39 matches
-
potabilă utilizată în zonă. Zona respectivă este singura parte din regiunea Puglia care păstrează caracterele structurale, geomorfologice și de mediu apropiate de caracterele originare. Aceste caracteristici sunt: - o zonă neacoperită niciodată de mare, - forme și sisteme carstice cu epigee și hipogee rare, - hidrografie autohtonă, - temperatura pătrunderii apei în subsol are o valoare medie de 12ș C, - climat mediteranean umed mezotermic, - caracterul aseptic al mediului datorat precipitațiilor solide, - permeabilitatea solului 10-5 ÷ 10-6 cm/sec, - compoziția chimică a solului. Cu o suprafață de peste
jrc6132as2003 by Guvernul României () [Corola-website/Law/91304_a_92091]
-
sfârșitul mezozoicului până astăzi, ceea ce constituie o primă particularitate în măsura în care este singura parte din teritoriul Puglia care păstrează caracterele structurale, geomorfologice și de mediu apropiate de cele originare. A doua particularitate de mediu se datorează rarității sistemelor carstice, epigee și hipogee, ceea ce conduce la o influență minimă sau inexistentă asupra actualei rețele hidrice subterane. A treia caracteristică se datorează hidrografiei autohtone, ceea ce face ca stratul carstic să fie alimentat exclusiv de apa de ploaie pe care o primește. Temperatura medie (12ș
jrc6132as2003 by Guvernul României () [Corola-website/Law/91304_a_92091]
-
Groenlandei și Noii Zeelande (Australia are câteva specii de siluriforme derivate secundar din grupuri marine) . Majoritatea speciilor sunt de apă dulce. Aproximativ 123 de specii sunt marine ("Chanidae", "Gonorynchidae", jumătate din "Plotosidae" și cele mai multe "Ariidae"). Sunt cunoscute și specii subterane (hipogee). Supraordinul "Ostariophysi" este împărțit în două serii, "Anotophysi" și "Otophysi". În literatura de specialitate mai veche termenul "Ostariophysi" corespunde cu seria "Otophysi". Supraordinul "Ostariophysi" cuprinde 5 ordine, 68 familii , 1075 genuri și aproximativ 7931 de specii. Cele patru mari familii
Ostariofizi () [Corola-website/Science/330519_a_331848]
-
dei Papi"), care conținea odată mormintele mai multor papi din secolele II-IV d.Hr. Se crede că această catacombă a fost creată de către viitorul Papă Calixt I, ce era pe atunci diacon al Romei, sub pontificatul Papei Zefirin, prin lărgirea hipogeului creștin timpuriu deja existent. Calixt a fost înmormântat în Catacomba lui Calepodius de pe Via Aurelia. Cripta a căzut în desuetudine și decădere după ce moaștele pe care le conținea au fost mutate din catacombe în diferite biserici din Roma; ultima perioadă
Catacomba Sfântului Calixt () [Corola-website/Science/335817_a_337146]
-
complexă. Acesta are rol de templu de cult(dar și de mormânt în subteran). Templele sunt construite pentru faraoni și familiile lor, ele putând fi săpate fie parțial în stâncă și se numesc semihipogee, sau integral în stâncă, numindu-se hipogee. " Arhitectura egipteană, mai cuprinde pe lângă tipurile de construcții descrise mai sus și altele cum ar fi: palate, case particulare, forturi de apărare etc. La construirea acestora s-au folosit cărămizi uscate la soare ce rezistă puțin în timp. Aceste tipuri
Artă antică () [Corola-website/Science/309714_a_311043]
-
imperiu important, arta persană cunoaște o dezvoltare deosebită în orașe ca Susa, Ekbatana și Persepolis Arhitectura este reprezentată de palatele așezate pe terasele artificiale de dimensiuni mari și decorate din abundență. Persanii au construit și morminte săpate în stâncă numite hipogee. Cultura persană fiind deosebit de bogată, ne dă date privind primul alfabet, cunoștințe despre matematică, astronomie primele legi juridice ș.a. În domeniul arhitecturii, persanii sunt creatorii arcurilor și bolților ce reprezintă o alternativă la sistemul stâlp-grindă mult mai simplu. Tot aceștia
Artă antică () [Corola-website/Science/309714_a_311043]
