177 matches
-
în excesele vorbirii ardelenești). Am putea spune, în termenii de astăzi, că aceștia ar fi fost "populiști", în timp ce latiniștii puriști manifestau un istoricism "elitist". Aceste două tendințe se continuă și în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Excesele latinismului lui A. Treboniu Laurian (1810-1881) din Tentamen criticum in originem, derivationem et formam linguae romanae in utraque Dacia vigentis, vulgo Valachicae (1840), dar mai ales din Dicționarul limbei române (I-II, 1871-1876) și Glosarul cuvintelor de extirpat pe care l-
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
Laurian (1810-1881) au întîmpinat rezistența scriitorilor moldo-valahi. Nici Timotei Cipariu (1805-1887) nu a avut, cu opera sa (Extract de ortografie cu litere latine, 1841; Principii de limbă și scriptură, 1866), mai mare audiență. Alecu Russo, bunăoară, cu toată "dragostea pentru latinism", se revolta împotriva exceselor latinizante: "voi striga din Moldova ca să se audă peste Milcov, peste Carpați: limba Domnilor E..., L..., P... (Eliade, Laurian, Pumnul) și a altora nu-i limbă românească". Chiar dacă Laurian și Cipariu erau, respectiv, președinte și vicepreședinte
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
a diferențelor și a contrastelor lingvistice: neologismele apar alături de pronunțări muntenești ("S-au arătat un fenomenu pă cer"), iar jargonul fanariot (grecisme culte și turcisme politico-administrative) se combină cu occidentalizarea ezitantă (reprezentată de italienisme și - în mai mică măsură - de latinisme sau franțuzisme); emblematică pentru această dublă orientare e o formulă ca "ministeriul devletului" (turcismul devlet avînd sensul de "regim, administrație, guvern"). "Istornicul" folosește uneori cuplul sinonimic pentru lămurirea cititorilor: "hain și traditoriu", "ribelione sau zorbalâc". Surprize continue creează și asocierea
Între devlet și europei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14061_a_15386]
-
prin dificultatea de a se urmări lanțul de relații" (1997, p. 65-66). În primele gramatici românești, destul de sumare, e greu să găsim asemenea recomandări, pentru a reconstitui vechimea tradiției normative. O formulare explicită și limpede - în ciuda terminologiei datate și a latinismelor previzibile - apare totuși la Timotei Cipariu, în Gramateca limbei române. Partea II. Sintetică, București, 1877: în care găsim atît descrierea strict structurală a posibilităților gramaticale cît și opțiunea culturală a utilizării lor limitate. Dintr-un punct de vedere formal, determinarea
Lanțul de genitive by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14227_a_15552]
-
II, 1978) printr-o revelatoare reconstrucție a cadrului istoric și cultural din secolele trecute, ca indiciu concret și frapant al unor tensiuni și tendințe mult mai generale: între Transilvania, pe de o parte, Muntenia și Moldova pe de alta, între latinism și occidentalizare romanică, între tradiția românească deja constituită și moda unei epoci. Dincolo de posibilitatea ca neologismele care conțin cele două terminații să provină din surse diverse (latina, limbile romanice, germana, rusa...), istoria lor rămîne exemplară prin determinațiile și semnificațiile sale
„Propozițiune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13620_a_14945]
-
similare la masculin și la feminin) în care același articol - ei - poate fi postpus și antepus numelor feminine (indiferent de terminație): Marie-ei, dar și ei Mărie. Și mai surprinzător " dar în cu totul altă direcție - e Timotei Cipariu: dovedind că latinismul era de fapt foarte atent la limba vorbită (mai ales dacă semăna cu evoluțiile romanice), Gramatică să din 1869 prezintă genitiv-dativul numelor de persoana ca fiind construit la masculin cu lu (lu Petru), iar la feminin cu la (la Maria
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
