302 matches
-
iarbă/ Era indiferent ca rîul/ Prin care treci desculț în grabă" ( Un coridor). La persoana întîi, poeta practică o dedublare, un "joc dual" spre a o cita, transferîndu-se în lucruri, despărțindu-se de sine, lăsîndu-și în urmă făptura precum un lest delicat: "Mă întîlneam cu fluviul pe mal / Două trupuri străine și plînse/ Parcă de altcineva/ Care și ne șoptise/ Jocul dual: de a ne bea" ( Fluviul Athanor). Ca și: " Intram ca prin oglinzi virgine/ Goală în gol/ Dar umbra-mi
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
tot ce aș fi putut spune eu despre prozele din Trompete după-amiază. Din cele nouă texte, doar patru sunt mai întinse și pot fi considerate nuvele, restul fiind schițe de câteva pagini. Prozele sunt secvențe concentrate, lucrate cu migală, fără lest descriptiv, cu un conflict sau pretext epic mai mult sugerat, oricum abia... schițat. Stilul este ireproșabil, toate textele sunt scrise cu rafinament, au o tăietură a frazei elegantă și o poezie care se revarsă instantaneu dintr-o simplă comparație sau
Cu prozele curate by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12021_a_13346]
-
de ceea ce eram înainte de sinistrul pe care-l reprezintă." De aici, discuția absolut necesară despre Memorie, ale cărei legi sînt "supuse legilor mai generale ale obișnuinței". (Definirea obișnuinței de către Beckett anunță, în nuce, poetul dramatic de mai tîrziu: "Obișnuință e lestul care înlănțuie cîinele de propria-i vomă. Respirația e obișnuință. Viața e obișnuință.") Dar, pentru că " ecuația proustiană nu-i niciodată simplă", aceasta obișnuință nu ne e de nici un folos - în cuvintele lui Proust însuși: " Dacă Obișnuință este o a doua
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
de creștere pe hîrtie cu filigran. În 1975, la prima apariție, structura lui de coloană torsată mărturisea două lucruri. Întîi, teama că, încă din anii cînd nici n-ai apucat bine să trăiești, ai un trecut. De el, de acel lest surprinzător și străin ca o moștenire de la mătușa pe care nu o cunoști ți-atîrnă mersul vieții, împiedicat sau uns. Apoi, conștiința că trebuie să ai și să păstrezi un trecut. Cel pe care îl știi de-acasă, amestecat cu vinișoarele
Navetă cu metronom by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11538_a_12863]
-
floricele stilistice, dar o experiență extremă, în care spiritul creator își adâncește și își explorează rana, lărgind ,jungla mentală" a maladiei reale. Aproape firesc, în această ordine răsturnată a lucrurilor, imaginile devin pedepse: ,scriind și ca să las pe hârtia spiritual-igienică lestul, mizeria, jegul păcătoșeniei, de multe ori Ťimaginileť sunt pedepse; sancțiuni pe care mi le aplic singur: înjurături de scârbă profilactică ce mi se preling din colțul gurii pe bărbie." (Lumea văzută de sus, dinspre Dumnezeu). ezechilibrul de počte maudit, atât
Școala de morți frumoase by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11583_a_12908]
-
milă - o ,sclipire a nelumii în lumesc". Și găsind-o, își privește moartea, dispariția fizică, așa cum niciodată nu-și poate percepe scrisul: cu detașare, chiar cu relaxare. Moartea, pusă între ghilimele, e o simplă trecere către viața de apoi, fără lestul dezagreabil și impredictibil al trupului. Singura instituție pe care ar vrea s-o înființeze acest ins anti-instituțional și nonconformist prin excelență s-ar numi nu altfel decât - fără vacanțe și fără repetenți. O școală absolvită strălucit de Mihai Eminescu la
Școala de morți frumoase by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11583_a_12908]
-
