437 matches
-
mai intime tabú-uri. Ca și în cazul registrului excremențial, și în acesta injuriatorii manifestă o voluptate orgasmică atunci cînd atacă. Organele sexuale ale celor incriminați sau cutumele lor erotice sînt ironizate direct sau prin aluzii, fiind preferate porecla denigratoare, anagrama licențioasă, jocuri de cuvinte cu efect libidinos, metafore și metonimii jignitoare. Fantezia este explozivă în acest registru, tocmai fiindcă ea rîvnește să-l spurce pe adversar în chip iremediabil. Registrul al optulea este cel funebru. Prin intermediul lui este vizată senectutea celor
Imaginarul violent al românilor by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/15386_a_16711]
-
era și război, din cînd în cînd. După moartea bunicului, prin anii '20, mama și bunica deschid safe-ul păstrat la loc de cinste în biroul șefului casei. Nu găsesc decît foarte puțini bani, un vultur imperial și... cîteva poze licențioase: "Grăsani mustăcioși, în izmene și jartele, se luptau cu persoane durdulii în chiloți bufanți cu dantelă. Toți păreau foarte veseli". Moartea bunicului? O întreagă poveste. întors din Rusia în România aflată sub ocupație germană, consulul este trimis într-o închisoare
Istoriile conului Georgică by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15192_a_16517]
-
cu gazda acestei neobișnuite biblioteci. Jiøí Gruntorád, el însuși un personaj descins parcă dintr-un roman de Milan Kundera sau Ludvík Vaculík, bărbos și cu ochii de un albastru intens, scînteind de maliție, îmi arată cu precădere piesele umoristice, uneori licențioase, din fabuloasa-i colecție. Îi place să-și surprindă vizitatorul, mai mult decît să-l impresioneze. A fost, totuși, unul dintre cei mai activi și mai tenace agenți ai culturii paralele din Praga paralizată de frică și rușine după invazia
Cu Jiøi Gruntorád despre 10 000 de tipărituri clandestine by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/13389_a_14714]
-
obsesie. Frivolitatea e aci o mască a candorii. Concupiscența adusă mereu în scenă ține mai curînd de joc și de o imatură curiozitate decît de „păcatul” carnal asumat. Uneori această senzualitate emblematică - veritabil antidot al copilăriei funciare - atinge chiar note licențioase, cum se întîmplă în Infernala comedie. Să menționăm că în dezavantajul bardului care se eclipsează astfel renunțînd la magia discreției care-i caracterizează producția reprezentativă, Codul melancoliei galante e abolit... Rezultă o proiecție sexuală peste toate cele ce sînt, un
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
substantivelor care denumesc organele sexuale, a verbului care desemnează actul sexual și în genere a acelor cuvinte și expresii care au legătură cu corporalitatea. Iată un fragment demn de o literatură cu o mai îndelungată tradiție în materie de scrieri licențioase: “O muscă cu pîntecul plin se așază pe puța lui Tron: ea miroase-a bărbat și știe ce-nseamnă aceasta: își face toaleta acolo, apoi se cacă pe puță. Prepuțul lui Tron se mișcă agale spre ea, îi prinde picioarele
Cronica unui roman îndelung așteptat… by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/13543_a_14868]
-
simțurilor”... Interesant este că acea limbă... (de lemn și ea, însă de un lemn franțuzesc, totuși, o esență durabilă, am putea spune, forțând, cu gândul la Racine) avea aceeași capacitate de a susține literatura oficioasă a vremii precum și pe cea licențioasă ca Legăturile periculoase a lui Choderlos de Laclos... În România începutului de secol 21, tendința spre trivialitate este din ce în ce mai evidentă, ca un fel de răzbunare sau defulare după cei 50 de ani de gândire și scriere dogmatică, insipidă... Cum spunea
Acustica unei cărți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13597_a_14922]
-
în dauna altui mecanism, cel puțin la fel de important - și mult mai bogat în consecințe în planul interacțiunii dialogale -: cel al echivocului. Multe ghicitori sînt în primul rînd ingenioase capcane verbale, din sfera mai mult sau mai puțin tabuizată a aluziilor licențioase. Exagerîndu-se importanța unui model de receptare intelectual-estetic (conform căruia se spun ghicitori ca exercițiu al minții și pentru plăcerea surprizei), a fost subevaluat mecanismul umoristic-manipulator: faptul că se spun ghicitori pentru a induce o falsă lectură, accentuată de tensiuni psihologice
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
spune că această latură a fost total ignorată de folcloristica românească din ultimele decenii; ea a fost însă constant minimalizată. Argumentația tipică subordonează asemenea „devieri” unor scopuri neapărat serioase: „ghicitoarea, pentru a-și spori atractivitatea, uzează uneori de forme ușor licențioase, și aceasta nu cu un scop în sine, ci pentru a pune în situații dificile pe cei care trebuie să răspundă, să dezlege enigmele. Există însă doar o aparentă predilecție pentru aluzia indecentă” (I. Datcu, în prefața la retipărirea culegerii
