77 matches
-
în părculețul de lîngă teatru, am citit cronica și, de emoție, am izbucnit în plîns. Și el spunea că am versuri cioraniene. Pe vremea aia, citisem cîteva cărți ale lui Cioran, fără să-mi placă deloc, suspectîndu-l pe Cioran de inautenticitate și de isterie. În prima jumătate am greșit, în a doua am avut dreptate, el este isteric, dar e autentic. Mai tîrziu, după ce l-am cunoscut bine pe Cioran, mi-am zis: da, domnule, mă întîlnesc cu el. Dar el
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
intitulat Postmodernismul, un clasicism corupt, din volumul În jurul libertății, Ed. Timpul, 2002) și avem acum prilejul a ne repeta convingerea. Afirmă Mircea A. Diaconu: "Orice procedeu e relevat și denudat, semn al tratării din exterior, totul instituind o autenticitate a inautenticității". Or, o asemenea sintagmă, "o autencitate a inautenticității", nu sugerează chiar o atmosferă clasică? Postmodernismul trece toate elementele cu care operează prin filtrele hiperlucide ale unei instanțe de evaluare aflate "în afara tabloului", incredulă, însă cu atît mai critică, mai "pretențioasă
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
libertății, Ed. Timpul, 2002) și avem acum prilejul a ne repeta convingerea. Afirmă Mircea A. Diaconu: "Orice procedeu e relevat și denudat, semn al tratării din exterior, totul instituind o autenticitate a inautenticității". Or, o asemenea sintagmă, "o autencitate a inautenticității", nu sugerează chiar o atmosferă clasică? Postmodernismul trece toate elementele cu care operează prin filtrele hiperlucide ale unei instanțe de evaluare aflate "în afara tabloului", incredulă, însă cu atît mai critică, mai "pretențioasă", împingînd conștientizarea intertextualității textului poetic pînă la condiția
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
Memoriile lui E. Lovinescu, ca țintă directă, dar își extinde de aici contestarea asupra întregii personalități a criticului. Cea mai mare parte a răspunsului camilpetrescian este ocupată cu denunțarea mecanismului de ficționalizare a memoriilor lovinesciene, având drept consecință denaturarea portretelor, inautenticitatea lor, invenția în marginea realității până la calomnie. Semnalul critic al prozatorului ar merita comentat mai pe larg, ca un efect de falsificare a realității sociale și morale în procesul "creator" al oricăror memorii, susceptibile de lipsă de exactitate și de
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
rând scris e o falsificare" (p. 119), dar și între propria viață și detaliile transcrise există un "penibil decalaj" (p. 111). Pe de altă parte, profund neîncrezător în onestitatea contemporanilor, face din jurnal un instrument compensator, suspect lui însuși de inautenticitate: "Poate că va stârni mirare că nici unul dintre evenimentele importante ale vieții mele nu figurează în acest jurnal, în puținele note pe care le-am scris încă din viață... M-am mulțumit să scriu ceea ce aveam interes să fie știut
Un confesiv paradoxal by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12493_a_13818]
-
ins, individ, dar e cel mai bine ilustrat în română de deprecierea grecismului ipochimen, la origine un perfect sinonim al lui persoană. Se adaugă probabil, în cazul cuvîntului personaj, și influența sensului său principal din limba actuală, inducînd ideea de inautenticitate și de ficțiune. Un personaj este în mod fundamental o invenție dintr-un roman, un film, o piesă de teatru; transferat pe scena publică (altă metaforă uzuală), evocă peripeții, spectacol, dar și lipsă de consistență, de realitate...
