413 matches
-
nici un sens. Până la urmă, într-o noapte, l-am trezit. Nu voia să se dea jos din patul cald. L-am tras după mine și ne-am oprit în fața Dulapului. Era neschimbat, puternic și ispititor. Am atins cu degetele mânerul lunecos și Dulapul s-a deschis în fața noastră. Era suficient loc în el pentru tot universul. Oglinda interioară ne reflecta pe amândoi, extrăgându-ne siluetele din beznă. Respirațiile noastre, la început inegale, își găsiră același ritm și între noi nu era
Olga Tokarczuk () [Corola-journal/Journalistic/14912_a_16237]
-
sursa precisă, în direcția cauzelor legislative, administrative, economice, politice. E o investigație ce pornește dinăuntru, dintr-o stare de spirit a unui individ "oarecare" și tocmai prin aceasta exponențial, spre a opera necruțător în sfera vieții publice, de atîtea ori lunecoasă, amăgitoare, predispusă a-și mistifica propriile principii. Astfel "mama legilor" actuale, Constituția adoptată în 1991, este luată nu o dată peste picior, prin elementara confruntare, de o candoare insidioasă, a prevederilor ei cu fenomenologia socială arhicunoscută. "România este stat național și
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]
-
remarce cu ironie: "Îmi dau seama că folosesc probabil termenii «modern» și «postmodern» cu totul altcum decît ceilalți. Și totuși, tocmai asta e o atitudine cu adevărat postmodernă, nu găsiți?". Mircea A. Diaconu ne oferă un conspect al atît de lunecosului postmodernism, pe care același Eco îl caracteriza drept "cel mai recent passe-partout terminologic", un termen "bun à tout faire", perfect avizat asupra labilității terenului pe care se situează. Și atractiv printr-o anume "sinceritate" speculativă care îl scutește de opțiuni
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
ai dus vechea lume/ proptind-o cu picioarele tale și/ferind-o de prăbușire// iar acum la rândul meu ajuns în capul coloanei/ cu răsuflarea anilor mei în ceafă/ nu mai știu cum să-mi înfig eu călcâiele/ pe acest lunecos drum ce coboară// în timp ce cu vârful limbii culeg amintirea unui praf dulce/ de zahăr candel adus de tine din Ťconcentrareť/ în această hârtie mototolită/ de cuvinte amare". Ultima secțiune a volumului, Petrarca în gară la Avignon, este dedicată iubirii. O
Cartea neliniștirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10467_a_11792]
-
Barbu Cioculescu Cele trei anotimpuri care ne despart de primirea țării în Uniunea Europeană reprezintă șansa unică a unei norocoase lovituri pentru nu puțini: cei cărora, încet, dar lunecos, pămîntul le-a fugit de sub picioare de-a lungul a trei cincinale de confruntare socială. Factorii principali ai acestei istovitoare partide, asemănătoare încleștării faimoșilor supercorpolenți niponi ce se împing cu kilogramele unei locomotive, și-au asigurat o stare materială bunișoară
Cui de trecut îți vorbește... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10485_a_11810]
-
schiaună în căști în limba engleză... Unde e focul? Mă întorc pe urma sfâșiată a vechilor pași, fără să mă întreb unde a dispărut nisipul din clepsidră, cu timp cu tot, unde s-a prelins trupul meu, cel subțire, șuvoi lunecos printre stânci potrivnice de i-a rămas numai forma imprimată în straturile calcinate ale amurgului? Din loc în loc grămezi de cenușă măsurând distanțe, numărând căderi, memorând anotimpuri, unde e focul, cine l-a furat să-ncununeze cu el Olimpiadele Trecerii
Poezie by Florin Costinescu () [Corola-journal/Imaginative/4525_a_5850]
-
