39 matches
-
acea perioadă. O primă folosire a alfabetului latin este atestată printr-un document transilvănean, scris după convențiile alfabetului maghiar la sfârșitul secolului XVI. Iată mai jos un text de la începutul secolului al XIX-lea, care folosește alfabetul latin, cu ortografie etimologizantă (în coloana din stânga) și același text transcris cu ortografia actuală (în coloana din dreapta): Prima tipăritură românească a fost un "Catehism" tipărit la Sibiu în 1544, care s-a pierdut. Prima tipăritură care s-a păstrat a fost "Evangheliarul slavo-român" a
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
nu după legi inventate de filologi. Aportul său principal constă în soluționarea problemelor ortografiei, chestiune spinoasă, pe care a abordat-o mai întâi în lucrarea Despre scrierea limbei române (1866), în spiritul unui fonetism rațional. El a atacat sistemele ortografice etimologizante, grăbind abandonarea lor de către majoritatea filologilor vremii. Propunerile sale au reprezentat cea mai mare parte a raportului prezentat (în numele comisiei însărcinate cu elaborarea ortografiei) și aprobat de Academia Română la 8 aprilie 1880. Reluate și perfecționate în 1903, ele constituie norme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
familiale și religioase în care au trăit romînii: aservirea față de barbarii cuceritori, căsătoriile cu romani ale femeilor dace, creștinarea romînilor înaintea tuturor populațiilor înconjurătoare. Cît privește varianta rumîn, pe care unii o consideră singura autentică, populară (romîn fiind rezultatul intervenției etimologizante a Școlii Ardelene și a curentului latinist), trebuie menționat că în graiurile daco-romîne de est și în dialectul fărșerot al aromînei a circulat mereu forma romîn, așa cum a demonstrat V. Arvinte. Putem spune că oamenii de cultură în realitate, nu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Grigore Antipa în 1928. În decretul de înființare din 1/13 aprilie 1866 se specifica scopul Societății Literare Române: întocmirea dicționarului și gramaticii limbii române, ca și stabilirea unitară a normelor ortografice. Astfel, în 1867 s-a adoptat un sistem etimologizant al ortografiei limbii române, modificat, în urma unor repetate discuții, în 1881, ulterior în 1904, când s-a impus definitiv principiul fonetic ca normă a limbii scrise. Cu aceeași ocazie s-a adoptat și înlocuirea lui î cu â în cuvinte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
prin demonstrarea latinității limbii române, cât și prin expunerea metodică și inteligibilă a modului de învățare și folosire corectă a acesteia. Colaborând la Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (1780), concepută de Samuil Micu, Ș. sistematizează materialul și expunerea, simplifică ortografia etimologizantă. În prefață (scrisă în latinește, care e și primul său text publicat), el amintește pe scurt procesul formării limbii române, curat latinească la început, dar alterată de influențe străine, în special după impunerea slavonei ca limbă oficială și de cult
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
adopta apoi alfabetul latin și o ortografie necontaminată de etimologism. Faptul este remarcat de Mihai Eminescu într-un articol apărut în „Convorbiri literare” din 1877. De altfel, după 1875, prin T.r., sub influența Junimii de la Iași, curentul latinist și etimologizant este combătut de intelectualii din Sibiu (I. Slavici, I. Bechnitz, Eugen Brote, Dimitrie Comșa ș.a.). Gazeta nu poate fi socotită o publicație de literatură. Totuși, în paginile ei s-a tipărit foarte mult folclor, a apărut, de asemenea, multă literatură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290123_a_291452]
-
în câteva lucrări. În 1779 el tipărea la Viena, pentru prima dată cu litere latine, o Carte de rogacioni pentru evlavia homului chrestin, încercând să evidențieze caracterul pur latin al limbii române și prin prezentarea succintă a unui sistem ortografic etimologizant. Demonstrația devine mult mai complexă în Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (Viena, 1780), prima gramatică românească tipărită, scoasă cu colaborarea de ultim moment a lui Gheorghe Șincai. Lucrarea consemnează legile fonetice ale evoluției cuvintelor de la latină la română și sistematizează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
