217 matches
-
de interesat și atras de nuanțe, toți acești oameni striviți, cunosc de fapt optimismul tragic al experienței lor de viață. Personaje ale minimei dorințe, cu norocul pus la încercare, între hîrjoană și exasperare umilă, bîntuite de spaimele realității și dezastrele lunecării în minciună, din care caută scăpare în iluzie. Este Musa, inocentul într-o lume de culpabili. Este Sara, frumoasa lui fiică, cel mai drag copil, pe urmele căreia pornește să înfrunte necunoscutul țărmurilor mediteraneene, să-i apere senzualitatea deznădăjduită în
O geografie dramatică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15270_a_16595]
-
mai constant căutător de culmi ale creației se vădește G. Călinescu. Aproape că nu este număr al revistei ,,Studii și cercetări de istorie literară și folclor", în care el își trece rezultatele cercetării ulterioare Istoriei literaturii, să fie lipsit de lunecările sale în pământul reavăn al descoperirilor, imprimând multe adevăruri pregnanței date de el destinului lecturii cu alți ochi a scrisului cu semnătura lui Ioan Slavici. Fără a eluda înfășurarea dreaptă a operei de lovitura finalului care, fără a elimina semnalează
Nuvelele lui Ioan Slavici by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13820_a_15145]
-
trăiam într-o mătrăgună nu într-un nufăr, eu mă gândeam la o ancoră nu la o vâslă, eu eram prea departe ca să pot vedea urcușul imperceptibil al iederii. Cine vâslește în ceață și tulbură apa? Mi-e teamă pentru lunecarea inocentă a peștilor, ar putea sări în incendiul ierbii, să moară, ar putea să se izbească unii de alții, speriați de târzia trecere; Nimic din toate acestea: mă învinovățește singur precum călătorul numărând închipuitele vămi prin care a trecut nevăzându
Poezie by Florin Costinescu () [Corola-journal/Imaginative/8192_a_9517]
-
în fine să ne întoarcem la ceea ce am indicat a fi conservatorismul funciar al lui Al. Paleologu, blazon atît al seniorului, cît și al unei mentalități intrinseci, însă aci cu nuanțe proprii. Acest conservatorism nu reprezintă, ca de-atîtea ori, o lunecare înapoi, o retractilitate ce refuză prezentul, un paseism greoi, nefuncțional, ci o înălțare ca de avion, de unde se desfășoară o priveliște largă. Remanența nu împiedică agerimea observației și luciditatea, ci le potențează. Dl Paleologu nu privește obsedant în urmă, ci
Glose la Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12851_a_14176]
-
posibil dialog: "când orele sunt sfărâmate, marele/ curaj e să oprești arătătoarele" (Semnal) - "mai întâi dispar cifrele,/ în timp ce limbile pipăie/ greoaie și oarbe cadranul,/ nevenindu-le să creadă/ că nu mai au ce arăta" (Cadran) sau "Ars moriendi, înțelepciune/ a lunecării încete/ pe lungile pante ale serii,/ te-am învățat pe îndelete/ ca pe o rugăciune/ din copilărie/ ca să nu mă sperii/ când vine timpul" (Arta de a muri) - "M-am gândit la ea relativ des/ și la vârste diferite/ fără
Sensul în derivă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12369_a_13694]
-
Liviu Dănceanu Emil Cioran aprecia undeva că "abia după Beethoven muzica a început să se adreseze oamenilor; înainte nu se întreținea decît cu Dumnezeu. Bach și marii italieni n-au cunoscut deloc acea lunecare spre omenesc, acel fals titanism care, de la Surd încoace, alterează arta cea mai pură. încordarea voinței a înlocuit suavitățile; contradicția sentimentelor, avîntul naiv; frenezia, suspinul disciplinat: dispărînd cerul (s.a.) din muzică, în locul lui s-a instalat omul. înainte vreme, păcatul
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
