38 matches
-
mai puțin intensă și discontinuă, scintigrafia este mai puțin pozitivă și mai difuză și nu există nidus. Încă nu s-a stabilit dacă OO regresează spontan (în câțiva ani) sau nu. OO netratat crește foarte puțin în volum. Datorită reacției flogistice cu care se asociază, poate să determine deformarea metafizei în creștere și redoarea articulației din vecinătate, în special a șoldului. Excepțional de rar, OO se poate transforma în osteoblastom. Este exclusiv chirurgical. Constă în rezecția tumorii. Rezecția ei incompletă duce
Osteom osteoid () [Corola-website/Science/307744_a_309073]
-
în anul 1774, dar lui Priestley i se acordă mereu prioritate deoarece munca sa a fost publicată prima. Numele "oxigen" a fost inventat în 1777 de către Antoine Lavoisier, ale cărui experimente cu oxigenul au contribuit la discreditarea - atunci populară - teoriei flogisticului a combustiei și coroziunii. Numele lui derivă de la rădăcinile greci ὀξύς "oxys", „acid”, literal „ascuțit”, referindu-se la gustul acru al acizilor, și -γενής "-genes", „producător”, literal „născător”, deoarece la vremea denumirii, se credea, greșit, că toți acizii aveau nevoie
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
Lomonosov și Pierre Bayen au produs oxigen în urma experimentelor în timpul secolelor XVII și XVIII, dar niciunul nu l-a recunoscut ca fiind un element chimic. Aceasta a fost în parte din cauza răspândirii unei filozofii a combustiei și coroziunii denumită teoria flogisticului, teorie care era explicația favorită pentru aceste procese. Stabilită în 1667 de către alchimistul german J. J. Becher, și modificată de chimistul Georg Ernst Stahl la 1731, teoria flogisticului afirma faptul că toate materialele combustibile erau alcătuite din două părți. O
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
în parte din cauza răspândirii unei filozofii a combustiei și coroziunii denumită teoria flogisticului, teorie care era explicația favorită pentru aceste procese. Stabilită în 1667 de către alchimistul german J. J. Becher, și modificată de chimistul Georg Ernst Stahl la 1731, teoria flogisticului afirma faptul că toate materialele combustibile erau alcătuite din două părți. O parte, denumită "flogistic", era eliberată când substanța care îl conținea era arsă, iar partea "deflogisticată" se credea că era forma sa adevărată, sau calx. Se credea despre materialele
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
era explicația favorită pentru aceste procese. Stabilită în 1667 de către alchimistul german J. J. Becher, și modificată de chimistul Georg Ernst Stahl la 1731, teoria flogisticului afirma faptul că toate materialele combustibile erau alcătuite din două părți. O parte, denumită "flogistic", era eliberată când substanța care îl conținea era arsă, iar partea "deflogisticată" se credea că era forma sa adevărată, sau calx. Se credea despre materialele foarte combustibile care lasă puțin reziduu, cum ar fi lemnul sau cărbunele, că sunt făcute
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
substanța care îl conținea era arsă, iar partea "deflogisticată" se credea că era forma sa adevărată, sau calx. Se credea despre materialele foarte combustibile care lasă puțin reziduu, cum ar fi lemnul sau cărbunele, că sunt făcute în majoritate din flogistic, în timp ce substanțele necombustibile care se corodează, cum ar fi fierul, conțineau foarte puțin. Aerul nu a avut un rol în teoria flogisticului, și nici nu s-au efectuat experimente cantitative inițiale pentru a testa idea; în schimb, teoria era bazată
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
foarte combustibile care lasă puțin reziduu, cum ar fi lemnul sau cărbunele, că sunt făcute în majoritate din flogistic, în timp ce substanțele necombustibile care se corodează, cum ar fi fierul, conțineau foarte puțin. Aerul nu a avut un rol în teoria flogisticului, și nici nu s-au efectuat experimente cantitative inițiale pentru a testa idea; în schimb, teoria era bazată pe observațiile referitoare la ce se întâmplă când ceva arde, pe faptul că majoritatea obiectelor comune par să devină mai luminoase și
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
arderii. Alchimistul german Johann Joachim Becher (1635 - 1682), în lucrarea "Physica subterranea" ("Fizica subterană"), considera că arderea unei substanțe se datorează prezenței în aceasta a unui "pământ inflamabil". Discipolul său, chimistul Georg Ernst Stahl (1659 - 1734), elaborează în 1697 teoria flogisticului în care susține punctul de vedere al lui Becher, fără a face apel la studii experimentale și mai ales fără a ține seama de observațiile predecesorilor săi, Roger Bacon, Leonardo da Vinci și Robert Boyle. Teoria flogisticului susținea existența unui
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
