940 matches
-
cu poarta și relevându-se mereu polisemia conceptuală. Per me si va... Se intră în alt spațiu, al durerii sau al bucuriei, al căutării chinuite sau al speranței luminoase, ca peste o punte magică între două lumi. Sensul ei de epifanie divină a fost nu o dată relevat. "Eu sunt ușa", ianua coeli, sună un verset evanghelic, regăsibil și sub alte forme. În timpul liturghiei, există un moment tulburător când preotul clamează: " Ușile, ușile!", invitând la separarea celor chemați de cei nechemați, a
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
decursul unei singure generații (...) Să vă dau doar un exemplu semnificativ pentru cît de mare importanță li se acordă, chiar și în zilele noastre, dezbaterilor culturale de tipul celei de la Societatea de sociologie din Londra, încheiată cu un soi de epifanie a lui Goethe. În 1949, Allensbach Institut, echivalentul nemțesc al Institutului Gallup, a chestionat un eșantion reprezentativ de germani în legătură cu personalitatea lui Goethe. Era anul fondării Republicii Federale Germane, după cum își amintesc cu mîndrie cei de la institut. Subvenționat de principalul
Wolf Lepenies - Europa și paradoxurile culturii germane by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15482_a_16807]
-
și substratului naționalist explicabil, de altfel, și de înțeles în bună parte. Pătruns masiv în poezia ultimelor două decenii, livrescul este perceput ca un foarte bun indiciu că paradigma literară își configurează un nou chip. Lucia Țurcanu încearcă în Ultima epifanie să surprindă traseul poeziei din anii '80 din perspectiva livrescului și să scoată în evidență, mai mult tangențial, și alte caracteristici generale noii viziuni poetice care pare să se contureze destul de clar. Meritul principal al eseului este moderația și prudența
Livrescul la optzeciștii basarabeni by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14488_a_15813]
-
uneori nepotrivită, disonantă a autorilor (vezi François Lyotard - Ioan Buduca, Gèrard Genette - Mihai Cimpoi), precum și lipsa unei oarecare incisivități - autoarea trece cu vederea nereușitele și punctele slabe, e prea blândă. Toate acestea însă deranjează prea puțin. Una peste alta, Ultima epifanie este un eseu corect, exact, fără pretenția de a schimba radical opțiunile sau receptarea critică, un eseu a cărui autoare e conștientă ea însăși că propriul discurs critic nu se poate constitui în afara clișeelor, o introducere, așadar, întâi de toate
Livrescul la optzeciștii basarabeni by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14488_a_15813]
-
rotundă din mijlocul încăperii. Salina, observă autoarea, suferă atunci o deformare optică, o anamorfoză, prin care fetele i se arată deodată ca o ceată de maimuțe înnebunite și, ca în orice anamorfoză cu sens, imaginea momentan deformată devine pentru personaj epifania unui adevăr profund și a toate cuprinzător: anume că lumea principilor sicilieni se pregătea să dispară nu doar de pe scena istoriei, ci și de pe cea a vieții, pentru că era biologic degradată și mistuită. Autoarea însă, pornind de la această regresiune în
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
Fără a se intra în dialog cu alte viziuni, cel mai cunoscut la noi dintre opusurile tarkovskiene - Călăuza - nu este interpretat în spectrul kafkian, al unui spațiu blestemat, al devastărilor totalitare. Dimpotrivă, celebra "Zonă" parcursă de personajele filmului "este spațiul epifaniei (subl. E.D.), al descinderii harului divin". Riscăm finalmente să fim abandonați în serii de aporii necomentate - preț al "nejudecării aproapelui". În suita acestor stări, pe urmele observațiilor lui Alex. Leo Șerban (care-și intitulează comentariul "Un artist sovietic"), aș adăuga
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