scrise, hâțânat încoace și încolo de valurile mulțimii ce se rostogolesc peste mine - citez: ... Criticii secolului XIX subliniau că (Botticelli) a pus în Madonele sale o expresivitate particulară, care, instaurând cu spectatorul un raport în același timp intens și fuyant, (lunecos), a fost considerată o pioneră (expresivitatea)... și, îmbrâncit cu putere de mulțime, târât o dată cu ea, ratai, scăpai restul ideii. Dar pot să jur că era ce spusei și eu adineauri... Sandro di Mariano Filipepi Botticelli este - mutatis mutandis - un artist
Botticelli by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13162_a_14487]
-
perturbate de degrigolada sa, solidare cu derularea acesteia. "Pielea pămîntului" capătă un aer "indecent", "senzual", marea e promiscuă, oceanul e "bătrîn de-o oboseală/ Numită simplu nemurire", într-un "Orizont animal/ Și în rău și în bine,/ Adînc lucios și lunecos de mare/ în care soarele/ Se scufundă fără rușine" (Peisaj impudic ). Altfel zis Lumea însăși ca mecanism spiritual-material e pusă în chestiune printr-o grilă a unui ethos care, aplicîndu-se ca o încredințare umană, se izbește totuși de bariera incognoscibilului
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
fără gândurile mai ascuțite ale plăcerii necuvenite ce se mișcă cu fierbințeală și atrage sufletul fără voie la ticăloșie, se naște fără îndoială din săturarea pântecelui.83 Cuviosul Isaia Pustnicul, în același sens, spune: Vai nouă că, având trupul ușor lunecos spre păcat, îl ațâțăm prin săturare și moleșeală spre pofte necurate și gânduri murdare și prin ochi primim în inimile noastre săgețile celui viclean, iar prin atingerea trupurilor ne facem cai înfierbântați de iepe și nu ne gândim nici la
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
poezie. Spre a nu se răzleți prea mult de substanța presupus omogenă a lumii dintîi, creația poetică apare contrasă în obiecte, reificată. Realizată dar și „pedepsită” prin metaforă pentru ambiția ei de abstragere, de factice neatîrnare: „Poezia e un acoperiș lunecos, mîna atinge/ clapele pianului pentru a lăsa o priveliște/ cu fluturi dezbrăcînd florile de miros.(...) Poesia e un acoperiș lunecos, timpul/ detună-n oglinzi imaginea fără contur/ a iluziei - poesia rămîne” (Poesia). Sau e asimilată nopții romantice, acelei viziuni „în
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
obiecte, reificată. Realizată dar și „pedepsită” prin metaforă pentru ambiția ei de abstragere, de factice neatîrnare: „Poezia e un acoperiș lunecos, mîna atinge/ clapele pianului pentru a lăsa o priveliște/ cu fluturi dezbrăcînd florile de miros.(...) Poesia e un acoperiș lunecos, timpul/ detună-n oglinzi imaginea fără contur/ a iluziei - poesia rămîne” (Poesia). Sau e asimilată nopții romantice, acelei viziuni „în stare naturală” care e suficient de intensă pentru a asimila biblioteca, pentru a o consubstanția cosmosului: „Această liniște e noaptea
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
și perfidă, înregistrînd de-a valma atît lucrurile cu miez, cît și prostiile debitate de la catedră. Nu le evidențiază nicicum pe acestea din urmă - nici prin "sic", nici prin ghilimele, nici prin semne de exclamare. Textul capătă astfel un aspect lunecos și straniu, putînd fi calificat ad libitum drept oligofren sau urmuzian: "Cronica lui Neculce s-a păstrat în 14 manuscrise (11 la București, 3 la Iași). Aceste manuscrise sunt scrise de mînă. De aceea au o valoare foarte mare și
Rîsete în amfiteatru by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12408_a_13733]
-
o dezvelește râzând, Ca o fustă cu volane albe murdare Ridicată parșiv dinspre mal Unde marginea ciorapului Nu atinge taina de sus Și lasă o fâșie îngustă de piele, Orizont animal Și în rău și în bine, Adânc lucios și lunecos de mare, în care soarele coborând Se oglindește fără rușine. Rezervație Cai și poeți, Frumusețe a unei lumi învinse de tehnică, Ființe pe care timpul Le lasă în urmă încarcerându-le în propriile aureole. Cai și poeți, Din ce în ce mai rari, Mai
