4,097 matches
-
cu o disponibilitate analitică (pentru partea practică) ce inspiră deplină încredere - ceea ce relevă alte merite evidente ale cărții. O definiție a viziunii fixează exigențele cercetării: pe de o parte, viziunea în sensul de ,capacitate a eului de a percepe, prin intelect sau prin simțuri, realitatea înconjurătoare ocultată vederii comune", pe de altă parte, viziunea în accepția de ,capacitate a eului de a proiecta, prin imaginație, lumi fictive sau chiar posibile și de a reține în descrierea lor aceleași aspecte ocultate vederii
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
Alfabetizare politică prin lexic, instituții și modele teoretice englezești: România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea Roxana PATRAȘ 247 The communist censorship and the reception of Dostoevsky în the Romanian literary consciousness Mihai VACARIU 261 Hegel despre intelect, rațiune și devenire Emanuel COPILAȘ 273 RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE An empirical application of regional security complex theory on eastern partnership region Ludmila STUPARU 291 Dreptul omului de a fi protejat de stresul negativ excesiv - un nou drept fundamental
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Umiliți și obidiți" (Prefață la Umiliți și obidiți). București, 1957. SEKIRIN, Peter, The Dostoevsky Archive, Jefferson, McFarland, 1997. VIANU, Tudor, Imaginația durerii. Secolul 20, 100(4), 48-49, 1969. ZEGA, N., "F. M. Dostoievski", în Gazeta Învățămîntului, 17 februarie, 1956. Hegel despre intelect, rațiune și devenire (Hegel about intellect, reason and evolution) Emanuel COPILAȘ Abstract. Hegel's philosophy is characterized, to a great extent, by the Kantian distinction between intellect and reason. However, Kant's successor offers new meaning to both intellect and
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
and trustworthy than Kant does. This essay follows Hegel's acception of intellect and reason and the process of their becoming aș two opposed, but not independent sides of the fulfillment of human spirit. Keywords: intellect, reason, concept, dialectics, spirit. Intelect și rațiune: o distincție kantiana Filozofia modernă, și în special idealismul german, continuă să suscite numeroase dezbateri în mediile științifice din întreaga lume. Postularea omului ca scop al său însuși și a devenirii umanității pe coordonatele libertății, oricât de vag
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
medieval, respectiv asupra scepticismului, a empirismului exacerbat, întors împotriva să - a deschis posibilitatea unor noi interpretări asupra metafizicii și a relației dintre om, societate și lumea înconjurătoare. Un mare pas în această direcție l-a constituit originală distincție kantiana între intelect și rațiune, distincție care a stat la baza reevaluării și reîmprospătării metafizicii, pe care Kant o numește acum rațiune pură - conducând, în filozofia hegeliana, la posibilitatea împlinirii și depășirii metafizicii prin ea înseși, ca spirit. Pentru Baruch Spinoza, filozof prețuit
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de sine, deoarece totalitatea substanței spinoziste era luată drept imanenta, neproducându-și astfel propria contradicție din care să rezulte conceptul care să îi ofere ulterior identitatea la sine și cu sine1 - ajunsese în a doua jumătate a secolului al XVII-lea - intelectul era asimilat vonței 2. În termeni kantieni, așa cum vom constata, aceasta însemna o impardonabila confuzie între intelect și rațiunea practică. Pentru Kant, cunoașterea umană "începe cu simțurile, înaintează de aici spre intelect și sfârșește cu rațiunea, deasupra căreia nu se
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
rezulte conceptul care să îi ofere ulterior identitatea la sine și cu sine1 - ajunsese în a doua jumătate a secolului al XVII-lea - intelectul era asimilat vonței 2. În termeni kantieni, așa cum vom constata, aceasta însemna o impardonabila confuzie între intelect și rațiunea practică. Pentru Kant, cunoașterea umană "începe cu simțurile, înaintează de aici spre intelect și sfârșește cu rațiunea, deasupra căreia nu se găsește în noi nimic mai înalt pentru a prelucră materia intuiției și a o aduce sub cea
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
a doua jumătate a secolului al XVII-lea - intelectul era asimilat vonței 2. În termeni kantieni, așa cum vom constata, aceasta însemna o impardonabila confuzie între intelect și rațiunea practică. Pentru Kant, cunoașterea umană "începe cu simțurile, înaintează de aici spre intelect și sfârșește cu rațiunea, deasupra căreia nu se găsește în noi nimic mai înalt pentru a prelucră materia intuiției și a o aduce sub cea mai înaltă unitate a gândirii"3. Intelectul nu este deci capabil de voință, cel putin
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
umană "începe cu simțurile, înaintează de aici spre intelect și sfârșește cu rațiunea, deasupra căreia nu se găsește în noi nimic mai înalt pentru a prelucră materia intuiției și a o aduce sub cea mai înaltă unitate a gândirii"3. Intelectul nu este deci capabil de voință, cel putin nu de voință conștientă, bazată pe un discernământ rezultat din analiza rațională a împrejurărilor care fac posibil actul voinței ca atare. Asta deoarece intelectul este condiționat de cunoașterea sensibilă, intuitivă, empirica, pe când
