26 matches
-
naturale, cauzele secunde, au o acțiune și o esență reală, fiind chiar singurele inteligibile pentru om; quidditatea lucrului material este obiect prim al cunoașterii. Intelectul poate să cunoască fără vreo intervenție exterioară, având activitate proprie iar ceea ce este separat potrivit intelecției nu poate fi separat și potrivit existenței, așa cum proceda Platon. Astfel, genurile și speciile sunt pur intelectuale. Ontologia tomistă are la bază un aristotelism consecvent și este întemeiată pe o ierarhie strictă a ființelor. Preocupat încă din tinerețe de problema
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
corporalitatea sa. Cunoașterea apare prin contactul cu obiectele individuale și sensibile care imprimă în simțuri speciile lor imateriale. Acesta este, de altfel, unul din punctele cruciale prin care Toma se distinge de predecesorii săi , anume rolul trupului în percepția și intelecția umană. Ca rezultat imaterial al acțiunii obiectului asupra organului de simț capabil să-l perceapă, specia conține un element inteligibil care se revelează intelectului. Astfel, intelectul este capabil să primească inteligibilele pe care nu le conține în mod actual (fiind
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
felul lor, anumite daruri umane încă insuficient dezvoltate, abia bănuite de unii și de alții, dar delăsate? Și nu cumva experiențele religioasă, mistică, poetică sau a nebuniei au în comun tocmai sîmburele și mugurele unei „alte” gîndiri, ale unei „alte” intelecții, mai ample și mai vertiginoase? O gîndire „altfel”, aflată în legătură simultană cu toate nivelurile făpturii umane - actualmente înțelese și practicate de regulă separat, disociativ -, o gîndire, cu alte cuvinte, integrală și integrativă, aptă să ne pună în contact cu
Scrisoare deschisă Domnului Gérard Pfister, Editions Arfuyen, Paris by Magda Cârneci () [Corola-journal/Journalistic/4604_a_5929]
-
că poate asigura veracitatea ideilor deodată cu valoarea lor logică, având În vedere că În filosofia de la Începutul creștinismului valoarea morală era asimilată valorii logice: ceea ce era bun era implicit și adevărat. Așadar, Sfântul Augustin stabilește că Dumnezeu este principiul intelecțiilor noastre, iar prin raportare la Dumnezeu, ideile noastre Își capătă Întemeiere și consistență. Sfîntul Anselm În forma sa consacrată, argumentul ontologic Își Începe istoria odată cu tratarea acestei probleme de către Sfântul Anselm (1033-1109), episcop de Canterbury, În lucrarea Proslogium. Multă vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
92. Întrebarea aceasta aprofundează problema legând-o de posibilitățile cunoașterii omenești. Este posibil să percepem senzorial universaliile care prin caracterul lor au un statut abstract. Răspunsul care este oferit transformă întrebarea și o face pertinentă: "Dar cum am văzut că intelecția pe care o avem despre ele este numită întotdeauna izolată, adică separată de sensibil, ar putea foarte ușor să pară că genurile și speciile nu aparțin în nici un fel sensibilului. Ceea ce justifică problema este de a ști dacă pot să
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
al artelor figurative trei niveluri: 1. nivelul semnelor - nivelul identificării semnelor elementare, care ne trimite la fragmente dezmembrate ale experienței noastre și care materializează selecția intențională a elementelor simple de reconstrucție a vizibilului în opera platică. 2. Nivelul structurilor - nivelul intelecției principiilor ordonatoare a configurațiilor materiale și mentale, care dau un înțeles operelor considerate; sau: structurile care determină dispoziția acestor elemente ale primului nivel în interiorul câmpului figurativ și în spiritul provocat de imaginea vizuală - din care rezultă semnificațiile. 3. Nivelul " Ordinii
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
II. Hermeneutică 10. Situs-ul epistemic al hermeneuticii Cea de-a treia tematizare filosofică, cea a comunicării, este cea care schimbă locul hermeneuticii de la o disciplină filosofică auxiliară la una de prim plan, respectiv conferă interpretării un rang prim între procesele intelecției acestei lumi de semne. Desigur, hermeneutica și interpretarea n-au așteptat cea de-a treia tematizare pentru a exista. Interpretarea funcționează foarte bine, ba chiar cu o larghețe mai mare, în cadrul primei tematizări, când semnele sunt lucruri. Mai degrabă semiologia
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
în relație cu cele trei funcții ale imaginației: mimetică, fantezistă și simbolică 10. Pentru că mimēsis un înseamnă însă reproducere pasivă și identică a formelor, imaginea este prin excelență un mediu de transformare, situat între obiectul-referință sau obiectul viziunii și obiectul intelecției. Ea implică gândirea, credința, capacitatea de rememorare a unei substanțe exterioare, generatoare de schemă imaginară, aflate toate într-o relație care permite identificarea și înțelegerea referinței, dacă nu și a adaosului de sens sau de semnificație, datorat procesului însuși de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
