39 matches
-
din ce motive, crainici și reporteri radio sau TV, parlamentari, miniștri, președinți, profesori universitari și (nici o surpriză) academicieni pronunță "sunt" și "suntem", uitînd că, dacă au optat pentru o variantă de scriere etimologică, s-ar cuveni să respecte și tradiția etimologizantă. Altfel, cum am citi rima eminesciană de mai jos: "Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt într-un mod fatal legate de o mînă de pămînt..."4)? Conform noii mode (care aduce a fandoseală naționalistă), ar trebui să citim mai degrabă
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
la grafia italo-latină, dubla notare a lui /î/ (prin ê și â) se menține. Bineînțeles, alături de formele sunt(em). În același timp, apariția, în 1847, a Vocabularului de vorbe streine... și trecerea la formele verbale sunt - suntem, precum și alte grafii etimologizante deschid calea către purismul românesc, artificial, dar... latino-italian! Această exclusivitate latinizantă cuprinde, treptat, cultura românească de dincolo și de dincoace de Carpați. August Treboniu Laurian, Aron Pumnul, I. C. Massim și alții au cultivat aceste idei. Dar, trebuie să ne fie
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
ale limbii române, nu a ezitat de a aplica preceptele transilvane latinizante: între acestea, scrierea fonemului /î/ cu â, dar și cu î (în anumite poziții în cuvînt) și bineînțeles, recomandarea generală a formelor sunt(em, eți) (alături de alte concesii etimologizante). Ortografia preconizată de "îndreptarul" lui Sextil Pușcariu și T. A. Naum (1932) (cel dintîi "îndreptar ortografic") a fost oficializată prin școli ani și ani de-a rîndul, intrînd bine în conștiința publică. În spiritul și legea ei au învățat carte
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
este mai aproape de î decît i - să scriem deci â !). Pare-se că valorosul slavist care a fost Emil Petrovici nu era atît de convins că "reforma" ortografiei din 1953 - pe care, probabil, o aprobase - putea anula anterioare, transilvănene convingeri etimologizante! "Reforma" ortografică a Academiei "RPR" a avut nevoie de modificări... Dacă sînt începuse a fi acceptat, scrierea Romînia, romîn(esc) a fost, unanim, considerată un "atac" împotriva originilor latine ale limbii noastre. În 1965, o hotărîre academică nouă reinstaurează pe
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
din anii 1880-1884, după mențiunea pusă de editor în finalul textelor, dar nu sunt deconspirate meticulos și sursele. Ar fi fost necesară o notă asupra ediției, unde să se precizeze regulile de transcriere a textelor, căci Coșbuc scrisese cu ortografia etimologizantă specifică ardelenilor. Multe greșeli de corectură, transformate în penibile greșeli de ortografie, maculează paginile tipografice. E, din păcate, ratată încă o ocazie de a pune ordine într-un teritoriu parcă sortit devălmășiei. C. Catalano este, din câte îmi dau seama
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
nu îi citea pe scriitorii epocii sale, în special nemți și austrieci -, însă avea preocupări avansate în materie de psihologie și o viziune spiritualistă, deși nereligioasă, asupra existenței. De asemenea, anii în care însemnările românești sunt redactate într-o limbă etimologizantă, cu nimic deosebită de cea a latiniștilor ardeleni, pun într-o altă lumină reforma lingvistică pe criterii fonetice, pe care, în ciuda opiniei dominante, a patronat-o, la Academie și în spațiul intelectual. Imaginea unui Maiorescu conformist, care urmează cu abilitate
Jurnalul lui Titu Maiorescu, în ediție critică integrală by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2617_a_3942]
-
probleme editorilor literaturii noastre medievale. Acum, acestea sunt îngreunate de 1) simplificarea alfabetului chirilic, la care recurge autorul Țiganiadei, nemulțumit de neconcordanțele între limba vorbită și grafemele necorespunzătoare, și 2) de apariția, în scrisul său, a alfabetului latin, cu ortografie etimologizantă. Unificarea criteriilor de transliterare era un imperativ, nu numai pentru a putea reface unitatea interioară a limbii lui Budai-Deleanu, ci și pentru că variile ediții anterioare ale scrierilor acestuia au folosit criterii diferite. Ediția Chivu-Pavel ne redă scrisul lui Ion Budai-Deleanu
Ion Budai-Deleanu, într-o nouă ediție critică (I) by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5168_a_6493]
-
acadele" culturale și stilistice, dintr-un alt registru intelectual decât cele ale colonelului muntean. Reeditarea de la Blaj, fiind anastatică, îngreunează enorm lectura. Redactat și tipărit în Transilvania sfârșitului de secol XIX, opul lui Vasilie Moldovan ne întâmpină cu celebra ortografie etimologizantă și cu un vocabular latinist care, astăzi, și-a pierdut caracterul rebarbativ, devenind, aș zice, de-a dreptul înduioșător. În ciuda convingerii lui Maiorescu, nu toți scriitorii ardeleni calchiau limba germană. Memorii din 184849 arată, dimpotrivă, o benefică influență a limbii
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
