39 matches
-
definition of disorderscausing hypertonia în childhood. Pediatrics 2003; 111:e89-e97. 9. Albanese A. The clinical expression of primary dystonia.Journal of Neurology 2003; 250: 1145-1151. 10. Bressman SB. Dystonia update. Clinical Neuropharmacology 2000; 23:239-251. 11. Greene PE, Bressman S. Exteroceptive and interoceptivestimuli în dystonia. Movement Disorders 1998; 13: 549-551. 12. Gomez-Wong E, Marți MJ, Cossu G, Fabregat N, TolosaES, Valls-Sole J. The geste antagonistique inducestransient modulation of the blink reflex în human patientswith blepharospasm. Neuroscience Letters 1998;251: 125-128. 13
EUR-Lex () [Corola-website/Law/227310_a_228639]
-
cei plasați în tendoane, articulații, mușchi adică proprioceptorii aduc informații despre poziții, mișcări, concretizate în senzații proprioceptive. Totuși această clasificare are limite; ulterior s-a descoperit că stimulii din afară provoacă o reacție complexă intero-exteroceptivă iar propriorecepția îndeplinește și funcții exteroceptive. Clasificarea lui Sherrington este unilaterală și pentru faptul că bazează clasificarea pe un singur segment anatomo-fiziologic al producerii senzației și anume pe receptor, pe când senzația ca produs finit este rezultatul unui proces executat de serie de mecanisme dispuse corelat. Pe
Senzație () [Corola-website/Science/316385_a_317714]
-
aferențelor senzoriale. Senzațiile sunt definite ca „procese psihice de semnalizare și reflectare, prin intermediul aferențelor unui singur analizator, a proprietăților simple și separate ale obiectelor și fenomenelor, în forma unor imagini directe, elementare” (Popescu‑Neveanu, 1978). Orice persoană prezintă o sensibilitate exteroceptivă (pentru semnalele venite din afara organismului), o sensibilitate interoceptivă (semnalele venite de la organele interne) și o sensibilitate proprioceptivă (semnale venite de la receptorii specifici din mușchi, tendoane și articulații). În același timp, sensibilitatea este dependentă de integritatea și maturizarea căilor nervoase; prin
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
particularitățile neuropsihice ale subiecților; astfel, un subiect apatic, depresiv impune aplicarea unor stimulări mai intense, în timp ce un subiect hiperactiv va necesita o stimulare mai redusă. Tehnicile de stimulare pot fi: proprioceptive (întindere rapidă, întindere prelungită, vibrația, presiunea pe tendon etc.), exteroceptive (atingerea ușoară, periajul, crioterapia, atingere continuă, căldură neutră etc.) și vestibulare sau senzoriale (balansări lente repetate, rostogoliri, rotații libere etc.). Principalele strategii și direcții de acțiune vor urmări îmbunătățirea mobilității, a stabilității, a mobilității controlate și a abilităților motrice prin
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
musculare, a diferențierii și reproducerii direcției, a vitezei și amplitudinii mișcării, al diferenței și reproducerii intensității contracțiilor musculare. Dezvoltarea îndemânării trebuie să se facă timpuriu, pentru că efortul fizic produce modificări calitative ca efect al acțiunii factorilor interni (interoceptivi) și externi (exteroceptivi) de pe ambele emisfere cerebrale. În timpul pubertății această calitate înregistrează un regres, deci se impune ca antrenarea ei să aibă loc înaintea pubertății. Forța, calitatea motrică care depinde de dezvoltarea țesutului muscular, este dezvoltată în perioada pubertară în proporție de 68
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
învățării urmează etapa evolutivă, unde, după cum sugerează însăși denumirea acesteia, pe baza feed-back ului intrinsec se apreciază rezultatul, performanța obținută de elev. Ultima etapă este cea mnemonică, în care, pe baza exersării, mișcările se consolidează și se automatizează. De la controlul exteroceptiv caracteristic etapelor inițiale ale învățării se trece la controlul proproiceptiv. R. Manno, citându-l pe R.K. Arnold, (1985), prezintă sugestiv etapele învățării, astfel: 1) învățarea perceptivă „citirea situațiilor”; 2) învățarea decizională - în care se hotărăște ce trebuie făcut și cum
Argumente în promovarea instruirii tehnice timpurii la atletism : aruncări by Constantin Alexandrina Mihaela () [Corola-publishinghouse/Science/375_a_1252]
-