Poezie by Ana Blandiana () [Corola-journal/Imaginative/12556_a_13881]
-
la braț, șontîc-șontîc, cu unul zburdalnic și gură spartă zis Dionisie Trei Parale ori cu un șchiop tuciuriu, știut drept Hefaist Șontorogul, numitul Haidoș se vîră-n cîrciumi cu buline de conffetti și ghirlande de hîrtie colorată, apoi cu ceilalți bărbați lunecoși crița se-mbată, chiuind, țopăind pe două, pe trei ori pe patru picioare, pînă cînd cheful îl strică în zori un al patrulea venit de-i zice Hermelintos, ce pe năbădăioșii petrecăreți dintre alcooluri îi învață să zboare. La răsăritul
Poeme grecești by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/13898_a_15223]
-
dorinți se întretaie cu recea realitate) - de fapt trecuta și prezenta zămislire întâmplându-se la Neptun în dreptul vilei Stancu unde marea poartă botniță și zăbală de stabilopozi caraghioși întinzându-și pe țărm balele melanjului de spumă alge și meduze lentiloforme lunecoase simpatico-grețoase uneori îngogoșate în placente de petrol suprapuse și supraexpuse ca năzdrăvăniile din textele zise suprarealiste comentate de veleitari cu ochii încercănați împupilați ca un olimbic dedublat al oboselii și posibil începutului bolii de rinichi și atunci și acum mirându
Poeme și poeți ținându-se de mână by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/14471_a_15796]
-
vigoare în procedură de evaluare a impactului asupra mediului a acestui proiect și în eventuală procedura de autorizare. ... mă tem că din atâta “obiectivă” pasăre a unei probleme atât de grave prin consecințele știute, în spațiul -știut de toată lumea!-, prea lunecos al legislației românești, “mai mult verde” intra în ambiguități nu tocmai oneste. Așa fiind, Dragoș, recunosc că -din păcate!-, m-am pripit cu mulțumirile. În acest context, îmi amintesc și replică (destul de energică) ce am primit-o, la comentariul făcut
Roşia Montană by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82654_a_83979]
-
Și-ngenuncheat la iazul de sineală să stai, cu-o barcă mică lângă unde; s-o uiți apoi, căci altele, cu fală mai mare trec, pe apele rotunde, să te gândești la fețișoara pală ce cufundată-n unde se ascunde: Copilărie, lunecoasă învoială. Spre ce? Spre unde? (din Cartea imaginilor - 1902) Boltă de noapte cu stele căzătoare Uriașă bolta de splendoare plină, hambar înalt, prinos de lumi deschise. Noi - prea departe de a ei lumină, aproape iar de-ntoarcerea-n culise. Și
POEME - de RAINER MARIA RILKE by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/10030_a_11355]
-
Relația care se stabilește între cei doi evrei e foarte ciudată și interesantă. Ceea ce îi ține laolaltă este, în mod clar, constiinta unei identități etnice comune (nu sînt doar evrei amîndoi, ci și americani). Fidelman cedează, de fiecare dată, în fața lunecosului șnapan, dintr-un sentiment confuz de obligație, responsabilitate, solidaritate. Un sentiment pe care nici el nu îl înțelege bine și căruia îi dă ascultare fără să fie prea convins. Susskind știe prea bine acest lucru, ceea ce nu numai că nu
Autoportret de unul singur by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17703_a_19028]
-
să ne inspire compasiune, pentru ca de la compasiune să trecem la iubire, acel orb sentiment ce-și are rațiunea sa, departe foarte de cea civic politică. Dar cum să nască și să întrețină compasiune insul cel mai realizat, mai volubil, mai lunecos, mai rezistent, dintr-o galerie de oameni politici în care mulți de tot și-au mărturisit apetitul, apetența, disponibilitatea pentru compromis? În delicata artă a ducerii de nas a mulțimilor - precum și de bruscă strângere a șurubului - dl I.I. avea un