-
mărturii ale unei vechi tradiții arhitecturale. Exemple: Poarta zeiței Iștar, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul lui Marduk (Turnul Babilonului) Ca și la mesopotamieni, palatele persane erau de mari dimensiuni și bogat ornamentate. Perșii au mai construit morminte săpate în stâncă (hipogee). Exemple: Palatul lui Darius I de la Susa (din care s-a păstrat doar relieful cu "Friza arcașilor"), Palatul lui Xerxes de la Persepolis, precum și alte palate la Pasargade, Susa și Ecbatana. În orașele societăților antice, construcțiile se făceau din piatră, ca să
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
maximă. Reprezentările artistice ies în evidență prin splendoare și somptuozitate. Sub domnia lui Mentuhotep II are loc reînnoirea stilului arhitecturii funerare, când proporțiile devin mai modeste. În peisajul montan al Tebei, mastabalele dispar treptat, aceste monumente funerare fiind înlocuite cu "hipogee" (construcții subterane săpate în pereții stâncilor) sau "semihipogee". Se continuă tradiția construirii templelor, atât funerare, cât și de cult. În fața templelor se ridicau obeliscuri, care aveau rolul de a consemna evenimentele istorice. O dezvoltare deosebită o înregistrează stilizarea coloanelor, care
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
artă pătrund influențele asiatice, caracterizate prin moliciune și suplețe, înlăturând rigiditatea severă. Frumusețea înlocuiește adevărul, vigoarea și forța cedează locul farmecului și seducției plastice. În perioada dinastiilor XVIII - XX, faraonii sunt mari constructori de edificii religioase. Se continuă tradiția mormintelor hipogee și semihipogee și aceasta datorită necesității asigurării mormintelor împotriva jefuitorilor și profanatorilor care se înmulțiseră în aceasta perioadă de tulburări sociale și politice. Ammon, zeul tutelar al Thebei, devine divinitatea cea mai venerată a Egiptului și intră în centrul atenției
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
s-ar explica prezența unei populații cu caractere antropologice neobișnuite în vestul Africii și în Mediterana (cum ar fi "guanșii" din Canare ori "toreenii" în Corsica), prezența a 2500 monumente megalitice în Bahamas, acelor de tip nouraghes din Sardinia, a hipogeului din dale de piatră albă de la Hal Salfieni (Malta) care seamănă izbitor cu construcțiile maiașe și incașe. Henry Breuil, specialist în artă parietală, a demonstrat prin numeroase exponate la muzeul Omului din Paris că în sudul Africii, cu mii de
Terra - planeta vieții () [Corola-website/Science/319386_a_320715]
-
o pereche de ziduri trapezoidale susținute de piloni și sala hipostilă în care se află altarul. Cele mai celebre sunt templele de la Luxor, Karnak, Philae și Edfu. Alt tip de templu este cel cioplit în stâncă, care are forma unui hipogeu (de exemplu, templele de la Abu Simbel și Deir el-Bahri). Pictura este cea care oferă detalii despre viața cotidiană egipteană. Picturile nu înfățișau doar viața pământească, ci și zeii egipteni și așteptata viață de apoi. Figurile, în pictură și în sculptură
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
datorită orientării V-E a scheletelor și a lipsei inventarului arheologic. În virtutea obiectivității științifice nu se poate stabili o proporție decisivă între înhumații creștini și cei păgâni. Pentru acest sector arheologic, un interes aparte îl prezintă construcțiile funerare de tip hipogeu (cavou, criptă). De tradiție elenistică, identificate în decursul săpăturilor de salvare efectuate în unele localități de pe litoral (Tomis, Callatis) sau de pe limesul dunărean de la Axiopolis (azi Cernavodă, jud. Constanța), dau prilej de reflecție arheologilor și teologilor creștini. În continuare, vom
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