răspunsurile la întrebările privitoare la fulger, tunet, trăsnet. Diferența apare încă de la enumerarea lor de către semnatara ediției: scrierile din așa-numitul tip pravilă; Întrebări și răspunsuri (forma compozită publicată de Alexandru Ciorănescu); Întrebările lui Iazimir cu Panaiot Filozoful; Întrebările lui Epifanie către Andrei [Salos]. Cercetarea și-o dorește continuată în câteva direcții: „sursele diferitelor tipuri, până la atingerea originalului traducerii; copiști și cititori români, circulația manuscriselor, rezultatele copierilor succesive; dacă există paralele între texte și mărturiile orale” . Rar mi s-a întâmplat
Vitalitatea textelor vechi by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13401_a_14726]
-
de contextul inițial, citatul care însoțește poezia Lauda somnului, vol. O viziune a sentimentelor, este totuși relevant: „Contemplarea pietrei inerte ș...ț presupune acum un elan ascensiv ce împreunează teluricul cu uranicul pe fundalul dematerializării. Zenitul celest este înconjurat de epifanii ale formelor terestre lipsite de inerția gravitațională. Pătrunderea prin transparentizarea albastră ar fi contrapondere la ispita reiterării vechii strădanii sisifice. Din moment ce ființa este observată de un obiect subiectivat, înseamnă că ea mai depinde de încă o transcendență, aceea a obiectului
La margine de București by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13451_a_14776]
-
socială le remarcă Pompiliu Constantinescu. Dar, în general, a fost ignorat ca gînditor. De pildă, am descoperit că e foarte influențat de Schopenhauer și că a preluat de la el nu ambalajul pesimist, ci ideea că lumea e un fel de epifanie a voinței. Și am putut, pe bază de frînturi, de extrase din Caragiale, să reconstitui desenul mare, probabil cu multe impreciziuni, poate cu multe lacune, al universului lui de gînditor. D.P.: Crezi că lui Caragiale i-ar fi plăcut ce
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
Voiam să explorez migrarea, depărtarea, comunicarea... S-au amestecat toate la un loc. Dar, spre deosebire de roman, The Distance Between Us e cel mai greu text pe care l-am scris vreodată. Presupune concentrarea versului liric, accesul mult mai greu la epifanie. Petrec mult timp rescriind, lucru ingrat, și deloc poetic. Dar e important să coordonezi structura ca întreg... LV. Care-ți sunt modelele, dacă ai, și care-ți sunt prietenii? Autorii Desperado fug de clasificări. Ei se vor un curent în
Fiona Sampson by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13779_a_15104]
-
revelație a unui secret de-al vreunui personaj. Nu există climax, haos, măreție tragică, deși Nora comite destule hamartia. De fiecare dată însă ține hățurile mai competent decît te-ai aștepta, iar hybris-ul refuză să apară. În plus, fiecare epifanie se dovedește una de proporții dînd peste cap toată normalitatea țesută delicat de Nora pe post de protecție. O Penelopă tragică, a cărei activitate recurentă se desfășoară în dauna, nu în beneficiul ei. Protagonista pare un personaj cu gusturi groaznice
Regenți, scriitori și un stomatolog by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10459_a_11784]
-
o perturbare a percepției, cu alte cuvinte ,, o lighioană de zece mii de stadii”. În cel de-al treilea moment, revolta în fața figurativului și a particularului se rezolvă prin fuga în fabulatoriu, prin dezertarea definitivă în metafora himerei. Între erezie și epifanie Ceea ce în sculptură este, îndeobște, particularizat și identificat ca atare, la Paciurea devine categorie, concept, construcție mentală pură. Însă revanșa definitivă a sculpturii ,,orientale”, interiorizate, depozitară a principiilor și nu simplă ilustrație a individualității, față de sculptura ,,occidentală”, pozitivistă și în
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