obiectului: (ÎI.7.1.) Înainte de toate, quidita tile lucrurilor sunt numite în mod frecvent de către Toma din Aquino obiectele proprii ale intelectului. În mod obișnuit, în opinia lui, spe ciile inteligibile nu sunt obiectele intelectului, nu sunt id quod ale intelecției, ci sunt cele în virtutea cărora cunoașterea are loc, quo-ul intelecției. În al doilea rând, speciile inteligibile sunt semne [token] mentale multiplicate în funcție de pluralitatea minților singulare, În fapt, Panaccio respinge aici argumentul identității for male care se instaurează între speciile inteligibile
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
numite în mod frecvent de către Toma din Aquino obiectele proprii ale intelectului. În mod obișnuit, în opinia lui, spe ciile inteligibile nu sunt obiectele intelectului, nu sunt id quod ale intelecției, ci sunt cele în virtutea cărora cunoașterea are loc, quo-ul intelecției. În al doilea rând, speciile inteligibile sunt semne [token] mentale multiplicate în funcție de pluralitatea minților singulare, În fapt, Panaccio respinge aici argumentul identității for male care se instaurează între speciile inteligibile și quidi tatea obiectului, recurgând la trei contraargumente: A. din moment ce
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
pildă, linia) sau a celui specific (de pildă, răul sau negrul) nu pun problema negației, ci pot servi ca eventual subiect ulterior negației. A gândi înseamnă a îmbina cele două componente. În cazul sensibilității, situația este asemănătoare: deși este analogică intelecției prin pasivitatea sa, senzația se deosebește de intelecție prin mai multe criterii, între care este și cel al adevărului: o senzație este întotdeauna adevărată, în vreme ce un gând poate fi adevărat sau fals: dacă într-adevăr m-am înșelat că un
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
răul sau negrul) nu pun problema negației, ci pot servi ca eventual subiect ulterior negației. A gândi înseamnă a îmbina cele două componente. În cazul sensibilității, situația este asemănătoare: deși este analogică intelecției prin pasivitatea sa, senzația se deosebește de intelecție prin mai multe criterii, între care este și cel al adevărului: o senzație este întotdeauna adevărată, în vreme ce un gând poate fi adevărat sau fals: dacă într-adevăr m-am înșelat că un obiect este dulce, nu pot spune totuși că
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
unei acțiuni. În formularea lui William James, "ideile [...] devin adevărate exact în măsura în care ele ne ajută să ajungem în relații satisfăcătoare cu alte părți ale experienței noastre"68. El ne indică în universul pragmatic adevăratul loc al probelor de foc ale intelecției, coroborând atestatul de validitate cu o condiție a coeziunii interioare care face din parcursul destinal individual un tot unificat de cunoștințe și de posibilități de aplicare. Dacă raționalitatea constă, după Jurgen Habermas, în "felul în care subiectul actant și vorbitor
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
presupus Maurice Merleau Ponty. Ceea ce a urmărit Descartes așa cum bine a înțeles F.Alquie negînd interpretarea fenomenologică, este mult mai mult: pentru a cunoaște lumea exterioară, corporală, toate actele ce-i mediază accesul, trebuie să se fundamenteze pe gîndire ca intelecție pură. Aceasta este aidoma unei oglinzi care captează lumina soarelui, reflectînd-o apoi înlăuntrul eu-lui și luminîndu-l astfel. Această latură a raționalismului în general, și a celui cartesian în special, a fost însă pregătită îndelung și cu răbdare de gînditorii medievali
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
inteligibile în Intelectul posibil, exterior spiritului uman singular și unic pentru specia umană, ei spun, cum a făcut-o de exemplu Siger de Brabant în De anima intellectiva: “Dacă intelectul depinde de corp în măsura în care el depinde de imagini în actul intelecției, el nu depinde ca subiect în care s-ar afla înțelegerea însăși, ci ca obiect “. Vocabularul averroist al imaginii sau mai curînd al lui intentio, concepută ca intentio imaginata sau ca intentio intelligibilis, a cărei caracteristică este aceea de a
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
timp s-a păstrat în determinațiile sale esențiale, trecând în concept. Între intelect și rațiune: conceptul Acționând în calitate de sediu al conceptului 46, de potențialitate și adevăr suprem al acestuia 47, intelectul se transpune pe sine în ceea ce Hegel a numit "intelecție pură", care urmărește "să transforme tot ceea ce este real în concept și în unul și același concept în orice conștiință-de-sine". Intelecția pură înseamnă deci negarea gândirii individuale de către ea înseși, trecerea ei în propriul său concept și identificarea mijloacelor de
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
46, de potențialitate și adevăr suprem al acestuia 47, intelectul se transpune pe sine în ceea ce Hegel a numit "intelecție pură", care urmărește "să transforme tot ceea ce este real în concept și în unul și același concept în orice conștiință-de-sine". Intelecția pură înseamnă deci negarea gândirii individuale de către ea înseși, trecerea ei în propriul său concept și identificarea mijloacelor de transformare a conceptului singular în concept al realului. Intelecția pură este deci în căutarea intelecției pure universale 48. Ce este deci
