43 matches
-
Cojan, Ion Mirea, Ionel Jianu și Jules Perahim s-au stabilit deasemenea la Paris). Pictura ei din tinerețe, apropiată de cercetările primilor membri ai actualului grup artistic "Prolog", a fost câteodată calificată ca "pășunistă": un mod de a evoca valorile intemporale ale românismului, relativ admisibil în contextul în care "realismul socialist" era singurul stil promovat de putere. Câteva tablouri ale sale create în Franța, au intrat în 2009 în colecția ambasadei române din Paris, unul decorând chiar biroul ambasadorului; alte câteva
Ioana Olteș () [Corola-website/Science/311825_a_313154]
-
tensiune insuportabilă. E perfect! Bine că m-am născut într-o altă regiune a globului, unde ordinea și legea domnesc demult și unde forța noastră vitală se poate converti în valori ale spiritului, care ne pot îngădui să privim în intemporal și să sfidăm neliniștea morții, a sfârșitului, trăind cu intensitate sentimentul eternei întoarceri, cum spunea Nietzsche. Încât după vizita Matildei prinsei aversiune împotriva ei și o dorință de astă dată vie se născu în mine să-l scap pe prietenul
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
înainte copilăria fără tatăl ei? Dar îmi dădeam seama că, orice-ar fi, trebuia să încerc și s-o aduc din când în când în fața mamei...) VI Uzina nu poate deveni catedrală. Într-o catedrală gândul ni se îndreaptă spre intemporal, loc de reculegere și meditație, în timp ce într-o uzină gândul e țintuit pe filetul piesei pe care trebuie s-o execuți, sau, chiar în viitor, pe panourile fluxurilor tehnologice care nu pot rămâne nesupravegheate. Și măcar dacă totul ar merge
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
chipul mamei redeveni icoană și înrămai o fotografie de-a ei și o pusei pe biroul meu. Ploile toamnei care urmară unor lungi și frumoase zile, apoi ninsorile iernii cu vânturile ei reci nu reușiră să mă smulgă parcă din intemporal. În mod straniu mă făceau să mă simt etern nu numai în ghidul meu, ci în însăși ființa mea vie și intimă... Această stare era tot atât de puternică și totală, cum e aceea a celor care se simt tot timpul muritori
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
poate chiar face să ne credem fericiți... Găsisem nu numai firești și proprii ființei mele bucuriile apropierii de moarte, dar începusem chiar să cred că această apropiere e singura care avea valoare și durată, singura care scoate ființa noastră din intemporal, sporind, prin refuzul corpului nostru de a muri, plenitudinea vieții din noi și a scurgerii armonioase a clipelor... Ar fi trebuit deci să plec, să părăsesc acel trup asemeni omului de odinioară, care, zărind în pădure o femelă, o fugărește
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mine un semn. Ei și? Ar fi putut tot atât de bine să fie și zece! Viața e scurtă, nu și prietenia! În sanscrită se pot găsi texte în care se spune că nici după moarte nu se stinge o prietenie, o intemporală, ne puteam regăsi în cine știe ce parte a lumii și după reîncarnare... "Ziceai că te muți și tu la București..." De! exclamai. Multe zice omul!" (și ei doi ziseseră). Nu mai sta acolo, am auzit că faci pe contabilul! Serios, nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
e, de altfel, cu putință decît în limitele ludicului". O "continuitate" nu doar față de modernismul de care postmodernismul nu s-a separat de facto niciodată, lucrînd în interiorul acestuia, decantîndu-l, "perfecționîndu-l", ci și, cutezăm a zice, față de clasicismul al cărui calapod intemporal reapare, mutatis mutandis, în materia "totalității recuperatoare", a "dereglărilor integrate ( însumate)".
