144 matches
-
compromis», este posibilă. Mi se părea de la sine înțeles că, o dată ce ți-ai mânjit mâinile cu cerneală delațiunii, nimeni și nimic nu te mai poate spală în ochii semenilor tăi. Și mai firesc mi se părea că un ins astfel mânjit nu are ce să caute la guvernare. În deceniul care a trecut de atunci am avut ocazia să-mi revizuiesc aceste păreri. În primul rând, am văzut destui înși compromiși la un moment sau altul al vieții și care au
Licheaua apelata nu se afla in aria de acoperire by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83063_a_84388]
-
pentru o vreme, orgoliile generalilor ce se credeau eterni și intangibili. Lovitură de teatru de la sedint a de analiză a Ministerului de Interne nu e, însă, decât o variantă a faimoaselor .rotații de cadre.. Dacă un general evident incompetent, evident mânjit, evident ticălos își pierde doar funcția, nu și gradul, toata zarva a fost degeaba. Neplăcut nu e doar că schimbările se produc la presiunea . presupusa . a lui Ion Iliescu (în fond, trăim într-o cultură politică primitiv-traditionala, în care tătucul
Creditele neperformante și performanțele statului polițienesc by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14243_a_15568]
-
patriotică" s-ar prăbuși cât ai zice pește, lăsând locul unui infern alcătuit din activitatea de poliție politică sută la sută a Securității. Sunt convins că absolut toți "profesioniștii" lui Drăghici și Postelnicu au fost, într-un fel sau altul, mânjiți. N-aveau cum să se sustragă înseși esenței aparatului gândit exclusiv pentru a fi asmuțit asupra cetățenilor țării. Degeaba spun că ei s-au ocupat de lucruri fine la Paris sau la Londra: până să fi ajuns acolo, erau obligați
Siguranța-nstelată deasupra și legea imorală în noi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12080_a_13405]
-
de ordin geografic, dar, mă rog, vin rușii care strică totul, așadar, nenorocirea istorică. R: O temă asemănătoare poate fi regăsită și în "Falezele de marmură" de Ernst Junger. Peisajul patriarhal, oarecum paradisiac al falezelor și al mănăstirii invadat și mînjit de oamenii Marelui Pădurar. M. T.: Numai că acolo paradisul se apără.
Michel Tournier – "Paradisul și infernul se apară" by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/12214_a_13539]
-
agendă ascunsă, o intenție machiavelica, un sarcasm subtil sau o ironie cam transparență. Oricum ai încerca s-o dregi, nu vei avea scăpare. Te vei afunda din justificare în gafă și din gafă în autoculpabilizare. Vei ieși din această înfruntare mânjit cu reproș și dornic să-ți arunci singur în cap câteva galeți de vină. Stingher în cotețul rușinii, vei rumega încă multă vreme promisiunea fierbinte: “Nebun cine-l mai bagă vreodată în seamă!”. Ca strategie de adaptare, noua soluție nu
Nu vă fie frică, nu mușcăm! by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82523_a_83848]
-
foc. Și-acum, în mașină trasă pe dreapta șoselei județene nepietruite, sub un copac bătrîn, o salcie scorburoasa, rătăcita pe acolo, ne uităm de jos la el, cum ședea pe bancheta microbuzului, întins cu mîinile pe piept, cu chelia lui mînjita de noroi, probabil de la căzătura. Șoferul, Viorel, un țigan mereu voios, îi ținea mortului la căpătîi o lanternă aprinsă, în loc de lumînare. Se dusese Z. Tot așteptăm să se trezească, să ne facă cu ochiul, să ne spună unul din bancurile
Poveste întreruptă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17576_a_18901]
-
de cuțitul Solinger scos în grabă pe masa maro. Fața-i devine roșie: o sugativă ce stă să-i absoarbă tot sângele din inimă. „Nu eu, zice ea, eu nu...” Gardianul o înșfacă de cot pe mica hoață cu chipul mânjit - o mască albastră - cu nasul curgându- i și cu păr ciufulit. Și nimeni n-o crede. Căci lumea e plină de gâsculițe cu dare de mână ca ea, care n-au ce face și umplu supermarketurile. „Eu sunt vinovat”, zic
Inga Abele - Natură moartă cu rodie by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/2418_a_3743]
-
de reușeam să mă țin după el. Cînd se oprea, deschidea furios cartea, pe urmă o închidea și dădea cu ea de pămînt. Apoi le-a venit rîndul și altor opere ale lui Niezsche. Mi le oferea făcute ferfeniță sau mînjite, mărturisindu-mi: "Scuip pe ele, apoi i le arăt soarelui, care le vorbește." Evident, remarcasem bizareria însoțitorului meu, dar pentru noi, poeții, nebunii sînt, precum misticii, niște tainici colaboratori pe care îi iubim. De altfel, acest apucat era uneori sublim
Memoriile Elenei Văcărescu by Anca-Maria Christodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15859_a_17184]