un unchi de-al meu care avea o cafenea cu două mese de biliard! Acolo m-am îndrăgostit pentru prima dată de bile! Erau albe, de marmură, galbene, de fildeș, roșii. Mă fascinau ultimele, le doream, le pîndeam ceasuri întregi lunecarea pe postavul verde. Ce zvelți, ce cavaleri, mi se păreau cei sprijiniți galant în tacurile lungi, subțiri, pudrate cu delicatețe, ca niște lănci, pe vîrf. Mirosul de cafea turcească mi-a învăluit de-atunci, ca un nor dulce-amar cerul gurii
Ador ceasurile care stau! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13414_a_14739]
-
te vei poticni acolo, nevolnic, între molozuri și obstacole. Atroce, dacă stai să te gândești ce vrea să spună, din adânc, asta. Și cam ce e cu tine. Dar este suportabil, cum nedureroase sunt în vis căderile de la mari înălțimi, lunecarea pe scări de imposibilă verticalitate, actul execuției. În Testamentul său spaniol, Arthur Koestler povestește cum, în celula în care-și aștepta sfârșitul, și-a visat, pe când i se rupea cu bufnitura patul, împușcarea și că dacă nu cu vreo voluptate
Printre cosmaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/18035_a_19360]
-
comme une autre, apartinîndu-i lui Paul Ricoeur. Raționamentele celor doi filozofi, însă, sînt aparent (doar aparent) radical diferite: în vreme ce Ricoeur definește sinele ca entitate dublă, animat de două tendințe, una spre stabilitate și auto-regăsire, alta spre schimbare și astfel de lunecare în alteritate, pentru Baudrillard nu mai există alteritate. Ea a dispărut cu totul, în măsura în care chipurile noastre sînt perfect uniforme și inexpresive. Curiozitatea de a ști ce face, ce simte, ce gîndește celălalt ne devorează, la propriu, ne anulează identitatea, acel
Viclenii la sfîrsitul lumii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17577_a_18902]
-
Dacă ai timp suficient, te înveți cu aproape orice”. Dacă n-ar fi trebuit să-i poarte de grijă lui Ruby, să ia măsuri, și-ar fi petrecut tot restul vieții scărpinându-se, gândindu-se, privind cerul: „Sunt fascinat de lunecarea pe cer a norilor, de culoarea unor elefanți”. Dacă n-ar fi avut un elefănțel mic și adevărat pe care să-l salveze, și-ar fi petrecut toată viața privind elefanții imaginari din văzduh. Reușește să o salveze fiindcă tabloul-puzzle
„Niciodată nu e prea târziu să ajungi ceea ce ai fi putut fi“ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/2478_a_3803]
-
frecventam un mediu de,... nu spun, dar se înțelege... înaintea căruia amîndoi fuseserăm taxați de "auxiliari". Țin minte că Gary Sarbu, cu ironia lui grea de mîner abia ieșit la suprafață, ne făcea "gagicari", într-o lume rafinată de umbroase lunecări. De unde ne ieșise în societate o faima greșită. Da^ noi, nu ziceam nimic, fiind prea de tot buni fii ai Naturii. Așa se explică deșele mele apariții în Caietul albastru, de curînd publicat, îmbogățind literatura română de azi. În notele
Scoala ardeleană rediviva! by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18187_a_19512]
-
personal și din scris de multă vreme. Ceea ce mi-a scăpat inițial, deși remarcasem faptul că dl Rusu e un fan al d-lui Theodor Codreanu și al celor care, de la o vreme, îl interpretează aberant pe Eminescu, a fost lunecarea d-sale de la idei și argumente la atacul la persoană și la procesul de intenție. Acest lucru mi se pare inacceptabil și îl deplor, cerînd totodată scuze d-nilor Mihai Zamfir și Eugen Simion, ținte ale vehemenței umorale a d-lui
Ecouri și aberații by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16479_a_17804]
-