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
sub cea mai înaltă unitate a gândirii"3. Intelectul nu este deci capabil de voință, cel putin nu de voință conștientă, bazată pe un discernământ rezultat din analiza rațională a împrejurărilor care fac posibil actul voinței ca atare. Asta deoarece intelectul este condiționat de cunoașterea sensibilă, intuitivă, empirica, pe când rațiunea își are sediul în suprasensibil, în cunoașterea bazată pe idei pure, în ciuda faptului că rațiunea, la rândul său, este totuși dependența de intelect și astfel de experiență, în absența cărora ajunge
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
fac posibil actul voinței ca atare. Asta deoarece intelectul este condiționat de cunoașterea sensibilă, intuitivă, empirica, pe când rațiunea își are sediul în suprasensibil, în cunoașterea bazată pe idei pure, în ciuda faptului că rațiunea, la rândul său, este totuși dependența de intelect și astfel de experiență, în absența cărora ajunge la contradicții insurmontabile, numite de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea oricărei experiențe este condiționată de elemente care nu aparțin experienței, susține Kant. Autorul Criticii rațiunii pure identifica, pe lângă
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
fi extrase din experiența; ele nu sunt însă nici idei abstracte sau realități obiective ființând în exteriorul nostru, ci mijloace care condiționează absolut orice interacțiune pe care o avem cu mediul înconjutător. Cunoașterea empirica, bazată pe intuiții, este ordonată de către intelect, în absența căruia niciun tip de cunoaștere nu este posibil 5. Intelectul observa regularitățile care au loc în natură, aceasta însemnând, în accepțiune kantiana, "suma tuturor obiectelor experienței"6 - si derivă de aici anumite reguli de tip cauză-efect pentru "a
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
realități obiective ființând în exteriorul nostru, ci mijloace care condiționează absolut orice interacțiune pe care o avem cu mediul înconjutător. Cunoașterea empirica, bazată pe intuiții, este ordonată de către intelect, în absența căruia niciun tip de cunoaștere nu este posibil 5. Intelectul observa regularitățile care au loc în natură, aceasta însemnând, în accepțiune kantiana, "suma tuturor obiectelor experienței"6 - si derivă de aici anumite reguli de tip cauză-efect pentru "a le reuni astfel într-o conștiința"7, de care rămâne însă diferit
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
le reuni astfel într-o conștiința"7, de care rămâne însă diferit. Alcătuită "numai din reprezentări, adică din determinări inerente ale simțirii noastre în cutare sau cutare raport de timp"8, constiinta se află într-un raport de interdependenta cu intelectul. Pentru a sistematiza materia cu care intră în contact, intelectul operează cu așa-zisele "concepte pure" sau categorii: cauza și efect, activ-pasiv, unitate, multiplicitate, totalitate, posibil-imposibil, existent-non-existent, necesar-contingent, realitate, limită, negație etc9. Astfel, "categoriile sunt condiții ale posibilității experienței, si
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
însă diferit. Alcătuită "numai din reprezentări, adică din determinări inerente ale simțirii noastre în cutare sau cutare raport de timp"8, constiinta se află într-un raport de interdependenta cu intelectul. Pentru a sistematiza materia cu care intră în contact, intelectul operează cu așa-zisele "concepte pure" sau categorii: cauza și efect, activ-pasiv, unitate, multiplicitate, totalitate, posibil-imposibil, existent-non-existent, necesar-contingent, realitate, limită, negație etc9. Astfel, "categoriile sunt condiții ale posibilității experienței, si sunt deci valabile apriori și pentru toate obiectele experienței"10
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
unitate, multiplicitate, totalitate, posibil-imposibil, existent-non-existent, necesar-contingent, realitate, limită, negație etc9. Astfel, "categoriile sunt condiții ale posibilității experienței, si sunt deci valabile apriori și pentru toate obiectele experienței"10. Putem afirmă deci că, deși la un nivel rudimentar, brut, instinctual, egoist - intelectul gândește 11. Intelectul kantian se prezintă deci că o expresie a omogenității și coerentei experienței individuale, a subiectului. Limitele sale sunt astfel precis trasate, aplicându-se strict lumii fenomenale, adică lumii la care avem acces ca ființe condiționate de propriile
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
posibil-imposibil, existent-non-existent, necesar-contingent, realitate, limită, negație etc9. Astfel, "categoriile sunt condiții ale posibilității experienței, si sunt deci valabile apriori și pentru toate obiectele experienței"10. Putem afirmă deci că, deși la un nivel rudimentar, brut, instinctual, egoist - intelectul gândește 11. Intelectul kantian se prezintă deci că o expresie a omogenității și coerentei experienței individuale, a subiectului. Limitele sale sunt astfel precis trasate, aplicându-se strict lumii fenomenale, adică lumii la care avem acces ca ființe condiționate de propriile noastre intuiții. Astfel
