1,777 matches
-
frumosul era premeditat și în care oamenii își foloseau timpul cu sens. În orice construcție pe care o începea, avea un respect nemărginit pentru lucrul mic, dar bine făcut. Îi plăcea să “sădească” și visa mereu pe termen lung. Era filolog, etnolog, scriitor, dar asta contează mai puțin. Era profesor de oameni. Nu-i plăcea s-o recunoască, dar știa că în jurul ei se vorbea de “școală Irina Nicolau”. Într-o întâlnire pe care tot Irina mi-a daruit-o, Alexandru
Declaratie de amor by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83080_a_84405]
-
Irina Nicolau, Ciprian Voicilă. Lecturile la zi v-au propus pe această pagină două cărți fascinate de banal. Am renunțat să vorbesc despre tehnica jurnalului în cartea Sandei Nițescu, deși aceasta e o ispită căreia cu greu îi rezistă un filolog. Nu am vorbit nici despre farmecul literar al textelor din Arca lui Noe, carte care e mai mult decît un reușit experiment, e unul din primii pași ai unei etnologii altfel, despre care, iarăși, nu știu cînd voi mai avea
Fascinația banalului by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14673_a_15998]
-
cehă - dar aducea cu sine învățătura unor valoroși specialiști din țara sa (slavistul B. Hravanék printre alții. Să nu uităm că, în fosta Cehoslovacie, mai ales la Praga, la Universitatea Carolină, dar și la Bratislava, la Brno, Olomouc, se găseau filologi, istorici literari și lingviști de primă însemnătate. Nume ca Trost, Mukařovski, Ohnesorg aveau faimă internațională. Românistica (ceh. Rumun"tina) era de dată mai recentă. Vecinătatea în care se găseau cele două-trei popoare (Cehi, Slovaci, Români) ale noastre, mai ales în
O pasiune pentru România by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14835_a_16160]
-
mare expresivitate. E în ele un deliciu al amănuntului, un pitoresc al secundarului și o vigoare polemică pe care vîrsta nu le-a diminuat. Competenței lui universale nu-i scăpa nimic. Nu era doar critic ori istoric literar. Era deopotrivă filolog, lexicograf, istoric al limbii, filosof al culturii, biograf și bibliograf. Marin Sorescu l-a numit odată pe Ș. Cioculescu "un vestigiu prețios din vremea criticii normale". Vremea cu pricina era aceea interbelică. Normală, doar în raport cu vremea comunistă. Ș. Cioculescu a
Breviar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14839_a_16164]
-
în 1995, în original sub titlul The Construction of Social Reality, iar publicarea traducerii în română la doar cîțiva ani de la ediția americană s-ar cuveni apreciată ca atare. E cu atît mai ciudat faptul că ea trece neobservată. Ca filolog, te pot interesa în cartea lui Searle ipotezele despre natura și funcția limbii, înțeleasă și descrisă ca instituție socială, sau implicațiile tezelor sale privind relația realitate - reprezentare într-un domeniu ca teoria literaturii. În mod evident însă, deschiderile oferite de
Limbaj și instituții sociale by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15470_a_16795]
-
publicate. N-au prea fost auziți. Tineri pricepuți și entuziaști care să se apuce de treabă, folosind, eventual, computerul și alte facilități actuale, nu apar la orizontul eminescologiei. Nici n-au de unde să apară. Facultățile de Litere nu mai pregătesc filologi. Iar munca de editare e mai prost plătită decît oricînd. Care ar fi principalele aspecte litigioase ale editării lui Eminescu, acelea spre care, adică, ar trebui să se îndrepte atenția? Primul aspect este păstrarea împărțirii textelor (mai ales poetice) în
Spre o nouă ediție Eminescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15510_a_16835]
-
iar uzul adesea o ignoră. Cazul cel mai cunoscut este cel al alternanței o/oa la substantivele feminine formate de la masculinele cu sufixoidul -log: fiind vorba de o întreagă serie, presiunea ei internă complică lucrurile. în DEX 1996, alături de masculinele filolog, pedagog, geolog sînt înregistrate femininele fără alternanță: filologă, pedagogă, geologă; alte cuvinte compuse după același model - teolog, politolog - apar fără formă de feminin. E sigur că femininele cu alternanță, formate de la toate cuvintele citate din serie, există în vorbirea familiară
"Silicoane", "riboane", "armagedoane" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15539_a_16864]
-
de natura dionisiacă; el a căutat să pășească chiar deasupra abisului pentru că a întrevăzut acolo taine încă și mai ispititoare și pentru că s-a considerat insensibil la amețeală." (p. 50) Văzută în această lumină, alegerea lui Nietzsche de a deveni filolog ar trebui privită nu drept o, să zicem, încercare de a câștiga o poziție sigură în establishment-ul învățământului umanist german de atunci, ci drept o formă sofisticată de deghizare, drept o mască prin intermediul căreia el căuta să obțină ceea ce
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
