109 matches
-
lumină sfâșiată De imperiile nopții Se prelinge-ndoliată Peste marginile sorții. Flăcări mistuie adâncul Care sprijină zidirea, Cerurile-și cheamă Pruncul Să salveze omenirea. Nori acoperă apusul, Răsăritul se aprinde, Numai vaierul și plânsul Fața lumii o cuprinde. Însoțită de erinii Se coboară iar Nemesis Slobozind din cer dihonii Printre fiii lui Adonis! Fâlfâiri de aripi ciunte, Îngeri decăzuți din drepturi Trec peste alaiuri frânte În vâltorile de cețuri. Tot înaltul și pământul Se cufundă-n întuneric, Într-o clipă tot
APOCALIPTIC II de COSTICĂ NECHITA în ediţia nr. 1935 din 18 aprilie 2016 by http://confluente.ro/costica_nechita_1461000251.html [Corola-blog/BlogPost/381932_a_383261]
-
fenomen al epocii moderne, ci a existat încă de la începuturi. Primul zeu suprem a fost Uranus, născut din Chaos. Nimic nu este întâmplător, de aici și expresia “La început a fost haosul”. Uranus a avut mulți copii - titani, ciclopi, hecatonhiri, erinii ... Cel mai puternic dintre titani, Cronos, și-a detronat tatăl și, pentru a nu păți același lucru de la vreunul dintre copii, îi înghițea pe măsură ce se nășteau. Asta da luptă între generații! Dar Rhea, mama sa, l-a ascuns pe Zeus
CRETA, INSULA LEGENDELOR de DAN NOREA în ediţia nr. 1345 din 06 septembrie 2014 by http://confluente.ro/dan_norea_1409987282.html [Corola-blog/BlogPost/365309_a_366638]
-
Cronos un blestem care spunea ca si el va fi nimicit de unul dintre fii lui . Din picăturile de sânge scurse de la Uranus, care au căzut pe pământ și l-au fecundat, s-a născut o nouă generație de copii: eriniile, giganții și nimfele. După mutilarea lui Uranus, Geea s-a unit cu celălalt fiu al ei, Pontus, și a zămislit o serie de divinități marine, printre care se numărau Ceto, Nereus și Thaumas. Domnind asupra universului, Cronos speriat de blestem
Geea () [Corola-website/Science/298350_a_299679]
-
Uranus, Terra(Tellus)l-a ajutat pe unul dintre ei, pe Saturnus, să-și mutileze tatăl. Din picăturile de sânge scurse de la Uranus, care au căzut pe pământ și l-au fecundat, s-a născut o nouă generație de copii: eriniile, giganții și nimfele. După mutilarea lui Uranus, Terra s-a unit cu celălalt fiu al ei, Pontus, și a zămislit o serie de divinități marine, printre care se numărau Ceto, Nereus și Thaumas. Domnind asupra universului, Saturnus se dovedește însă
Mitologia romană () [Corola-website/Science/303532_a_304861]
-
transforma pe orice muritor în stană de piatră. Sângele ei, adunat de Perseus, putea fi folosit când ca otravă ucigătoare, când ca un leac tămăduitor. Feminitățile de la periferia mitologiei eline reflectă un tip de imaginar ce expulzează natura din cultură. Eriniile, Harpiile, Gorgonele, Sfinxul reprezintă aberații ale formei pământești, factori de tulburare a echilibrului universal (împotriva cărora vor lupta eroi civilizatori ca Heracles). Poziția lor este marginală în ansamblul mitico-religios; fiind divinități htoniene, fiice ale Nopții, locuitoare ale tărâmurilor de întuneric
Gorgone () [Corola-website/Science/298351_a_299680]
-
șuierând. Cu colți ascuțiți ca junghierele, cu buzele roșii ca sângele și cu ochii sclipind de furie, chipurile lor oglindeau atâta răutate și erau atât de înfricoșătoare, încât oricine le arunca o singură privire se prefăcea în stană de piatră” . Eriniile, născute din sângele lui Uranos mutilat înghițit de Geea, au „ șerpi veninoși încolăciți în jurul capetelor, ochii scăpărându-le de o mânie cumplită” . Harpiile sunt „duhuri necurate, monștri înaripați cu corp de pasăre, cap de femeie, gheare ascuțite și miros puturos
Gorgone () [Corola-website/Science/298351_a_299680]
-
