681 matches
-
În consecință, volumul Héloďse. L'amour et le savoir prezintă o Héloďsă fără Abélard, în calitatea sa ultima de stareța a Paracletului (abația unde vor fi înhumați cei doi îndrăgostiți) - drept pentru care volumul lui Guy Lobrichon se încheie cu epitaful Héloďsei: ,En ce tombeau repose Héloďse, la sage abbesse./ Elle établit le Paraclet, auprčs de l'Esprit Paraclet elle repose./ Elle partage leș joies des saints au plus haut des cieux,/ Par șes mérites et șes pričres, elle nous élčve
Moderna Héloise by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/11243_a_12568]
-
sigură: au construit o arcă. Aici apare însă o întrebare de o zguduitoare legitimitate: ce urcă pe arcă? Și a urcat, sub forma textului, aproape orice: scrisori, fragmente de jurnale, fișe de observație etnologică, nenumărate și felurite liste de obiecte, epitafuri, o predică de înmormântare, texte despre crîșme, despre comori, bilete, transcrieri ale inscripțiilor de pe băncile unui liceu, și multe altele. O dezordine greu de stăpînit. Ce a rezultat e o arhivă a memoriei, dispusă să salveze cam tot ce noi
Fascinația banalului by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14673_a_15998]
-
se sfătuia "la o pricină"cu oameni de încredere, dar cu frica lui Dumnezeu, "după ce auzea pe fiecare în parte, se culca, dormea un somn bun și pe la miezul nopții se scula, aprindea la candelă făclia din Vinerea Paștelor de la epitaf, cădea în genunchi dinaintea iconostasului și se ruga lui Dumnezeu să-l lumineze." Iar dascălul Chiosea, și alături de el alții, din mâinile cărora au ieșit știutori de carte românească, precum logofătul Greceanu, Văcăreștii, Anton Pann, Nănescu, Paris Mumuleanu, "viața lor
Între verb și imagine by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15072_a_16397]
-
semnul unei disponibilități cumpănite, deloc aventuroase, preocupat de-a capta răsfrîngerile interioare ale fiecărui demers. O poezie molcomă, generoasă, sapiențială, bizuită pe-o emoție atent filtrată străbate toate capitolele activității scriitorului a cărui formație de medic pare a răspunde celebrului epitaf al lui Paracelsius dintr-un cimitir din Salzburg: „medicina este iubire”. Să urmărim cîteva traiecte ale existenței lui Alexandru Lungu. Născut în 1924, în sudul Basarabiei, la Cetatea Albă, a avut o copilărie și o tinerețe de peregrinări ce l-
Răspunsurile poetului Alexandru Lungu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13617_a_14942]
-
cap. Văzînd că dirijorul campaniei electorale a fost uns Cozminca, nu el, așa cum s-ar fi cuvenit conform cu organigrama de partid, Gușa a plecat din PSD. Nu a plîns nimeni după el, iar Adrian Nastase i-a consacrat un mic epitaf politic pe tema Și era tînăr, săracul.... Dacă avea mai mult instinct politic, Cozmin Gușa ori ar fi rămas în PSD, încercînd să cîștige puncte din această înfrîngere, ori ar fi provocat un scandal răsunător. Cu dezvăluiri și cu imprecații
Si, totusi, de ce a demisionat Cozmin Gusa? by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13758_a_15083]
-
a ajuns, cum el însuși spunea, "la sfîrșitul unei perioade care se numește provizoriu viață". A încheiat-o. A fost "un dezastru fericit" ( formula, aplicată cîndva la "fenomenul Săucan", îi aparține lui Virgil Duda). Dacă ar fi să aleg un epitaf care i s-ar potrivi, din tot ce spune în carte, ar fi acesta: "Nu eram potrivit pentru epoca aceea, pentru lumea aia, pentru mentalitatea și pentru vîrsta cinematografului. Chiar dacă n-ar fi fost comunismul."