orizonturi ale percepției și pasiunilor artistice. "Mâna orbecâindă a instinctului", evident, nu-l mânase spre marea largă, ci în schimb i-a sugerat să se mulțumească cu contemplarea orizontului stând pe țărm." (p. 43) Ca atare, ratarea lui ulterioară ca filolog profesionist n-a fost numai inevitabilă, ci, într-un fel, minuțios "aranjată". El n-a făcut nimic ca s-o împiedice, ci a făcut aproape totul ca s-o provoace. De exemplu, deși pe deplin conștient că Nașterea tragediei nu
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
publicată, Ritschl, unul din foștii lui mentori, unul dintre aceia care îl sprijiniseră pe Nietzsche "fără rezervă", a numit lucrarea o "spirituală pălăvrăgeală la beție" (p. 83). Cu toate acestea, cea mai simptomatică reacție a venit de la Ulrich Wilamowitz-Moellendorf, faimosul filolog clasic. De fapt, Wilamowitz-Moellendorf a funcționat, în acest caz, ca un fel de purtator de cuvânt al întregului establishment filologic, căci opiniile lui asupra Nașterii tragediei exprimau îngrijorările și temerile unei întregi generații de savanți filologi ce se confrunta astfel
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
de la Ulrich Wilamowitz-Moellendorf, faimosul filolog clasic. De fapt, Wilamowitz-Moellendorf a funcționat, în acest caz, ca un fel de purtator de cuvânt al întregului establishment filologic, căci opiniile lui asupra Nașterii tragediei exprimau îngrijorările și temerile unei întregi generații de savanți filologi ce se confrunta astfel, prin Nietzsche, cu o abordare complet nouă a domeniului clasic: "Bine, să se țină Dl. Nietzsche de cuvânt, să-și ia thyrsul și să umble din India în Grecia; dar el trebuie să coboare de pe podiumul
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
-și ia thyrsul și să umble din India în Grecia; dar el trebuie să coboare de pe podiumul de unde se presupune că ar trebui să predea învățătura clasică; să-și strângă în jur tigrii și panterele, dar nu tânara generație de filologi germani." (p. 83) Într-o scrisoare către medicul său Otto Eiser, scrisă pe la începutul lui ianuarie 1880, Nietzsche face această mărturisire teribilă: "Propria mea existență îmi e o povară îngrozitoare - m-aș fi dispensat de mult de ea de n-
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
sosesc prea tîrziu și prea de departe, ne-am asumat riscul de a ne implica în dezbatere. Mărturisim că am ezitat: dar editorialul d-lui Nicolae Manolescu Cum scriem, în România literară, 38) ne-a adus aminte că, lingvist și filolog fiind, așa cum parafraza pe vremuri Roman Jakobson, nihil linguistici me alienum puto. Cu atît mai mult cu cît, în perioada post-decembrie 1989, despre ortografie și despre schimbarea ei s-a tot scris - deși, cum am mai spus-o, era mai
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
mult decît un romanist precum O. Densusianu - apăra și demonstra (împreună cu I. A. Candrea) romanitatea românească. Însuși Titu Maiorescu, în lucrarea Despre scrierea limbii române (1866), apără linia Russo-Alecsandri, sprijinind cultivarea limbii vorbite de popor și repudiind legile inventate de filologi. Bineînțeles că în Transilvania această perspectivă era considerată a fi insuficientă. Condițiile culturale - dar, acolo, și politice - solicitau o subliniere a "naționalității" latino-romanice, a "continuității", adică o rezistență împotriva tendințelor de nerespectare a majorității etnice românești, dacă nu de deznaționalizare
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
de vorbă ce Radovan Karadzic și îi face acestuia un portret sumar, dar suficient de șocant: fost psihiatru, specializat în paranoia, poet veleitar și mediocru, cel care avea să conducă epurările etnice era, ironic, descendentul unuia dintre cei mai importanți filologi romantici ai Serbiei. Familia Miloșevici e descrisă cu aceleași unelte comparatiste și cu privirea jurnalistului care știe bine și istorie contemporană. Cele mai tari relatări sunt însă cele în care Merrill vorbește despre soldații participanți la uciderea musulmanilor, despre așa-
Despre război și alți demoni by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14048_a_15373]
-
premieră? Și reveria aceasta - pe care refuz energic s-o accept drept utopică - ar putea continua. Sunt uluită că nimeni nu ține cont de cuantumul infim, raportat la sfidătoarea risipă pseudoculturală din jur, de fonduri necesare "recrutării" anual a doi-trei filologi de înaltă ținută. Nimeni, nici Ministerul Educației și Cercetării, nici Ministerul Culturii, nici Universitatea, nici Academia, nici Uniunea Scriitorilor, nici vreunul dintre trusturile editoriale, vreo fundație națională, vreun Mecena particular, în sfârșit, nimeni. Ba încă, în ultimul timp, s-a
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
două limbi de circulație. Altminteri se va limita într-un mod inacceptabil la bibliografia românească. Scrierile despre muzică rămân un capitol deficitar, iar accesul la informație atât de limitat, încât un muzicolog se poate uita jenat și invidios la un filolog ce are la dispoziție traducerile unor texte universale importante - literare sau teoretice. Pe de o parte nu se practică soluția mai rapidă a traducerii, pe de alta nu se încurajează o producție "autohtonă". Nu veți găsi - dacă veți căuta vreodată