dezlegată. Astfel de reprezentări traduc teama că psihologicul nu este o lume închisă, așa cum și-ar fi dorit grecii, ci o zonă vulnerabilă și instabilă, deschisă tuturor influențelor exterioare (adesea aceste figuri mitice sunt pur și simplu încarnări ale mâniei). Eriniile, Harpiile sau Gorgonele ne plasează într-o zonă underground a mitologiei grecești, construită pe o logică angoasantă a transgresării: transgresarea corporalității antropomorfe, a succesiunii patriliniare (Echidna, în care Jung încarnează „o masă de libido incestuos” , văzând-o ca prototip al
Gorgone () [Corola-website/Science/298351_a_299680]
-
o ucidă pe cea care ia dat viață, dar Pilade intervine și-i amintește că are o datorie față de Apolo. Corul intonează cântece de bucurie, dar Oreste, cutremurat de fapta sa, va fi cuprins de groază în fața cadavrului mamei sale. Eriniile, zeițele răzbunării își fac apariția și chinuie pe vinovat. Acțiunea lui Oreste este o crimă odioasă; acest act i-a fost 39 însă impus de Apolo și el nu i s-ar fi putut sustrage fără a comite o gravă
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
cu trăsături în curs de a fi descoperite într-o regiune psihică embrionară 2. Astfel, sfârșitul trilogiei scriitorului american este dominat de o viziune pesimistă asupra vieții, în timp ce în Orestia lui Eschil triumfă optimismul: Oreste este achitat de Areopag, iar Eriniile, zeițele urii și ale răzbunării, devin Eumenide menite să aducă oamenilor prosperitate și fericire. III.3. Muștele de Jean - Paul Sartre Piesa de teatru Muștele (1942Ă, eseul de psihologie fenomenologică Imaginarul, opera sa fundamentală de ontologie fenomenologică Ființa și neantul
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
violentă, o montare austeră, o exprimare limpede, tensionată și sobră, păstrând ceva din pompa antică ce transformă reprezentația într-o adevărată ceremonie. Problemele dezbătute vizează culpabilitatea individuală sau colectivă. Spațiul însuși este claustral: oraș închis, sufocat de prezența muștelor - simbolul eriniilor din tragedia antică, camere refugiu - camera tronului, în care se ascund vinovații. În Muștele Sartre dezbate, în spirit existențialist, vechea problemă a destinului uman. Modelul de la care pleacă îl constituie Choeforele lui Eschil, ce are ca personaj central pe Oreste
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
liber și împăcat cu sine, Electra e cuprinsă de remușcări și-i reproșează fratelui că i-a spulberat visele, deoarece ura față de mamă i-a hrănit existența, iar prin uciderea acesteia, ea nu-și mai găsește rațiunea de a trăi. Eriniile 76 înalță în jurul eroinei „zidul singurătății”1, chinuindu-i sufletul cu remușcări; și Oreste conștientizează că omorul i-a adus singurătatea. În față șanselor oferite de Jupiter, Electra se înclină, însă Oreste îi răspunde orgolios: „Eu sunt libertatea mea”2
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
acesta le arată că a ucis din dragoste pentru ea, luând asupră-și întreaga vină, cu toate remușcările pe care le presupune; și tot din dragoste pentru oameni, el renunță la tron și părăsește cetatea, urmărit de muștele ce simbolizează Eriniile din mitologia greacă. Ridicând omul la ipostaza de demiurg, Sartre exclude divinitatea sau destinul din univers. De aceea, el afirmă că „omul este ceea ce el se face”. În acest context, singurul „destin” posibil al său este acela de-a fi
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