putea bănui la suprafață, nu numai miriadele de pești vii, dar și toate vitele moarte, toți înecații, toate sfărâmăturile de piatră și de fier pe care le aduceau răbdător la starea de pietriș, apoi de nisip. Neagră în negrul nopții, lunecarea lichidă a straturilor suprapuse de apă avea loc nu departe de casă și totuși împrejur domnea o ciudată tăcere." Aici nu este o simplă descriere de natură, ci și portretul interior al unei adolescente de atunci. Ce legătură există între
Annie Bentoiu își amintește... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16481_a_17806]
-
univers poetic care se articulează și capătă sens pe "spirala timpului", unde se reunesc un "odinioară" mitic al originilor, un "ieri" al strămoșilor, un "astăzi" deziluzionant și un viitor previzibil, al eului emitent, într-un mod care permite transgresiuni temporale (lunecări, suprapuneri, alternări), cuprinderea eternității și a intemporalității. În volumele de poeme, Julio Llamazares inaugura un univers liric și un ton poetic ale căror particularități aveau să devină constante ale întregii sale opere, indiferent de genul abordat ulterior. Romanele apărute pentru
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]
-
în chiar cea dintâi zi de libertate. Habar n-aveam câte altele, la fel de reușite, aveau să mi se mai facă. Nu in-tuiam că prăbușirea comunismului avea să semene cu o cădere de pe Himalaia produsă, împotriva legii gravitației, ca o lină lunecare de aripă de fluture. Un vis. Reamintindu-mi momentul revăd cum, într-o altă încăpere, tot cu ușa deschisă, un alt vorbitor, în posesia unui microfon ca al nostru, citea, interminabil, un poem, chiar atunci compus, dedicat Revoluției. Era un
Adio, Olga! by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8254_a_9579]
-
fără relief, cui îi pasă de lumea mea aspră? Este bine că am tăcut atâția ani; mâinile de sticlă subțiri, s-ar fi spart sub condeiul prea lung și greu, înfricoșat din altă vârstă chemat. Cine mai știa de această lunecare împietrită în mărgăritare. Poate profesorul meu, cu privirea de zeu, mai veghează, să rămână ce am trăit, peste vremea bătrână, în lumea fără hotare până la zenit. * * * Dacă statuile ar asedia orașul și nu ne-am mai putea mișca după voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
puii ori își contemplă cu uimire penele dornice de zbor, deși se ascund încă la subsuoara ta și în liniștea visului tău cu flori și cu pomi - adăpost al regăsirilor zilnice pentru ei care sunt, pentru ei când vor fi... Lunecarea ca-n somn, de sub melcul urechii pe prăvălișul pieptului, între cupe cu dulce otravă, pînă sub coroana arborelui ombilical, până în hipnoticul inel al patimei roze și al cântecului mut ca al scoicii adunând tot vuietul mării între valvele pulsând, fremătând
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
evocată de Eminescu în acea bijuterie prozodică Dintre sute de catarge: Nențeles rămâne gândul Ce-ți străbate cânturile, Zboară veșnic îngânându-l Valurile, vânturile. În poezia Peste vârfuri, ideea poetică a eliberării în inefabil pleacă de la o concretitudine a naturii, lunecarea lunii pe cer, se interiorizează apoi cu ajutorul sunetului de corn, deci al muzicii, care, prin natura sa are mers infinit-indefinit, iar apoi negrăitul melodic se transformă într-o așteptare ce pare fără sfârșit, fără rezolvare. În poezia Selige Sensucht (Dor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care e supus materialul sonor. Într-un fel avea dreptate Cioran când afirma că "abia după Beethoven muzica a început să se adreseze oamenilor: înainte nu se întreținea decât cu Dumnezeu. Bach și marii italieni n-au cunoscut deloc acea lunecare spre omenesc, acel fals titanism care, de la Surd încoace, alterează arta cea mai pură. Încordarea voinței a înlocuit suavitățile; contradicția sentimentelor, avântul naiv; frenezia, suspinul disciplinat: dispărând cerul (s.a.) din muzică, în locul lui s-a instalat omul. Înainte vreme, păcatul