insistent să-i privesc, să-i implic, să-i provoc. La final am inițiat câteva discuții individuale, si am constatat încă o dată, ca în spatele capetelor plecate se ascund drame, frustrări, neîncredere în forțele proprii, teama de eșec. Toată moștenirea, tot lestul cu care ne-am maturizat,regulile impuse( pt. că așa trebuie) de mici, ne împiedică să ne “ridicăm”, să gândim cu creierul nostru, ca fim creativi, liberi. Păcat! Și totuși, când ne îndrăgostim privirea celuilalt o căutăm nu numai în
Privitul în ochi by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82623_a_83948]
-
mare producător al negației pe care o proiectează în ansamblu ca și în detalii, într-o antimetafizică absorbantă ce nu lasă nici un rest. Fantazarea cruntă, halucinația malignă, insanitatea asumată constituie reperele sale într-un proces care consumă realul, lăsând doar lestul sumbru al acestuia: Cum și-a strâns codrii... Cum și i-a pus/ în desaga văzduhului, lent.../ Ușor fantastic, inaparent/ Mi s-a părut vântul./ Orbi tot pământul,/ Tot cerul, toată vecia./ Nici un zbor./ Nici un neabsent./ Ca din ulcior în
Recitindu-l pe Ion Caraion by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10291_a_11616]
-
al guvernării. O banalitate, veți spune. însă tocmai astfel de adevăruri elementare sunt bagatelizate, dacă nu disprețuite, de starurile vieții publice. La ce să te mai aștepți, când noii demisionari țărăniști au fost calificați de către cei rămași drept un simplu "lest"?! Miezul tare al țărăniștilor, condus de Ion Diaconescu, un bătrânel ce mimează la perfecție zăpăceala și inocența (doar spre a le compensa, cu asupra de măsură, prin sistemul delegării lăcomiei către șleahta "nepoților") a mai eliminat o ciozvârtă din ceea ce
Ferește-mă, Doamne, de dizidenți, că de partid mă apăr singur! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17327_a_18652]
-
însă, asupra întregii țări, iar iresponsabilitatea dovedită și răs-dovedită netezește drumul spre putere al ciumei neocomuniste. Nu știu - și nici nu știu pe cine interesează - dacă aripa Opriș (omul cu bani din partid, scriu ziarele) reprezintă "lamura" iar aripa Vasile "lestul"! Prin ceea ce au făcut împreună - și nu de azi, de ieri, ci din 1992, când au început să se ridice la nivelul firului ierbii, transformând Convenția Democratică într-un corp contondent împotriva a tot ceea ce reprezenta valoare, bună-credință și competență
Ferește-mă, Doamne, de dizidenți, că de partid mă apăr singur! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17327_a_18652]
-
rostit câteva cuvinte bine documentate, prin care atenționa că, sunt efective supranormative în sistemul bugetar care vin la servici numai să-și bea cafeaua. Adică, fără sarcini și griji. Acum, iată că trebuie luate măsuri urgente pentru descotorosirea de acel lest parazitar. După ce vor fi concediați, vom auzi declarații incendiare, referitor la sumele oferite la angajare. Reducerea lefurilor mici nu reprezintă o umilință nouă. În anii 70, legile care stabileau productivitatea muncii și eficiența economică, prevedeau un raport de un funcționar
Opriți măcelul. In: Editura Destine Literare by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_228]
-
degringoladei "generației pierdute" a sfârșitului de secol, sufocată de asaltul tehnologiei de înalt nivel, care-l determină pe erou să vâneze senzații tari, provocate de trăirea nemijlocită. Reactivarea temei vagabondajului și a mitului flower power antrenează - din păcate - și un lest de filosofie discutabilă fără nici o urmă de umorul negru exploziv ce a făcut faima regizorului. Ceea ce-l obligă pe critic să încerce "o salvare" catalogând actuala aventură în căutarea paradisului pierdut drept o tentativă hazardată de gonflare în superproducție a
DiCaprio + Stuart Little = Toy Story 2 by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17044_a_18369]
