84 matches
-
marchează neostentativ distanța morală față de aceasta. Eul se prezintă în fața lumii teribile dezarmat, vitregit parcă de voința oricărei articulări de sine, asemenea acelor vietăți care, atacate de un dușman, se prefac moarte. Uneori această mortificare tactică adoptă aspectul psihologic al impersonalizării, al despărțirii sinelui de sine: Dacă aș permite fiecărei zile/ să umble singură pe străzi/ lăsîndu-mi trupul undeva într-o seră/ ca pe-un bonzai micuț" (Soare strivit pe zid). Ori într-o rostire cît se poate de răspicată: "Soare
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
variante. Dar sub această mască ( factor plastic) pulsează o viață lirică distinctă, pusă-n pagină în virtutea a ceea ce comentatorii postmodernismului numesc "personism" sau "biografism", adică o întoarcere la concretețea existențială, la experiența imediată a autorului care sfidează principiul modernist al impersonalizării actului creator. Nicolae Coande vădește o substanță individualizantă sfidătoare, împinsă pînă-n marginile sale cele mai inconfortabile care nu sînt ale unei poze, ci ale unui fel de-a fi. E o confesiune amară pînă la o duritate formal dar și
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
Gheorghe Grigurcu Poezia Norei Iuga a evoluat către un soi de impersonalizare care o "întinerește", creîndu-i puncte de contact cu cea a optzeciștilor. Fugă de sine, comuna, este evidentă, doar mijloacele diferă, însă nu total. Poeta ocolește mărturia ca atare, documentul grav al ființei, propunîndu-și a întemeia o lume imagistică plină de
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
puteau vindeca majoritatea bolilor cunoscute. în privința celei de-a doua liste, pretextele sunt ceva mai spectaculoase. Pe când se dorea infractor, hașișul era doar simbolul unei rebeliuni adolescentine pentru Rimbaud (în schimb, "dérčglement de tous les sens", celebra lui metodă de "impersonalizare" creatoare de poezie, ține de radicalitatea artei sale poetice), iar pentru Flaubert, același hașiș, reprezenta un soi modest de protest antiburghez. Aceste două exemple par o joacă de copii pe lângă viziunile extatice ale lui Allen Ginsberg, în timp ce se masturba, ori
Fructul oprit din corpul nesănătos by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12186_a_13511]
-
practic a-l înlătura din cîmpul percepției sale. Adică a se delegitima. Din care pricină e foarte importantă ideea pe care și-o face practicantul criticii despre natura criticii. Să fie actul critic o instanță strict obiectivată, "rece" pînă la impersonalizare? "E limpede, afirmă exegetul în discuție, că răspunsul nu poate fi nicidecum Ťpozitivistť, ci mai degrabă Ťromanticť: actul critic e o formă de cristalizare a tensiunii creatoare. Valorizarea și interpretarea apar în felul acesta ca materializări ale aventurii interioare". Și
Trei decenii de critică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12304_a_13629]
-
omul concret" din spatele textului. Astfel autorii se pomenesc neluați în seamă în identitatea lor ireductibilă, puși în paranteză, anonimizați. Un obiectiv al cercetării luminate s-ar cuveni să devină restituția personalității, factor activ, imprevizibil, în natural impact cu cel al impersonalizării, pasiv, codificabil: "Istoria criticii românești poate fi urmărită și ca o luptă a personalităților ei mai mari și mai mici întru contracararea acestei presiuni a impersonalului, care a căutat dintotdeauna să lărgească sau să mențină între viață și text Ťgolulť
Trei decenii de critică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12304_a_13629]
-
pînă peste noapte,/ pînă în zori cînd îl auzi pe doctor spunînd,/ am visat-o, am avut vise erotice, pe negresa din metrou,/ doctor nebun, ce cauți tu în America” (Negresa Mia). Și încă o modalitate a lustrației o reprezintă impersonalizarea. E acea capacitate de-a pune în paranteză „inima” proprie, în favoarea unei perspective care depășește eul empiric, cu caracter generalizator, asupra căreia au glosat marii lirici ai modernității, de la Edgar Poe la T. S. Eliot. Tonul e ușor amuzat, insinuînd
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
doilea rînd, evoluția inversă a formelor simbolice față de practică socială și de construcțiile politice. În timp ce acestea din urmă desfid disoluția, consacră diferența și multiculturalitatea ( a se vedea, în acest sens, chiar participările țărilor ,,tinere") formele simbolice tind către globalizare, catre impersonalizare, catre abolirea oricărui specific regional. Acest fapt este și mai puternic exprimat în secțiunea dAPERTutto în care, în mod programatic, domină autoritar artiștii asiatici și, în particular, chinezi. Faptul de a avea un statut de mare putere militară și politică
Bienala de la Venetia (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17804_a_19129]
-