Persoane, personaje, personalități... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11794_a_13119]
-
o insesizabilă ironie. Lumea ficțională de aici este articulată epic sumar, începând de la aceea industrială, rigidă ierarhic, cu numeroșii ei navetiști, dar și aceea ficțională, deja intrată în biblioteci. Naratorul își privește lumea recreată referențial cu o ironie demistificatoare, la adresa inautenticității și stereotipiei. Naratorul nu este, însă, decât la prima vedere, un deconstructor antifrastic. El rămâne mai ales un constructor, un idealist, dar unul lucid și comprehensiv. În seria extinsă a romanului "uzinal" trebuie inclus și Cora, 1977, un roman al
Proza lui Virgil Duda by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/12519_a_13844]
-
vremea / să-ți scoți pieptul alb la lumină / pe străzile fără iarbă / crește o lume critică / mai bine în neștire să mergi / cu capul în pânze de heliu”), distanța dintre trăire și posibilitatea expresiei, regizată de “arbitri” constrângători, insinuează sentimentul inautenticității și cere tăcerea: “aici sunt vorbele / dincoace e inima / între acestea un arbitru amabil / îți cere mereu să repeți / poveștile lui preferate // uite că tac” . Sau, și mai direct: “la poarta infernului / semnătura lui dante / e o tristă amprentă”, “cineva
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
Londra, într-un meci în care încasa fără vină multe goluri, Rică Răducanu s-a comportat ca un măscărici. Întrebat de jurnaliști ce-l apucase, a răspuns: „Eram așa de trist!”. Suntem aruncați, heideggerian, spune Pleșu, în străinătatea exteriorității, a inautenticității. Cam asta găsim și la Rilke, în a patra elegie duineză: totul e subterfugiu în ce facem aici. „Nimic nu-i el însuși.” Nimic nu e autentic, nimic nu e consistent. „Pentru o recepție deplină a mesajului evanghelic, trebuie (...) să
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2533_a_3858]
-
inexactă. Știm astăzi, datorită Ioanei Pârvulescu, că atât de circulanta etichetă de „Luceafăr al poeziei” a fost lansată de obscurul gazetar C.B. Stamatin, într-un necrolog din „Adevărul” (18 iunie 1889). Și iată ce carieră a făcut ! Dovada irecuzabilă a inautenticității geniului eminescian o constituie, după Alexandru Grama, amănuntul că Eminescu a fost ignorat, respectiv încoronat postum de aceiași contemporani. „Deaca un geniu în viață n-a fost cunoscut de atare, cum n-a fost cunoscut Eminescu, atunci e semn că
Paiul și bârna by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2405_a_3730]
-
vremuri; valorile consacrate împotriva cărora cârtește (în loc să fie). Grobianul român, colocatarul nostru de etaj dintr-o specie care a luat în ultima vreme o extraordinară amploare, mânjește cu noroiul din suflet gura revoltei. Dar nu pentru că e vulgar, ci din inautenticitate. El nu schimbă nimic, are doar voluptatea de a crea dezordine, ceea ce îi produce un sentiment micuț de eliberare, care înseamnă totodată că acceptă cadrul dat așa cum este, ba chiar îl sprijină împotriva schimbărilor spre a-și putea continua jocul
Emancipare cu preț redus by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16779_a_18104]
-
