113 matches
-
gz" (lat. "examen" > pol. "egzamin"). Literele străine sunt însă populare printre tineri și folosite pe chaturi și webloguri. Ortografia limbii poloneze este în general fonemică, cu unele excepții (de exemplu, poate fi scris "ż" sau "rz"). Poloneza este o limbă flexionară și păstrează sistemul protoslav de șapte cazuri pentru substantive, adjective și pronume: nominativ ("mianownik"), genitiv ("dopełniacz"), dativ ("celownik"), acuzativ ("biernik"), instrumental ("narzędnik"), locativ ("miejscownik") și vocativ ("wołacz"). Există două numere: singular și plural. În trecut a existat și numărul dual
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
pe prima silabă dau pe silaba accentuată, dar în textele mai vechi armonia vocalică se mai poate observa. În plus, apocopa sunetelor de la sfârșitul cuvintelor este extinsă și a contribuit la trecerea de la o limbă pur aglutinantă la o limbă flexionară. Topica de bază este subiect-verb-complement. Cele două limbi estone (uneori considerate limbi diferite) sunt limba estonă nordică și sudică. Acestea sunt bazate pe migrația strămoșilor estonilor pe teritoriul Estoniei în cel puțin două valuri, ambele grupuri vorbind limbi balto-finice considerabil
Limba estonă () [Corola-website/Science/296722_a_298051]
-
Verbe sunt una dintre cele mai complexe domenii ale gramaticii limbii spaniole. Fiind limbă flexionară, spaniolă, astfel ca și alte limbi romanice, are o flexiune verbală foarte dezvoltată. Sistemul verbal spaniol este împărțit în patru moduri: indicativ ("indicativo"), subjunctiv ("subjuntivo"), condițional ("condicional") și imperativ ("imperativo"), patru timpuri simple: prezent ("presente"), trecut imperfect ("préterito imperfecto"), trecut
Verbe în limba spaniolă () [Corola-website/Science/312090_a_313419]
-
chiar și). Fiecare excepție este marcată folosind accentul ascuțit. Fiindcă atât spaniola, cât și româna, sunt limbi romanice derivate din limba latină, ele împărtășesc multe caracteristici gramaticale, dar din cauza dezvoltării diferite uzul formelor moștenite variază. Spaniola este o limbă relativ flexionară, având conjugarea foarte complicată, în schimb lipsește aproape în întregime flexiunea celorlalte părți de vorbire. Se folosesc multe prepoziții și se pune adjectivul după substantiv. Spre deosebire de română, în spaniolă atât articolele hotărâte cât și cele nehotărâte sunt proclitice. Tipologia sintaxei
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
se află (parțial) sub licență GNU GPL. La 22 august 2007 DEX online a lansat componenta "Dex Flex" (denumită și "Flex online"), o unealtă care permite consultarea formelor flexionare ale cuvintelor din DEX online, căutarea unui cuvânt după o forma flexionară, afișarea accentelor în formele flexionare. În cadrul proiectului DEX Online au fost utilizate mai multe surse de informații: Deoarece baza de date a DEX online este parțial eliberată sub o licență liberă, au apărut mai multe programe ce permit consultarea bazei
DEX online () [Corola-website/Science/302515_a_303844]
-
secolul al XIX-lea, în concordanță cu cel al limbii sârbe, de care în unele perioade ulterioare s-a apropiat, iar în altele s-a îndepărtat, în funcție de condițiile istorico-politice. Din punctul de vedere al tipologiei lingvistice, croata este o limbă flexionară în aceeași măsură ca majoritatea limbilor slave și în grad mai mare decât limba română. Numărul total al croaților este estimat la aproximativ șase milioane. Dacă despre cei din Croația și din celelalte foste republici iugoslave se poate afirma că
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
životinje î, što je važno, ljudi" „animalele și, ceea ce este important, oamenii”. Morfologia limbii croate se distinge de cea a limbii române prin mai multe caracteristici. Din punctul de vedere al tipologiei lingvistice ambele sunt limbi flexionare, dar croata este flexionară în grad mai mare decât româna, cazurile substantivelor, adjectivelor și pronumelor, precum și persoanele verbelor distingându-se mai bine prin desinențe. Substantivele pot fi de genul: Aceasta se caracterizează prin șapte cazuri, iar substantivele sunt grupate în patru clase de declinare
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
fost puternic influențată de daneză. a păstrat foarte multe particularități gramaticale ale limbilor germanice mai vechi și se aseamănă cu norvegiana veche din perioada anterioară simplificărilor flexionare, asta datorită izolării sale față de țările scandinave. Islandeza modernă încă este o limbă flexionară, păstrând patru cazuri gramaticale: nominativ, genitiv, dativ și acuzativ. Substantivele pot avea trei genuri: masculin, feminin și neutru. Există două paradigme principale pentru fiecare gen: cea tare și cea slabă, care sunt, în plus, împărțite în paradigmele mai mici, conform
