42 matches
-
care constau în deshidratare și congestie viscerală și musculară. La păsările care mor după o evoluție clinică prelungită, sunt prezente pe tot corpul hemoragii cu peteșii sau cu echimoze, în special în laringe, trahee, proventricul și în țesutul adipos al epicardului, precum și pe suprafețele seroase adiacente sternului. Se observă un important edem subcutanat, în special în jurul capului și al jaretelor. Cadavrul poate fi deshidratat. În splină, ficat, rinichi și plămâni pot fi prezente focare necrotice galbene. Sacul alveolar poate conține un
32006D0437-ro () [Corola-website/Law/294831_a_296160]
-
marilor vase (venele cave, artera pulmonară, aorta). Este un organ muscular ai cărui pereți au patru straturi: pericardul - sac fibros în care este adăpostită inima , miocardul (mușchiul inimii), căptușit în interior de endocard, iar la exterior de o membrană seroasă, epicardul. Pompa cardiacă are patru camere: atriul drept și stâng (sau urechiușa dreaptă respectiv stângă) cu pereții subțiri - camerele de primire - și ventriculul drept și stâng cu pereții mai groși, care constituie pompa efectivă. Între cavități există orificii de comunicare și
Aparatul cardiovascular () [Corola-website/Science/304031_a_305360]
-
durata dializei și de tulburările metabolismului fosfocalcic [Goldsmith et al., 1997; Haydar, Covic et al., 2004]. Calcificările cardiace sunt de asemenea frecvente și semnificativ mai extinse față de ale subiecților non-uremici fie că este vorba de valve, artere coronare, miocard sau epicard [Rostand et al., 1988; Braun et al., 1996; Goodman et al., 2000]. Creșterea amplitudinii calcificărilor cardiace (în principal coronariene) atât cu vârsta, cât și cu vechimea în dializă reprezintă un proces patologic bine caracterizat [Utsunomiya et al., 1996; Braun et
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by A. Covic, P. Gusbeth-Tatomir, L. Segall () [Corola-publishinghouse/Science/91913_a_92408]
-
suspendă marginile acestuia. Se armează LASER-ul și după aplicarea unui dispozitiv de orientare a razei pe suprafața liberă a ventriculului stâng se declanșează impulsul energetic ce va perfora peretele miocardic. De regulă se realizează între 25-30 de canale dinspre epicard spre endocard într-o ordine prestabilită cu ajutorul unei hărți care împarte suprafața liberă a ventriculului stâng prin intermediul unor meridiane și paralele, locul acestora fiind marcat schematic de intersecția meridianelor cu paralelele. Eficiența loviturii este apreciată ecocardiografic prin urmărirea apariției unei
Risc și beneficiu în revascularizarea chirurgicală a miocardului by Grigore Tinică, Eugen Săndică () [Corola-publishinghouse/Science/92061_a_92556]
-
speciali de protecție. O dată canalul realizat, sângele țâșnește cu fiecare sistolă din ventriculul stâng. Există bineînțeles tendința naturală de oprire spontană a sângerării. În caz că aceasta nu se realizează, se obține controlul hemostazei prin aplicarea unor puncte de sutură pe suprafața epicardului cu fir prolene 5,0. Pericardul se lasă deschis, se plasează un tub de dren în hemitoracele stâng și se închide peretele toracic în straturi anatomice. S-a pus la punct însă un echipament care permite efectuarea revascularizării transmiocardice cu
Risc și beneficiu în revascularizarea chirurgicală a miocardului by Grigore Tinică, Eugen Săndică () [Corola-publishinghouse/Science/92061_a_92556]
-
un LASER holmium:YAG (yttrium-aluminum-garnet) deoarece energia LASER-ului CO2 utilizat în revascularizarea transmiocardică nu poate fi transmisă printr-o fibră flexibilă. Sistemul pentru revascularizarea percutană este astfel conceput încât canalele intramiocardice create dinspre endocard să nu ajungă la suprafața epicardului. În acest fel este mult redusă posibilitatea perforării peretelui liber al ventriculului stâng și apariția tamponadei cardiace. În cazul apariției acesteia, tratamentul este conservator sau se poate practica pericardocenteza (72), dar, uneori, poate fi necesară intervenția chirurgicală (73). Revascularizarea transmiocardică
Risc și beneficiu în revascularizarea chirurgicală a miocardului by Grigore Tinică, Eugen Săndică () [Corola-publishinghouse/Science/92061_a_92556]
-