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
Studiul lui G. Pascu, Despre cimilituri (Iași 1909), aduna, din perspectivă lingvistică, exemple mult mai numeroase de „indecență” lexicală. Cel mai des, e vorba fie de un text explicit, conținînd cuvinte vulgare din lexicul popular sau regional, care devin metafore licențioase pentru elemente și scenarii inocente, fie de cuvinte ambigue sau de creații fără sens care (în combinație mai ales cu anumite verbe) par a sugera scenarii obscene, contrazise ipocrit de o soluție banală: cimpoiul, căciula, opinca... Efectul e comic, tocmai
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
Mihail Gălățanu MIHAIL GĂLĂȚANU practică în poezie sporturile extreme. S-a jucat, cândva, de-a poetul licențios si a devenit peste noapte inamicul public numărul 1, astfel încât cu greu a scăpat de un dosar penal. Poemul , pe care l-a oferit spre publicare României literare, reprezintă si el o provocare riscantă. De data aceasta de altă natură
Eminescu by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6804_a_8129]
-
trăiri punctuale, aceleași care duc și în viața reală la utilizarea expresiilor triviale chiar de către oameni de calitate: tensiune, nervi, frică. În al treilea rînd, este vorba, evident, de talent. Într-o carte precum Nesimțitul, de Cornel George Popa, expresiile licențioase sînt de-acolo, se integrează (îndrăznesc să spun “armonios”) subiectului și relatării acestuia - în vreme ce în alte cazuri se simte că “prostioarele” sînt plasate cu intenția expresă de a șoca și, în consecință, par petice jegoase pe o haină mai mult
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
de o substituire a fondului prin formă. Simțind că nu poate să impresioneze prin ceea ce are de spus, autorul încearcă s-o facă, disperat, prin felul în care o spune. Acest lucru nu este valabil, de altfel, doar pentru limbajul licențios. Cu mulți ani în urmă, Alex Ștefănescu semnala că există în literatură forme de șantaj sentimental - de la alegerea subiectului (vezi Puiul, de Al. Brătescu-Voinești) pînă la limbajul lacrimogen, care este imposibil să nu miște o mare masă de cititori (și
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
mereu neîmplinite, iar cei ce stăruie în ele fie sunt luați în râs, fie îți îneacă viața în băutură ori în alte vicii și mai rușinoase..." Exoticul și luxuriantul, medivalul și grotescul (romanul e plin de atrocități), ero(t)icul, licențiosul și sordidul sunt liniile pe care epicul avansează concomitent. Numai numele corabiei stîrnește melancolii: La Nuestra Seńora de la Soledad. Cu bagajul său lingvistic, documentar în sensul larg (inclusiv paremiologic), Nicolae Strâmbeanu s-a instalat într-una dintre cele mai pretențioase
Odiseea saltimbancului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12203_a_13528]
-
căror redactare și completare a contribuit substanțial Fănuș Băileșteanu. Însă și alte detalii au fost de retușat. Grigore Brâncuș a intervenit cu mici revizuiri ortografice (mai ales în sensul actualizării) și cu adăugiri "scandaloase, introducând în sumar cele două povești licențioase. A făcut și alte completări: poezia Oltenii în Iași, plus cinci scrisori. Cu un aparat critic îmbogățit, cu adaosurile impuse, chiar împotriva pudibonderiei, actuala ediție academică Ion Creangă este una excepțională. Nec plus ultra. Ediția I. L. Caragiale este și ea
Clasicii - mereu aceiași? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12625_a_13950]
-
întotdeauna recompensată, în cei care se bucurau de această favoare (erau mulți!). Nu ezita să încredințeze spre lectură la domiciliu chiar cărți cu o circulație restrânsă, editate în puține exemplare și foarte greu de procurat, cum erau, de pildă, poveștile licențioase ale lui Creangă, apărute în Editura Fundațiilor Culturale Regale, într-un număr de numai cincizeci de exemplare. Am făcut parte dintre cei care au profitat în câteva rânduri de pe urma largii deschideri a lui Lovinescu pe tărâmul accesului la carte, deși
Agendele literare ale lui Eugen Lovinescu by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/12722_a_14047]
-
O mie și una de nopți ar fi apărut la Calcutta în 1811, deci după traducerea făcută de Galland, pusă în circulație în Europa! în 1835 a urmat ediția egipteană interzisă și azi în numeroase state arabe din cauza unor scene "licențioase". Claudia Ott, traducătoarea germană a unui manuscris arab din secolul XV al ilustrelor povestiri (doar 282 de nopți - restul fiind... pierdute) a lansat la Frankfurt, într-o ambianță fastuos-orientală, nu numai noua variantă a povestirilor Șeherezadei, ci și ipoteza potrivit
O zi la Salonul de Carte de la Frankfurt by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12389_a_13714]
-