comună, aspectul corespunzînd dialectului francien, vorbit în Ile-de-France. Întrucît franceza a cunoscut de-a lungul secolelor transformări foarte mari sub aspectul pronunției, iar scrierea a rămas în mare parte tributară formelor vechi, este singura limbă romanică cu o scriere pronunțat etimologizantă. Limba spaniolă este cea mai răspîndită limbă romanică și are în jur de 310 milioane de vorbitori pe mai multe continente. Se vorbește în Peninsula Iberică, minus teritoriile de limbă portugheză și catalană, în Insulele Canare și în multe țări din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în cadrul căreia i+n a devenit în, a produs forma românescă sînt, păstrată de româna populară și preluată de limba literară încă de la începuturile ei42. Unii dintre învățații latiniști din secolul al XIX-lea, care au fost partizani ai scrierii etimologizante, l-au redat pe sînt prin grafia sunt, care corespundea și formei de prezent indicativ persoana a treia din latină. La Paul Iorgovici, unde se înregistrează, se pare, prima dată grafia sunt, se întîlnesc numeroase alte forme etimologizante, precum potea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ai scrierii etimologizante, l-au redat pe sînt prin grafia sunt, care corespundea și formei de prezent indicativ persoana a treia din latină. La Paul Iorgovici, unde se înregistrează, se pare, prima dată grafia sunt, se întîlnesc numeroase alte forme etimologizante, precum potea pentru putea. Desigur, scrierea sunt pentru sînt este etimologizantă, iar nu etimologică, și nu presupune pronunția [sunt] decît în vorbirea persoanelor semidocte. Așadar, se poate constata, pe de o parte, că modificările fonetice au produs restructurări la nivelul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care corespundea și formei de prezent indicativ persoana a treia din latină. La Paul Iorgovici, unde se înregistrează, se pare, prima dată grafia sunt, se întîlnesc numeroase alte forme etimologizante, precum potea pentru putea. Desigur, scrierea sunt pentru sînt este etimologizantă, iar nu etimologică, și nu presupune pronunția [sunt] decît în vorbirea persoanelor semidocte. Așadar, se poate constata, pe de o parte, că modificările fonetice au produs restructurări la nivelul morfologiei limbilor romanice populare și, pe de altă parte, că apariția
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
unei limbi standard comune, denumite sam-norsk "norvegiana comună"), dar ele nu avut succes. Între limbile nordice, norvegiana este cea mai mobilă și mai deschisă înnoirilor, căci în vreme ce suedeza și daneza urmează cu multă strictețe tradiția scrisului, avînd și complicate ortografii etimologizante, aceasta tinde spre o concordanță cu uzul și spre o ortografie fonetică. Limba suedeză are peste 8.300. 000 de vorbitori în Suedia, dar este folosită ca a doua limbă de încă 40.000 dintre locuitorii din Finlanda (în această
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la nivel lexical, sintactic și stilistic. Traducerea Bibliei (în 1540-1541) și introducerea tiparului au fost factori hotărîtori pentru dezvoltarea limbii literare, în secolul al XVIII-lea punîndu-se bazele normelor limbii de cultură moderne, ortografia rămînînd însă cu o pronunțată trăsătură etimologizantă. Ca urmare a intensificării ritmului împrumuturilor din diferite limbi (franceză, engleză, germană etc.), în secolul al XIX-lea, s-a manifestat un puternic curent purist care milita pentru înlocuirea lor (în special a celor din germană) prin cuvinte vechi nordice
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
XVIII-lea, dar unele au fost schimbate ulterior (printre care și renunțarea la scrierea cu majusculă a substantivelor, normă care s-a păstrat însă în germană). Scrierea, care are elemente comune cu cea norvegiană și cu cea suedeză, este pronunțat etimologizantă, încît de multe ori există diferențe mari între grafie și pronunție sau există mai multe pronunții ale aceleiași grafii. Limba neerlandeză are aproximativ 20.000.000 de vorbitori, însă unitatea ei este controversată, deoarece cele două grupuri mari de dialecte
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
un factor unificator important, asigurînd posibilitatea de înțelegere între toți germanii. Limba germană a folosit o lungă perioadă de timp scrierea gotică, care a fost înlocuită cu cea latină abia în anul 1932. Ortografia este preponderent fonetică, cu unele elemen-te etimologizante, dar cu reguli precise de pronunție, alcătuind, din acest punct de vedere, un tip împreună cu neerlandeza și norvegiana, căci celelalte limbi germanice au ortografii preponderent etimologizante, fără reguli precise de pronunție. Limba engleză este cea mai răspîndită limbă europeană, fiind
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu cea latină abia în anul 1932. Ortografia este preponderent fonetică, cu unele elemen-te etimologizante, dar cu reguli precise de pronunție, alcătuind, din acest punct de vedere, un tip împreună cu neerlandeza și norvegiana, căci celelalte limbi germanice au ortografii preponderent etimologizante, fără reguli precise de pronunție. Limba engleză este cea mai răspîndită limbă europeană, fiind, din acest punct de vedere, a treia din lume, după chineză și hindi. Există peste 300.000.000 de vorbitori de limbă engleză și, în secolul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mai multe domenii, îndeosebi din cele ale științei și filozofiei: abstracto, absurdo, articulo etc. Influența latină asupra limbii portugheze a avut mai multe aspecte, producînd, pe de o parte, pătrunderea multor cuvinte și, pe de altă parte, adoptarea unor ortografii etimologizante, care însă au fost ulterior emendate. În general, latinismele