în 1697 teoria flogisticului în care susține punctul de vedere al lui Becher, fără a face apel la studii experimentale și mai ales fără a ține seama de observațiile predecesorilor săi, Roger Bacon, Leonardo da Vinci și Robert Boyle. Teoria flogisticului susținea existența unui fluid imaginar, numit "flogistic", care se afla în substanțele inflamabile și care se "pierdea" prin ardere. Și alți chimiști renumiți au crezut în existența acestui fluid: Joseph Priestley, Henry Cavendish, Carl Wilhelm Scheele. Verificările experimentale au dovedit
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
punctul de vedere al lui Becher, fără a face apel la studii experimentale și mai ales fără a ține seama de observațiile predecesorilor săi, Roger Bacon, Leonardo da Vinci și Robert Boyle. Teoria flogisticului susținea existența unui fluid imaginar, numit "flogistic", care se afla în substanțele inflamabile și care se "pierdea" prin ardere. Și alți chimiști renumiți au crezut în existența acestui fluid: Joseph Priestley, Henry Cavendish, Carl Wilhelm Scheele. Verificările experimentale au dovedit contrariul. La cântărirea retortelor cu metalul supus
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
în existența acestui fluid: Joseph Priestley, Henry Cavendish, Carl Wilhelm Scheele. Verificările experimentale au dovedit contrariul. La cântărirea retortelor cu metalul supus calcinării, s-a observat că substanța rezultată are masa mai mare. Atunci s-a emis ipoteza că masa flogisticului ar fi "negativă" ajungându-se la erori logice și mai grave. Deși a fost falsă, meritul teoriei flogisticului este acela de a fi impulsionat cercetările care au condus, în secolul al XVIII-lea, la descoperirea unor gaze importante ca: hidrogen
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
retortelor cu metalul supus calcinării, s-a observat că substanța rezultată are masa mai mare. Atunci s-a emis ipoteza că masa flogisticului ar fi "negativă" ajungându-se la erori logice și mai grave. Deși a fost falsă, meritul teoriei flogisticului este acela de a fi impulsionat cercetările care au condus, în secolul al XVIII-lea, la descoperirea unor gaze importante ca: hidrogen, oxigen, azot, clor, dioxid de carbon. Deși a interpretat greșit arderea, Stahl a pus în evidență două fenomene
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
eliberează definitiv de concepțiile neștiințifice ale alchimiei. Descoperirea oxigenului de Carl Wilhelm Scheele în 1773 și independent de Joseph Priestley în 1774 și utilizarea acestuia de către Lavoisier în experimente demonstrează rolul acestui gaz în arderea substanțelor și infirmă definitiv teoria flogisticului. Perioada modernă a evoluției chimiei începe cu momentul enunțării legii conservării masei. În 1774, efectuând un experiment prin care mercurului era calcinat într-o retortă de sticlă, chimistul francez Antoine Lavoisier (1743 - 1794) confirmă experimental această lege. Aceasta fusese formulată
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
1774, efectuând un experiment prin care mercurului era calcinat într-o retortă de sticlă, chimistul francez Antoine Lavoisier (1743 - 1794) confirmă experimental această lege. Aceasta fusese formulată încă din 1748 de către enciclopedistul rus Mihail Lomonosov (1711 - 1765). Lomonosov contrazice teoria flogisticului subliniind că metalele sunt elemente chimice și nu substanțe compuse. Eroarea acestuia a constat în faptul că a presupus că reacția metalelor are loc cu aerul, care pe atunci era considerat element chimic. Pe lângă legea conservării maselor, în dezvoltarea chimiei
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
Vitamina C esențială din citrice a fost descoperită abia în anul 1932. În jurul anilor 1770, Antoine Lavoisier a descoperit detaliile metabolismului, demonstrând că oxidarea alimentelor este sursa căldurii corporale. El a descoperit principiul conservării masei. Ideile lui au transformat teoria flogisticului asupra arderii într-o teorie învechită. În 1790, George Fordyce a recunoscut importanța calciului în surpaviețuirea păsărilor. La începutul secolului al XIX-lea, carbonul, azotul, hidrogenul, și oxigenul au fost recunoscute ca fiind componentele principale din alimente, și au fost
Nutriție () [Corola-website/Science/317376_a_318705]
-
150 de lucrări. Lui Priestley îi este atribuită descoperirea oxigenului, pe care l-a izolat sub formă gazoasă, cu toate că și Carl Wilhelm Scheele și Antoine Lavoisier au revendicat, de asemenea, această descoperire. Carl Wilhelm Scheele, și el partizan al teoriei flogisticului, a revendicat descoperirea „oxigenului”, dar cel care a identificat și a dat oxigenului numele actual a fost chimistul francez Antoine Lavoisier, părintele chimiei moderne și demistificatorul teoriei flogisticului. Pe timpul vieții sale, reputația științifică a lui Priestley s-a bazat pe
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
de asemenea, această descoperire. Carl Wilhelm Scheele, și el partizan al teoriei flogisticului, a revendicat descoperirea „oxigenului”, dar cel care a identificat și a dat oxigenului numele actual a fost chimistul francez Antoine Lavoisier, părintele chimiei moderne și demistificatorul teoriei flogisticului. Pe timpul vieții sale, reputația științifică a lui Priestley s-a bazat pe „descoperirea” apei gazoase, pe scrierile sale din domeniul electricității și pe descoperirea și studierea de către el a unor „aere” (gaze), cel mai cunoscut fiind cel denumit de Priestley
