107 matches
-
recăzuți, împinși iarăși, de Sisiful orgii! Iată, așadar, inevitabilă metaforă prestigioasa, în spațiul gol, cu masa altarului pustie, în fața doar cu-o psaltire deschisă pe un stativ, ca o condica de Prezență. Și doar eu, singur, neprotestantul, ascultăm țipetele disperate, gâfâitul greoi din tuburi. - Trebuia, nu-i așa, să-mi vină în ajutor, tocmai la timp, cineva din Mitologia Greacă. De fapt, eram cu mult mai atent la mine, cum mă simțeam, cald încă, nu încă de piatră, printre stâlpii de
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/6544_a_7869]
-
pe care o putem descifra adesea în lumea creatorilor valahi, în pofida aparențelor melodramatice și truculente, a culorilor țipătoare, dar și a sarcasmului ce funcționează ca un amortizor al suferinței. Floarea Țuțuianu e o senzuală frenetică. Stihurile sale sînt pătrunse de gîfîitul dorinței, sub egida unei pansexualități de tip feminin care se substituie celei masculine (autoritare și egolatre, ori sublimate, refrigerate în intelect), mizînd pe atuul seducției. însăși poezia nu e decît o pradă a acestei tactici: "Sulemenită/ și pe deasupra tocită de
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11789_a_13114]
-
păpădie și umpluseră o viata întreagă o viață care acum o pornise la vale înghițind mereu alte străzi alte și alte orașe o viață care nu mai avea nici un capăt îi rămăsese în schimb centrul de unde nu se auzea decît gîfîitul fetiței rostogolind-o și se vedea doar umbra ei lungă și ascuțită care se hrănise cu toate străzile și orașele prin care trecuse cum despica noaptea lăsînd de o parte și de alta fațadele mari și albe ca uniformele celor
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/14353_a_15678]
-
și masa, iar celelalte animale trăiau în mari colectivități igienice și insonore. Tăcerea începu să-l împresoare și aici. Deși... Deși, noaptea, când toate obloanele se închideau, pleca să se plimbe pe ulițele vechi și înguste ale satului și asculta gâfâitul camioanelor grele, care suiau spre Pirinei, pe lângă ceea ce fusese altădată, Via Domitia. Zeița de pe N6 Pe marginea Naționalei 6, din loc în loc, pe stânga uneori, alteori pe dreapta, o siluetă omenească. Una singură sau două, alături. Până la orașul cel mai
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/14705_a_16030]
-
iar turbații v-au mușcat și piept și mâini zmeii ne-au sorbit și sufletul și glia ne-a rămas - străin pleoștită - pălăria... părăsit-am vatra - ni s-a stins mânia râdem când - prostește - surpăm temelia ...Criste - simt prin neguri - gâfâit respiri: iscă-n plebi-cenușă jarul de martiri! SFÂNT POEMUL LUMII AZI S-A DAT LA FUND sfânt poemul lumii azi s-a dat la fund din lumina apei ne-am ales cu prund... așa - cam pe seară - Crist s-a
SCHIŢE DIN MUNŢII BUCOVINEI (VERSURI) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 2073 din 03 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380570_a_381899]
-
țară. El se află în postura comică a cuiva care provoacă o încăierare și care apoi o ia la fugă, strigând în gura mare că vrea relații pașnice cu semenii săi. "Eu, personal, nu sunt un adept al boemei", declară gâfâit Cezar Paul-Bădescu. "Am o soție și un copil..." La fel de comică este și convingerea lui Cezar Paul-Bădescu că, prin inițiativa sa publicistică, a creat un eveniment cultural. El înregistrează cu o mândrie abia ascunsă proporțiile pe care le-a luat discuția
CONTESTAREA LUI EMINESCU ÎN STIL HIP-HOP by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17407_a_18732]
-