preluate de timpuriu nu au suferit alterări majore: lat. patria > pg. pátria, lat. patrimonial > pg. patrimonial etc. Foarte multe împrumuturi preluate din latină au pătruns în secolele al XVI-lea și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a redus la [t]: dan. nat [nat], otte [o:tə], sued. natt [nat], åtta [΄ota], norv. natt [nat], åtte [΄(tə]. În engleza actuală, lui [xt] german îi corespunde [it], însă în vechea engleză corespondentul era [igxt], așa cum rezultă din ortografia etimologizantă: night [΄nait], eight [eit]. Limba gotică prezintă corespondentele nahts, ahtau, ceea ce permite reconstituirea formelor din germanica comună *naht și *ahtau. Alături de asemenea corespondențe generate de originea în aceeași limbă-bază, un alt aspect al comunicării interger-manice este reprezentat de influențele reciproce
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
special de la Aron Pumnul, ideile cele mai valoroase, iar, atunci cînd a avut idei proprii, precum considerarea sunetului [î] ca fiind o nuanță mai întunecată a lui [ă], a greșit, precum a greșit și atunci cînd a menținut unele grafii etimologizante, precum adunc și sunt, fiindcă editorii inculți de mai tîrziu le-au preluat, crezînd că sînt fapte de limbă. După 1900, Maiorescu a aderat în totalitate la principiul fonetic, încît a renunțat defintiv la grafeme precum â și ĕ și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sunt, fiindcă editorii inculți de mai tîrziu le-au preluat, crezînd că sînt fapte de limbă. După 1900, Maiorescu a aderat în totalitate la principiul fonetic, încît a renunțat defintiv la grafeme precum â și ĕ și, desigur, la relicvele etimologizante, precum forma sunt. Această evoluție a sa nu a constituit însă o lecție decît pentru puțini dintre numeroșii critici de mai tîrziu, aceștia fiind, cu foarte puține excepții, mult sub nivelul intelectual reprezentat de el. În problema împrumuturilor neologice, Maiorescu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
avea (Cataloage generale de cărți românești, 1863-1875). Aici se tipărește „Amicul poporului” (sub redacția lui Visarion Roman din 1861 și a lui Gr. Sima al lui Ion din 1883), inițial cu caractere chirilice, apoi, între 1866 și 1878, cu scriere etimologizantă. Tot aici se editează Călindrelul (1866), cu scriere chirilică, cuprinzând articole despre viața plantelor și animalelor. F. tipărește numeroase cărți românești: V. Petri, Elementar sau Abecedar pentru școlile românești (1861, cu reeditări în 1862, 1864), At. M. Marienescu, Istoria română
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287005_a_288334]
-
italienizante referitoare la limba română propovăduite de I. Heliade Rădulescu după 1840 (v. Paralelism între limba română și italiană, 1840) precum și la exagerările unor cărturari, mai ales ardeleni, care prin eliminarea unor cuvinte de origine străină și printr-o ortografie etimologizantă voiau să dea limbii române un caracter latin pur (v. Dicționarul limbii române de A.T. Laurian și I.C. Massim, 1871-1876). S-aibă ce să povestească Și el l-alți mai nătărăi. Să nu mai poată zapciul A-l tracta
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
de conservare a etnonimului tradițional, datorată câmpului său semantic mult mai extins și mai bogat În conotații. Forma „frânc” apare atât În textele cu caractere chirilice (George Bariț XE "Bariț" o folosește mereu În publicistica sa), cât și În ortografia etimologizantă cu litere latine. Cipariu XE "Cipariu" , de pildă, scrie „franc”, dar, potrivit sistemului său ortoepic, pronunția este tot „frânc”, așa cum o dovedesc republicările sau transcrierile de texte latinizante În ortografie chirilică, situație În care „franc” devine „frânc”. „Frânc” este un
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
din timpurile "Unirei" -, dată fiind valoarea documentară și literară a textului propriu-zis. Transcrierea textelor s-a făcut ținându-se seama de ortografia în vigoare și de particularitățile fonetice, gramaticale și lexicale specifice limbii folosite de Gane. În primul rând, grafiile etimologizante au fost înlocuite cu cele fonetice, care reflectă pronunția reală, ca în cazurile earbă, ploae, voe, respuns, reu, zină, devenite iarbă, ploaie, voie, răspuns, rău, zână. Deoarece u final nu are valoare fonetică reală, el nu s-a păstrat, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
acadele" culturale și stilistice, dintr-un alt registru intelectual decât cele ale colonelului muntean. Reeditarea de la Blaj, fiind anastatică, îngreunează enorm lectura. Redactat și tipărit în Transilvania sfârșitului de secol XIX, opul lui Vasilie Moldovan ne întâmpină cu celebra ortografie etimologizantă și cu un vocabular latinist care, astăzi, și-a pierdut caracterul rebarbativ, devenind, aș zice, de-a dreptul înduioșător. În ciuda convingerii lui Maiorescu, nu toți scriitorii ardeleni calchiau limba germană. Memorii din 184849 arată, dimpotrivă, o benefică influență a limbii
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]