coordonare, subiectul trebuie să organizeze gradele de libertate, să le stăpânească, obligând astfel musculatura și articulațiile să funcționeze ca un sistem sinergic, ca o structură de coordonare, ca un sistem cu grade de libertate mai redusă. În învățarea motrică, elementele exteroceptive, proprioceptive sau raționale sunt implicate cu ponderi diferite după natura activității și acțiunilor care le compun. Din această cauză este greu de făcut o diferență netă între învățarea perceptiv motrică și învățarea motrică, elementul perceptiv fiind prezent, într-o măsură
Argumente în promovarea instruirii tehnice timpurii la atletism : aruncări by Constantin Alexandrina Mihaela () [Corola-publishinghouse/Science/375_a_1252]
-
recepționează, prelucrează și elaborează reacțiile somato-vegetative ale organismului, acționând ca un tot unitar, deși între cele două principale componente nervoase există importante diferențe morfo-funcționale. Spre deosebire de sistemul nervos somatic al cărui principal rol este de a asigura motilitatea voluntară și sensibilitatea exteroceptivă necesară asigurării relațiilor reciproce dintre organism și mediul extern, sectorul vegetativ al sistemului nervos asigură constanta mediului intern și normalitatea funcțiilor vitale. Reacțiile somatice sunt însoțite în majoritatea cazurilor de răspunsuri vegetative și invers (fig. 3). Ambele componente sunt integrate
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
și adaptării adecvate a organismului la condițiile impuse de mediul extern și intern. Coordonarea actelor involuntare vegetative se realizează neuroreflex cu punct de plecare fie de la nivelul zonelor reflexogene specifice, fie de la nivelul suprafețelor interoceptive viscerale sau a sensibilității, nespecifice, exteroceptive (termo-algezice) din întregul organism. De la nivelul organelor prevăzute cu funcții vegetative pornesc în permanență impulsuri aferente spre centrii vegetativi ganglionari sau superiori cerebro-spinali care reglează pe cale neuroreflexă eferentă nivelul la care acestea își desfășoară activitatea. Ca acte fundamentale automate indispensabile
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
găsește în ganglionul nodos. Axonii protoneuronilor respectivi pătrund împreună cu rădăcinile dorsale ale nervilor spinali în coarnele posterioare ale măduvei, pentru a se articula atât cu deutoneuronul căii aferente interoceptive, cât și cu cel de-al doilea neuron al căii senzitive exteroceptive. Calea aferentă vegetativă urcă de-a lungul substanței cenușii periependimare, traversând releele polineuronale ale acesteia, până în formațiunea reticulată a trunchiului cerebral. De aici, calea vegetativă a sensibilității viscerale străbate rețeaua polisinaptică a formațiunii reticulate ascendente pentru a ajunge la nucleii
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
nucleii reticulați talamici și a proiecta difuz mesajele interoceptive pe întreaga suprafață a scoarței cerebrale. Datorită acestui fapt, stimularea receptorilor viscerali determină potențiale evocate simultan în diferite arii corticale. Fibrele căii aferente interoceptive care au făcut sinapsă cu neuronii medulari exteroceptivi vor transmite informațiile preluate de la viscere spre scoarța cerebrală pe calea specifică spino-talamo-corticală laterală a sensibilității termo-algezice. Întrucât fibrele senzitive cutanate și viscerale converg spre aceiași neuroni ai căii aferente spinotalamice, durerea viscerală va fi resimțită și într-un alt
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de iritație (receptori I). Aceștia dețin un rol important în dispneea produsă de reacțiile inflamatorii locale, embolii, edemul pulmonar etc. Numeroase alte teritorii receptoare influențează pe cale neuro-reflexă ventilația pulmonară, începând cu zonele reflexogene - sino-carotidiană și endocardo-aortică - și sfârșind cu suprafețele exteroceptivă cutanată și proprioceptivă musculară. Creșterea presiunii sanguine, de exemplu, la nivelul vaselor mari de la baza inimii, reduce amplitudinea și frecvența respirațiilor, iar hipotensiunea determină reacții ventilatorii inverse. Excitarea receptorilor cutanați și căilor aeriene superioare provoacă, de asemenea, reacții neuro-reflexe respiratorii
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
