59 matches
-
adevăr din spatele mitului și să vedem că de fapt, purtările cam lejere ale zeiței, soție, totuși, a lui Hefaistos, urât, șchiop și cocoșat, dar frate al lui Zeus, reprezintă acea secvență temporală pierdută în negurile istoriei cînd omenirea schimba zeii htonici (Hefaistos) cu zeii uranici (Afrodita născută din Uranos, printr-un procedeu cam dureros, dar perfect interpretabil în context). Adică acel timp, conservat în memoria ancestrală sub forma unor simblouri, când omenirea își ridica privirile din pământ către cer, un act
CIPRU, FASCINANTA POEZIE A MILENIILOR de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 794 din 04 martie 2013 by http://confluente.ro/Mihai_batog_bujenita_cipru_mihai_batog_bujenita_1362389517.html [Corola-blog/BlogPost/345586_a_346915]
-
înainte de a păși noi pragul amfiteatrului unde obișnuia să-și țină cursul, cu inima ușoară și cu convingerea că îndeplineam o formalitate. Ce surpriză, însă! Când au început să ne zboare pe lângă urechi termeni ca misterele eleusine, misterele orfice, zeitățile htonice, ritualurile extatice ș.a.m.d., că dincolo de ele înăuntru pas de a putea pătrunde, ne-am zis că viața noastră la Filologie nu va fi câtuși de puțin o dolce far niente, idee pe care unii dinafara ei căutau în
MĂ SIMT CROCANT de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1699 din 26 august 2015 by http://confluente.ro/dan_florita_seracin_1440575998.html [Corola-blog/BlogPost/362951_a_364280]
-
științifice care afirmă că religia geților ar fi fost politeistă, precum erau și religiile celorlalte popoare indo-europene și că geții nu reprezintă excepția istorică. În afară de discuția despre monoteismul sau politeismul geților mai există o a două discuție care privește caracterul htonic, subpământesc, sau uranian, celest, al zeității. Toate discuțiile despre pornesc de la un text al istoricului antic Herodot care îl menționează când vorbește despre geți. Alte surse sunt mai ales Strabon și Iordanes care, chiar dacă adăugă multe amănunte, îl copiază pe
Zalmoxis () [Corola-website/Science/298725_a_300054]
-
a „"reactualiza raporturile dintre geți și zeul lor, așa cum fuseseră ele inițial, când Zalmoxis se afla printre ei"”, constituind, astfel, o „"repetiție simbolică a întemeierii cultului"”, similară, doar din punct de vedere funcțional, cu reactualizarea Căii Crucii în creștinism. Caracterul htonic al zeului a fost evidențiat de anumiți autori antici, precum și de către mulți savanți moderni, care l-au pus pe acesta în relație, pe de o parte, cu Dionis și Orfeu, și, pe de altă parte, cu personaje mitice sau puternic
Zalmoxis () [Corola-website/Science/298725_a_300054]
-
a fost folosită ca si dispozitiv apotropaic sau de înlăturare a spiritelor rele, cunoscut sub numele de "Gorgoneion". Cele trei gorgone — Medusa, Stheno și Euryale— erau fiicele zeităților marine Phorcys (sau "Phorkys") și ale surorii sale, Ceto (sau "Keto"), monștri htonici. Genealogia lor este împărțită cu cea a Grâielor, după cum prezintă Eschil în "Prometeu înlănțuit": Lângă ele, cele trei surori, înaripatele Gorgone Cu șerpi în loc de păr - disprețuind muritorul— Unele referințe clasice consideră Gorgonele ca fiind un trio; Jane Ellen Harrison consideră
Medusa () [Corola-website/Science/300151_a_301480]
-
acestora la creștinism, idee ce se află în opoziție cu opinia conform căreia religia geților ar fi fost una politeistă, precum erau religiile celorlalte popoare indo-europene. Alți istorici îl consideră doar patronul lumii subpămîntene, al împărăției morților, având, astfel, caracter htonic, dar a fost identificat și cu Gebeleizis, zeu geto-dac al furtunii, trăsnetelor și al fulgerelor. Mitul lui Zamolxis este redat diferit în numeroasele relatări antice, dar posibil ca varianta lui Herodot să fie cea mai apropiată de varianta reală, datorită
Cultura și civilizația dacică () [Corola-website/Science/305004_a_306333]
-