substanțializarea în obiectivitatea realului: "și oamenii aceia ce ies din policlinica/ își încrucișează umbrele cu cele ale copacilor// unuia i-au căzut ochelarii și lumina/ ce scăpa prin fanta cutiei poștale/ l-a adormit" (ibidem). Ceea ce vechea paradigmă propunea drept impersonalizare, se altoiește pe trunchiul personalizării disperate a modernului, ce recurge la asumarea realului drept martor al suferinței sale. E o compensație. Elementele ce se pierd într-o parte se recîștiga în cealaltă parte. Solitudinea poetului e, în fond, o comuniune
Spiritul si lucrurile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17860_a_19185]
-
poetă o importanță aparte: "Limba a devenit pentru mine un act de-o solemnitate extremă, un templu în care se rostește numai adevărul". Dacă tăcerea e, spre a ne exprima astfel, o impersonalitate primordială, ontologică, urmează treapta a doua a impersonalizării, pe care o reprezintă cultul formei. Constanța Buzea recurge la o expresie muzicală "perfectă", la o incantație care funcționează precum un mecanism ce pare a fi epuizat dificultățile lăuntrice ale actului creator, hrănindu-se din situația limită a mijloacelor întrutotul
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
fruntea-n perna albă/ unde părul meu demult/ a crescut încet și singur/ din nesomn și din oftat/ plîngi în vise/ plîngi în crucea păsărilor călătoare/ plîngi în zborul lor de toamnă/ scuturat în mare". Calofilia triumfă aci precum o impersonalizare prin prozodie și "stil". Urmează un alt strat al poeziei în chestiune, caracterizat prin dialectica raportului dintre impersonalitate și personalitate, tot mai conștient asumată ca o cale spre eliberarea ultimei. Pe coordonatele spațiului și ale timpului, apare o perspectivă a
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
fire de praf se depun/ ca niște stele stinse la care/ ne uităm ocrotiți" (halou). Astfel versurile se comportă precum o mască de cloroform aplicată ființei care suferă. Incitantă apare confruntarea cu Celălalt, cu acel el-tu, ce, întrupînd factorul impersonalizării, face posibilă delimitarea personalizării. Prin însuși caracterul său de act comunicativ, poezia nu poate face abstracție de adresantul său, nu se poate izola, oricît de aprofundată în propria-i viziune, într-un egotism sublim, care să-l ignore. Celălalt, izvorul
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
poetul nu pregetă a și-o întoarce împotriva propriei persoane. Autoironia e o modalitate de-a se situa la treapta situației obștești, pentru a se putea pronunța în numele ei, însă și o asumare a unei antimistici a eului, a unei impersonalizări care justifică interior ascuțișurile satirei. E o "democratizare"a eului, menită a-i gira libertatea manifestărilor publice: "Perechi, Adami și Eve au ospătat sub meri/ și Ele au purces gravide, ca-n legendă./ E toamnă. Cade frunza, cum a căzut
Ironie și patetism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17368_a_18693]
-
că utopia poate fi consemnată ca atare. Altă tactică: rememorarea copilăriei. Ceea ce înseamnă descinderea într-o zonă agrestă, cu specific transilvan. Procedeu de fapt al prozei, care însă are aici rolul de a fortifica lirismul printro paradoxală personalizare care este impersonalizarea. Inefabilul e încercuit de termeni neaoși, prin preciziuni stradale și geografice, descriind cercul biografic al ardeleanului acum viețuitor în Capitală: „O răzbunare a cărnii tale sfîrșite, a lutului/ Către-o zăranie dinspre nălucirile începutului,/ O dibuire prin umbrele anilor, vanii
„În asfințit“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2544_a_3869]
-
de neînțeles din preajmă/ Pe care n-am izbutit s-o tămăduiesc sau să-i micșorez cuprinsul" (Turnul febrelor). Deoarece e convins că "apoteoza Răului va dura" și că ea îi va cere sacrificiul, Orfeul contemporan își întrevede ispășirea în impersonalizare (o sinucidere simbolică a eului orgolios): "aș vrea ca numele meu să nu însemne mai mult decît urmele unei păsări necunoscute, întipărite în pulbere/ ceea ce implor clipă de clipă e să mă pierd în Dumnezeu neluat în seamă la fel
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
cu o scriitură ,,stilistică", fără a expulza metafora, efectul cuvîntului exact în calofilia sa semnificantă. Nu e o critică aservită, într-o manieră indignă, scriitorilor, așa cum s-a pretins cu o rea voință patentă (e la mijloc un delir al ,,impersonalizării", al ,,obiectivității", deoarece ne-am putea închipui oare o critică ce s-ar ocupa de altceva decît, în primă sau în ultimă instanță, de productele scriitorilor abhorați în principiu?!), și nici un atentat împotriva teoriei, așa cum s-a susținut cu o
Un impas al lovinescianismului? (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15710_a_17035]
-
la figurat; manuscrisul este la propriu. Printul de computer nu mai oferă nici acea minimă notă de personalitate pe care o găseam într-o dactilogramă, rezultată acolo din felul particular în care fiecare dintre noi apasă clapele mașinii de scris. Impersonalizarea scrisului aruncă un aer de indiferență asupra textului. La prima vedere, el nu mai este al nimănui. Va trebui să căutăm în altă parte dovezi referitoare la cum scriu autorii și la geneza operelor lor. Mîna care scrie iese definitiv