-
conivență cu un trecut neclarificat încă. Care este mecanismul care creează acest tip de reacție, generală, iată? Să fie Franț Țandără, torționarul care a mărturisit, excepția de la regulă? Și dacă da, să însemne că trebuie să purtăm în spate acest lest de indivizi care se simt absolviți de toate grozăviile pe care le-au comis, noi, societatea care vrea să devină normală? N-am nici un dubiu că Franț Țandără este o excepție, și n-aș zice "Slavă Domnului că este așa
Doina JELA - "Să nu lăsăm să ne fie organizate sentimentele" by Ara Șeptilici () [Corola-journal/Journalistic/16337_a_17662]
-
ocultează "fiorul liric", a abătut din drumul lor ce se anunța promițător destui slujitori ai lirei: Am constatat cu destulă tristețe că mulți poeți au început cu o anumită originalitate pe care au abandonat-o pe parcurs ca pe un lest, în favoarea poncifului frumos rotunjit, cîntător, înșelător, vetust. Probabil că și corul de osanale critice ce se adresau uneori mai mult funcțiilor, șarmului personal, relațiilor, nu creatorului propriu-zis să fie întrucîtva responsabile de această situație. Oricum, poetul n-are nici o scuză
O antologie recuperatoare (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16031_a_17356]
-
zi cu nenăscute sensuri rătăcite-n zare în câte umbre să mă mai împart Tu, Doamne și-n câte șerpuiri să-mi plimb spirala până când sfera Ta de foc mă va cuprinde și fi-vor arse demult întregi sisteme de lesturi necuprinse-acum în mine pe câte căi să mai aleg eu pasul să mi-l aștern pe drumul sfânt spre Tine și-n câte rădăcini pierdută-mi e privirea să prind sămânța putrezită în voința cu care văd tac râd și
SĂMÂNŢĂ-N SOARE CRUD de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1386 din 17 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383821_a_385150]
-
Vest mi se impunea din nou, în mod mustrător: În zvârcolirile de lașitate îmi simt destinul ca pe-un arest. O, sub drapelele violentate, m-aș năpusti către marele Vest! Ritmic debarcă în țărm surpate spor de popoare, mâluri și lest: rupe, apucă, apără, bate cu disperare oricare gest. Câtă planetă la Soare-Apune, ochiul prea lacom mă va răpune, s-ajung întâiul și să cuprind! Scad în ocoluri și în deprinderi fără pieirea unei desprinderi, cu tristă râvnă îmbătrânind. Am urmat
Neconsimțitoarea nimfă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8216_a_9541]
-
cu scuze, o mostră deloc complezentă - și probabil autentică - de document oficial. Ar fi interesant de comparat poemele de aici cu fragmentele de jurnal pe care Constanța Buzea le publică, la intervale prea mari, în România literară. Ar rezulta, decantat, lestul memorialistic: Ușa casei străvechi stând să cadă,/ i-am spus departelui meu: - Dăruiește-mi o ușă !// Refuzul lui, șăgalnic-amar, m-a îmblânzit/ ca de atâtea ori în trecut.// Cu diverse prilejuri apoi, în viața ce a/ urmat, până ce fiii ni
Necititele by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7752_a_9077]
-
dominatoare, în fine, aceea a trecutului care - în afara câtorva fotografii și a câtorva povești fragmentare - se arată impenetrabil și opac. Nimic, deci, cu adevărat narativ nu constituie trama acestei povești. Scheletul construcției e mai degrabă aerat, rămânând ca restul și lestul, imagistica și fantezia să asigure osatura strictă a romanului. Care este însă - dintre cele două traiectorii aproape paralele - romanul pe care, în prolog, ni-l anunță autoarea? "Dar, fiindcă într-adevăr există un Dumnezeu al copiilor, al bețivilor și al
Cumințenia pământului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8835_a_10160]
-