l-am urmărit cîteva sute de metri, pînă aproape de restaurantul Calul Bălan. Mergea încet, legănat, baloturile de ziare i se bălăngăneau de o parte și de alta a gîtului și, pentru prima oară, poate din cauza distanței mici, i-am auzit gîfîitul neputincios și parcă am simțit organic, în profunzimea propriului meu corp, povara acelei respirații șuierate și dramatice. - Netrebnică trebuie să fi fost viața ăstuia, de poartă el acum atîtea păcate în spate! M-am întors după direcția glasului și am
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15714_a_17039]
-
gardienilor, desprinderea de familie, de colectivitate și de civilizație, lipsa de libertate și de opțiune. Într-o proză concentrată, în care se îmbină sobrietatea, lirismul, forța plastică și de sugestie, simbolismul imaginilor și al ritmului (un ritm sacadat care sugerează gîfîitul fugarului), autorul urmărește destinul protagoniștilor constrînși la soluții de urgență și în cele din urmă la un drum fără întoarcere, către moarte sau exil. Romanul creează o puternică impresie de realitate trăită. La cincizeci de ani de la faptele relatate în
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]
-
mine mantoul călduros de lână, astfel puteam să mai rămân, în ciuda vântului rece și să mă bucur de spectacolul idilic. Mă răvășea cu furie cum făcea cu arborii și roțile morii care începuseră să se învârtă mai repede, întețindu-se gâfâitul răgușit al angrenajului care le ghida. Figaro alerga ca un zănatic incitat de mici vietăți sau el știa de ce, prin tufișurile de pe mal. Eu priveam fascinată zborul cohortelor de frunze galbene aurii sau roșietice ale copacilor bătrâni, unii scorburoși precum
CÂND VINE TOAMNA LA CURTIS DE VADO de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1962 din 15 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383633_a_384962]
-
fiara stătea la pândă și ne simțise în liniștea serii?... Ori nervii noștri întinși la maxim făceau să percepem exagerat și un simplu țârâit de greier? Pe măsură ce ne apropiem, pășim tot mai rar, aproape neauzit. Din spate se aude bine gâfâitul Unchiului. Însă cine mai are acum timp pentru el? Pușca strânsă în mâini este totul, nu avem ochi și urechi decât pentru pâlcul de cătină din față. Nu știu de ce îmi vine să cred că fiara așteaptă aici, la intrare
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
pe vine în mijlocul curții, muzicantul și-a pregătit instrumentul. Mâna stângă mișca ușor burduful așezat pe o parte, în timp ce dreapta, o labă mare arsă de soare, se plimba pe claviatura micuță de două octave. Muzica - misterioasă, insinuantă, ezitantă - abia acoperea gâfâitul burdufului; fraze suspendate, crâmpeie de melodie răzlețe sau - când degetele groase apăsau două clape deodată - urmate în ecou ca de o umbră fidelă. Apoi, cu privirea în pământ, a început să cânte cu o voce răgușită care trecea ca un
Nicolas Bouvier L'usage du monde by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/9507_a_10832]
-
cădea în derizoriu din punct de vedere uman. Nu putem pretinde unui scriitor să facă din fiecare virgulă pusă pe hârtie o pledoarie pentru lichidarea suferințelor și nedreptăților lumii; și a-i raporta volutele stilistice (pe indiferent ce temă) la gâfâitul unui suferind e un accent strident, surprinzător la Livius Ciocârlie. Ai zice că, pe ultima sută de metri, maestrul exagerării frivole se răzbună pe criticul care l-a demontat atât de bine. Îl obligă să ia în serios tocmai conținutul
"Apocalipticul" Cioran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9564_a_10889]
-