peșteră din muntele Kogaion („Peștera”); revine în fruntea poporului dac („Epiphania”) pentru o ultimă izbândă („Furtuna cu trup de balour”), iar în final trăiește în amintirea tot mai confuză a muritorilor („Călătorul prin nori”, „Epilog”). Zalmoxe apare atât ca zeu htonic („Peștera”, „Epilog”), cât și ca divinitate a cerului („Călătorul prin nori”, „Epilog”). Un alt personaj, „călătorul prin nori”, îi reprezintă pe șamanii dacilor, eventual legați de cultul lui Zalmoxe („"de-i solul lui Zalmoxe, de-i solul nimănui, (...) ce-i
Zalmoxe (album) () [Corola-website/Science/317849_a_319178]
-
este o noțiune mitofolclorică, indicând - în concepția despre lumile duble (universurile paralele) - universul transuman sau parauman, mai rar lumea infernală. În sens larg (totdeauna o noțiune htonică) nu este niciodată cerul, cu locuința zeilor solari sau atmosferici: dimpotrivă, numai subpământul, uneori teritoriu nu negreșit subteran, dar nici de suprafață; numai în acest sens, Infernul (Hades, Yudu, Chi-Xibalba, Sheol) poate fi uneori celălalt tărâm. În mitologia generală sunt
Tărâmul Celălalt () [Corola-website/Science/306254_a_307583]
-
sentimentul plenitudinii scriitorului, al dorințelor sale prezente prin anticipare sau amintire. Comparația, singura figură de stil pe care Autorul i-o recomandă lui Fred, cuprinde, după cum am mai remarcat, imagini diverse ale acvaticului. Același procedeu include, în multe cazuri, elementul htonic și simbolul motrice al acestuia, șarpele. Cele două vise relatate în Doctrina substanței se regăsesc, la o lectură avizată, în textura romanelor, după cum Ladima e "pământeanul", în timp ce Fred Vasilescu este "aerianul" (termenii îi aparțin lui Bachelard). Creativitatea scriitorului, situată sub
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ne gândim la scrupulozitatea de care dă dovadă naratorul capitolului Într-o după-amiază de august în a obține detalii suplimentare de la orice persoană care s-a aflat în anturajul "fratelui său de suferință". Bulgăran, a cărui onomastică poartă vagi conotații htonice, este cel care îi împrumută lui Ladima articolul de teratologie în care sunt înfățișate diverse specii biologice cu organe atrofiate sau, din contră, cu escrescențe care le dau o înfățișare monstruoasă și anacronică, venind de undeva din timpuri primordiale. Exegeza
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
frământat cu apă este atunci schema fundamentală a materialității. Însăși noțiunea de materie este, credem noi, întru totul solidară cu noțiunea de pământ frământat cu apă."68 În contextul imaginarului poetic, viermele (izomorf șarpelui) devine el însuși coextensiv cu materialitatea htonică: "Bineînțeles, pentru imaginație, orice ființă care se târăște se înrudește cu șarpele. Viermele, care ar putea face obiectul unei monografii literare, este adeseori schița unei reptile."69 Coroborând informațiile oferite de opera bachelardiană, ajungem la următoarea interpretare: într-un univers
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
constatative ale unei taxinomii antinomice de tipul "aerian" vs. "pământean". Succint, G. Bachelard îi descrie pe aerieni ca înălțându-se cu ușurință datorită puterii lor deosebite, pământenii dovedind o mai mare inerție în intenția de a se desprinde de elementul htonic.99 Sexualitatea, dezideratul libertății și mobilitatea pe care o imprimă chiar partenerilor de discuție sunt trăsături evidente la Fred Vasilescu, ale căror implicații în text le-am subliniat. Dinamica aerului provoacă, în plus, o psihologie ascensională, manifestată la nivelul individului
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