Lupta cea mare a lui Mircea Săucan by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13989_a_15314]
-
Ei fac ca îngerii din Rai*: Coboară scara, sărind coarda, Iar treptele nu i le mai Ating. - Dacă vă par patetic, Încalec un velociped! Ei, într-un rond peripatetic, Fac împreună un biped. Fotografia e un leac Durabil cît un epitaf La o uitare ce,-ntr-un veac, Pe fiecare-l schimbă-n praf. Ferice-s doar cei fără lanț, Cei cîți în haită nu se strîng, - Ci-și saltă, ca-ntr-un fel de danț, Piciorul drept, piciorul stîng. Piciorul drept
Un turnir poetic by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7564_a_8889]
-
mine, în loc de 25 cum îmi închipuiam, am terminat-o la 52 de ani. Varianta 16 - să termin? O veșnicie să am, și tot mi-ar mai trebui”. Grafomania se confirmă aproape de finalul jurnalului: Ar mai fi de calculat data și epitaful, nu mai mult de două pagini din miile câte le-am scris. Am cam terminat versiunea șaptea (penultima cred) ș...ț”. O ciudată premeditare, o vanitate de autor opacă în paroxismul ei, un minus de autenticitate pentru un plus de
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]
-
si se arcuiește/ frecîndu-ți-se de picioare/ și totuși ceva scapă/ miaună paginile cărții în noapte/ și ți se zbîrlește părul“. Interogația, deja veche, asupra crizei constitutive a poeziei capătă aici o formulă demitizată. Și chiar profanatoare. Cărticica se încheie cu epitaf pentru pisică. Multiubitul animal de casă - despre care am citit într-o altă carte, nu de versuri, că e doar pe jumătate domesticit de om - moare, poetul nu suportă ideea, dar îi sapă totuși „o groapă/ de o jumătate de
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]
-
sînt cuvintele potrivite. Poezia nu e un act sacru, e un gest firesc, într-o lume care, la fel de firesc, nu e reală, nu are consistență, e doar imagine care se autodevoră, jucîndu-se cu propriul conținut. Între încercarea de definire și epitaf, între încercarea de a spune ce e și faptul de a spune că nu mai e, lumea poemelor lui Romulus Bucur rămîne prin excelență felină. Întocmai ca Pisicii de Cheshire, din Alice în țara minunilor, pisica din poemele lui Romulus
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]
-
tămâie, inconjurand-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru că gângăniile și dihăniile să nu se apropie de casă și de pomi. Copiii adună flori de pe câmp și le duc la biserică. În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfanțul Epitaf (numit și Sfanțul Aer) pe sub care toată lumea trece, până în după-amiaza zilei de sâmbătă. Se spune că cei care trec de trei ori pe sub Sfanțul Aer nu-i doare capul, mijlocul și spatele în cursul anului, iar dacă își șterg ochii
VINEREA MARE. De ce nu trebuie să pui oţet în salată şi ce trebuie să faci dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui [Corola-blog/BlogPost/93947_a_95239]
-
Sfanțul Aer) pe sub care toată lumea trece, până în după-amiaza zilei de sâmbătă. Se spune că cei care trec de trei ori pe sub Sfanțul Aer nu-i doare capul, mijlocul și spatele în cursul anului, iar dacă își șterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi. După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserică de tot soborul, cu Sfanțul Epitaf, care apoi este așezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări și-și
VINEREA MARE. De ce nu trebuie să pui oţet în salată şi ce trebuie să faci dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui [Corola-blog/BlogPost/93947_a_95239]
-
pe sub Sfanțul Aer nu-i doare capul, mijlocul și spatele în cursul anului, iar dacă își șterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi. După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserică de tot soborul, cu Sfanțul Epitaf, care apoi este așezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări și-și jelesc morții. La sfarsitul slujbei, este obiceiul că preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse acasă la icoane