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
unui volum: Laus Ptolemaei; un altul se va numi semnificativ: În dulcele stil clasic. Repere universalizante, ideologeme orientând din uman în cosmos devin titluri de poeme-meditații: Inimă, Somn, Vis, Miraj, Contemplare, Cântec, Labirint, Armonizare, Timp; toate invită la ridicare în intemporal. Act de cunoaștere cu virtualități totalizante (asociabile filozofiei și științei), poezia poate întâmpina obstacole, dar poetului, un magician (un microcosm), îi stă în putință explorarea cosmosului mare, inserția în astral și în abisal. Nichita Stănescu era, cu siguranță, un temerar
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de un muritor, căci fiecare dintre ele scapă, în mod misterios, din spațiul și timpul ei. Există o "istorie a artei", dar "arta" în noi nu are istorie. Imaginea fabricată este datată în fabricarea ei; de asemenea, în receptarea ei. Intemporală este facultatea pe care o are ea de a fi percepută ca expresivă de cei care nu-i știu codul. O imagine a trecutului nu este niciodată depășită, fiindcă moartea este ceea ce nu putem depăși și fiindcă inconștientul religios nu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
prin "documentul senzațional". Miraculosul mașinal este scoop-ul. Nu nevăzutul, ci "nemaivăzutul". Clipa pe care n-o vom revedea. Chipul inaccesibil al vedetei. Gestul de neșters, irecuzabil al sportivului, al politicianului sau al unui om oarecare. Fiorul glisează, în afara atelierelor, din intemporal în actualitate. În afara bisericilor și muzeelor, el a migrat în paginile revistei Life (1936-1972) și, înainte, în cele ale revistei franceze Vu (1928-1940), predecesoarea Paris-Match-ului. Aura se mută de la obiect la subiect. "Regele-cinema", 1895 Fernand Léger: "Cinemaul m-a făcut
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
omul a făcut un troc ordinar schimbînd veșnicia pe devenire și maltratînd viața, transformîndu-se, finalmente, în "marele transfug al ființei"122. Și fără să realizeze că necontenita preocupare de sine l-a dezechilibrat, în loc să se întîlnească, fecund, cu fondul său intemporal, ființa umană și-a îndreptat facultățile "către exterior, către istorie"123. Citind anamneza pregătită de Cioran personajului în care s-a întrupat urmașul lui Adam, ai impresia că filosoful proiectează asupra acestuia trăsăturile unei biografii de care nu pare atît
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
ei originală". Dată de "un timp interior" al sistemelor, "structura" acestora "are o tensiune proprie care o face să se reverse peste timpul său, adresând un apel viitorului, după ce a absorbit în sine trecutul. Istoria vizează <<structurile mentale esențiale>>, oarecum <<intemporale>> sau <<permanente>>, a căror reînviere în cursul timpului depinde prea puțin de <<circumstanțe variabile>>". Lăsând la o parte rolul minor conferit de Bréhier "circumstanțelor variabile", credem că Dilthey ar fi putut subscrie peste ani la ideile filozofului francez și mai
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
un "mixt psihologic memorie-imaginație". Din repertoriul căruia face parte și "oniro-patria", patria din vis redobândită, maramureșeană și deopotrivă sibiană, balsam sufletesc generator de reminiscențe livrești dar și de dor de un loc fără nume, de un timp ireversibil, "spre zona intemporală sau imemorială a ființei". (V. P. face trimitere spre Kant, dar mai ales spre Starobinski cu al său "Concept de nostalgie".) Abordând personalitatea marelui său mentor, eseistul reușește să se comporte ca un hermeneut postmodern tip Vattimo sau Rorty ce
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
și prin distanțarea de contextul însuși al exilului, printr-un efort de ,scuturare" de ruinele proprii și ale celorlalți, printr-un act de insubordonare lustrală, de ,neascultare" nici de veac și nici de oameni. Cu privirea înălțată pe un orizont intemporal, Vintilă Horia blamează ,timpul istrionului devenit zeu al mulțimii", timpul ,sîngeros și fără vlagă" ce l-a circumscris: , Tot ceea ce mă înconjoară, în afară de soția și de copiii mei, de cîțiva prieteni, de amintirea alor mei, de aceea a }ării și
Vintilă Horia sau "exilul pur" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11321_a_12646]
-
Gheorghe Grigurcu E vădit din capul locului aerul intemporal al poeziei lui Ștefan Ioanid, așezat sub patronajul prelatului benedictin Anselmus, devenit arhiepiscop de Canterbury în 1033, care, "a interpretat mîntuirea în termenii umilinței pe care o datorăm măreției insultate a lui Dumnezeu". Dar n-avem a face cu o
Reveria conceptelor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9992_a_11317]
-
la modelul rilkean decît, de pildă, la cel al Sfîntului Ioan al Crucii. Dimensiunea temporală a ființării umane apare deranjantă, deoarece, împreună cu cea spațială, conturează captivitatea noastră în materie. E o piedică în calea absolutului care nu poate fi decît intemporal: „deosebirea dintre nesfîrșire și eternitate / în cea din urmă nu mai există timpul" (și ce putem face). Altfel zis, „bucuria și timpul nu pot coexista. // unde nu e gînd, nefiind / nici timp, nu-i așa?" (bucuria și timpul). Din cele
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]
-