gândurile, însoțind întâlnirile trupurilor voastre, omologate de obișnuință.) Cititoareo, acum ești citită. Trupul tău este supus unei lecturi sistematice, prin canale de informație tactile, vizuale, olfactive, ba chiar cu intervenția papilelor gustative. Și auzul își are rolul sau, atent la gâfâitul și trilurile tale. Nu numai trupul tău e obiect de lectură; el e o parte a unui ansamblu de elemente complicate, nu toate vizibile și imediate: înnorarea ochilor tăi, râsul, cuvintele pe care le spui, modul de a-ți strânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
fug. Mami l-ar fi luat pe Adam În locul meu și s-ar fi bucurat el de viața asta, de viața mea. Dar n-am făcut-o, Farah. N-am avut curaj. Ea l-a mângâit și i-a simțit gâfâitul fierbinte pe pielea rece. Nu mi-ai spus niciodată numele fratelui tău, a zis ea Într-un târziu. Adam. Numele lui e Adam. Adam și Johan. Se potrivește foarte bine. E-așa de multă vreme de când n-am mai auzit
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
ofițer care-și flutură creasta roșie a coifului. Caii sunt împietriți în avânt, roțile carului nu se învârt, grupul e dus de o bandă rulantă invizibilă, încet, încet, până se pierde în zidurile Teatrului. Freamătul nărilor, încordarea gâturilor, boturile deschise, gâfâitul cailor, strigătele romanului și zgomotul roților, apoi copiii din alte timpuri vin lângă tine, pe bancă, Mama trece prin secolul tău pentru a-și altoi progenitura care imită pe puiul de dac, tu o știi, căruia i se arată chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
părea a fi fiul unui șef din partea năvălitorilor. -Nu cred că vei putea îndeplini gândul prințe. Înălțimea sa, regele nostru, vrea să te împreuneze cu sânge de nobil, zise una din slugile acestuia. -Nu mai vreau să fiu sub opinca gâfâitului de bătrân. La noate voi pârjoli pe acești țărani să mi iau ceea ce doresc, zise cu îngâmfare tânărul. Au încălecat, au luat calul Adelei și au plecat. -Prințe, mai bine slobozim calul fetei, altfel cine știe ce mai scormonim. -Asta și vreau
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și să Încheie socoteala. Ceea ce era ca și făcut, fiindcă, deși tânărul lupta curajos și mânuia bine oțelul, era prea focos și se bloca În propriu-i efort. Între timp, Alatriste auzea din spate clinchetul spadelor italianului și celuilalt englez, gâfâitul și imprecațiile lor. Cu coada ochiului le putea vedea mișcarea umbrelor pe zid. Deodată, prin zăngănitul de fiare se auzi un geamăt și căpitanul Întrezări umbra englezului mai tânăr căzând În genunchi. Părea rănit, apărându-se de jos tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
binevoitoare ți le pune în talger cât timp acele cântarului încă nu s-au oprit la limita stabilită. În confuzia care a urmat, noaptea și ziua s-au anulat violent, diluate în oboseala cuvintelor ce rulau ne-contenit și în gâfâitul amuzat al frazelor neîncheiate. Apoi am plecat, fiindcă mi-am dat seama prea târziu că puteam să rămân. Iar mai apoi au venit cuvintele. "Mă întrebam ieri, când ai plecat, dac-ar fi existat măcar o posibilitate să fi rămas
Care e cea mai stranie întrebare care vi s-a pus vreodată? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7309_a_8634]
-
text. Epopeea are refrene școlare, iar salutul consta în ridicarea sfioasă a două degete: "Hârtia e albă. Să trecem pe ea:/ Sânge și carne și muci și ofrande de aur,/ Salpetru și chihlimbar, zmeură și ciuperci,/ Să trecem pe ea gâfâitul/ Și ochii holbați ai bărbatului în femeie,/ Case și câmpuri cu flori, aroma de dimineață/ A ceștii cu lapte și cu cafea, transpirația pruncului și ciotul soldatului/ cerșind în fața gării, în zăpadă." Până aici, totul e clar și destul de static
Poezia se predă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6665_a_7990]
-