VINEREA MARE. De ce nu trebuie să pui oţet în salată şi ce trebuie să faci dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui [Corola-blog/BlogPost/93947_a_95239]
-
femeile nu vor ofta de dor, doliu nu ne vom pune peste ușă. Doar o secundă, patetic, vom visa la ochii lor cu cearcăne și prapuri, la fruntea cu albaștri solzi pe ea, pe care azi nu-s cruci, nici epitafuri. Apoi vom sparge un pahar cu vin de-asfaltul plin de moaște și vom plînge pentru poeții care trec și vin cu patru lacrimi și un strop de sînge fără să ne dăm seama că-i tîrziu și nu avem
Poezie by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Imaginative/12045_a_13370]
-
rememorează casele de odinioară, mobilierul, aranjamentele florale, cluburile, pasiunea pentru velociped (cu povestea amazoanei Mița Biciclista); apoi parcurile (Cișmigiul, odinioară parc al servitorimii), Teatrul Național, cimitirul Bellu (spațiu unde putea fi făcut un adevărat studiu de mentalitate datorită panopliei de epitafuri), cofetăria-lume Capșa, halele (corn al abundenței), gările, filantropia, serbările urbane. Nu este vorba neapărat de paseism delicios, ci și de recuperare boemă și revitalizatoare. Este rememorat, de aceea, și Bucureștiul supus ochilor venetici, ca oraș-cocteil, o pizza orientalo-occidentală (am putea
"Misterele" Bucurestilor -de la miresme la miasme- by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/12910_a_14235]
-
la el, adânc în pământ. Ion Pillat observase că Durerea era unul din motivele predilecte ale poetului; prin ea și numai prin ea sufletul nostru va ajunge la marea strălucire și fericire cerească, poemul din Poeme cu îngeri, poate fi epitaful vieții lui V.Voiculescu: Oprită să urce în ceruri vreo-dată, Durerea n-are aripi să-și facă vânt, Ci calcă, peste lespezi încovo-iată, Înger pururi încătușat de pământ. Adâncu-i glas n-ajunge la stele... Brațele-i vântură cenușă și lut
Ultimul mag, poetul Vasile Voiculescu by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Imaginative/14749_a_16074]
-
28șC, Împreună cu prietenul meu canadian, inginerul, poetul și scriitorul Alexandru Cetățeanu, cu un braț de flori, luat din Piața Coșbuc, ne-am dus la Bellu să-i mulțumim lui Augustin Z. N. Pop, pe a cărui piatră funerară stă scris epitaful sub semnătura lui autentică, scris cu caractere gotice: „Cred În Eminescu ca În soare, În magia frumosului și În veșnicia neamului românesc”. Bineînțeles, că același gest de Închinăciune și respect nețărmurit, l-am făcut și la mormântul geniului poeziei românești
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_215]
-
lingvist, nu poți să nu observi în acest bocet preponderența lexicului de sorginte latină: În așteptarea clipei decisive, mi-am adus aminte brusc de cântecul bradului, rostit monoton, pe două voci, la căpătâiul defunctului, care e mult mai profund decât epitaful meu. - Bradule, bradule,/ Cin ți-a poruncit/ De mi-ai coborât/ De la loc pietros/ La loc mlăștinos/ De la loc cu piatră/ Aicea la apă?/ Pe unde-am umblat,/ Rea jale-am rămas;/ Pe unde-am bătut/ Rea jale-am făcut
Ovidiu și protoromânii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10342_a_11667]
-
mai ales că o multitudine de subiecte de senzație bat la poarta marelui ecran? De ce aș mai (re)vedea filmul acesta și ce îmi spune el nou față de ceea ce știu din manualul de istorie (istoria se termină în rezumate stil epitaf, a trăit a domnit etc.), din documentare (plictisitoare) sau din ceea ce pot citi din cărți (dacă nu sunt prea groase)? Sunt întrebări pe care le poți lista rapid alături de oricare spectator tentat de noutate, care chiar de la apariție se dovedește