fenomene de activare tiroidiană, în timp ce distrugerea lor prin electroliză produce reacții hipofizo-tiroidiene inverse. Zona hipofizotropă hipotalamică care controlează secreția de TSH găsindu-se în imediata vecinătate a celei de reglare și control al ACTH, informațiile umorale și nervoase (intero- și exteroceptive) care ajung la acest nivel antrenează secreția ambilor hormoni hipofizari la reacțiile de adaptare și apărare contra diverșilor factori de stres. Ca și pentru ACTH, legăturile între hipotalamus și hipofiza anterioară sunt asigurate pe cale umorală. Factorul neurohormonal hipotalamic cu rol
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
după principiul conexiunii inverse, realizând relații de feedback negativ și pozitiv, cu participarea hormonilor testiculari, pe de o parte, și a factorului hipotalamic eliberator de gonadotrofine hipofizare, pe de altă parte. Hipotalamusul reprezintă calea comună finală prin care toate excitațiile exteroceptive, interoceptive și intercentrale influențează activitatea complexului hipotalamo-hipofizo-gonadal atât la femeie, cât și la bărbat. De aici, rolul pozitiv sau negativ al diverșilor stimuli neuro-reflecși și psiho-emoționali asupra fertilității. Deși hipofiza secretă două gonadotrofine, hipotalamusul asigură eliberarea pulsatilă a acestora cu ajutorul
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
somatostatina sunt principalele substanțe neurotransmițătoare la nivelul căilor polineuronale dintre amigdală, hipotalamus și trunchiul cerebral. Coordonarea reacțiilor vegetative centrale cu cele neuroendocrine hipotalamo-hipofizare se realizează cu participarea nucleului paraventricular. Acesta este centru integrativ hipotalamic ce primește informații umorale, viscerosenzitive și exteroceptive și conține o serie de subpopulații neuronale efectoare vegetative și endocrine. Neuronii efectori ai NPV aparțin la 3 grupe funcționale: 1. neuronii magnocelulari secretori de vasopresină și oxitocină în circulația generală; 2. neuroni parvocelulari eliberatori de CRH; 3. neuronii medio-celulari
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
exact, (info)energetice neurobiochimice. Activarea comportamentului sexual apare numai la organisme fizic pregătite pentru copulare; în pregătirea organismului intervin mecanisme hormonale și zestrea genetică, iar nivelul hormonal este un factor necesar, dar nu suficient. Prima integrare a stimulilor interoceptivi și exteroceptivi sau o atitudine anticreativă Circuitul complex hipotalamo-limbico-cortical va asigura, în primul rând, integrarea tuturor aferențelor externe (sosind pe calea reticulară, nespecifică, și pe căile specifice talamo-corticale) și interne (hormonale) într-o forță motivațională sexuală. Manifestarea motivației sexuale este realizată numai
Asistenţa la naştere în prezentaţie craniană şi pelvină by Mihai Botez, Vasile Butnar, Adrian Juverdeanu () [Corola-publishinghouse/Science/305_a_1432]
-
1.1. Senzațiile " Senzațiile sunt definite ca „procese psihice de semnalizare și reflectare, prin intermediul aferențelor unui singur analizator, a proprietăților simple și separate ale obiectelor și fenomenelor, În forma unor imagini directe, elementare” (Popescu-Neveanu, 1978). Orice persoană prezintă o sensibilitate exteroceptivă (pentru semnalele venite din afara organismului), o sensibilitate interoceptivă (semnalele venite de la organele interne) și o sensibilitate proprioceptivă (semnalele venite de la receptorii specifici din mușchi, tendoane și articulații). În același timp, sensibilitatea este dependentă de integritatea și maturizarea căilor nervoase; prin
[Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
Tratamentul se bazează pe repetarea mișcării normale, în secvențele dezvoltării ei neurologice, pornind de la baza sa reflexivă la controlul voluntar, până la mișcările individualizate care vor putea fi utilizate în mod funcțional. Pentru întărirea sinergiilor vor fi utilizați stimulii proprioceptivi și exteroceptivi. La producerea mișcării voluntare i se cere pacientului să contracte izometric grupele de mușchi, apoi să execute o contracție excentrică (alungire controlată) urmată de o contracție concentrică (scurtarea mușchiului sub rezistență). O atenție deosebită trebuie acordată reeducării mâinii și degetelor
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