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
le face inteligibile, este numit de Kant "cunoaștere transcendentala"13. Transcendență, total disociata de experiență, este o cunoaștere de genul matematicii sau a geometriei, de exemplu, sau cunoașterea oferită de către rațiunea pură, la care urmează să ajungem. Pe cale de consecință, intelectul nu are sens decât în raport cu experiență, ca mijloc prin care o interiorizam și o personalizam, integrându-ne astfel, într-o primă fază, în lumea înconjurătoare. Rațiunea, în schimb, trece de lumea sensibilă pentru a ajunge pe terenul lumii inteligibile, deconectata
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
o interiorizam și o personalizam, integrându-ne astfel, într-o primă fază, în lumea înconjurătoare. Rațiunea, în schimb, trece de lumea sensibilă pentru a ajunge pe terenul lumii inteligibile, deconectata de experiență, sistematizând la un nivel superior cunoștințele provenind din intelect 14. Rațiunea kantiana (pură) admite existența a doar trei idei fundamentale, transcendente, cum nu se poate mai diferite de categoriile imanente ale intelectului: Dumnezeu, libertate și nemurire 15. Ea orientează conștiința, dependentă de intelect, spre dobândirea moralității (numită de Kant
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
a ajunge pe terenul lumii inteligibile, deconectata de experiență, sistematizând la un nivel superior cunoștințele provenind din intelect 14. Rațiunea kantiana (pură) admite existența a doar trei idei fundamentale, transcendente, cum nu se poate mai diferite de categoriile imanente ale intelectului: Dumnezeu, libertate și nemurire 15. Ea orientează conștiința, dependentă de intelect, spre dobândirea moralității (numită de Kant rațiune practică) în sensul de tratare a celorlalți oameni că scopuri, nu ca mijloace, spre adoptarea principiilor conforme cu "binele suveran", acel "imperiu
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
un nivel superior cunoștințele provenind din intelect 14. Rațiunea kantiana (pură) admite existența a doar trei idei fundamentale, transcendente, cum nu se poate mai diferite de categoriile imanente ale intelectului: Dumnezeu, libertate și nemurire 15. Ea orientează conștiința, dependentă de intelect, spre dobândirea moralității (numită de Kant rațiune practică) în sensul de tratare a celorlalți oameni că scopuri, nu ca mijloace, spre adoptarea principiilor conforme cu "binele suveran", acel "imperiu al scopurilor" pe care Kant îl întrezărea, optimist, în mijlocul dezolantei lumi
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de către subiect a maximelor având capacitatea de a fi universalizate, acționând astfel autonom, din convingere, din conștiința datoriei pe care o are față de societate, nu heteronom, adică supunându-se involuntar unor reguli de teama repercursiunilor cauzate de nerespectarea lor. Împotriva intelectului și a lumii fenomenale de care acesta depinde, rațiunea proclama libertatea subiectului și desprinderea acestuia din fluxul cauzalității fenomenologice prin intermediul moralității care eliberează și înnobilează. În baza rațiunii, care este universală, oamenii conștientizează comunitatea superioară din care pot și trebuie
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
care pot și trebuie până la urmă să facă parte, biruind astfel necesitatea, raporturile inflexibile care structurează, înlănțuie și plasează fenomenele în perspectiva 16. Pe de altă parte, în acest proces rațiunea nu poate utiliza alt material decât cel pe care intelectul i l-a pus la dispoziție; îndepărtându-se nepermis de mult de experiență, rațiunea nu mai înnaintează pe un teren sigur și devine astfel failibila;, așa cum "fără rațiune n-am avea o folosire sistematică a intelectului", nici rațiunea și funcția
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
decât cel pe care intelectul i l-a pus la dispoziție; îndepărtându-se nepermis de mult de experiență, rațiunea nu mai înnaintează pe un teren sigur și devine astfel failibila;, așa cum "fără rațiune n-am avea o folosire sistematică a intelectului", nici rațiunea și funcția supremă a acesteia de a concepe "noi drumuri, pe care intelectul nu le cunoaște", nu se poate plasa "vreodată câtuși de puțin în contradicție cu legile folosirii empirice"17. Chiar dacă operează cu idei aflate în afara câmpului
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
mult de experiență, rațiunea nu mai înnaintează pe un teren sigur și devine astfel failibila;, așa cum "fără rațiune n-am avea o folosire sistematică a intelectului", nici rațiunea și funcția supremă a acesteia de a concepe "noi drumuri, pe care intelectul nu le cunoaște", nu se poate plasa "vreodată câtuși de puțin în contradicție cu legile folosirii empirice"17. Chiar dacă operează cu idei aflate în afara câmpului posibil și exprimabil al experienței și implicit al intelectului 18 și este astfel transcendență 19
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]