al inconștientului. Ceea ce îi conferă o asemenea semnificație este motricitatea lui insolită, nemaiîntâlnită la alte viețuitoare: mișcarea lui vine de undeva dinăuntru, dintr-un interior deopotrivă necunoscut și înfricoșător. El străbate pământul sau măruntaiele sale (în asta rezidă latura lui htonică) fără a se sluji de alte "accesorii" (picioare, aripi, tentacule etc.). Pe aceste calități insistă și G. Bachelard, care intuiește admirabil o relație intrinsecă între dinamismul arhetipului și motricitatea șarpelui: "Și șarpele poate tocmai să ne slujească drept exemplu pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
you all know / And mine was transform'd to the shape of a Crow: ne putem întreba dacă The Raven / Corbul (1845) lui E. A. Poe are vreo legătură cu aceste versuri din Journal / Jurnalul lui Chatterton, care este o explorare htonică întocmai ca poemul lui Poe.] [****Haymarket-House: Haymarket (care în perioada sa timpurie era un mic tîrg de fîn) era cunoscut la acea dată și pînă prin secolul al XIX-lea ca fiind unul dintre cele mai importante centre de prostituție
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
1971). Cu prima sa culegere de versuri, Poeme simple, S. se integrează în curentul promovat de revista „Gândirea” - în care multe piese componente au apărut inițial - și se anunță ca o voce dintre cele mai caracteristice ale lirismului de inspirație htonică și expresie tradițională. Poetul se autodefinește, în acest sens, memorabil: „Eu am crescut cu macii și strugurii pe câmp/ Și mai păstrez, ca iarba, și-acum, sub pleoape, rouă,/ Străbunii mei vânjoși, cu tulnice și ghioage,/ Pe-aicea și-au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
anumită pregnanță a notației pe alocuri. Începând cu Fântână (1938) autorul renunță la proiecția stărilor proprii și se întoarce, moralizator și discursiv, spre semenii săi. Intervine totodată o implicare accentuată, cu ecouri tradiționaliste, definită ca „elementul pur descriptiv al forțelor htonice” (E. Lovinescu). Prezențe editoriale târzii sunt Armonii în zori (1961), Treptele împlinirii (1967) și Poezii, volum antologic (1968). De fapt, încă dintr-o etapă anterioară, ilustrată de versificările din volumele De vorbă cu fierul de plug și Pentru dreptatea câștigată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290037_a_291366]
-
nu este niciodată rău. El este un intermediar care ocupă, de cele mai multe ori, o poziție ontologică similară cu cea a Sufletului și a „psihicului” din antropologia valentiniană, În vreme ce principiul răului este Vrăjmașul, Diavolul, reprezentantul Materiei și al oamenilor „hylici” sau „htonici”. Ignorant, chiar „prost și nebun”, acest Dumnezeu al Legii se arată de obicei dornic să primească mesajul pe care Îl aduce MÎntuitorul, căindu-se sincer și cerîndu-și iertare. El nu este un inamic ireductibil care nu renunță, chiar din poziția
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mai apreciază că brațele ridicate semnifică gesturi de implorare, poate chiar o invocare dinspre cer spre pământ, semnificând solicitarea ploii sau a altor favoruri cerești. Este evident faptul că însăși prezența orantei în arta neoeneolitică este considerată ca reprezentarea relației htonic uranic, dar poate și a unei relații speciale, uranic uranic, dacă vom considera modelarea orantei ca divinitate, nu simplă preoteasă, după modelele religiilor antice, îndeosebi din Orientul Apropiat și Mijlociu, sau cum ar putea sugera statueta masculină, cu brațele ridicate
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
ridică mâinile la rugăciune pentru transformarea pâinii și vinului în Trupul și Sângele Domnului (Fig. 11/2-3), potrivit celor spuse de Însuși Mântuitorul, la Cina cea de Taină : „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea” (Luca, 22, 19). Așadar, relația htonic uranic, sau uranic-uranic (dacă acceptăm că statuetele feminine reprezentau divinitatea, nu marea preoteasă), este reprezentată, în arta și religiile paleolitice și neolitice prin asocierea dualității feminin-masculin. De altfel, J. Cauvin (1997, p. 51) consideră că < femeia este în mod cert
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