am făcut această observație, că procesul din România este numai la 6 ani distanță de procesele lui Baudelaire și al lui Flaubert. Ei au fost dați în judecată în 1857 și Hașdeu a fost dat în judecată, pentru un pasaj licențios, în 1863. și interesant este că Hașdeu, în pledoaria lui, spune: ,domnilor, eu mă revendic de la școala literară realistă", care presupune și astfel de scene, mai, să zicem, îndrăznețe. E prima dată când în literatura română se contestă ideea de
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat,nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11501_a_12826]
-
poeziei optzeciste basarabene (1995) și antologia criticii, despre care tocmai am vorbit. Volumul Raftul cu himere ne relevă un eseist savuros, scriind atractiv despre boemă, negativism, moara ca topos, relicvele islamice în cultura română, absintul în poezie și arte, literatura licențioasă, cenzură - subiecte care nu sunt la îndemâna oricui. Dintre critici, alege trei modele, pe care le analizează cu sentimentul afinităților: Adrian Marino, Nicolae Manolescu și Mihai Cimpoi. O secțiune finală este consacrată unor articole de atitudine, păstrate însă în zona literarului
Ieșirea din provincialism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11521_a_12846]
-
Marius Chivu Atenție! Cronică explicită, conține cuvinte și versuri licențioase Nu știu cîte cărți de poezie românească au fost atît de așteptate precum această Infernală comedie a lui Emil Brumaru, ale cărei sonete, o parte scrise încă din 1978, au fost publicate parțial abia după '89 în Contrapunct și, mai
Preludiu pentru iubita ideală by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11534_a_12859]
-
ar fi singurii care au făcut literatură cu adevărat, deși ocazional, și nu doar paradă genitală din subiectul erotic explicit. În general, problema nu este subiectul, necesar ,maturizării" cititorilor altfel educați, ci calitatea în sine a acestei literaturi așa-zis licențioase, care poate da adevărate capodopere. Din păcate, la noi nu avea cum să se formeze un public rafinat și, în acest sens, Infernala comedie - tocmai referința românească nr. 1 a genului - poate fi văzută ca o nouă șansă. Scrise, cum
Preludiu pentru iubita ideală by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11534_a_12859]
-
scabrosul se sublimează căci impuritatea a fost sanctificată. Femeia este o divinitate sexuată ale cărei acte fiziologice apar ca primordiale. (Cu toate acestea nu mă risc să citez Sonetul XLII (elogiul iubitei ideale), un poem-imn care, practic, spulberă noțiunea de licențios și care, deocamdată, trebuie citit în gînd, într-o cameră încuiată, visînd la iubita ideală.) Există în aceste sonete o senzualitate senină a eroticului care vine din nostalgie, din livresc, din umorul ce însoțește îndeaproape fanteziile sexuale. Cred că aici
Preludiu pentru iubita ideală by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11534_a_12859]
-
al scriitorilor de ultimă generație pretinde o altfel de abordare din partea criticii. Ea trebuie să-și adapteze metodele la lumea în care trăim și la problematica ei. Nu prea știu să existe o carte românească dedicată pornografiei și/sau literaturii licențioase deși există un sentiment general că aceste fenomene domină, în diverse forme, universul nostru cotidian (revistele "de specialitate", filmele, unele produse literare etc.). În vreme ce în Occident există de mai multă vreme istorii ale literaturii erotice, studii academice despre pornografie și
Biblioteca roz a literaturii române by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11761_a_13086]
-
Șerbănescu, apărut la Editura Mașina de scris, și la volumul 12 scrisori exemplare de Ion D. Sîrbu, publicat de Editura Genesis din Petroșani. Prima se remarcă prin grațioasa sugestie de erotism orb, printr-o eleganță care face inoportun orice gând licențios. Iar cea de-a doua - prin dramatism și prin evidențierea efortului de a recompune, din fragmente, amintirea lui Ion D. Sîrbu.
Un mare talent by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13068_a_14393]
-
lumină înclini de la genunchi! / Cît aer pui cu sînii în mișcare! Să sufăr plin de seve ca un trunchi / de tei, răpus de tînăr / din picioare". Sfîrșitul primei catrene ("ca într-un cort...") este un potrivit subterfugiu de a evita licențiosul în această "iubire înmormîn-tată-n carne" (V.Voiculescu) și a da totodată, prin echivoc, mai multă plasticitate frazei. Cu Lutării, Vasile Nedelciu răsărise, în urmă cu aproape două decenii, ca un angajament încurajator în poezia basarabeană, care însă nu s-a
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
ceilalți trei (Iulian Fruntașu, Maria Șleahtițchi, Adrian Ciubotaru) dispun de o anumită dexteritate în mînuirea cuvîntului, pot găsi uneori și niște expresii mai într-ales pentru a-și spune păsul, primul din ei avînd și o evidentă predilecție pentru limbajul licențios, dar de aici și pînă la adevărata poezie mai e încă destul de mult.
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]