dat kix!”, comentariu la un articol din dilemaveche.ro), ci chiar în articole de ziar: „Vezi și kixurile date de outsideri gen Prima sau TVR 1” (Evenimentul zilei, 26.03.2012). Ortografia fixată de multă vreme e chix; o grafie etimologizantă ar fi putut avea forma kicks; în schimb, inovația kix (produsă din ignoranță sau din grabă, din obiceiul de a economisi litere) e un hibrid inutil și derutant. Cuvântul chix a fost înregistrat de dicționarele noastre din prima jumătate a
Chix by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4784_a_6109]
-
-A. Candrea, în Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească” (1931) îi prefera variantele prognóstic/ prognostíc; ca și August Scriban, care, în Dicționaru limbii românești (1939), respingea net franțuzismul. Oscilația a existat și în alte limbi: în engleză, varianta impusă este cea etimologizantă, mai apropiată de greacă și de latină. Și în franceză, dincolo de specializarea grafică actuală între adjectivul pronostique și substantivul pronostic, a existat, până târziu, o ezitare între formele (simplificate fonetic) cu n și cele (etimologizante) cu gn. Forma prognóstic reflectă
Pronostíc și prognóstic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5522_a_6847]
-
engleză, varianta impusă este cea etimologizantă, mai apropiată de greacă și de latină. Și în franceză, dincolo de specializarea grafică actuală între adjectivul pronostique și substantivul pronostic, a existat, până târziu, o ezitare între formele (simplificate fonetic) cu n și cele (etimologizante) cu gn. Forma prognóstic reflectă așadar o etimologie multiplă și o istorie îndelungată și indică mai clar legătura etimologică cu prognoză și paralelismul cu diagnostic. Persistența sa în limbajul medical e un fapt cert, iar punerea în circulația mai largă
Pronostíc și prognóstic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5522_a_6847]
-
clar legătura etimologică cu prognoză și paralelismul cu diagnostic. Persistența sa în limbajul medical e un fapt cert, iar punerea în circulația mai largă prin mass-media contribuie parțial la tendința mai generală de a reface cultismele internaționale după un model etimologizant, îndepărtându-le de forma unică impusă, la un moment dat. de atotputernica influență franceză.
Pronostíc și prognóstic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5522_a_6847]
-
practicată de ei exclusiv în grafia latină, adesea cu accent circumflex pe u, ceea ce , în fapt, nota rostirea sînt, tot astfel cum fontana cu circumflex pe o se citea fîntînă, iar cuvent cu circumflex pe e - cuvînt. Din această scriere etimologizantă uzul a reținut foarte puține forme, între ele și pe sunt, care a influențat în timp și rostirea, întrucît a fost răspîndit prin școală. Dar oamenii simpli n-au pronunțat niciodată sunt și nici poeții noștri n-au acceptat această
Scrisoarea a treia by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/14982_a_16307]
-
Grigore Antipa în 1928. În decretul de înființare din 1/13 aprilie 1866 se specifica scopul Societății Literare Române: întocmirea dicționarului și gramaticii limbii române, ca și stabilirea unitară a normelor ortografice. Astfel, în 1867 s-a adoptat un sistem etimologizant al ortografiei limbii române, modificat, în urma unor repetate discuții, în 1881, ulterior în 1904, când s-a impus definitiv principiul fonetic ca normă a limbii scrise. Cu aceeași ocazie s-a adoptat și înlocuirea lui î cu â în cuvinte
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
avea (Cataloage generale de cărți românești, 1863-1875). Aici se tipărește „Amicul poporului” (sub redacția lui Visarion Roman din 1861 și a lui Gr. Sima al lui Ion din 1883), inițial cu caractere chirilice, apoi, între 1866 și 1878, cu scriere etimologizantă. Tot aici se editează Călindrelul (1866), cu scriere chirilică, cuprinzând articole despre viața plantelor și animalelor. F. tipărește numeroase cărți românești: V. Petri, Elementar sau Abecedar pentru școlile românești (1861, cu reeditări în 1862, 1864), At. M. Marienescu, Istoria română
FILTSCH. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287005_a_288334]
-
prin demonstrarea latinității limbii române, cât și prin expunerea metodică și inteligibilă a modului de învățare și folosire corectă a acesteia. Colaborând la Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (1780), concepută de Samuil Micu, Ș. sistematizează materialul și expunerea, simplifică ortografia etimologizantă. În prefață (scrisă în latinește, care e și primul său text publicat), el amintește pe scurt procesul formării limbii române, curat latinească la început, dar alterată de influențe străine, în special după impunerea slavonei ca limbă oficială și de cult
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
Craiova”, V.r. are un comitet de redacție format, la prima serie, din profesorii G. M. Fontanin, I. Bombăcilă și D. I. Papilian, grup la care ar trebui adăugat și L. Cl. Raymond, coautor al unui Advertisment preliminariu. Cu o ortografie etimologizantă, care face articolele greu de citit, se anunță un program ce include ideea de „progres retrospectiv” în cultură și în limbă, combătându-se orientarea italienistă a lui Ion Heliade-Rădulescu, dar și ortografia fonetică a „noii direcții” de la Iași. Colaborează cu