pînă în miezul celei dinții. Or, "Proust avea o memorie proastă", iar acestui lucru - aparent paradoxal - îi datorăm monumentul care este În căutarea timpului pierdut! Căci "Omul cu memorie bună nu-și amintește nimic fiindcă nu uită nimic": cele 12-13 epifanii numărate de Beckett în român ("miracole involuntare", miracole pentru că involuntare!) sînt sîmburii "experienței mistice" din care Proust a făcut laitmotivul operei sale - și care revine "că o nevralgie mai degrabă decît o temă" (altă formulă formidabilă - chiț că, scrie Beckett
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
a născut "Triade. Sculpturi dintr-o expoziție. Studii simfonice pe teme de Peter Jecza". Maestrul Georgescu s-a lăsat cuprins de acea forță sacră iluminatoare care îl inspiră pe artistul Jecza ori de câte ori modelează o nouă formă sculpturală și a repetat epifania în registrul muzicii: a interiorizat sculpturile, le-a dematerializat sub forma unei simțiri energice, dar imponderabile și le-a adăugat un element fabulatoriu. Adică, le-a legat într-o poveste, de simplitatea fundamentală a basmelor și de eleganța nobilă, eroică
Ekphrasis by Pia Brînzeu () [Corola-journal/Journalistic/12219_a_13544]
-
respirația cărnii sufocate sub propriile-i poveri pot fi găsite în reveriile artistice ale lui Mattis-Teutsch, în imaginarul său inepuizabil, ci abstracțiuni desăvîrșite, concepte imaculate al căror destin tainic este actul întrupării. Ideologia artei devine, astfel, un vast tratat despre epifanie. Noțiuni precum: verticală, orizontală, acțiune, repaos, înălțime, stabilitate, excentric, concentric, rotație, punct, centru, mișcare, linie etc. etc. ies abrupt din virtualitatea lingvistică, din convenția lor lexicală, și se preschimbă în imagini, în arhitecturi, în repere senzoriale. Într-un mod paradoxal
Din nou despre Hans Mattis-Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12764_a_14089]
-
ceea ce mă privește, doar astfel îi pot atașa filmului o etichetă: "Portret al mafiotului în tinerețe". Altfel, aș putea spune doar că e un lungmetraj de atmosferă. Pe când, urmărind paralela cu Joyce, descopăr alte similitudini, cu siguranță, neintenționate de regizor: epifania, pe care o experimentează și Stephen Dedalus, și J.R., eroul filmului lui Scorsese. Și chiar dacă ultimul nu se confruntă cu Ignațiu de Loyola, epifania lui e mult mai strict religioasă, mai puțin artistică, decât a personajului lui Joyce... Ca și
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
lungmetraj de atmosferă. Pe când, urmărind paralela cu Joyce, descopăr alte similitudini, cu siguranță, neintenționate de regizor: epifania, pe care o experimentează și Stephen Dedalus, și J.R., eroul filmului lui Scorsese. Și chiar dacă ultimul nu se confruntă cu Ignațiu de Loyola, epifania lui e mult mai strict religioasă, mai puțin artistică, decât a personajului lui Joyce... Ca și scriitorul irlandez, Scorsese nu are vreo apetență pentru cursivele narațiuni lineare; preferă să spună povestea prin intermediul impresiilor, deci prin detalii, prin mobilitatea camerei. Un
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
în urma confesiunii ei, prietena lui a trecut în a doua categorie, el e totuși dispus să se căsătorească cu ea, "iertându-i greșeala". Ea însă nu e dispusă să treacă acest fapt cu vederea și se despart, fără consecințe tragice. Epifania la care mă refeream anterior e resimțită de J.R. într-o biserică și e remarcabil dramatizată; camera se concentrează într-un ritm frenetic pe detalii (din sculpturi) care arată suferința fizică. Protagonistul se rănește sărutând un crucifix, iar sângele de pe
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
de Scorsese e disocierea sunetului (diegetic) de imagine; francezul mută un sunet (pași pe pietriș) într-o altă scenă în care personajul urcă pe scările unei case. Scorsese reușește să dea procedeului o tușă mult mai dramatic-climactică: el sfârșește secvența epifaniei lui J.R. suprapunând peste imaginea cu figura lui Isus crucificat țipătul fetei din timpul violului. Mai mult, și Truffaut, și Resnais, și Scorsese folosesc flashul foarte scurt: o imagine încărcată cu semnificații care-ți trece foarte repede prin fața ochilor. Dar