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
bilanțul respectiv: "Primul meu film s-a numit Ce que vivent leș roses. Acest titlu mi-a fost sugerat de un prieten francez care găsise textul scris pe un monument funerar dintr-un cimitir din Paris. Am facut din acest epitaf numele primului meu film...". Discuțiile care au avut loc în seminar nu interesează aici. însă, din respect pentru cei care vor fi citit relatarea regizorului Sergiu Nicolaescu (pentru că despre el este vorba), dar și pentru redactorii care realizează respectivă revista
Erata... by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/10122_a_11447]
-
alte cimitire din Franța, cele două versuri ale lui Malherbe pot fi citite pe monumente funerare, fără ca numele autorului să fie specificat. Propoziția extrasa din cele două versuri, si care a devenit titlul unui film, nu este, prin urmare, un epitaf, ci un fragment din poezia unui preclasic al literaturii franceze. 2. Aud deseori pe stradă, în împrejurări în care apar trei persoane de sex feminin împreună, exclamația cuiva care le așteaptă sau nu: "Trei doamne și toți trei", chiar dacă cei
Erata... by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/10122_a_11447]
-
ctitorea o biserică de piatră, o alunecare de teren afectând grav construcția. Petru Rareș înalță mănăstirea pe pământ mai sigur, în 1532, pe valea râului Moldovița. Mănăstirea adăpostește un muzeu cu exponate de o inestimabilă valoare: icoane din sec. XVII-XVIII, epitafuri, obiecte bisericești, cărți de cult scrise pe pergament etc. Mănăstirea Probota, de măicuțe, este ridicată în 1530 de Petru Rareș, fiind concepută ca necropolă domnească, aici fiind înmormântați ctitorul, soția sa, Elena, și alți membri ai familiei. Desființată în 1864
Agenda2003-38-03-turism () [Corola-journal/Journalistic/281498_a_282827]
-
cu vin turnat direct din damigeana așezată pe lespedea criptei în care-și doarme veșnicia Marele Mareșal Johanes de Herseny. Vinul roșu, vâscos, se prelinge din paharele preapline, se lăbărțează că o pată de sânge peste literele, inca lizibile din epitaful, care nu interesează pe niciunul dintre oamenii vii. Non nobis Domine non nobis, șed nomini Tuo Da Gloriam!! Silabisește Mărțina. Se bucură că se află încă dincoace de lespedea rece. Râde încet dar, în sala cu rezonanță perfectă, sunetul acela
Vara leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/97_a_208]
-
a cercurilor și cenaclurilor de umor din țară. Cu acest prilej s-a organizat un concurs de creație. Printre premianți se află și Dimitrie Jega, președintele cenaclului «Ridendo» al casei de cultură din municipiul Timișoara, la capitolul «cel mai bun epitaf»“. (Drapelul Roșu din 27 iulie 1979). „O nouă stație «Dacia-Service». Întreprinderea de asistență tehnică «Dacia-Service» Timișoara a deschis ieri, la Teremia Mare, o nouă stație“. (Drapelul Roșu din 28 iulie 1979). 5 ani „Palatul Poștelor Timișoara. Luni - inaugurare oficială... Cu
Agenda2004-30-04-cultura () [Corola-journal/Journalistic/282679_a_284008]
-
în automatismul suprarealist, avînd, în acest context sensibil, o încărcătură revendicativa. Prin absurdul pur, poetul ajunge la o impersonalitate caricaturala, deci paradoxal tendențioasa: " copilul meu are o mie de porecle, / fragile și cuminți, precum diminețile mele - / copilul meu, e un epitaf malițios / care merge la serviciu, lîngă Hubertus - / în timp ce lăuntricul meu copil a luat, deja, / formă de lift..." (Lunecînd). Sau într-o panoramare sentimental-geologică, parodica în ondulația îndrăznelilor asociative: "viorile curg printre mari straturi / de lucruri - / trupurile lor ard pînă la
Formă si existentă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17692_a_19017]