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
acestuia, printre care se numără inventarea apei carbogazoase, lucrările scrise despre electricitate și descoperirea unor noi gaze, cel mai faimos fiind cel numit de Priestley drept „aerul deflogisticat” (de fapt, acesta era oxigen). Totuși, fermitatea cu care a apărat teoria flogisticului și a respins primii pași ai revoluției chimice l-au izolat de comunitatea științifică. Cercetările științifice ale lui Priestley au fost intrinsec legate de concepția sa religioasă și, de aici efortul său constant de a realiza o sinteză între raționalismul
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
text științific al său: cartea de șase volume intitulată "Experiments and Observations on Different Kinds of Air" (1774-86). Aceste experimente au ajutat la distrugerea teoriei celor patru elemente, pe care Priestley a înlocuit-o cu propria sa viziune a teoriei flogisticului. În conformitate cu aceea teorie din secolul al XVIII-lea, combustia sau oxidarea unei substanțe corespunde cu eliberarea unei substanțe materiale numite "flogistic". Munca lui Priestley de la „aere” nu este ușor de clasificat. Cum scria și istoricul științific Simon Schaffer, ea „era
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
ajutat la distrugerea teoriei celor patru elemente, pe care Priestley a înlocuit-o cu propria sa viziune a teoriei flogisticului. În conformitate cu aceea teorie din secolul al XVIII-lea, combustia sau oxidarea unei substanțe corespunde cu eliberarea unei substanțe materiale numite "flogistic". Munca lui Priestley de la „aere” nu este ușor de clasificat. Cum scria și istoricul științific Simon Schaffer, ea „era văzută ca o ramură a fizicii, chimiei sau a filozofiei naturale, sau a altor variante idiosincratice a propriilor invenții ale lui
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
Priestley și-a descris aparatul său pentru experimente, ieftin și ușor de asamblat; prin urmare, colegii săi au crezut că ei vor putea reproduce cu ușurință experimentele sale. Confruntându-se cu rezultate experimentale inconsecvente, Priestley s-a ocupat de teoria flogisticului. Însă, aceasta l-a ajutat să ajungă la concluzia că există doar trei tipuri de „aere”: "fixe", "alcaline" și "acide". Priestley a revocat chimia înfloritoare a zilelor sale. În schimb, el s-a concentrat pe gaze și pe „schimbările în
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
a izolat gazul (dar și-a publicat rezultatele după Priestley) și Lavoisier a fost primul care a descris gazul ca „aer purificat în întregime și fără modificări”. Aceasta a fost prima descriere a oxigenului fără luarea în considerare a teoriei flogisticului. În „Observations on Respiration and the Use of the Blood”, Priestley a fost primul care a sugerat o conexiune dintre sânge și aer, deși s-a folosit în ea și de teoria flogisticului. Cum era tipic pentru sine, Priestley a
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
oxigenului fără luarea în considerare a teoriei flogisticului. În „Observations on Respiration and the Use of the Blood”, Priestley a fost primul care a sugerat o conexiune dintre sânge și aer, deși s-a folosit în ea și de teoria flogisticului. Cum era tipic pentru sine, Priestley a introdus o prefață cu istoricul studiului respirației. Un an mai târziu, cu siguranță influențat de către Priestley, și Lavoisier a discutat despre respirație la Académie des sciences. Munca lui Lavoisier a început drumul lung
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
cu siguranță influențat de către Priestley, și Lavoisier a discutat despre respirație la Académie des sciences. Munca lui Lavoisier a început drumul lung de descoperiri care au produs schițe diverse referitoare la respirația oxigenului și care au culminat în răsturnarea teoriei flogisticului și în stabilirea chimiei moderne. Prin anul 1779, Priestley și Shelburne au avut o neînțelegere, motivul precis al acesteia rămânând neclar. Shelburne a criticat starea de sănătate a lui Priestley, în timp ce Priestley afirmă că Shelburne nu mai are ce discuta
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
gazelor. În 1777, Antoine Lavoisier și-a publicat lucrarea "Réflexions sur le phlogistique pour servir de suite à la théorie de la combustion et de la calcination", fiind astfel prima dintr-o serie de lucrări ce se aflau în ofensivă cu teoria flogisticului; el a fost împotriva acestor ofensive când Priestley i-a răspuns în 1783. Cu toate că a fost de acord cu o parte din teoria lui Lavoisier, Priestley a fost nepregătit să accepte și revoluțiile majore propuse de Lavoisier: răsturnarea flogisticului, conceptualizarea
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]