azi este a unui haos în care se caută un fel de ordine și de coerență imposibile sau greu de atins, sub asediul permanent al vitrinelor civilizației actuale, imagine a unor vieți în fond fragile și solitare, pândite de conștiința inautenticității și de sentimentul înstrăinării - cum se întâmplă în Focul de artificii și în Femeia perfectă. În plus, ca în romanele Cordon-Bleu și Cei doi, totul pare "manipulat" de instanțe oculte ce controlează, spionează, urmăresc și adesea ucid, conducând "jocul" și
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
creează decît sunete false, cel puțin pentru receptorul specializat. Puterea comunistă, din rațiuni propagandistice, e tentată să utilizeze capitalul simbolic al scriitorilor consacrați, însă în același timp le pretinde să cultive o sensibilitate retardată, proletară, condamnîndu-i (pe cei disponibili) la inautenticitate. Nici cei convinși de doctrina comunistă la acel moment (N. Labiș, R. Cosașu) nu puteau face abstracție de achizițiile specifice cîmpului fără a risca să fie autentici, dar anacronici. Revolută și adesea falsă sub aspectul sensibilității, literatura proletcultismului întreține un
Despre condiția literaturii în socialismul real by Dan Lungu () [Corola-journal/Journalistic/16533_a_17858]
-
Ťbolnavť etc. Așa spuneau și alți zeci de autori. Esențialul rămîne în afara definiției. Dar cu toate astea, nu înseamnă că-i fals, nici atunci cînd unele din trăsăturile enumerate nu sînt ale sale". Ceea ce nu e așadar un semn de inautenticitate a lui Bacovia, ci doar unul de inhibiție, de timorare, un cifru psihologic. Modalitatea bardului de-a defini condiția poetului, constată mai departe exegetul, e una apofatică, din care mai curînd ar reieși ce nu este poetul decît ce este
În slujba lui Bacovia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12000_a_13325]
-
care se manifestă o instanță dictatorială nietzscheană) și pornirea scrîș-nită spre interiorizare a eului scindat din a doua etapă de creație", acesta ar proba oare altceva decît că eul său rămîne "inautentic"? Să fie, ne îngăduim a ne întreba, o "inautenticitate" estetică sau doar o inadecvare la patul procustian al textualismului? Abia cu Ion Barbu încep a sta lucrurile altminteri: "eul poetic este retras definitiv ca modul posibil al discursului, fiind substituit cu o instanță textuală suverană ce dictează doar acele
Dificultățile unei "panorame" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8469_a_9794]
-
efectuat. "Există grade, trepte de răspundere", după cum murmura Bacovia, ceea ce implică din partea celui ce se încumetă a mînui pana critică o vigilență, un discernămînt intelectual, un scrupul al sensibilității ce presupun o permanentă încordare. Nu o dată autenticitatea se separă de inautenticitate printr-o interfață cu amăgitoare sclipiri. Ce e de făcut? Cu riscul de-a greși, cronicarul operează o selecție. Se ocupă de aparițiile pe care le socotește semnificative, cu precădere de cele pe care instanța sa intimă le indică drept
"Scrie despre mine"! by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8644_a_9969]
-
-și pierd savoarea sau actualitatea, deși, cum se întâmplă și în cartea de față, pasajele oamenilor politici puteau lipsi. Ne place sau nu, e tabloul viu al realității noastre. Toate cărțile lui Andrei Pleșu înfățișează tipul înțeleptului disponibil, resemnat cu inautenticitatea prezentului, căruia îi rămâne, ultimativ, șansa reactivării pedagogice a istoriilor despre personaje de altă dată, uitate prin buzunarele istoriei, ori aruncate departe, într-un loc al recuperărilor imposibile.