ideilor", nimic nu pare mai adevărat în cazul de față. Ar mai fi de amintit, în încheiere, că și parodiștii pot găsi în Odobescu un inițiator. Pasionat de gastronomie (nu-i lipsea din bibliotecă volumul lui Brillat-Savarin), el tranșează problema latinismului exacerbat printr-un celebru prînz academic, Prandiulu academicu. Dintre numeroasele sortimente ale menu-ului nu lipsesc " Vinu albicante perenniu alutense de Acidava" ("Vin alb vechi de Drăgășani") la care merge un "lumbu bubulinu intinctu in cremore cu bacce e tuberculi leguminose
Iunie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12740_a_14065]
-
raportului dintre scriere și pronunțare, cît și - mai ales - în cea a raportului dintre sens și formă; sursa e o sintagmă din engleză, dar elementele componente sînt latine: mass provine indirect din latină, prin intermediul francezei, în vreme ce media este chiar un latinism cult. Pronunțarea specific engleză este transpusă, adaptată în grade diferite, deoarece cuvîntul e destul de transparent și permite o lectură potrivit normelor românești ale corespondeței scriere-pronunțare. În uzul românesc actual circulă două variante de pronunțare: șmas'mediaț și (mai apropiat de
Mass-media by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11520_a_12845]
-
a fost multă vreme refuzată, în temeiul opțiunii de a nu ne îndepărta de origine. În latină, media este un neutru plural (singular: medium). Prestigiul latinei - limbă de cultură a Europei timp de secole - a făcut ca în multe limbi latinismele să-și păstreze identitatea și chiar trăsăturile gramaticale (a se vedea și neutrele plurale varia, miscellanea etc.). Desigur că mass-media este un latinism intrat în română prin engleză, dar engleza însăși conservă tradiția cultă. În The Concise Oxford Dictionary, 1999
Mass-media by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11520_a_12845]
-
medium). Prestigiul latinei - limbă de cultură a Europei timp de secole - a făcut ca în multe limbi latinismele să-și păstreze identitatea și chiar trăsăturile gramaticale (a se vedea și neutrele plurale varia, miscellanea etc.). Desigur că mass-media este un latinism intrat în română prin engleză, dar engleza însăși conservă tradiția cultă. În The Concise Oxford Dictionary, 1999, cuvîntul media este însoțit de o notă de uz, în care se reamintesc recomandările docte, de folosire a sa ca plural, dar se
Mass-media by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11520_a_12845]
-
de a gândi dinamică și dialectica temei filosofice în cauză. Adică de a înțelege viața acelei idei. Exemplul care ne va reține atenția este, așa cum spuneam deja, traducerea termenului „Urteil”. Eminescu folosește în anumite cazuri arhaismul „județ”, alteori utilizează un latinism (inexistent în limba actuala), anume „judicia” (pluralul de la „judicium”), [interesant, totuși, ca limbă a creat și păstrat adjectivul „judiciar”, sau pe acela - și cu valente filosofice - de „judicios”], iar în alte locuri va folosi - dupa stabilizarea terminologiei logice tradiționale, o dată cu
Cum gândim azi, cu Eminescu, traducerea şi tălmăcirea operelor filosofice? [Corola-blog/BlogPost/93773_a_95065]
-
loc? E groaznic să-l vezi pe Stepan Trofimovici în fața morții pe același teren moale (dar același!) al vanității. Trebuie să înjghebezi ceva care să stea, să se susțină singur. Nu ajunge să aduni mărgăritare. O luptă fără capăt între latinismul echilibrului clasic și fluviile de trăiri vulcanice și anarhice care își cer poate o altă matcă. Neputință de a alege, sau nedorință (?) - sau poate (cu atît mai bine) o sinteză pe deasupra! * A-ți înțelege condiția și a o domina dinăuntrul
Anatol Vieru - însemnări inedite () [Corola-journal/Imaginative/14753_a_16078]
-
viziune cuprinzătoare asupra trecutului și asupra contemporaneității, călător avid de lumea civilizată, literat și gazetar - biografia sa este prin sine însăși, prin toate sinuozitățile și încercările ei, o mărturie culturală complexă, caracteristică pentru secolul al XIX-lea transilvan. Folosind două latinisme care i-au plăcut lui Timotei Cipariu, am putea spune că viața și opera sa reprezintă împreună un testimoniu peculiariu, adică o mărturie specifică. Pare că ar fi destul de ușor de distins în întinsa operă a lui Timotei Cipariu două