viteza ucide, nu doar pe șosele: „Reperele demnității umane sînt aceleași de sute (și mii) de ani. Dacă ne simțim nesiguri, nimic nu e mai simplu decît să privim îndărăt. Vom înțelege, pas cu pas, cum se respiră firesc, nu gîfîit, cum se trăiește frumos, nu eficient, cum se vorbește omenește, nu ca o mașinărie care însăilează cuvinte fără noimă, care amestecă limbile și regulile.” Continuarea, la fel de plină de miez și de învățăminte, a discuției, sperăm că nu inutilă, în Observator
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3498_a_4823]
-
un enigmatic simbol al Destinului: ,atelier de corpuri muzicale. alunecări în simboluri tantrice superflue. patricia îl întîlnse pe pablo la lăptăria lui enache./ își numărau coastele./ ea îi întorcea privirea pe toate părțile și îi cînta muzică de jazz./ un gîfîit cald./ un gîfîit rece. o picătură de apă pe vîrful unghiei./ o picătură de salivă pe vîrful limbii./ o picătură de staniu pe mamelon. (...) un abur se ridica dintr-o dată asupra unor ființe, absorbindu-le într-o casă magică. miezul
Dansul demonizat al materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10739_a_12064]
-
al Destinului: ,atelier de corpuri muzicale. alunecări în simboluri tantrice superflue. patricia îl întîlnse pe pablo la lăptăria lui enache./ își numărau coastele./ ea îi întorcea privirea pe toate părțile și îi cînta muzică de jazz./ un gîfîit cald./ un gîfîit rece. o picătură de apă pe vîrful unghiei./ o picătură de salivă pe vîrful limbii./ o picătură de staniu pe mamelon. (...) un abur se ridica dintr-o dată asupra unor ființe, absorbindu-le într-o casă magică. miezul unor simboluri. leagăn
Dansul demonizat al materiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10739_a_12064]
-
gratis și la film. Îmi era milă când oamenii, ca să-și bată joc de el, îl puneau să arate cum face trenul. Nu-i refuza niciodată. Imita conductorul care striga „poftiți în vagoane”, fluierul anunța plecarea din gară, pe fondul gâfâitului greu al locomotivei, gâfâit ritmic, încetinel la început, apoi din ce în ce mai rapid și cu mai multă forță. Era un adevărat spectacol. Se mulțumea cu zâmbetul spectatorilor care ironici, îi lăudau talentul. Eram elev la liceu. Crescuse respectul față de acest suflet nobil
DOMNEŞTIUL OAMENILOR SIMPLI de ION C. HIRU în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360867_a_362196]
-
o ploaie cu oasele în buzunar. * Te doare râul ca o lacrimă atârnată în oftatul norilor închiși în prăvălia de la marginea zăvoiului. * Inima ierbii mă strângea de mână. Suferea de dorul coasei ce-și scărpina spinarea în talpa dimineții cu gâfâit de rouă. * Copacul acela cu emoții impertinente era acuzatul care violase poteca ce ducea frunzele în sanatoriul toamnei. * Zilele cu ochii albaștri ascultau vântul strivindu-și aripile în acoperișul caselor cu buze de șindrilă. * Secera lunii tăia șoaptele stelelor rămase
GÂNDURI DE BUZUNAR de ION C. HIRU în ediţia nr. 447 din 22 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/364918_a_366247]
-
aducându-te, fără să vrei, direct în mileniul III, când piețarii se fac nevăzuți și în locul lor apar supermarket-uri cu parcările pline. Loc prosper cândva, Galațiul încă își plânge micii afaceriști, suportând cu un stoicism acru prezentul înțesat de gâfâitul mașinilor cu mulți cai putere, fumul greu al combinatului comunist, precum și actualele lui ruine ruginite. Strada Domnească, locul plimbărilor melancolice, s-a transformat în ultimii ani într-o stradă plină de magazine, iar Grădina Publică și-a metamorfozat și ea
PARFUM DE ANOTIMP TĂCUT de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1588 din 07 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/368121_a_369450]