VOCEA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290617_a_291946]
-
în câteva lucrări. În 1779 el tipărea la Viena, pentru prima dată cu litere latine, o Carte de rogacioni pentru evlavia homului chrestin, încercând să evidențieze caracterul pur latin al limbii române și prin prezentarea succintă a unui sistem ortografic etimologizant. Demonstrația devine mult mai complexă în Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (Viena, 1780), prima gramatică românească tipărită, scoasă cu colaborarea de ultim moment a lui Gheorghe Șincai. Lucrarea consemnează legile fonetice ale evoluției cuvintelor de la latină la română și sistematizează
MICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
nu după legi inventate de filologi. Aportul său principal constă în soluționarea problemelor ortografiei, chestiune spinoasă, pe care a abordat-o mai întâi în lucrarea Despre scrierea limbei române (1866), în spiritul unui fonetism rațional. El a atacat sistemele ortografice etimologizante, grăbind abandonarea lor de către majoritatea filologilor vremii. Propunerile sale au reprezentat cea mai mare parte a raportului prezentat (în numele comisiei însărcinate cu elaborarea ortografiei) și aprobat de Academia Română la 8 aprilie 1880. Reluate și perfecționate în 1903, ele constituie norme
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
asemenea atitudine pur descriptivă în raport cu limba (vezi Titu Maiorescu, Critice, Editura pentru Literatură, 1967, vol. I, p. 108-109). 284 Situații de acest tip s-au manifestat în mai multe rînduri în cultura română: în 1904, cînd s-au păstrat relicve etimologizante, în mai 1932, cînd s-a încălcat hotărîrea din februarie același an, bazată pe argumentele specialiștilor și în februarie 1993, cînd a fost distrus nu numai caracterul consecvent al ortografiei, ci s-a atentat și la unele forme verbale moștenite
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
familiale și religioase în care au trăit romînii: aservirea față de barbarii cuceritori, căsătoriile cu romani ale femeilor dace, creștinarea romînilor înaintea tuturor populațiilor înconjurătoare. Cît privește varianta rumîn, pe care unii o consideră singura autentică, populară (romîn fiind rezultatul intervenției etimologizante a Școlii Ardelene și a curentului latinist), trebuie menționat că în graiurile daco-romîne de est și în dialectul fărșerot al aromînei a circulat mereu forma romîn, așa cum a demonstrat V. Arvinte. Putem spune că oamenii de cultură în realitate, nu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de conservare a etnonimului tradițional, datorată câmpului său semantic mult mai extins și mai bogat În conotații. Forma „frânc” apare atât În textele cu caractere chirilice (George Bariț XE "Bariț" o folosește mereu În publicistica sa), cât și În ortografia etimologizantă cu litere latine. Cipariu XE "Cipariu" , de pildă, scrie „franc”, dar, potrivit sistemului său ortoepic, pronunția este tot „frânc”, așa cum o dovedesc republicările sau transcrierile de texte latinizante În ortografie chirilică, situație În care „franc” devine „frânc”. „Frânc” este un
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
comună, aspectul corespunzînd dialectului francien, vorbit în Ile-de-France. Întrucît franceza a cunoscut de-a lungul secolelor transformări foarte mari sub aspectul pronunției, iar scrierea a rămas în mare parte tributară formelor vechi, este singura limbă romanică cu o scriere pronunțat etimologizantă. Limba spaniolă este cea mai răspîndită limbă romanică și are în jur de 310 milioane de vorbitori pe mai multe continente. Se vorbește în Peninsula Iberică, minus teritoriile de limbă portugheză și catalană, în Insulele Canare și în multe țări din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în cadrul căreia i+n a devenit în, a produs forma românescă sînt, păstrată de româna populară și preluată de limba literară încă de la începuturile ei42. Unii dintre învățații latiniști din secolul al XIX-lea, care au fost partizani ai scrierii etimologizante, l-au redat pe sînt prin grafia sunt, care corespundea și formei de prezent indicativ persoana a treia din latină. La Paul Iorgovici, unde se înregistrează, se pare, prima dată grafia sunt, se întîlnesc numeroase alte forme etimologizante, precum potea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ai scrierii etimologizante, l-au redat pe sînt prin grafia sunt, care corespundea și formei de prezent indicativ persoana a treia din latină. La Paul Iorgovici, unde se înregistrează, se pare, prima dată grafia sunt, se întîlnesc numeroase alte forme etimologizante, precum potea pentru putea. Desigur, scrierea sunt pentru sînt este etimologizantă, iar nu etimologică, și nu presupune pronunția [sunt] decît în vorbirea persoanelor semidocte. Așadar, se poate constata, pe de o parte, că modificările fonetice au produs restructurări la nivelul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]