Un contrapunct oportun by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9822_a_11147]
-
mițos, mă strâng ca un clește milos, iar glasul ei, strecurat în ureche, calm și pufos, mă învață să-mi mișc tălpile pe cărămida încinsă-n cuptorul bunicii. asta nu-i noapte, îmi spun, ăsta nu-i drum, e o lunecare-n poveste, în somnul cel bun, cusut, din loc în loc, la suprafață, cu sunet de clopoțel făcut din fum. strivită între trupul tatei și al mamei, două fuioare de căldură ancestrală, fumeg și eu și aburul propriei respirații mă doare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
-mi nevăzut te-oi bântui, și te-oi momi în lumi de taină, plăpânda fericire-adăpostind, în care-am lepădat, cândva, împreună, scântei de năluciri și vis trăit. ne-om minuna cu sufletul la gură de calmul trupului alint, crescut din lunecări de zgură și din stihii de ape răscolite. vom străluci părelnici și sfioși și vom pieri în destrămare ca mireasma. o, ce neașteptat sfârșit și prea frumos. plâns de nai din verdele ofilit nu crește vara, din soare oxidat lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
să-i încălzească viitorul culcuș, pe care, iată, și-l pregătește cu sârg. înțelesul ascuns încerc să străbat spațiul îngust ce mă desparte de înțelesul ascuns, o calmă beție îmi urcă în sânge, îmi ascute dureros tăcerile. în jur doar lunecarea zgrunțuroasă de cremene, însoțindu-mă. m-aș dărui cuiva, cum te dărui ninsorii, luminii de lună, mirosului de aer marin, cu toate neînțelegerile mele, cu plăpânda lumină ce mă naște ca pe un avorton, reluându-mă de la capăt, cum reiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
spui din mers: ŤSînt un călător, să privesc drept înainte!ť". Dincolo de oboseală e curiozitate, care speră. Orașul mare e locuit. Parizienii sînt al doilea medalion. Oameni mai mult alerți decît grăbiți avînd, în tot ce fac, o ușurință a lunecării. În amoruri, în călătorii, în plimbări. Petice de libertate pe care vălmășagul lumii le ocolește. Pe urmă muzeele, casele locuirii istorice. Luvru, Carnavalet, Cluny. Și altele, enumerate la plural: Muzee. Musée de l'homme. Parisu-ntreg e-așa ceva. Între plimbări
Acuarele plimbate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9572_a_10897]
-
aceeași temă, totuși când se va rezolva prostituția, colateral, trebuie să se tindă către cultul austerității, corectitudinei și muncii. Oficii de protecție a minorelor, plasarea elementului feminin și redresarea moralului acolo unde pășește spre desfrâu, constituesc măsuri, care neutralizează indirect lunecarea spre prostituție. Recunoașterea paternității și favorizarea căsătoriei vor opri multe tinere de a cădea În prostituție. Aplicarea efectivă a legei contra avortului face parte din redresarea morală a tineretului nostru. Pedepse exemplare pentru părinții care privesc cu Îngăduință prostituarea copiilor
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]
-
protuberanță, Carol descoperise ceva nou. Vârfurile degetelor alunecaseră peste clitoris, ascuns sub gluga labiilor interne, ca un copac crescut într-o văioagă. Dar pe drumul spre vagin, într-un loc în care ar fi trebuit să dea doar peste o lunecare anticipativă, peste faleza ce coboară în mare, găsi un nodul minuscul, un grăuncior de carne. Desigur, dacă i-ar fi permis mâinii să ducă o oglindă în locul acela, așa cum fusese învățată, să o ducă în locul pe care gura lui Dan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]