ca pe un antierou. Arhetipul feminin eminescian se disociază de marile “persone” romantice tocmai prin simplitatea descrierii și non-consistența unui gestuar metafizic. Cătălina este departe de modelul „nimpholeptic” romantic, ea nemaipăstrînd În datele ontologice imagistica terifiantă a marilor eroine, a eriniilor Însetate de jertfă, scormonind cu boturile murdare de sînge prin halele Universului. Cătălina nu se aseamănă cu modelele ideatice propulsate de imaginația narcoleptică a poeților romantici; ea nu este amenințătoare ca Pandora sau Lilit, nu este Lamia „frumoasa doamnă neîndurătoarele
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
lui, ci din a crâncenei soarte. Și că nevinovați sunt și de moartea lui Patrocles, ucis, prin mâna lui Hector, de însuși Apolon, care, prin mijlocirea unui alt om, îl va omorî și pe el, nu peste multă vreme. Apoi Eriniile, restabilind legea cosmică, îi iau glasul. De data aceasta caii nu plâng: Ahile este încă în viață. Și nici Zeus nu le plânge soarta, ca atunci când a căzut Patrocles și când, văzându i cât de amarnic suferă, i se face
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
propriu. Criticul se exprimă mai ales prin „parabole critice”, atunci când vorbește de argonauți (cititorii), cu starea lor veșnică de căutători ai unei iluzii (lâna de aur), de „ultimul argonaut” sau de „omul pasăre”. O paralelă interesantă se desenează în capitolul Eriniile lui Hitchcock, între nuvela fantastică Păsările de Daphné du Maurier și ecranizarea ei, cu decelarea dimensiunii cuplului etern. Criticul este totuși fundamental poet. Se vede aceasta și din metaforismul stilului din eseuri și articole. Primul volum de poezii, Titlul la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286841_a_288170]
-
pentru numele lor cel mai general, Iele. Forma paralelă Dânsele se explică celelalte nume dezmierdătoare: Frumoasele, Măiestrele, Milostivele, Puternicele, Sfintele etc. care-și găsesc paralelisme la albanezi și la grecii moderni, ba chiar și la grecii cei vechi, la cari Eriniile sau Furiile devin Eumenide, adică Zâne binevoitoare. Rolul ielelor este subliniat astfel de Antoaneta Olteanu În Metamorfozele sacrului. Dicționar de mitologie populară: sunt duhuri ale aerului care au Înfățișarea unor fete tinere 3, 5, 7, 9, sau 12 la număr
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
și șarpe sunt multiforme, Însă ele nu pot fi În nici un caz explicate global printr-un simbolism erotic simplist. Se cunosc divinități mediteraneene, reprezentate ținând un șarpe În mână (Artemis arcadiană, Hecate, Persefona) sau cu părul format din șerpi (Gorgona, Eriniile etc.) Tatăl unui băiat de-nsurat Îi dă acestuia o sută de groși, ca să se ducă la oraș să muncească, să facă bani și să se căsătorească. În drumurile sale, de la o Întreprindere la alta, flăcăul Întâlnea, de fiecare dată, același
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
lui, ci din a crâncenei soarte. Și că nevinovați sunt și de moartea lui Patrocles, ucis, prin mâna lui Hector, de însuși Apolon, care, prin mijlocirea unui alt om, îl va omorî și pe el, nu peste multă vreme. Apoi Eriniile, restabilind legea cosmică, îi iau glasul. De data aceasta caii nu plâng: Ahile este încă în viață. Și nici Zeus nu le plânge soarta, ca atunci când a căzut Patrocles și când, văzându i cât de amarnic suferă, i se face
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
delimitează. Între fluxul și refluxul întâmplărilor, ochiul prozatorului pare neutru. Pe scurt, D. nu reacționează în vreun fel, nu jubilează, nu ironizează, nu dezaprobă, nu osândește. Alteori, în situații-limită intervin surpări, traume, reacții mute. Terorizat de către nevastă și fiică (niște Erinii transilvane), un țăran din Priveghiul, „obosit rob al pământului”, se aruncă în fântâna din curte. Ca la Slavici, „gura satului” comentează cu imputări și ocări, făcând casa „de râs”; autenticitatea psihologiei colective e desăvârșită. La priveghi, unii, încălziți de rachiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