un "mixt psihologic memorie-imaginație". Din repertoriul căruia face parte și "oniro-patria", patria din vis redobândită, maramureșeană și deopotrivă sibiană, balsam sufletesc generator de reminiscențe livrești, dar și de dor de un loc fără nume, de un timp ireversibil, "spre zona intemporală sau imemorială a ființei". (V.P. face trimitere spre Kant, dar mai ales spre Starobinski cu al său "Concept de nostalgie".) Abordând personalitatea marelui său mentor, eseistul reușește să se comporte ca un hermeneut postmodern tip Vattimo sau Rorty ce cultivă
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
vremuri interzise iar voluptatea vocabularului lubrifiază sacra voluptate. Iată cum profită amorul de impactul anumitor foneme în anumite momente, între urlete și țipete liturgice, când limba e falus și verbul vulva, iar găurile corpului, abise lexicale unde se restaurează fața intemporală a lui Eros, cu exaltarea erectei divinități în templele sale cavernale de dinainte de începutul veacurilor când rușinea și cenușa încă nu corodaseră inocența de a trăi. Nu vreau să fiu ultimul care te halește Nu vreau să fiu ultimul care
Carlos Drummond de Andrade - Amorul natural by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/7653_a_8978]
-
tu, Daniel, Daniel, grămadă de fulgere/ dansînd pe acoperișul secundei./ Lasă vor veni destui să atingă/ corpustii curajului peticitele drumuri ale gloriei/ Daniel, Daniel, moartea foșnește în groapă/ cu lei?"(Groapă cu lei). Dar Daniel Corbu nu rămîne în preajma oricum intemporalelor "vetre", a "stelelor umflate de plîns", a "speranței care bate că un clopot", îndreptîndu-se spre derivațiile mai recente ale romantismului, pe care le reprezintă pozele insurgentei plebeiene, ale încrîncenării fantaste, ale sfidătoarei reverii exotice. Dacă Baudelaire definea romantismul drept "o
Un supraromantism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17549_a_18874]
-
de integrare în univers, spre deosebire de dezintegrarea atît de frecventă în poezia mdoernă, încît postura în cauză e subiacent polemică. Neîndoios transpare aci o "nostalgie a Paradisului". Pretutindeni pulsează urmele unei vîrste de aur ale armonizării ființei cu mediul său, vîrstă intemporală, absolută, pe care poezia încearcă a o "actualiza" grație limbajului liric: "Nici nu m-am scuturat bine de glasurile nopții,/ de glasurile și chipurile din vis ale nopții,/ că dimineața îmi bate la ușă. Mai întîi, timid,/ cu cîteva frunze
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
prin aportul decisiv al Sfîntului Toma din Aquino. Astfel discursul comunist, creat în Rusia, în primii ani ai puterii sovietice, care a trecut țel quel în țările captive, apare stăpînit de universalia. Fiecare întrupare verbală particulară descinde din discursul tutelar, intemporal, care se revendică de la o autoritate ideologică, substitut al celei metafizice. Autoritate dată de textele "clasicilor marxism-leninismului", asociate cu documentele esențiale ale partidului în chestiune, la care se adaugă citatele din secretarul general al partidului aflat în funcție: "Citarea acestuia
Un antiideolog (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17584_a_18909]
-
care mai curînd sau mai tîrziu va înlocui patria care se stinge". Dacă Cioran publica în Luceafărul un șir de Fragmente și Razne, semnate Z.P., probabil ultimele pagini pe care le-a așternut în limba română, cu o dispoziție intemporală, de abstragere din calamitățile timpului (li se poate totuși desluși o notă de protest implicit față de producția obligatoriu ideologizată, la modul grosolan, a condeierilor care au acceptat slujirea regimului comunist), alți colaboratori adoptă o tematică la zi și un limbaj
Luceafărul diasporei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6499_a_7824]
-
mărturisește că a „scîncit scurt ca sfîrșitul lumii lui T.S.Eliot". Dar marea noastră speranță e de ordin transcendent. Ea vizează o relaxare a timpului, pînă cînd acesta atinge absolutul, cînd prezentul trecutul și viitorul se mistuie în fiorul mistic, intemporal. Răul biologic poate fi cu adevărat învins doar de credință, nu de una exterioară ființei, abstractă, ci de o credință contopită cu ființa însăși, imanentă acesteia. Providența se pronunță aici din interiorul verbelor literare, „din miezul lor cel mai adînc
O carte tulburătoare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6185_a_7510]
-
cărnii clipocește-n beznă”. Treptat orizontul se lărgește spre violențele care, marcînd ființa noastră de carne, nu par a cruța nimic. Eul se deschide către lume pentru a-și corobora dezamăgirea individuală cu una universală. Și nu doar spre situații intemporale, spre o cazuistică a generalului, ci și spre proximitatea istorică, dotată cu un absurd casant (Tatăl Nostru Biroul Politic). Sau într-un poem închinat lui Paul Goma, referința la un coșmar datatlocalizat fără greș (VorbaIago). Un alt procedeu al lui
Un absolut al ființei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4508_a_5833]
-
unui modernism tras în fire prea subțiri, ostenit. Ca și poetul Cîntecelor de pierzanie, Vieru reîmprospătează motive și modalități aparent defazate, le animă printr-o sinceritate părelnic conjuncturală, în fond bizuită pe arhetipuri sufletești. Iată o cantilenă ce captează ecouri intemporale: "Pe drum alb, înzăpezit,/ Pleacă mama./ Pe drum verde înverzit,/ vine draga.// S-o petrec pe cea plecînd/ Pe drum alb?/ S-o-ntîlnesc pe cea venind/ Pe drum verde?// Două drumuri strîns, în tot, / Alb și verde / Umpleți-le-aș și
Poezia de patrie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13686_a_15011]