asocierea dualității feminin-masculin. De altfel, J. Cauvin (1997, p. 51) consideră că < femeia este în mod cert o zeiță >. Noi înclinăm să credem că, mai ales în Paleolitic, dar și la unele comunități umane neo-eneolitice, elementul feminin este de natură htonică, reprezentat de femeie cu toate atributele feminității (chiar dacă modelarea pictarea capului este supusă altor canoane artistice și religioase); elementul masculin este, întotdeauna, de natură uranică, reprezentat, de cele mai multe ori, de taur, ca forță generatoare sau regeneratoare de viață. Sunt cunoscute
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Vasile Chirica, Mădălin-Cornel Văleanu, Codrin-Valentin Chirica () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_648]
-
fel de Șoimane, Rusalii sau Sfinte care opăcesc pe oameni"26). Victor Kernabach face distincția între Ileana Cosânzeana (a cărei etimologie incertă o găsește în cosângeana) sau Ileana Simziana, personaj feminin al basmelor mitologice românești, considerată zână, fecioară sapiențială, zână htonică și Iana Sânziana, divinitate selenară, sora-iubită a Soarelui de care fuge27. Mai plauzibilă apare ipoteza lui Romulus Vulcănescu care trece în revistă credințe, mituri sau legende despre luna ca reduplicare mitică a soarelui 28; ipostazele ei sunt fie feminine, fie
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ei mitice, care trădează cele trei aspecte ale ipostazei: ca zână selenară, ca zână a florei medicinale și ca zână a mării (s.a)"31. Această perspectivă relevă complexitatea mitologică a Ilenei Cosânzene și relativizează distincția foarte fermă între zână htonică (Ileana Cosânzeana) și zeitatea lunară (Iana Sânziana)32, având în vedere că Diana este zeitate cinegetică și lunară deopotrivă. De altfel, interpretarea lui Kernbach nu se susține etimologic, deoarece Cosânzeana își are etimologia în sânziana (zeița Soarelui)33 și nu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
viață” se impune prin bogăția și acuratețea documentației. Autorul a investigat exhaustiv manuscrisele și publicistica poetului, arhiva Junimii, mărturiile din epocă, contribuțiile predecesorilor în eminescologie, lucrarea urmând riguros și amănunțit cronologia. Traiectul existențial al poetului ar fi supus dialecticii „eonilor” „htonic” și „astral” („contemplativ”, al „nemarginilor de gândire”). Acestei perspective de sus i se subsumează o serie de (re)interpretări ale unor fapte biografice: relația cu tatăl, pe care M. îl percepe ca pe un „romantic” (imagine opusă celei acreditate, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
soluții pentru problemele ce se ivesc. În finalul discuțiilor se ajunge la concluzia că, dacă Apollo este zeul luminii, fără de care viața nu poate exista, fratele său vitreg, Dionysos, care era prezent și el la Delfi, În chip de divinitate htonică (daimon), este o forță tenebroasă pe care Ammonios nu ezită să o considere ca făcând parte din lumea intermediară a demonilor al căror statut față de zei va fi discutat În dialogurile delfice. Concepțiile expuse de Ammonios despre univers (to pan
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
toate compartimentele activității sale, de asemenea după modelul indiscutabil în epocă, biografia fiind urmată de prezentarea operei și de aprecierea ei. Scriitorii sunt grupați în funcție de structurile operei: eposul, realismul dur, caleidoscopul mediilor, analiza psihologică, literatura autenticității și a experienței, poezia htonică, poezia sentimentului cosmic și a fiorului metafizic, lirica sensibilității religioase, lirica elegiacă și sentimentală, lirica avangardistă, poezia pură ș.a. Numai enumerarea capitolelor din sumar este suficientă pentru a arăta în ce măsură, sub chipul istoriei literare, se înnoia atitudinea față de literatură: în locul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286519_a_287848]