expresiei, care a determinat critica să vorbească de „sonorități plăcute”, de „ușurință caligrafică”. Preocupat de asimilarea modernității europene, R. a tradus relativ numeroase fragmente din lirica franceză, din Ruy Blas de Victor Hugo, piesele L’ Aiglon de Edmond Rostand și Eriniile lui Leconte de Lisle, versuri de Alfred de Musset, François Coppée, Jean Richepin ș.a., precum și din poezia germană. SCRIERI: Leii de piatră, București, 1914; Eroice, București, 1915; ed. 2, îngr. Barbu Delavrancea, București, 1921; Poeme eroice, București, 1915; Pe-aicea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
și-a asumat greaua sarcină. Când Ouranos s-a apropiat, "beat de dorința de a pătrunde Pământul" (Eschil, Nauck, fragm. 44). Cronos 1-a castrat cu cosorul. Din sângele care a curs deasupra Pământului au venit pe lume cele trei Erinii, zeițele răzbunării. Giganții și Nimfele frasinilor. Din părțile sexuale ale lui Ouranos azvârlite în mare și amestecate cu spumă a luat naștere Afrodi ta (Theogonia, 188 sq.). Episodul reprezintă o versiune foarte violentă a mitului arhaic al separării Cerului de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
îi mai pot ajuta pe proscriși în fața acelei amenințări, teribile, inumane, care e moartea. Printr-un ricoșeu al sentimentelor, călăii devin pentru victime ultimii lor semeni. În Liniște și strigăt toate temele ce-l urmăresc pe Jancso Miklos ca niște erinii se strâng într-un mănunchi aproape didactic și demonstrativ. Întreaga parte vorbită a filmului este alcătuită din comenzi, ordine, porunci, dispoziții, indicații. „Mănâncă”, „Spală-te”, „Îmbracă-te”, „Stai aici, treci dincolo”: la strungul acestor vorbe aspre se rotunjesc treptat manechine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ajunsese Cora Irineu, care făcuse totuși filozofia, apă rând În redacția noastră nu atât ca scriitoare, ci ca o cunoștință și colegă a noastră de la sălile de cursuri ale Universității și de la ședințele Societății Române de Filozofie. Nu ajunsese, fiindcă Eriniile - divinitățile geloase ale Infer nului, cărora le plăcu, spune Homer În Cântul XX din Odiseea, să pedepsească fiicele lui Pandareos fiindcă depășeau, prin grația și mintea lor, limitele imperfecțiunii omenești - o urmă reau de mult pe Cora, cum ni se
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
reau de mult pe Cora, cum ni se plânge Într-o scrisoare, alegând-o ca victimă a lor „cea mai Însemnată de viață, de subtilitățile ei și de diamantele ei“, cum scria Emanoil Bucuța În necrologul de la 17 februarie 1924. Eriniile sau Furiile, Megera, Alecto sau Tisifona, o urmăreau pe Cora de aproape, chiar din preajma ei și sub Înfățișa rea - cine ar crede? - a maică-sii, văduva medicului din Cons tanța, și a fiicei acesteia, arhitecta - amândouă de o natură atât
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Maria, de ce scormonești în tine? Dezgropi și tot dezgropi! Trecutul e mort! Și vulturul e mort! Lasă-l! Fugi! Uită-l! Războiul!... oftează el. Aista-i războiul... Parcă pot? scâncește ea sfârșită. Gândurile se țin scai. Mă urmăresc nemiloase ca Eriniile. Dacă le înfrunt, dacă dau piept cu ele, e cumplit, dar mă descarc și asta mă ușurează... Dacă... dacă ar fi cineva lângă mine... spune ea după un moment de tăcere și-n colțul buzelor se schițează un rictus amar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]