Un savant de secol XIX by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10558_a_11883]
-
mijloacele de derivare care continuă și astăzi să fie productive în registrul popular și colocvial al limbii române, sufixul -os ocupă un loc special. Sufixul - moștenit, dar întărit și ca urmare a adaptării fonetice și morfologice a unor împrumuturi culte (latinisme sau corespondente romanice moderne) - produce adjective, pornind mai ales de la substantive, în baza unei atribuiri sau a unei comparații. Îl regăsim în structura lexicală a multor adjective, care constituie astfel modele derivative pentru noi creații; acestea aparțin unor straturi diferite
Un sufix prietenos by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17231_a_18556]
-
vigoare în școlile orașului, îl trimit, la începutul excursului, la o personalitate care face legătura între Școala Ardeleană și epoca modernă. Revoluționarul și tribunul Ion Axente Sever, „mâna dreaptă” a lui Avram Iancu, face parte din generația care a scos latinismul Școlii Ardelene din bibliotecă și din circuitul „supplex”-urilor legaliste și i-a dat dimensiunea afirmației politice, chiar și pe câmpul de luptă. Apoi, șirul de articole și conferințe din perioada 1930-1971, unele publicate în presa interbelică din Blaj, altele
Spiritul Blajului by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2503_a_3828]
-
Rodica Zafiu Au apărut, aproape în același timp, două cărți importante despre latinismele din limbile romanice: Dictionnaire des emprunts latins dans les langues romanes (Editura Academiei, 2004) și Les emprunts latins dans les langues romanes (EUB, 2004); Sanda Reinheimer Rîpeanu, cunoscuta romanistă și profesoară la Universitatea din București este atît coordonatoarea primului volum
Dicționarul latinismelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11842_a_13167]
-
etc.). Este discutată, desigur, și problema strict teoretică a dificultății de a distinge între elemente moștenite, cele derivate și împrumuturile culte. Situația aparte a limbii române, care nu a mai păstrat contactul cultural cu latina (permanent în Occident), face ca latinismele culte, destul de recente, să fie suficient de diferite de termenii moșteniți și, în consecință, mult mai ușor de identificat. Situația e bine știută, dar contrastul îl poate șoca pe cititorul neprevenit (termeni ca memoria sau disciplina, atestați în franceză în
Dicționarul latinismelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11842_a_13167]
-
de detaliu sînt extrem de numeroase (în pronunție, în transformarea diftongilor și a hiatului, pierderea sau conservarea finalei, simplificarea grupurilor consonantice, deplasarea accentului etc.). Alte capitole deschid mai ales pofta de a aprofunda subiectele evocate pe scurt: evoluțiile semantice, falșii prieteni, latinismele aparente, derivarea, registrele și valorile stilistice ale împrumuturilor din latină, situația dubletelor, influențele reciproce dintre limbile romanice (mai ales în semantică, în utilizările moderne ale cuvintelor), poziția latinismelor în limbile non-romanice, statutul lor de "termeni internaționali" etc. Comparația pe care
Dicționarul latinismelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11842_a_13167]
-
pofta de a aprofunda subiectele evocate pe scurt: evoluțiile semantice, falșii prieteni, latinismele aparente, derivarea, registrele și valorile stilistice ale împrumuturilor din latină, situația dubletelor, influențele reciproce dintre limbile romanice (mai ales în semantică, în utilizările moderne ale cuvintelor), poziția latinismelor în limbile non-romanice, statutul lor de "termeni internaționali" etc. Comparația pe care romanistica a propus-o dintotdeauna - ca instrument filologic, de reconstrucție etimologică - poate deveni azi și un mijloc de politică culturală în domeniul limbilor și al comunicării. Ca și