Portretul din portrete by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4337_a_5662]
-
al nostru deficitar cu dreptatea (ce corespunde în planul imaginii de sine situării în vecinătatea nedreptății). Și astfel, pe nevăzute, ne cantonăm în eroare, ceea ce dă seama de însăși definiția prostiei. O altă culme: să scrii poezie în limbaj științific. Inautenticitatea capătă în domeniul vorbirii o formă ce caracterizează modul contemporan de producție, respectiv producerea (reproducerea) în serie; e vorba de o reproducere mecanică a celor ce "se spun". Cum actele de vorbire ne reprezintă, această situație dă seama de un
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
cunoaștere a limitelor vieții. A fi în doliu înseamnă a fi pe prag, a face echilibristică între neant și existență, între acea totalitate și acel infinit în revoltă teoretizate de Jankélévitch. Încercarea morții celuilalt", susține Ric�ur, "e pândită de inautenticitate: mărturisirea secretă că moartea care ne-a răpit ființa cea mai dragă ne-a cruțat de fapt pe noi deschide calea unei strategii a evitării, de la care așteptăm să ne cruțe totodată de momentul adevărului în confruntarea cu propria noastră
Pe cine a iubit Roland Barthes? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6881_a_8206]
-
amăgirilor, îi era teamă să sfîrșească drept ... "întemeietor de religie": "La Berlin, la München, am trăit extazuri frecvente - ce vor rămîne pentru totdeauna culmile vieții mele. De atunci, n-am avut decît simulacre". Deci o amară sinceritate, o autenticitate a inautenticității ce anulează "impostura": Dacă n-aș crede în autenticitatea obsesiilor mele, m-aș socoti cel mai mare impostor din cîți au fost vreodată". Ori disociativ: "Impostura se manifestă acolo unde excesul de luciditate nu e însoțit de conștiința nefericirii". La
Fețele autenticității (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7543_a_8868]
-
două”. Deprins în familie, simțul ridicolului se exercită asupra oricărui triumfalism solemn, începînd cu legionarii („frate-meu era foarte sensibil la ridicolul lor”) și Carol II. Pentru M. Ivănescu, vanitatea publică, inclusiv cea auctorială, și rigorismul etic sînt expresii ale inautenticității narcisice. Nu cred, precum Liiceanu, că avem de-a face la el cu o „privire amorală și artistă” asupra comunismului. E o privire uman-prea umană, venită nu numai din „înșurubarea tenace în propriul destin individual”, și aplicată nu numai comunismului
Măștile adevărului poetic by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4766_a_6091]
-
și, de aceea, rar: Jung și-a dat seama că tipurile psihologice stabilite de el nu reprezintă adevăruri obiective, ci fac parte dintr-un metalimbaj de referință, la care te poți raporta când studiezi un caz individual. O senzație de inautenticitate cu pretenții se degajă din biografia lui. În schimb, când scrie despre „cruda lipsă de sens a unei fericiri indescriptibile”, îți dai seama de calitatea lui de scriitor. Totuși, dacă nu i-aș fi citit două cărți interesante, judecând numai
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4787_a_6112]
-
română sub formă de audiobook, la Humanitas, în lectură lui Gabriel Liiceanu. Elogios față de limbă română a versiunii lui Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu a prezentat textul că ilustrativ pentru relația cu autenticitatea - termen heideggerian atât de frecvent în existențialism. De la inautenticitatea vieții petrecute în structuri prefabricate, după modelele, după faptele celorlalți, de la stereotipia falsității, omul poate ajunge la autentică privire asupra sinelui - înfruntându-și propria moarte, sau disperarea, sau neliniștea, sau vină. Din acest punct de vedere, Gabriel Liiceanu așază în
Cu Joyce, despre epifanie by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4698_a_6023]
-
ceai/ zgîrii însă geamurile/ dincolo de geamuri e lumea cu șosele/ pe care fac afaceri cerșetori înalți cît Statuia Libertății” (Pămînturi negre de spaimă). Așa-zicînd normalul nu e abolit, ci suspectat fiind de-o vlăguire ce l-ar putea împinge în inautenticitate, e pus sub protecția unei cupole a imaginarului. Acest imaginar exaltat, însă nu mai puțin metodic, de-o inefabilă pedanterie, reprezintă o generozitate a poetului care acordă obiectelor o mereu surprinzătoare proiecție în condiția estetică reciclată. Clădirile sînt somnoroase, dinții
Un poet de excepție by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3502_a_4827]
-
în ipostază critică, se cade a fi ea însăși descoperită. O astfel de concepție nu duce în nici un caz la eșecul scrisului, în sensul cel mai nedorit, dar chiar la mai multe limite ale salvării lui. Adevărul stilistic reduce astfel inautenticitatea gândului. Autorul scrie așezat, în primul rând, în picioare, într-o funciară adecvare a expresiei cu sine, iar în anumite limite ce scrie el chiar stă, rămâne în picioare. Cam același lucru se întâmplă în cazuri de acest fel și
(De)limitări ale scrisului lui Alexandru George by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/3366_a_4691]