În căutarea compasiunii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17207_a_18532]
-
subversiune, de descompunere, cu pretenția de reedificare: "A Jean Cocteau agent, coque, taud de nos bateaux en papier". Sau în altă variantă: "A Jean Cocteau âges, ans, coqs, taux de nos châteaux de cartes". Ne aflăm pe un teren extrem de lunecos, pe care fiecare sintagmă, fiecare cuvînt, silabă, literă pot, într-o clipă, a-și schimba înfățișarea, parcă printr-o hipercorectitudine, printr-o epuizare a scrupulului scriptic. Textul cel mai migălit se arată cel mai primejdios, căci suprafața sa crapă, deschizînd
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
în București poate da o raita în Obor. E aici o stare de agitație și o vînătoare de oportunități de tot soiul, de o vitalitate amețitoare. Se vînd și se cumpără de toate. Dacă plouă, pe jos e o mîzga lunecoasa, iar dacă e uscat, curentul îți dă cu praf în ochi, prin atacuri neașteptate. Cerșetorii te abordează cu tonul controlorilor de bilete din autobuz, dinspre Hale vine miros de mititei și se aude o muzică de un optimism sfîșietor. O
Oborul din Bucuresti by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/18047_a_19372]
-
porno. Extazul comunicării pe care il trăim în această lume mult prea accesibilă este obscen, pentru că el scoate orice la iveală, anulează însăși noțiunea de secret, obscur, sau refulat. Vizibilul devine prea vizibil, adîncimile se nivelează în suprafețe lucioase și lunecoase. Nemaiexistînd profunzime, nu mai există nici transcendență. Titlul cărții lui Jean Baudrillard face trimitere explicită, după cum își va fi dat probabil seama cititorul, la o altă carte celebra, Soi-même comme une autre, apartinîndu-i lui Paul Ricoeur. Raționamentele celor doi filozofi
Viclenii la sfîrsitul lumii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17577_a_18902]
-
În privința volumului publicat de Editură Meridiane, reproșul e mai punctual, dar iarăși cu aplicație largă: am mari dubii în privința traducerii. Duby-ul din această carte e diferit mult de cel din alte volume cunoscute deja cititorului român. Un Duby mult mai lunecos și îndrăzneț stilistic, mult mai literar și ambiguu din punct de vedere științific. Ceea ce, evident, poate reprezenta o modificare reală a temperamentului sau auctorial, una în bine, la urma urmelor. Însă amănuntul ca atare trebuia neapărat semnalat. Altminteri acest Duby
Omul medieval by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17594_a_18919]
-
-mi amintesc, creșteau din flori transaprente, (creșteau) unele albe, altele negre, rotunde. (iar) Când apropiam mâna de ele începeau să se zbată cuprinse de spaime pe care n-am reușit să le pricep. Cele albe, mai greu de cules, erau lunecoase, adesea le scăpam printre degete și era o artă să le prinzi, o îndemânare exersată ca în orice meserie, doar că era vorba de meseria supraviețuirii înainte de alte rosturi și era prima LEGE. Fructele albe nu aveau nici un gust, doar
Gânditorul. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Ştefania Oproescu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_77]
-
galerie"". Adrian Maniu ar fi parcurs drumul de la avangardă spre tradiție din considerente carieriste: "Am păstrat închisă în amintire pulberea acestor ani îndepărtați petrecuți în redacție cu Adrian Maniu, fără ca să am curajul a trece mai departe pragul greu și lunecos al carierei lui de mai tîrziu, de scriitor al neamului, al tradiției literare, națională și patriotică, - atîtea anticamere ale stilului de viață și de creație oficial și academic! Este, se spune, vîrsta înțeleaptă a poeților căreia Adrian Maniu trebuia și
Memoriile unui hedonist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16697_a_18022]