Limba islandeză () [Corola-website/Science/296647_a_297976]
-
că Vechiul Testament a fost tradus în versiunea Septuagintei iar Noul Testament a fost redactat în limba greacă, a făcut din aceasta o limbă de cult, dar și de cultură pan-europeană. Greaca, ca și multe alte limbi indo-europene, este o limbă flexionară "neaglutinantă" și "ne-ergativă". De exemplu, substantivele au cinci cazuri, trei genuri și trei numere, verbele au trei voci, trei persoane și trei numere ca și multe alte forme. Mai jos se află declinarea articolului hotărât în greaca veche: Greaca modernă
Limba greacă () [Corola-website/Science/296850_a_298179]
-
pentru viitoarea limbă franceză. Limba galilor este puțin cunoscută, în ciuda unui corpus crescând de inscripții descoperite cu ocazia unor săpături arheologice, compus din propoziții scurte, fragmente de expresii, a căror interpretare este dificilă. Se știe despre această limbă că era flexionară, cu un lexic bogat în cuvinte derivate și cuvinte compuse. Cuvinte de origine galică certă (în afară de toponime) sunt numai circa 100 în lexicul francez actual (vezi exemple în Lexicul limbii franceze, Substratul galic). În afară de acestea mai sunt probabil și altele
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
, deși este foarte asemănătoare cu gramatici ale celorlalte limbi slave, în special cele din subgrupul occidental, are câteva particularități pe care nu se le poate să găsească nicăieri din arie lingvistică slavă. Poloneza este o limbă flexionară, având, conform criteriilor diverse, 3, 4 sau chiar 11 paradigme de conjugare verbală și 8 paradigme de declinare a substantivelor. Pronumele, adjective și numerale au și ele paradigme de declinare. Limba are patru timpuri (trecut, prezent, viitor simplu și viitor
Gramatica limbii poloneze () [Corola-website/Science/314580_a_315909]
-
De obicei, sistemul părților de vorbire a limbii poloneze se împărțește în zece clase - trei flexionare, două parțial flexionare și cinci neflexionare: Există și alte clasificări, folosite în lucrărire știintifice, mai ales lingvistice, dar și filologice, cum ar fi clasificare flexionară a lui Zygmunt Saloni sau clasificare sintactică a lui Roman Laskowski. Sunt și cuvinte care reprezintă caracteristici ale mai multora clase, precum "stukrotnie", care este numeral din punctul de vedere semantic, dar adverb din punctul de vedere flexionar. Limba poloneză
Gramatica limbii poloneze () [Corola-website/Science/314580_a_315909]
-
și masculin neanimat, iar genurile feminin și neutru sunt în plural unite în genul nemasculin. Adjective și unele pronume și numerale se declină după gen, iar substantive au gen neschimbător (astfel, cuvântul feminin "nauczycielka" - învățatoare, nu este considerat o formă flexionară a cuvântului "nauczyciel" - învățator, ci cuvântul separat). În poloneza există în grupul nominal acordul genurilor.
Gramatica limbii poloneze () [Corola-website/Science/314580_a_315909]
-
Diateza este o categorie gramaticală flexionară caracteristică verbului, care exprimă raportul sintactic dintre subiectul gramatical, procesul exprimat de verb, agentul procesului (care poate fi diferit de subiectul gramatical) și obiectul acestuia. În gramaticile tradiționale ale limbii române, unii autori iau în seamă diateza activă, diateza pasivă
Diateză (gramatică) () [Corola-website/Science/316393_a_317722]
-
se începe o propozitie) sau "-l" (atunci când urmează unui alt cuvânt). De exemplu:"maktabu-l-mutarğim" „biroul traducătorului” devine "mak-ta-bul-mu-tar-ğim" când este rostit pe silabe, luat separat, „traducătorul” se pronunță "al-mutarğim". Din punct de vedere tipologic, limba arabă literară este o limbă flexionară, sintetică, ceea ce înseamnă că are o [[gramatică]] extrem de bogată, cu multe reguli (în arabă, termenul pentru "gramatică" este chiar "al-qawă'id" „regulile")și cu multe excepții de la acestea. Ceea ce se prezintă în continuare nu este decât o mică parte a
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
întrebarea cine?, aflăm că funcția sintactica este de sub Când determina un substantiv și se acordă cu acestă în gen, număr și caz, pronumele interogativ devine adjectiv pronominal interogativ, cu funcția sintactica de atribut adjectival. ex.: "Câți ani" ai? Aceste pronume flexionează după gen,număr și caz: a. CINE N.-AC.-cine? G.-D.-cui? are aceleași forme și pentru masculin și pentru feminin și Înlocuiește nume de ființe. b. CE Este invariabil și înlocuiește nume de lucruri. c. CARE N.Ac
Pronume interogativ () [Corola-website/Science/312657_a_313986]
-
că mai sunt aproximativ 20 de persoane care vorbesc această limbă. Volapük a fost înlocuită la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX de limbi mult mai simple și mai ușor de învățat cum ar fi esperanto sau latino sine flexione. Schleyer a publicat în mai 1879 o primă schiță a Volapük în "Sionsharfe", o publicație catolică la care era redactor. A urmat în 1880 o carte în limba germană. Schleyer nu a scris nicio carte despre volapük în alte limbi
