ajunge ușor la concluzia că între conceptul kantian al cunoașterii și acel concept al cunoașterii de orientare empiristă care domină gândirea științifică contemporană nu ar exista puncte de convergență notabile. Această impresie este însă greșită. Pe un alt plan al analizei, lucrurile se înfățișează cu totul altfel. Este acel plan pe care coceptul kantian al cunoașterii și conceptul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
intelectul divin. În al doilea rând, Kant neagă faptul că noi am putea obține cunoaștere prin intuițiile sensibile. Faptul că nu a realizat această imposibilitate, orientându-se spre deducția empirică a conceptelor intelectului, constituia, pentru Kant, păcatul capital al filosofiei empiriste a cunoașterii din epoca sa. O formulare pozitivă a conceptului kantian al cunoașterii ar putea fi următoarea: nu există vreo altă intuiție în afară de intuiția sensibilă; aceasta oferă doar materia cunoașterii; o cunoaștere despre realitate va lua naștere numai prin unirea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
senzoriale și construcțiile conceptuale. Relația nu este una de reflectare, de oglindire, și nici una de natură genetică. Ca și conceptul kantian al cunoașterii, acest concept metodologic al cunoașterii orientate spre formă a fost elaborat printr-o distanțare clară de ideea empiristă tradițională a derivării conceptelor din datele primare furnizate de organele de simț. Tema a căpătat un profil deosebit de pregnant în reflecțiile metodologice ale lui Albert Einstein. Einstein a formulat un punct de vedere clar articulat asupra relației dintre lumea impresiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
formă, un concept care a primit pentru prima dată contururi clare în filosofia transcendentală a lui Kant. Într-un al doilea pas, trebuie să se sublinieze, totodată, opoziția dintre rezultatele acestei reflecții, care s-a dezvoltat pe fundalul unei concepții empiriste asupra cunoașterii, și apriorismul kantian. Pentru Kant, cunoașterea este rezultatul reunirii intuițiilor și conceptelor pure ale intelectului. Pentru empirismul modern, cunoașterea reprezintă o coordonare univocă a unor experiențe senzoriale date și a unor concepte create în mod liber de mintea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unui verdict constrângător al observațiilor și experimentelor particulare. Din această perspectivă, o recuperare într-o formă relativizată a conceptului kantian de a priori va apărea pe deplin îndreptățită. S-a atras atenția, în acest sens, asupra faptului că un filosof empirist ca Rudolf Carnap, care s-a distanțat în mod clar de conceptul kantian al sinteticului a priori, a evidențiat, totodată, statutul distinct al structurii conceptuale fundamentale în știința teoretică a naturii prin afirmarea unei distincții nete între cadrul conceptual sau
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]