Lângă acestea au fost descoperite fragmente ceramice cu urme de arsură și un mic vas cilindric de bronz (poate o candelă); pe tencuiala peretelui de lângă acest vas s-au observat urme de fum). Amenajarea deosebit de îngrijită a acestei construcții (mormânt hipogeu) și bogăția inventarului a determinat arheologii să o considere zona centrală a necropolei romano-bizantine de la Callatis, stabilind datarea acestui monument pentru secolul V. 4.3. Rit și ritual în necropola callatiană Una dintre caracteristicile necropolei o constituie înmormântările comune: aproximativ
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
condiții destul de dificile) o săpătură de salvare. Zidul, demolat parțial, aparținea probabil unui edificiu cu anexă, a cărei natură nu a putut fi precizată Concluziile arheologilor asupra săpăturilor efectuate între anii 1987-1988, ne vorbesc despre: 1) un mormânt de tip hipogeu, cuprinzând o cameră funerară (dimensiunile interioare: 6,15 m x 3,90 m; înălțimea maximă 2,90 m). Accesul spre cameră se făcea printr-un dromos situat spre est (lung de 3,65 m, larg de 1,46 m, cu
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
m x 3,90 m; înălțimea maximă 2,90 m). Accesul spre cameră se făcea printr-un dromos situat spre est (lung de 3,65 m, larg de 1,46 m, cu scară cu trepte din blocuri de calcar). Acoperișul hipogeului nu s-a păstrat, dar în interiorul camerei și pe dromos s-a descoperit un strat de tencuială (mortar) căzută și fragmente de cărămizi probabil din tavanul mormântului. Orientarea acestuia din urmă era E-V (dromosul la est, camera funerară la
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
plăci de piatră, databilă în secolul V; 2) bazilica cu transept (D) a cărei criptă prezintă nișa unui reliquarium (1 m x 1,20 m x 2,20 m) și se află sub altarul bazilicii (secolul VI). 2.3. Morminte hipogee Construcțiile funerare de tip hipogeu (cavoul) sunt de tradiție elenistică; au fost descoperite ca urmare a săpăturilor de salvare în unele localități de pe limesul dunărean (Axiopolis) sau de pe litoralul pontic (Callatis, Tomis). Cavoul funerar, descoperit la Axiopolis, este un mormânt
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
secolul V; 2) bazilica cu transept (D) a cărei criptă prezintă nișa unui reliquarium (1 m x 1,20 m x 2,20 m) și se află sub altarul bazilicii (secolul VI). 2.3. Morminte hipogee Construcțiile funerare de tip hipogeu (cavoul) sunt de tradiție elenistică; au fost descoperite ca urmare a săpăturilor de salvare în unele localități de pe limesul dunărean (Axiopolis) sau de pe litoralul pontic (Callatis, Tomis). Cavoul funerar, descoperit la Axiopolis, este un mormânt de familie (5 schelete) (vezi
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
încrucișată a mâinilor pe piept, inventarul etc.; monumentul aparține secolelor VI-VII. La Callatis a fost descoperit un cavou funerar deosebit de îngrijit (3,60 m x 2,30 m, iar înălțimea de 2,18 m), având 9 schelete dispuse alăturat). Hipogeul era prevăzut cu un dromos (3 m) cu 5 trepte (-2,20 m) și cu elemente paleocreștine: două inscripții grecești, cruci foarte frecvente pe toți pereții, o cruciuliță de aur cu o piatră roșie în mijloc. Peste acest cavou a
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
Peste acest cavou a fost amenajat un alt mormânt (5 schelete dispuse alăturat), unde au fost descoperite fragmente ceramice, un mic vas cilindric de bronz etc. Monumentul, din secolul VI, indică zona centrală a necropolei paleocreștine callatiene. Mormântul de tip hipogeu de la Tomis are o cameră funerară la vest (6,15 m x 3,90 m x 2,90 m), decorată cu o pictură complicată (motive geometrice, vegetale și hagiografice). Este prevăzut la est cu un dromos (3,65 m x
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