nu compromită fluxul sanguin. Introducerea stabilizatoarelor mecanice în 1995 a contribuit decisiv la îndeplinirea acestui deziderat (84). Două sunt principiile care stau la baza stabilizatoarelor de perete ventricular: sucțiunea și compresiunea. Tehnologia bazată pe sucțiune asigură o atașare fermă a epicardului de suprafața stabilizatorului. Totodată, în momentul fixării pe suprafața cordului, cele două brațe ale acestuia se îndepărtează unul de celalalt imobilizând aria țintă. Astfel, se realizează o stabilizare optimă prin reducerea motilității în cele trei axe de mișcare. Stabilizatoarele prin
Risc și beneficiu în revascularizarea chirurgicală a miocardului by Grigore Tinică, Eugen Săndică () [Corola-publishinghouse/Science/92061_a_92556]
-
regională a peretelui ventricular (98). Se practică o arteriotomie longitudinală de 4-5 mm după care se practică anastomoza de tip termino-lateral prin sutură cu fir Prolene 8,0. După realizarea anastomozei se atașează fascia endotoracică de la nivelul pediculului mamar de epicard de o parte și de alta a anastomozei. După declamparea graftului și verificarea hemostazei se administrează protamina. Pericardul se lasă deschis. Se închide toracotomia lăsând un singur tub de dren în hemitoracele stâng. Prin această tehnică se poate grafta artera
Risc și beneficiu în revascularizarea chirurgicală a miocardului by Grigore Tinică, Eugen Săndică () [Corola-publishinghouse/Science/92061_a_92556]
-
intervenție chirurgicală pe cord (se pare că este o reacție autoimună la lezarea țesutului pericardic). Testele de laborator indică semne de inflamație nespecifică. Pericardita după infarctul miocardic acut apare de regulă după 1-3 zile de la debut, probabil datorită interacțiunii dintre epicardul necrotic și pericard. Frecvența ei a scăzut după introducerea terapiei de reperfuzie precoce miocardice. Sindromul Dressler are mecanism imunologic. PERICARDITA POST-INFARCT MIOCARDIC ACUT Are o frecvență de 25-40% la pacienții cu infarct apărând de obicei între zilele 3-10 de evoluție
Tratat de chirurgie vol. VII by VIOREL GOLEANU, MATEI POPA-CHERECHEANU, OVIDIU LAZĂR, IONEL DROC () [Corola-publishinghouse/Science/92088_a_92583]
-
presiunii atriale medii peste 10 mmHg; 3. Creșterea presiunii telediastolice în ventriculul drept; 4. Fracția de ejecție a ventriculului stâng trebuie să fie sub 40%. TRATAMENTUL PERICARDITEI CONSTRICTIVE - PERICARDECTOMIA Constă în intervenția chirurgicală care urmărește excizia pericardului fibros și a epicardului până în zona miocardului contractil (uneori extrem de greu de realizat). O atentă monitorizare perioperatorie, anestezie generală cu IOT, adaptată condițiilor hemodinamice și particularităților cazului, cu măsuri de menținerea a principalelor echilibre Intervenția se face prin sternotomie mediană cu excizia pericardului, anterior
Tratat de chirurgie vol. VII by VIOREL GOLEANU, MATEI POPA-CHERECHEANU, OVIDIU LAZĂR, IONEL DROC () [Corola-publishinghouse/Science/92088_a_92583]
-
în care nu există fibre Purkinje, sunt ultimele care se activează. Activarea ventriculului stâng Primele arii miocardice excitate sunt cele situate la terminarea ramurii drepte și stângi ale fasciculului His și baza mușchilor papilari. Activarea se continuă apoi în direcția epicardului într-un mod aproximativ concentric, ultima porțiune care se activează fiind reprezentată de porțiunea epicardică a bazei ventriculului stâng în regiunea posterioară a acesteia. Mușchii papilari se activează de la bază spre vârf, aproape sincron cu începutul depolarizării ventriculare, având un
Tratat de chirurgie vol. VII by DAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/92067_a_92562]
-
aproape sincron cu începutul depolarizării ventriculare, având un rol mecanic important prin faptul că împiedică răsfrângerea valvelor atrioventriculare. Activarea ventricului drept Are loc mai întâi la baza mușchilor papilari și în zonele adiacente peretelui liber, întinzându-se apoi tangențial spre epicard unde ajunge cam în 25 ms, înaintea activării suprafeței epicardice a ventriculului stâng [35]. Secvența normală a activării ventriculare are o importanță deosebită pentru realizarea unei contracții sincrone ce favorizează activitatea de pompă a inimii. Orice întârziere a excitației în
Tratat de chirurgie vol. VII by DAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/92067_a_92562]
-