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
a regulilor mainstream. Scorsese împărtășește gustul pentru vignettes al cineaștilor francezi, care se regăsește și la Joyce (Oameni din Dublin): scenariul acestui film are climax fără a avea o încheiere narativă clară. Nu se termină cu despărțirea cuplului, nici măcar cu epifania protagonistului - care, la rându-i, e epifanie doar în interpretarea mea, poate fi doar o scenă cu un bărbat într-o biserică. Deși subscrie la ambiguitate ca principiu estetic, filmul lui Scorsese are două secvențe remarcabile; ele ilustrează, în cel
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
vignettes al cineaștilor francezi, care se regăsește și la Joyce (Oameni din Dublin): scenariul acestui film are climax fără a avea o încheiere narativă clară. Nu se termină cu despărțirea cuplului, nici măcar cu epifania protagonistului - care, la rându-i, e epifanie doar în interpretarea mea, poate fi doar o scenă cu un bărbat într-o biserică. Deși subscrie la ambiguitate ca principiu estetic, filmul lui Scorsese are două secvențe remarcabile; ele ilustrează, în cel mai precis mod cinematografic cu putință, diferența
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
Uniunii Scriitorilor din Moldova și pe cel al USR. Iar Păsări mergând pe jos. Povestiri de nepovestit (Arc, 2001), alt volum premiat acolo, de data aceasta de proză scurtă, a avut și la noi o bună primire critică. În Ultima epifanie, unde analiza poezia basarabeană a anilor '80 din perspectiva livrescului, eseista Lucia }urcanu nu-i raporta direct, dincolo de elemente sincrone, pe optzeciștii basarabeni la congenerii lor din România. Având la bază antologia lui Sorin Alexandrescu, Lucia }urcanu selecta în acel
Cum citim poezia basarabeană by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12463_a_13788]
-
cărnii sufocate sub propriile-i poveri pot fi găsite în reveriile artistice ale lui Mattis Teutsch, în imaginarul său inepuizabil, ci abstracțiuni desăvîrșite, concepte imaculate al căror destin tainic este actul întrupării. Ideologia artei devine, astfel, un vast tratat despre epifanie. Noțiuni precum: verticală, orizontală, acțiune, repaos, înălțime, stabilitate, excentric, concentric, rotație, punct, centru, mișcare, linie etc. etc. ies abrupt din virtualitatea lingvistică, din convenția lor lexicală, și se preschimbă în imagini, în arhitecturi, în repere senzoriale. Într-un mod paradoxal
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
vieții. Spuneam la un moment dat de acel "măi, măi", al naratorului care indică o tonică stare de perpetuă perplexitate, bucuria de a descoperi miracolul în spatele celor mai anoste întîmplări sau replici. Edificatoare în acest sens este antologica scenă a Epifaniei petrecute în curtea din spate a babei Saveta lu� Gugu. La un moment dat, în curtea babei apare un cîine alb, descris de autor după toate regulile retoricii; Un cîine care pășea grav, drept prin mijlocul curții babei Saveta, și
Balul fantomelor blajine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12509_a_13834]
-
localitate a României, așezată pe malul drept al brațului cu același nume, doar la cîțiva kilometri de confluența acestuia cu marea. Lipită ca o carapace pe trupul onctuos al fluviului, ea este o creație exclusivă a apei, un fel de epifanie heraclidiană, o nălucă a fluidului, a mișcării, a curgerii sale spre lume și a imploziei în mare. La capătul celălalt, dincolo de tulpinile chircite ale unei vegetații deșertice și de vigoarea austeră și disperată a labirinturilor de cătină - Marea. Apa verzuie
Sulina, un oraș adormit între ape by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11416_a_12741]