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
real în concept și în unul și același concept în orice conștiință-de-sine". Intelecția pură înseamnă deci negarea gândirii individuale de către ea înseși, trecerea ei în propriul său concept și identificarea mijloacelor de transformare a conceptului singular în concept al realului. Intelecția pură este deci în căutarea intelecției pure universale 48. Ce este deci conceptul? O negare de sine a subiectului în planul gândirii, în sensul de gandire de sine; negativitatea este utilizată aici nu în sensul social, public, al termenului, individul
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
și același concept în orice conștiință-de-sine". Intelecția pură înseamnă deci negarea gândirii individuale de către ea înseși, trecerea ei în propriul său concept și identificarea mijloacelor de transformare a conceptului singular în concept al realului. Intelecția pură este deci în căutarea intelecției pure universale 48. Ce este deci conceptul? O negare de sine a subiectului în planul gândirii, în sensul de gandire de sine; negativitatea este utilizată aici nu în sensul social, public, al termenului, individul fiind negativitate în raport cu societatea, o abstracție
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
la o individualizare a vinei și a resentimentului, căci nu iertam fapte sau principii, ci oameni în particular. Jankelevitch operează cu multe distincții în acest eseu, toate profund relevante, precum aceea între scuză și iertare, ori între iertarea prin uitare, intelecție sau uzură, si iertarea autentică. Cartea această mi s-a părut mult diferită față de alte eseuri ale autorului (nu că abordare ori stil, ci la un nivel subtil al conținutului), mult mai umană și mai lumeasca, în sensul grav al
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
al unui alt raport între eul liric și univers, invită imperios pe cititor să recționeze sufletește altfel (s.a.) în fața operei estetice, îl obligă la o trăire originală (s.a.) a contactului cu obiectul estetic". Mesajul liric solicită și un act de intelecție, fapt ce păstrează "sugestia unui corp de idei". Acest corp de idei însoțește afectivitatea. Pe de altă parte, chiar determinat să revirginizeze limbajul, spiritul poetic ține seamă de memoria acestuia, astfel încît "caracterul (său) referențial" nu se pierde cu totul
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
ba chiar, fără îndoială, dispozitivul metafizic, adică diferența dintre propozițiile empirice, constative etc., și propozițiile principiale, pe care le putem numi transcendentale, deci propoziții care caută să construiască idei generale (Althusser le spunea "generalități") - este un dispozitiv puternic: cel al intelecției. Iar acest dispozitiv continuă. Modificându-se, (re)inventându-se... Ajunge să ne gândim la filosofi ca Vincent Descombes, Jean-Luc Nancy etc. LP: Dar angajarea? Modul militant, ca să spunem astfel, de a practica filosofia: cazul Sartre. MD: Da, Sartre reprezintă un
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
Ibidem, p. 209. footnote>, că apetitivul (orektikon) este acea facultate a sufletului care năzuiește (Aristotel, De anima, 431 a). El cuprinde trei funcții: dorința (epithymia), impulsul și voința deliberată (Ibidem, 441b) și este, în conjuncție cu senzația (aisthesis) sau cu intelecția (noesis), cauza ultimă a mișcării din suflet (De anima, III, 433a-b). Aristotel tratează în mod general despre orexis în De motu anim., cap. 6-8)<footnote Pentru rolul acesteia în platonism, Francis Peters ne îndeamnă să căutăm și însemnătatea termenului epistrophḗ
Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
nevoită, din rațiuni practice, să multiplice perspectivele din care este văzut orice obiect, din care alege doar câteva. În felul acesta, ceea ce este perceput, inițial, ca o perpetua schimbare de forme 24 în intuiția simplă, printr-un intens efort de intelecție (cf. "faptul taumaturgic al Analysei", în parafrază barbiana)25, este substituit ("exauția"), în opera, printr-un număr, practic, oarecare de reprezentări, concrete juxtapuse 26 posibile (cărora le corespund "extremele pulverizări" din "Veghea lui Roderick Usher"). Prin această operațiune, realitatea pură
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
la simțul moral, la simțul frumosului și la lumina inteligenței, simțul sfințeniei dă personalității deplina sa dezvoltare. Este neîndoielnic că reușita vieții cere dezvoltarea integrală a fiecăreia dintre activitățile noastre fiziologice, intelectuale, afective și spirituale. Sufletul este, în același timp, intelecție și sentiment. Trebuie să iubim, deci, frumusețea științei cel puțin la fel de mult ca frumusețea lui Dumnezeu. îl vom putea, astfel, asculta pe Pascal cu aceeași fervoare cu care-l ascultăm pe Descartes.” Poporul nostru românesc, de când dăinuie pe acest pământ
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]