c) Capacitatea de diferențiere kinestezică - organizarea structurilor motrice depinde de sistemul informațional care ajunge la creier și care răspunde prin comenzi, devenind surse de informare în timpul efectuării actului motric. Informațiile ce ajung la creier sunt de diferite tipuri: vizuale, auditive, exteroceptive, proprioceptive și vestibulare, acestea provenind atât din mediul extern, cât și din cel intern. d) Funcția de echilibru - aprecierea capacității de menținere a corpului în echilibru se poate concretiza și prin modalitățile de adaptare la caracteristicile suprafeței de sprijin. e
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
Kiss (2007), aplicarea metodei impune să se dezvolte mecanisme de reglare și control din ce în ce mai complexe, urmând schema dezvoltării ontogenetice. Astfel, dezvoltarea neuromotoare normală se face în sens cranio-caudal și proxinodistal; dezvoltarea fetală este caracterizată de răspunsuri reflexe secvențiale la stimuli exteroceptivi; flexia gâtului să preceadă extensia, adducția umărului să preceadă abducția, rotația externă să o preceadă pe cea internă, apucarea obiectului să preceadă lăsarea lui, flexia plantară să preceadă dorsiflexia; activitatea reflexă domină întregul comportament motor, iar comportamentul motor este întărit
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
suport periferic musculatura striată. Se preferă utilizarea termenului senzorio-motricitate, pentru a sublinia rolul informațiilor senzoriale în declanșarea, întreținerea și adaptarea mișcărilor. Pentru a adapta acțiunea motrică, este necesar să fie procesate două categorii de informații senzoriale: a) informațiile despre mediu (exteroceptive). Aceste informații care asigură priza cu mediul sunt în principal de natură vizuală, auditivă, olfactivă. Ele permit ghidarea acțiunii în raport cu mediul, adică cu exteriorul; b) informații despre spațiul corpului (de natură proprioceptivă). Pentru a acționa într-o manieră pertinentă, subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
După Larousse (2006), dezvoltarea posturală se referă la organizarea structurilor și activităților care-i permit omului să stea în picioare și să se deplaseze. În controlul postural participă mai multe sisteme senzoriomotoare, cum ar fi: datele vestibulare (urechea internă), datele exteroceptive (văz și auz) și cele kinestezice și proprioceptive. Dezvoltarea posturală este descrisă clasic drept o succesiune de faze, caracterizate de organizări psihomotrice funcționale specifice, care se succed conform unei anumite cronologii dependente de maturația sistemului nervos central și neuromuscular. După
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
o definește ca fiind reprezentarea mai mult sau mai puțin conștientă a corpului, în mișcare ori imobil, a poziției sale în spațiu, dar și a posturii diferitelor segmente corporale. Această reprezentare rezultă, în esență, din integrarea informațiilor senzoriale multiple atât exteroceptive (vizuale, tactile și auditive), cât și proprioceptive (cenestezice și kinestezice), mai ales vestibulare, musculare, articulare și tendinoase. Imaginea pe care fiecare persoană o are despre propriul corp. Este o imagine complexă, ce permite aprecierea relației existente între segmentele corporale și
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
adaptarea acțiunilor în „buclă deschisă” este întotdeauna mai puțin precisă și mai puțin fină decât cea a acțiunilor realizate în „buclă închisă”. Pe măsură ce sunt îndeplinite, acestea din urmă iau în calcul mesajele venite din mediul exterior, înregistrate de organele receptoare exteroceptive. Prelucrarea acestor mesaje în cursul acțiunii comandă ajustările rapide și corecțiile necesare unei eficacități ridicate. SIMPTOM (< fr. symptôme, cf. gr. symptoma < syn - cu, piptein - a cădea, a se întâmpla) - Semn, indiciu, manifestare a unei boli care servește la stabilirea diagnosticului
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
posibilitatea de a aprecia și poziția obiectelor în raport cu eul corporal, fapt ce-i permite să înțeleagă noțiunile de distanță și de orientare a obiectelor în spațiu. Percepția spațiului, la rândul ei, are ca punct de plecare percepția propriului corp, realizată exteroceptiv, prin vizualizarea obiectului, și proprioceptiv, prin intermediul gesturilor pe care le efectuează pentru a intra în posesia obiectului (Lapièrre, 1976). Percepțiile spațiale nu pot fi, așadar, disociate de cele temporale, fapt evidențiat în condițiile percepției propriilor mișcări, dar și a obiectelor
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]