Volapük () [Corola-website/Science/310223_a_311552]
-
2 „+” când este reușită cu o singură mână (se notează care). Se permit câte două încercări pentru fiecare mână. 3. Cu ochii deschiși, subiectul sare într‑un picior, în linie dreaptă, pe o distanță de 5 m. Gamba opusă este flexionată pe genunchi în unghi drept și cu mâinile de‑a lungul coapsei. Copilul începe să sară la semnal, iar la capătul celor 5 m pune gamba flexionată jos pe sol. După 30 de secunde se reia cu celălalt picior. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
formulări de tipul: Eu bine mâncat ieri. Flexiunea verbală rămâne necunoscută la unele moduri și timpuri (În mod cert e neutilizată la condițional-optativ sau conjunctiv) care nu se regăsesc În limbajul mimico-gestual, astfel Încât nu mai recunosc verbul În respectiva formă flexionară. De exemplu În forma de mai mult ca perfect plutise elevii deficienți de auz nu au recunoscut verbul a pluti; la fel s-a Întâmplat pentru mersese , nu au recunoscut a merge. Se Înregistrează confuzia Între forme omografe ale indicativului
Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
pe logică predicatelor; lojban (1987) e derivată din loglan, dar cu un vocabular diferit. Toki pona - e o creație minimalistă cu 14 foneme și doar 120 de cuvinte; creată în 2001 de lingvista canadiană Sonja Lang. Interlingua (1924), latino sine flexione (1903), occidental (1922) sînt limbi naturaliste simplificate avînd la bază latină. Interslava (slovianski), limba recent creată (2006), bazată pe slavă comună; scopul a fost facilitarea comunicării între popoarele slave. Sistemfrater - este o limbă internațională a posteriori creată în 1957 de
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Să începem a le spune La mulți ani! acelora care au nume de bărbați și femei legat de Sfântul Gheorghe (IV) Mă, io la nunta ălora din Dorohoi le-am făcut o felicitare mai mișto (IV). Numărul mic al formelor flexionate de G-D poate fi explicat și prin tendința din limba vorbită de a exprima cazurile oblice cu lui proclitic: Și-i spune lu' ăla, știi? O utilizare specială și destul de frecventă în limba vorbită actuală are pronumele substantivizat "un ăla
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
se fofilează înspre ele pe unde poate, chinuit și ocolit; pierdută de sursa-i, ea rămâne incapabilă să-și regăsească puritatea și vigoarea premergătoare dezvăluirii lumii. Aparențele exfoliază alte aparențe, cu care coabitează, antrenate imprevizibil de un șuvoi domolit, căci flexionat în toate direcțiile până aproape de stagnare, al clarității. Superioritatea reflecției metafizice din nord în raport cu cea meridională are mult de-a face cu efortul sporit impus ei de clar-obscur. Nordul e o deltă a luminii, o limită a puterilor ei de-
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
pui, ochi/ochi, sânge/sânge. Tipul IV de flexiunetc "Tipul IV de flexiune" Substantivele prezintă trei forme în cursul flexiunii; se cuprind aici substantive masculine și feminine din declinarea I și declinarea a III-a, ca o a doua variantă flexionară. Tema 1: prezintă omonimia N.Ac., singular: vreme, treabă, tată, papă, pașă Tema 2: prezintă omonimia G.D., singular: vremi(i), tate(i), pape(i), pașe(i) Tema 3: prezintă omonimia N.Ac.G.D., plural: vremuri, treburi, tați, papi, pașale Observații
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
toate mările.” (L. Blaga, p. 62) sau concomitent proclitic și enclitic: „- Ia ad-o-ncoace la moșul, s-o drămăluiască.” (I. Creangă, p. 37) Întrebuințarea cazurilor prezintă unele caracteristici în funcție de persoană: Nominativul are numai forme accentuate, iar întrebuințarea acestora, dată fiind bogăția flexionară a verbului românesc, este, mai ales la persoanele I și a II-a, emfatică: „Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere.” (M. Eminescu, I, p. 20), „ Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.” (Ibidem, p. 179), „Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p. 137) șbarzi ® careț. MORFOLOGIA PRONUMELUI RELATIVTC "MORFOLOGIA PRONUMELUI RELATIV" Sub aspect structural, pronumele relative se grupează în două subclase: • pronume relative simple: cine, care, ce etc. • pronume relative compuse: cel ce15, ceea ce, oricine, orice, oricare, oricâți Pronumele relative se flexionează în funcție de gen, număr și caz. Rămân invariabile pronumele ce, orice, ceea ce. Celelalte pronume se caracterizează prin diferite grade de variabilitate. Sunt variabile în funcție de gen, număr și caz pronumele care și oricare, în funcție de număr și caz pronumele cel ce, în funcție de gen
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]