numit clubul de diamant./ De golf sau de streap-tease, nici nu mai știu./ Ele se dezbrăcau, pe rând sau în același timp - sau în același anotimp./ Ciorapi zburau dă pă ele, ca zgura de pe zilele rele./ Dresuri, și eresuri. Frumusețe, lesturi.// Viața mea, viața mea încotro se îndrepta?/ Cine să-mi spuie?/ Cucul cântă, lumea-i șuie." (Clubul de diamant); "Tânăr sunt, de tine, moarte, nu-mi pasă./ Viața mea e dulce otravă. Amară melasă.// La ce sân io am supt
Sex și mistică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9631_a_10956]
-
diamant demarează aproape vulgar, cu o notă de umor involuntar (clubul de diamant, zice poetul, e "de golf sau de streap-tease, nici nu mai știu"), dar se salvează printr-un vers de o stranie, lapidară expresivitate ("Dresuri, și eresuri. Frumusețe, lesturi"), cu melodicitatea și jalea sfâșietoare ale cântecului popular. În fine, Lumea amăgitorului. 1. Dulce otravă ar fi putut să fie o bijuterie, dacă autorul n-ar fi conceput un final "autoironic" care distruge atmosfera și strică totul: "Viața mea s-
Sex și mistică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9631_a_10956]
-
secundă, dispăreau brusc, lăsând loc unui alb imaculat. Am apucat-o de mână, trăgând-o spre ușă. — Trebuie să fugim! Repede! A-nceput să șteargă textul! Am ieșit alergând spre lift, sărind peste trupul namilei buimace. Cu piciorul, am aruncat lestul peste bord și-am Început coborârea. Jos, În stradă, toată lumea era liniștită. Nu se Întâmpla deloc ca În filmele apocaliptice, când o ciupercă de fum se Înălța deasupra orașului sau un val imens ridica În aer oameni și mașini ca
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și primarul coboară din mașini, cel din urmă mai greu, vor parcurge ultimii metri pe jos, sunt întâmpinați cu „Gaudeamus”-ul cântat de corul de la Teologie. Pășesc spre microfoane. Balonul s-a înălțat, are agățați de nacelă săculeți albaștri de lest. - Orașul nostru, mândru de tradiția sa francofonă, se bucură să vă salute, începe rectorul. Și cum se putea mai bine decât prin înălțarea simbolică a unui balon, în cinstea țării care i-a dat pe părinții montgolfierului? Și are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sfârșim în pumni. Zâmbi ușor. Și în cazul ăsta, Chimé ar fi singurul care ar avea de câștigat. —N-o să se mai întâmple, îl asigura Vetéa Pitó. Niciodată. Se scurseră încă două săptămâni, necesare pentru ultimele reglaje ale navei, încărcarea lestului, care nu era prea mult, a apei, alimentelor, armelor și a celorlalte lucruri de care ar fi putut avea nevoie echipajul în această lungă călătorie. Apoi se trecu la selecționarea celor trei Pahí-Vahínes1. Miti Matái hotărâse să fie numai trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se alătură. -Rămâneți aici, desigur? -N-aș vrea să vă deranjez, am bâlbâit, sincer intimidat. -Nu mă deranjați. Olaf v-a arătat camera dumneavoastră? -Nu. -Urmați-mă, vă conduc. Văzui cu consternare că-mi ducea bagajul și alergai s-o ușurez de lest. La etaj, îmi indică o cameră spațioasă cu toate accesoriile confortului din revistele de decorațiuni. -Vă las să vă instalați, zise ea coborând scările. Voiam s-o rog să rămână cu mine. N-am îndrăznit. Apartamentul meu dădea într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
mîhnirile, nu mă mai tem nici de sărăcie, nici de moarte; sînt cu întreaga mea ființă între ei." Trăia, deci, într-o maximă concentrare creatoare, convingerea de adoptat al lumii regilor, o lume proprie, pentru care era născut. Eliberarea de lestul noroiului cotidian e simbolică. Scrisul e pentru el stare de grație, ritual sacru în care se risipesc toate spaimele omenești, iar antichitatea un drog. Mărturia, și patetică și poetică, nici nu era poate meritată de Vettori care, în replică, îi
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]