Dicționarul latinismelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11842_a_13167]
-
de reconstrucție etimologică - poate deveni azi și un mijloc de politică culturală în domeniul limbilor și al comunicării. Ca și dicționarul anglicismelor în Europa (coordonat de Manfred Görlach), pe care l-am prezentat acum cîțiva ani în această rubrică, dicționarul latinismelor și volumul care îl însoțește nu sînt de fapt destinate doar filologilor. Ele oferă cea mai bună orientare pentru cei care vor stabili compatibilitatea sau unificarea terminologiilor, ținînd cont de tradiții, modele și norme de adaptare; de asemenea, pot contribui
Dicționarul latinismelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11842_a_13167]
-
din care de altfel am și împrumutat adjectivul prolific. În Le Trésor de la langue française, sensurile de bază rămîn cele tradiționale, fiind acceptat (cu eticheta "familiar") și sensul figurat "extrem de fecund (în opere artistice)". De fapt, la originea termenului stă latinismul cult prolificus, format de la proles ("progenitură, descendenți"); intrat în limbile romanice, dar și în engleză (în care forma prolific trimite direct la latina medievală). Sensul "care produce multe opere" (cu referire la un autor, artist etc.) există în franceză, italiană
Prolific by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11887_a_13212]
-
Primului război mondial. Toate acestea au fost însoțite de creșterea culturii românești și înscrierea ei în circuitul valorilor europene, rezultat la care a contribuit și spiritul critic al Junimii și, ulterior, al „Vieții românești”. În raport cu progresele obținute, ideologia culturală a latinismului Școlii Ardelene era deja depășită. Pe de altă parte, în pofida susținerilor Dv. nici geografic România nu este la marginea orientală a Europei, afară de faptul că locul unde existăm ne-a permis să realizăm o sinteză culturală aptă să valorifice și
DIALOGURI PRINCIPIALE DESPRE CONDIŢIA RELIGIEI de VIOREL ROMAN în ediţia nr. 1648 din 06 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381560_a_382889]
-
Cu mai mult de 60 de ani în urmă, Iorgu Iordan observa, în Limba română actuală. O gramatică a "greșelilor" (1943, ediția a II-a 1948), instabilitatea adaptării formelor maximum și minimum. Acestea fac parte dintr-o categorie de cultisme (latinisme preluate adesea și prin intermediul altor limbi de cultură, în primul rând prin franceză) care prezintă unele dificultăți de adaptare: finala consonantică (-um) nu contrazice tiparul fonetic și morfologic românesc, dar ridică probleme de pronunție (prin lipsa eufoniei și prin depărtarea
Maxim, minim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8145_a_9470]
-
la conceperea unui limbaj plin de slavonisme și de grecisme, de cuvinte ucrainiene și poloneze. Geniul său poetic a fost însă mai puternic. Să nu uităm că Psaltirea în versuri datează dintr-o epocă în care - cu excepția lui Miron Costin - latinismele culte, sub formă de neologisme, nu pătrunseseră încă în limba noastră; va trebui să așteptăm pentru asta cel puțin experimentele lingvistice ale lui Cantemir. Doar instinctul fără greș al lui Dosoftei l-a îndrumat spre fondul latin moștenit al limbii
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
recuperată” (fie și selectiv), l-a constituit însăși substanța acesteia, alcătuind un argument zdrobitor împotriva tracomaniei oficiale. Cum bine observă editorul, sub înfățișarea „cuminte” a unui clasicist, avem de-a face cu un savant militant, neîmpăcat cu condiția „urgisită” a latinismului în România modernă. Ediția profesorului Liviu Franga reunește cele trei volume capitale publicate de N. I Herescu între 1937 și 1941, și anume Pentru Clasicism (1937), Caete clasice (1941) și Milliarium (2. vol, 1941). Acestea sunt regrupate, în Destin fără
Revolta fondului nostru latin by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4292_a_5617]