-
Că s-a atins un punct sensibil, o dovedește recenta reacție irațională a lui Iliescu. Revărsându-și veninul asupra presei, el a dovedit că aceasta e singura instanță de care se teme. Chiar dacă a fost infiltrată din greu cu oameni mânjiți, cu "baroni" ce urmăresc îmbogățirea, și nu aducerea la lumină a adevărului, presa deține încă suficiente resurse de onestitate pentru a rămâne în slujba rațiunii. Iliescu n-a înjurat nici SRI-ul, nici Poliția, nici Justiția, pentru că știe că de
Omul de cauciuc by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11851_a_13176]
-
p r a u m a n u l spunând: Ceea ce făurești/e scos din întuneric/De ce nu dorești/ Să te scalzi în lumină// Războiul deschide în mine/pleoapa/milioanelor de fețe căzute//Ce așezi acolo/ce ridici/de sânge mânjit//Așez cuvintele/vremurile le înalț/ Ce mult mai durează/munca ta/neînsorită//E suprauman/să respingi/o lacrimă. La fel și în poemul închinat Prietenului mort, Rózewicz avertiza că El nu mai este „omul care a fost”. Se pare că
Despărțirea de Rózewicz by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2566_a_3891]
-
ascultând am plutit prin marea de lacrimi și sânge Suprauman Ceea ce făurești e scos din întuneric De ce nu dorești Să te scalzi în lumină Războiul deschide în mine pleoapa milioanelor de fețe căzute Ce așezi acolo ce ridici de sânge mânjit Așez cuvintele vremurile le înalț Ce mult mai durează munca ta neînsorită E suprauman să respingi o lacrimă Tata Prin inimă-mi trece Tatăl gârbovit Care în viața lui n-a economisit n-a adunat bob cu bob casă nu
Despărțirea de Rózewicz by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2566_a_3891]
-
pe scânduri pe cruce Crist tresare printre clisme cerșește răni și picotește sânge istoria vicleană nu se frânge rugini martire iscă reumatisme ...ne-nconjur' capul negrele coroane iar bufnița adaugă cinci piroane TOAMNĂ SPRE IARNĂ tâlharii-au jefuit în catedrală mânjit altarul - urmele-s de sânge ca de-obicei - Hristosul nu se plânge dar clopotari și vânturi crap' de fală și lepră și noroi spurcat-au naos o zi de bezne iar și-a pus coroană cetatea nu-i decât un
TOAMNA APOCALIPTICĂ (STIHURI) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 2183 din 22 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/377303_a_378632]
-
Acasa > Poezie > Imagini > OCTOMBRIE-ȘI CADE PLOAIA... Autor: Mara Emerraldi Publicat în: Ediția nr. 1747 din 13 octombrie 2015 Toate Articolele Autorului Octombrie mânjit-a ceru-n gri, Iar norii grei stau tot mereu să cadă, Chipuri umane prind a se-nnegri, Orașul are-n gri a lui arcadă... Octombrie-și cade ploaia... gri în stradă ! Aer îngreunat de-atâta gri. Topirea plumbului apasă
OCTOMBRIE-ŞI CADE PLOAIA... de MARA EMERRALDI în ediţia nr. 1747 din 13 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382305_a_383634]
-
covoarele, dar brusc m-a împins: — Hiii!... Carpeta de la bunica! Plăcuțe de ciocolată unsuroasă se incrustau în fibre. — Poți să-ți spui acum că e lințoliul din Torino, i-am zis, ridicându-mă. Lințoliul din Torino al amorului nostru. Tăcea, mânjită negru ca o bacantă de comando, frecând cu unghiile covorul. — Zi ceva! i-am strigat. M-a privit de jos cu ochii strânși între straturile de nămol dulce ce se strângea în lamele. Mi-a arătat ostentativ, cu degetul, cum
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
de jos cu ochii strânși între straturile de nămol dulce ce se strângea în lamele. Mi-a arătat ostentativ, cu degetul, cum masca de ciocolată uscată îi bloca mușchii feței. Am sperat că o impresionez dacă mă îmbrac și plec mânjit, fără să mă spăl pe față. în prag, mi am amintit că jos aveam să trec prin fața restaurantului, așa că m-am oprit în bucătărie să-mi bălăcesc rapid fața sub robinet. Abia atunci i-am auzit hohotul de râs. Ezitam
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
termeni problema de ce oare o fi mai importantă o sărbătoare care angrenează o minoritate decât una la care ar trebui să participe cam toată comunitatea. Mâncam în bucătărie unde calendarul laic și cel bisericesc coabitau pașnic pe un același perete, mânjite imparțial de picături de ulei încins sărit din cratițe, și eram împăcați cu gândul că asta trebuie să faci în ziua de „Măcinici“. Altfel cum? Tanti Cati Tanti Cati e dactilografă într-o dugheană. Colegul de serviciu e un moșulică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Nu mai eram eu flăcăul tânăr de altădată, adolescentul, nerăbdătorul și încrezătorul numai și numai în împreunarea fizică. Încă de pe vremea aceea îmi repugnau la culme fetele fandosite, care la suprafață pozau imaculate, iar în adâncime poate că erau mai mânjite decât multe altele. În definitiv, cucerirea fiecărei femei presupune pregătirea bărbatului pentru un nou urcuș, inedit, presupune multă, multă răbdare, mai cu seamă că nu știe ce-l așteaptă sus pe vârful așa-zisului munte. Acestea, în definitiv verzi și