inotrop pozitivi. 12.1. Histologia funcțională a inimii Cordul uman este tetracavitar, format din două atrii și două ventricule, cu comunicare numai la nivelul orificiilor atrio-ventriculare (AV), prevăzute cu valve (fig. 30). Cavitățile sunt căptușite de endocard (epiteliu pavimentos unistratificat). Epicardul este stratul de celule epiteliale ce acoperă aderent suprafața externă a cordului, reprezentând de fapt foița viscerală a pericardului, separată de foița parietală printr-o cantitate mică de lichid pericardic. Cordul prezintă un schelet fibros, format din porțiunea conjunctivă a
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
comparație menționăm că viteza de propagare a potențialului de acțiune poate fi mai mare de 100 m/s în fibre nervoase groase și este de ordinul câtorva m/s în mușchiul scheletic. Excitația se propagă în ventricule dinspre endocard spre epicard, în ordinea generală sept, vârf, bază. Viteza de conducere în diversele structuri miocardice este setată în așa fel încât asigură contracția coordonată pentru dezvoltarea eficientă a presiunii. Conducerea între nodul sino-atrial și cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
superioară, arterele pulmonare dreaptă și stângă, venele pulmonare superioare și inferioare. Pericardul nu aderă de vena cavă inferioară [3]. Pericardul seros Este format din două lame, una parietală, care aderă la pericardul fibros, și una viscerală, aderentă de cord, formând epicardul. Între cele două lame se delimitează cavitatea pericardică, conținătoare a unei lame fine de lichid. Pericardul fibros se continuă cu pericardul seros, unde întâlnește pediculii vasculari ai cordului, realizând aici o „linie de reflexiune”. Această linie de reflexiune nu coincide
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by Adrian Ciuche, Teodor Horvat, Daniel Paul Fudulu () [Corola-publishinghouse/Science/92101_a_92596]
-
și venele diafragmatice superioare. Limfa este drenată către ganglionii mediastinali anteriori, traheobroșici inferiori și diafragmatici [14]. Pericardul fibros și lama parietală a pericardului seros sunt inervate de nervii vagi, simpaticul toracic și nervul frenic [12]. Lama viscerală a pericardului seros (epicardul) este inervată de fibre aparținând plexului cardiac [12]. PNEUMOTORAXUL SPONTAN DEFINIȚIE Pneumotoraxul spontan este o urgență chirurgicală care constă în transformarea cavității pleurale virtuale într-o cavitate reală, prin acumulare de aer între cele două foițe pleurale. În funcție de cantitatea de
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by Adrian Ciuche, Teodor Horvat, Daniel Paul Fudulu () [Corola-publishinghouse/Science/92101_a_92596]
-
inotrop pozitivi. 12.1. Histologia funcțională a inimii Cordul uman este tetracavitar, format din două atrii și două ventricule, cu comunicare numai la nivelul orificiilor atrio-ventriculare (AV), prevăzute cu valve (fig. 30). Cavitățile sunt căptușite de endocard (epiteliu pavimentos unistratificat). Epicardul este stratul de celule epiteliale ce acoperă aderent suprafața externă a cordului, reprezentând de fapt foița viscerală a pericardului, separată de foița parietală printr-o cantitate mică de lichid pericardic. Cordul prezintă un schelet fibros, format din porțiunea conjunctivă a
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2285]
-
comparație menționăm că viteza de propagare a potențialului de acțiune poate fi mai mare de 100 m/s în fibre nervoase groase și este de ordinul câtorva m/s în mușchiul scheletic. Excitația se propagă în ventricule dinspre endocard spre epicard, în ordinea generală sept, vârf, bază. Viteza de conducere în diversele structuri miocardice este setată în așa fel încât asigură contracția coordonată pentru dezvoltarea eficientă a presiunii. Conducerea între nodul sino-atrial și cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2285]
-
0,02-0,10 m/s). Fasciculul His conduce impulsurile cu viteză mare (1,5-3 m/s), endocardul ventriculului drept fiind depolarizat cu 0,1 s înaintea endocardului ventriculului stâng. Rețeaua Purkinje conduce impulsurile cu 1-4 m/s, de la endocard spre epicard. Jumătatea subepicardică a miocardului ventricular se depolarizează succesiv, din aproape în aproape, cu o viteză de conducere mică (0,4-0,5 m/s). Excitabilitatea (funcția batmotropă) constă în proprietatea miocardului de a răspunde printr-o contracție la acțiunea unui stimul