Mâna care scrie by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15740_a_17065]
-
menhire"; "ferestrele astupate de praful cărnii albind ca un pumn de făină"; "un arbore genealogic cu rădăcinile ciufulite ". I s-ar potrivi poetului nostru formula pe care E. Lovinescu i-a aplicat-o lui Ilarie Voronca: "un miliardar de imagini". Impersonalizarea aceasta rece-voluptuoasă, de-o vigoare elementară în ciuda rafinamentului frust de tip avangardist, determină o alunecare a discursului pe panta naturalistă, de-o cruzime descriptivă cvasisistematică. La antipodul sentimentalismului și al idealizării, autorul consemnează cu un condei aparent frigid, chiar ostentativ
Expresionism and avangardă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11951_a_13276]
-
organizare "pozitivă" în calea avalanșei de conexiuni incontrolabile, un mod de-a puncta contururi fie și vagi într-o materie prin sine nedeterminată, anarhică. Această gratuitate a haosului vitalist suportă încă o frînă datorită unor tablouri temporale care, potențînd neîndoios impersonalizarea, îi restrîng în subsidiar caracterul aleatoriu. Fiu fidel al unui răstimp istoric, Liviu Georgescu înfățișează aspectele unei panorame ce cuprinde "epoca de aur" și dramatica ei abolire. Nutrimentul istoric acordă versurilor o violentă autenticitate existențială care o susține pe cea
Expresionism and avangardă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11951_a_13276]
-
-i obiceiul” (Sub iarbă). Bacovian se arată în principal acel timbru mat, aparent sec, acel stil constatativ parcă total indiferent (în fond ironic) cu care Ionel Ciupureanu face un inventar al lucrurilor neverosimile. Avem a face cu o simulare a impersonalizării. Autorul are aerul a se regăsi într-o instanță străină de sine, singura care, în chip paradoxal, pare a-i surprinde identitatea lirică. Ca și cum și-ar pune sie însuși o capcană în care intră cu voluptate, „într-un oraș părăsit
Un damnat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2580_a_3905]
-
Răul, responsabilă de ambele, precum în religiile orientale sau la Jacob Böhme. Neputînd idealiza o atare transcendență, bardul recurge la o ultimă soluție, cea a transcenderii eului nu pe calea mistică pe care o resimte ca fiind ambiguă, ci prin impersonalizare. Se desparte de structura sa somatică („mi-am văzut inima, bătea de tare departe,/ parcă nu era inima mea”), ajungînd a declara, precum Plotin, că „vine o vreme cînd ți-e rușine de propriul trup”, ca și printr-o sfidătoare
O criză a transcendenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4232_a_5557]
-
limitat la treizeci de zile". Poate că aci începe și o altă explicație. Impasibilitatea turistului n-ar putea fi înțeleasă ca o continuare a vieții sale curente, golite de conținut moral, monotone, automatizate? Nu e cumva tocmai un apogeu al impersonalizării la care-l supune societatea modernă și pe care, pe cale pervertită, vrea s-o intensifice, s-o perceapă ca un triumf al nonidentității? "Cea mai tristă dintre toate plăcerile", așa cum o socotea Montherlant, călătoria frenetică (vicioasă?) a zilelor noastre nu
Ana Blandiana și homo viator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9077_a_10402]
-
întreb cine-i președintele, zise Eremia, dar bătrâna îl opri. - Intrăm așa, porunci ea. E casa noastră". Dar "casa noastră" s-a schimbat, și toate modificările ce se pot observa la o primă ochire sunt pe această direcție a oficializării, impersonalizării unui spațiu privat. Casa în care bătrâna a născut nouă copii și unde nepotul ei a deschis ochii pe lume și a mers de-a bușilea s-a transformat acum într-o instituție golită de intimitate. Potcoava fixată pe treapta
Istorie și metaforă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9251_a_10576]
-
întreb cine-i președintele, zise Eremia, dar bătrâna îl opri. - Intrăm așa, porunci ea. E casa noastră". Dar "casa noastră" s-a schimbat, și toate modificările ce se pot observa la o primă ochire sunt pe această direcție a oficializării, impersonalizării unui spațiu privat. Casa în care bătrâna a născut nouă copii și unde nepotul ei a deschis ochii pe lume s-a transformat acum într-o instituție golită de intimitate. Potcoava fixată pe treapta de la intrare, pentru a purta noroc
Istorie și metaforă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7842_a_9167]
-
lăuntrul cură / în necuvînt alunecînd în sus / cu îngerul din gînd" (Rugăciunea). Fiind, în aceste peisaje expresioniste, un delegat al unui păcat obștesc, d-sa renunță la orgoliul inițial al poeticii sonore, conținînd o mîntuire laică, scriitura, smerindu-se, impersonalizîndu-se. Impersonalizarea e o evacuare a contingentului pentru a face loc absolutului. Tot ceea ce Dumnezeu pretinde, în mod expres, este să ieși din tine însuți, în măsura în care ești creatură" (Meister Eckart). Relevantă e împrejurarea că această lepădare de sine are loc chiar în
“Memoria inimii“ (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7496_a_8821]