Confesiune by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14179_a_15504]
-
raritate publicistică prin tematica sa, axată tocmai pe confesiunea unui muzicolog care a știut mereu să echilibreze cercetarea istoriei cu cea sistematică, critica muzicală cu inițierea entuziastă de proiecte manageriale. Francisc László spune: "Muzicologul ar trebui să fie de toate, filolog și arhivar, estetician și istoric, psiholog și sociolog, hermeneut și informatician. Ceea ce, omenește, nu este posibil." (...) "Individul contribuie la înțelepciunea colectivă a breslei sale specializându-se pe un număr restrâns de discipline (atenție, una singură ar fi prea puțin!) și
Confesiune by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14179_a_15504]
-
vreme. Răsfoiesc odată cu amintirile și volumele de teatru, recitesc frînturi din piese, mi se amestecă toate în cap ca și stările mele legate de vreo întîmplare sau alta. "N-am vrut să scriu teatru. Interferența teatrului cu orbita mea de filolog, un filolog liniștit, calm, fără ambiții, a fost un accident." Un accident care s-a transformat în destin. În ani în care a scris cronică dramatică, apoi piese, altfel de piese, cum mărturisea că și-a dorit să facă în
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
odată cu amintirile și volumele de teatru, recitesc frînturi din piese, mi se amestecă toate în cap ca și stările mele legate de vreo întîmplare sau alta. "N-am vrut să scriu teatru. Interferența teatrului cu orbita mea de filolog, un filolog liniștit, calm, fără ambiții, a fost un accident." Un accident care s-a transformat în destin. În ani în care a scris cronică dramatică, apoi piese, altfel de piese, cum mărturisea că și-a dorit să facă în cuvîntul înainte
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
la Odeon s-a întîmplat cu Alchimistul lui Coelho apărut la Editura Humanitas, o manieră practicată cu sîrg în Occident pentru a crea sau a resuscita un eveniment literar, teatral, cultural. Adaptarea versiunii scenice realizată de Mihaela Tonitza Iordache - un filolog și un om de teatru cu experiență în spațiul dramatizărilor, dacă ar fi să ne reamintim doar spectacolul Maestrul și Margareta din anii optzeci, tot al Cătălinei Buzoianu și tot la Teatrul Mic - adaptarea așadar urmărește îndeaproape propiul scenariu făcut
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]
-
am fost în atâtea privințe de acord și de la care am învățat atât de mult. Dar zonele de interes ale lui Jakobson au fost mai limitate decât ale lui Coșeriu, care a fost nu numai un lingvist, ci și un filolog complet, un romanist cu o profundă cunoaștere a limbilor clasice și a gândirii antice, un umanist cum nu mai există. Deoarece a știut să-și intituleze cu iscusință operele și lucrările, este ușor să realizezi din titlurile sale un compendiu
Eugen Coșeriu by Florina Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/14292_a_15617]
-
în urmă cu șase ani că lingvistica lui Coșeriu era mult mai mult decât se putea aprecia în acel moment, întrucât urma să fie, nici mai mult nici mai puțin, decât lingvistica secolului XXI. Coșeriu a fost în afară de lingvist și filolog, un poliglot incredibil. Nici măcar nu se știe câte limbi ajunsese să vorbească fluent. De scris a scris în opt limbi, iar acest lucru este un dat de netăgăduit: română, italiană, spaniolă, germană, engleză, franceză, portugheză și catalană. De asemenea în
Eugen Coșeriu by Florina Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/14292_a_15617]
-
în 1947? Pentru că aceasta răspunde viziunii autorului și este forma cea mai apropiată "pe cît posibil" de aceea a lui G. Călinescu. Prin urmare, în ce constă această urmărire îndeaproape? În citirea rînd de rînd a textelor consultate, cu exigența filologului responsabil de munca efectuată. Asemănarea cu precizia matematicianului nu mi se pare excesivă. Numai verificarea pe text, care a dus la formularea punctelor 1 și 2, trecute în referința de la subsolul Notei asupra ediției (vol. II, p. VI) este argument
O carte rescrisă by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15174_a_16499]
-
în sine, ci și a unei imense literaturi secundare, mai numeroase decât în oricare alt domeniu prin forșa multelor secole în care interesul pentru Antichitatea clasică a fost și încă mai este în țările civilizate o preocupare culturală precumpănitoare. Un filolog clasic nu se hazardează necugetat, ci se înșală așezând la baza cercetării contribuțiile acumulate de-a lungul veacurilor. Un filolog clasic va cita întotdeauna nu numai sursele, ci și interpretările formulate de predecesorii săi. Iată un exemplu elocvent pentru rigoarea
Clasicismul, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13377_a_14702]