Fiziologie - metabolism şi motricitate by Bogdan Alexandru HAGIU () [Corola-publishinghouse/Science/1171_a_1934]
-
loc în diastolă, mai puțin în sistolă datorită presiunii intraventriculare stângi ridicate generate în timpul sistolei care comprimă vasele coronare - compresiune extravasculară. Se instalează un gradient de presiune intramiocardic: presiunea subendocardică se apropie de presiunea intra-ventriculară, iar presiunea la nivelul epicardului este aproape de presiunea atmosferică. Un debit coronarian redus prin stenoze afectează fluxul sanguin subendocardic, fenomen ce poate fi compensat de rețeaua subendocardică (densitate capilară pe mm2 mai mare decât subepicardic) [4]. Subepicardul este perfuzat în ambele faze ale revoluției cardiace
Tratat de chirurgie vol. VII by RADU DEAC () [Corola-publishinghouse/Science/92075_a_92570]
-
inotrop pozitivi. 12.1. Histologia funcțională a inimii Cordul uman este tetracavitar, format din două atrii și două ventricule, cu comunicare numai la nivelul orificiilor atrio-ventriculare (AV), prevăzute cu valve (fig. 30). Cavitățile sunt căptușite de endocard (epiteliu pavimentos unistratificat). Epicardul este stratul de celule epiteliale ce acoperă aderent suprafața externă a cordului, reprezentând de fapt foița viscerală a pericardului, separată de foița parietală printr-o cantitate mică de lichid pericardic. Cordul prezintă un schelet fibros, format din porțiunea conjunctivă a
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2282]
-
comparație menționăm că viteza de propagare a potențialului de acțiune poate fi mai mare de 100 m/s în fibre nervoase groase și este de ordinul câtorva m/s în mușchiul scheletic. Excitația se propagă în ventricule dinspre endocard spre epicard, în ordinea generală sept, vârf, bază. Viteza de conducere în diversele structuri miocardice este setată în așa fel încât asigură contracția coordonată pentru dezvoltarea eficientă a presiunii. Conducerea între nodul sino-atrial și cel atrio-ventricular se realizează prin masa miocardului atrial
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2282]
-
aparținând trunchiului pulmonar. Deasupra lor, pe aorta ascendentă apar trei dilatații în formă de cuiburi („sinusurile Valsalva”) [2]. STRUCTURA INIMII - Structura peretelui cardiac. Inima este formată dintr-un strat muscular gros cu o structură complexă (miocardul), învelit la exterior de epicard și tapetata pe dinăuntru de o membrana subțire (endocardul). - Miocardul (Myocardium). Reprezintă structura principala a peretelui cardiac, alcătuită din fibre musculare striate (Myocitus cardiacus) și componenți fibroși inextensibili („aparatul fibros al miocardului”), care servesc că platforma de sprijin pentru elementele
Tratat de chirurgie vol. VII by KLARA BRÂNZANIUC () [Corola-publishinghouse/Science/92066_a_92561]
-
mărită în volum, cu dispariția arcurilor normale ale siluetei cardiace și diminuarea sau dispariția pulsațiilor. - Electrocardiograma arată prezența undelor T aplatizate sau negative și al complexelor QRS microvoltate. - Ecocardiografia detectează prezența lichidului pericardic prin înregistrarea zonelor lipsite de ecouri între epicardul ventricular stâng posterior și pericardul posterior și între peretele anterior al ventriculului drept și peretele toracic anterior. Evoluția pericarditei cronice lichidiene depinde de natura și evoluția bolii cauzale [10]. Pericardita cronică constrictivă Sindromul constrictiv este dat de îngroșarea fibroasă și
Tratat de chirurgie vol. VII by LAURENŢIU COZLEA () [Corola-publishinghouse/Science/92071_a_92566]
-
inotrop pozitivi. 12.1. Histologia funcțională a inimii Cordul uman este tetracavitar, format din două atrii și două ventricule, cu comunicare numai la nivelul orificiilor atrio-ventriculare (AV), prevăzute cu valve (fig. 30). Cavitățile sunt căptușite de endocard (epiteliu pavimentos unistratificat). Epicardul este stratul de celule epiteliale ce acoperă aderent suprafața externă a cordului, reprezentând de fapt foița viscerală a pericardului, separată de foița parietală printr-o cantitate mică de lichid pericardic. Cordul prezintă un schelet fibros, format din porțiunea conjunctivă a
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2315]