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
-i viața, uneori miza e greșită. Dacă la Timișoara situația v-a scăpat de sub control, era de așteptat ca la București să fie și mai groasă. Vorba Bătrînului, gașca voastră era cea mai dezavantajată, toată lumea știa că erați cei mai mînjiți, știau de complicitățile tale cu Piticul din ’60 încoace, știau cum l-ai luat sub aripa ta pe Cap de Piatră, cum l-ai făcut tanchistul numărul unu al țării, cum l-ai trimis la Timișoara să facă ordine. Hai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
și de Clorox, deși nu o dată, cuprins de orbire și extaz, nu s-a întâmplat să mă trezesc stropit pe freză, de-ai fi zis că-s dat tot cu briantină. Într-o lume de batiste mototolite, de șervețele igienice mânjite și de pijamale pătate, îmi mișcam penisul jilav și umflat de perpetua spaimă că scârbosul meu obicei ar putea fi descoperit de careva care-ar fi dat peste mine chiar în momentul în care îmi deșertam cu frenezie sămânța. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de sub control. Simt căldura pe buze și fumul în ochi. Barmanul strigă: — Alo! Ia potoliți-vă acolo! Și Nash apropie șervețelul în făcări de hârtia cerată și farfuria de carton de pe masă. Și-l apuc de încheietură, de manșeta halatului mânjită cu muștar și de pielea flască și moale, și-i spun bine, zic, potolește-te, bine? Îi zic că trebuie să-mi promită că n-o să spună niciodată. Și, ținând între noi făclia care încă mai arde, Nash zice: — Promit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
treningul ei bleu, nu explorez cu mâinile, febril, nu bag degete nicăieri, ca instalatorul care verifică dacă nu picură apa pe la îmbinări și coturi și nu-i roasă garnitura, n-am stofă de Ultimul Tango la Paris. Iar faza cu mânjitul pe piept și prin alte locuri cu mâncare nu-mi mai spune nimic de când, pe la vreo patru ani, m-am scăldat în troacă și-aveam terci amestecat cu cartofi în fund și-n urechi. N-o fi macho după rețetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ajunge aici înseamnă că ticăloșia a izbîndit, că oamenii lasă de la ei și așa ajung să se cufunde încetișor, pe nesimțite, dar definitiv, într-o bălăcăreală în care toată lumea este de acord că adevărul trebuie să triumfe, însă toată lumea e mînjită cu minciună și poltronerie. Iar dacă s-a ajuns acolo înseamnă că adevărul, cît o fi el de adevăr, nu face nici un bine, nu aduce nici un folos. Și, atunci, de ce să ții cu tot dinadinsul de ceva care nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pădure și să-i vânam până la ultimul. Mă scârbește gândul să execut femei și copii, replică dezgustat Navigatorul-Căpitan, întorcându-se către ceilalți, pe fețele cărora se putea citi că sunt de acord cu el. Istoria insulei Bora Bora nu trebuie mânjita cu o asemenea acțiune. Și crezi că e mai bine să-i lăsăm să ne omoare câte doi oameni în fiecare noapte? —Bine-nțeles că nu. Nu ne rămâne decât să mergem după ei. Unde? întreba Roonuí-Roonuí. Nu mai putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
citindu-ne operele. Șlefuindu-ne poveștile. Ultimul care a urcat la bord, după ce-am mai trecut de-o intersecție și printr-un tunel, a fost Ducele Vandalilor, care ne-a așteptat la ultimul loc de întâlnire stabilit. Cu degetele mânjite și pătate de creioanele pastel și cărbune. Cu mâinile pătate de cerneluri pentru mătase, cu hainele întărite din cauza crustelor de vopsea uscată. Toate culorile astea sunt încă doar griuri sau negru, și Ducele Vandalilor așteaptă așezat pe o ladă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de gaz. În orice caz, lampa de stafii aduce noroc. Până azi-dimineață. Mai întâi ne trezesc strigătele. Apoi mirosul. E mirosul dulceag de mâzgă neagră pe care Lady Zdreanță îl va fi găsit pe fundul unui tomberon. E mirosul gurii mânjite, lipicioase, a unui camion de salubrizare. Mirosul de vomă de câine și carne veche. O pastă mestecată, înghițită, amestecată în stomac. Mirosul de cartofi vechi topindu-se într-o băltoacă neagră sub chiuvetă. Ținându-ne respirația, încercând să nu inspirăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]