de tip sirian (secolele IV-VI), o anumită frecvență în săparea crucii în piatra unor morminte ori a capitelurilor vreunei bazilici (pe obiecte), inscripții funerare creștine (caracter doctrinar sau citate din Psalmi), forma de cruce a mormintelor cu galerie, mormintele hipogee, o cruciuliță de aur cu o piatră roșie la mijloc, poziția și orientarea defuncților. S-au mai descoperit și unele vase de ceramică, opaițe, catarame (ornament în formă de pește, secolul V), inele din bronz cu monogramă (M132; secolul VI
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
o multitudine de forme de înhumare în morminte cu groapă simplă, cu o firidă sau două prevăzute cu dromosuri, cu reînhumări, cu inscripții sau fără, cu stele funerare, cu picturi diferite, cu plăci de marmură, cu monumente funerare ori morminte hipogee, cu morminte de familie (cavouri). O atenție deosebită merită prezența inscripțiilor funerare care, prin decorul și simbolurile lor, ne vorbesc despre viața creștinilor din Dobrogea de altădată. Astfel, pe unele inscripții din secolul IV, realizate pe piatră, întâlnim motive decorative
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
sub săgeți, 15000. Insistentă revenire, timp de milenii, a simbolismului conjunct al fecundității și al morții: sulița-penis în fața rănii-vulvă. Cadavre împestrițate din epoca bronzului, congelate în solul Munților Altai, cranii cu orbite bombate de hematită, 5000. Mastabele de la Memphis și hipogeele din Egiptul Superior, cu sarcofagele lor cu mari ochi pictați, cu bărcile lumii de dincolo și ofrandele de hrană, 2000. Mormintele regale de la Micene, cu măști funerare din aur, 1500. Frescele debordând de viață din necropolele etrusce, 800. Alaiurile bocitoarelor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cele posterioare sunt drepte. Elitrele prezintă o strie suturală accentuată, rânduri longitudinale de puncte și rizuri transversale fine. Tibiile înguste, denticulate, iar articolele tarsale au următoarea configurație: 5-5-4. Specie răspândită din nordul și centrul Europei până în Caucaz. În mușchi, ciuperci hipogee și în frunzar. l=1,3-2 mm. ♂ Jumătatea anterioară a clipeului coriacee. Femurele posterioare puternic lățite, marginea lor internă prezintă 2 dințișori ascuțiți. 6 Genul Leiodes Latreille Corpul rotunjit sau oval, adesea emisferic, de talie mică sau medie, având un
Coleoptera Romaniae/Vol.3: Staphylinoidea i Silphidae : Agyrtidae, Leiodidae, Scydmaenidae, Ptiliidae by PAUL GÎDEI () [Corola-publishinghouse/Science/707_a_1222]
-
Insectele sunt întâlnite pe nisipul de lângă malurile râurilor, pe ierburi și pe flori. Unele specii trăiesc sub pietrele mari din apropierea pâraielor, altele sub pietrele din zona subalpină (L. piceus). Există forme care se găsesc în corpii de fructificație ale ciupercilor hipogee. În fauna României au fost semnalate până în prezent 22 de specii, dar numărul lor poate fi mai mare. 1 Leiodes rotundatus Erichson Corpul oval-scurtat, cu marginile laterale puternic rotunjite, roșcat-deschis sau galben-roșcat, unicolor. Măciuca antenelor poate fi uneori maronie. Capul
Coleoptera Romaniae/Vol.3: Staphylinoidea i Silphidae : Agyrtidae, Leiodidae, Scydmaenidae, Ptiliidae by PAUL GÎDEI () [Corola-publishinghouse/Science/707_a_1222]
-
punctuație extrem de fină, printre care se află intercalate câteva puncte mai accentuate. A 9-a interstrie a elitrelor cu o punctuație neregulată sau cu un rând accentuat de puncte mici. În toată Europa, întâlnită în corpurile de fructificație ale ciupercilor hipogee. Este cea mai mare specie a genului. l=4-7 mm. ♂ Tarsele anterioare și mediane puternic lățite, iar femurele posterioare au la unghiul apical extern un dinte alungit. 7 Leiodes oblongus Erichson Specie asemănătoare cu cinnamomeus de care se deosebește prin
Coleoptera Romaniae/Vol.3: Staphylinoidea i Silphidae : Agyrtidae, Leiodidae, Scydmaenidae, Ptiliidae by PAUL GÎDEI () [Corola-publishinghouse/Science/707_a_1222]