3,506,575 matches
-
în capitala imperiului, cutreierînd prin marea piață a Vienei, ,Naschmarkt", printre peperoni, broccoli, fileuri roze de somon, rodii, stridii, nu departe de Operă, în imediata apropiere a sălii de expoziții Secession, cu acoperișul din frunze de acant aurii, în cel mai autentic Jugendstil, unde Klimt... de fapt, Viena e guvernată de doi monarhi luminați care te urmăresc din toate vitrinele cu marțipan și lenjerie de damă: Klimt și Mozart. Căutăm înnebuniți o cartelă de telefon. Trebuie s-o găsim pe doamna
Șase poeți români în căutarea unui donator de sînge vienez by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11218_a_12543]
-
Cultural că și-a deschis portmoneul și a scos din el un pumn de bănuți pentru poeții tineri, îi mulțumim Vienei că ne-a răsfățat cu splendorile ei și lui Helmuth Madritsch care a spus că a asistat la cea mai frumoasă seară de poezie, îi mulțumim Claudiei Nistor că a scris cîteva rînduri entuziaste despre noi pentru revista ,Orizont". Oare de ce doamna Carmen Bendovski, directoarea Institutului Cultural din Viena, nu ne-a onorat seara de poezie cu prezența Domniei Sale. De ce
Șase poeți români în căutarea unui donator de sînge vienez by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11218_a_12543]
-
Nu a venit nicioadată nimic. Nici un telefon, nici un cuvînt, aruncat măcar în vîntul toamnei, nici o scrisoare, fie și tîrzie. Nu am figurat niciodată printre partenerii media, deși s-a putut observa, de ediții întregi, cu ochiul liber, că am fost mai mult decît atît - pe perioada Festivalului am dedicat aproape exclusiv paginele de Arte, suplimentîndu-le uneori, dacă a trebuit - cu voci diferite și perspective diferite în comentariu, cu modalități nuanțate de a observa acest fenomen. Nu a sosit niciodată vreo invitație
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
solidă pasiune muzicală, nu au reușit să procure sau să cumpere bilete, mă îndoiesc că maniera de a face protocolul astfel este una aproape de interesele culturii... La cîte un stop, dau cu ochii de lună. Mă și mir că o mai văd, în toată aiureala vieții mele. Sau poate ea mi se arată? Așa, într-adins, doar, doar... Ca o femeie îndrăgostită bărbatului pe care vrea să-l cucerească, iar și iar. Să-l surprindă. Tot așa și luna. În toate
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
de creștere și de urîciunea oamenilor de aici, de aiurea, de pe pămînt. Iar am zărit-o. Își rotunjește ascuțimile. M-a însoțit, mereu, și la Festivalul Enescu. Ecourile s-au stins de mult. Emoția, însă, nu se evaporă așa repede. Mai ales dacă este întreținută în cercul mic de prieteni, în gașca restrînsă a celor cu abonamente pe talonul de pensie, personal sau, în cazul meu, al mamei, în șirul telefoanelor nostalgice, în schimbul cd-urilor și al informațiilor. Fel de fel. Cînd
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
scenă, selenară, stranie m-a condus afară și nici n-am simțit cînd m-a preluat Luna. Cîte tangouri n-a incitat, cîte nu i s-au înfierbîntat la picioare... Mă privește cu un soi de superioritate, ca și cum am stat mai mereu pe margine. Vedeți, țîfna asta a ei, eu nu o înțeleg. Uneori. S-a arătat iarăși, de două ori, splendidă și vulnerabilă. Și, iarăși, am uitat și am iertat. S-a arătat ca acompaniatoare a lui Beethoven, a lui
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
a lui Beethoven, a lui Christian Zacharias, a mea, a nopții. Nu știu dacă m-am simțit atît de tare aparținînd lumii, lumii întregi, ca în cele două seri petrecute la Ateneul Român. Sala a fost arhiplină, oameni de cea mai bună calitate au venit cu energii bune, cu dorință, cu cunoaștere a ceea ce îi interesează, a ceea ce ascultă, văd, simt. Am văzut pe scări arhitecți mari, doctori, l-am văzut pe cel cu care am făcut fizică, în particular, cînd
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
care vraja muzicii lui Beethoven, interpretată de Zacharias, mi-a dirijat un moment de viață. Magnetismul princiar a lui Zacharias - în dubla ipostază, de pianist și de dirijor - m-a atins. Nu sînt specialist. Interpretarea lui, în cele două roluri mai sus amintite, viziunea complexă asupra concertelor pentru pian ale lui Beethoven, dimensiunea acestei integrale, structurată pe două nopți cred că se definește aparte. Într-un moment spiritual, cumva intim, într-un sentiment de solidaritate și de apartenență la o comunitate
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
cumva intim, într-un sentiment de solidaritate și de apartenență la o comunitate. Chiar minoritară. Dar pe care o ai reprezentată concret, în proximitate, pe care o poți atinge, ca să poți urla apoi "este!". Pentru două nopți, nu m-am mai simțit rătăcită. Nici singură, cum mă simt de atîtea ori, de atîtea ori. Am venit pregătiți pentru această întîlnire. Și ea, chiar s-a produs. Într-o atmosferă de o normalitate profundă. Cînd s-a terminat concertul din prima seară
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
dirija pașii pe drumul nopții. se instalase deja în toți cei care am fost la Ateneu. Delicatețea și fermitatea acestui muzician, cu o energie fantastică, cu o putere de concentrare uluitoare m-a făcut să cred că poate cînta la mai multe intrumente în același timp, ca un fel de om-orchestră. Prezența lui Beethoven a devenit majoră. Dramatică, tensionată, imperială, divină. După al doilea concert, am prelungit starea de grație pe acoperișul unui bloc interbelic, din centrul Bucureștiului. Mai exact, pe
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
cînta la mai multe intrumente în același timp, ca un fel de om-orchestră. Prezența lui Beethoven a devenit majoră. Dramatică, tensionată, imperială, divină. După al doilea concert, am prelungit starea de grație pe acoperișul unui bloc interbelic, din centrul Bucureștiului. Mai exact, pe terasa unor prieteni, medici, împătimiți de artă. Am sporovăit, ne-am eliberat prea-plinul, am privit orașul de sus, n-am văzut nici-o construcție comunistă pe o rază mare, de jur-împrejur. Puteam fi oriunde. Pe acoperișul lumii! Cu Beethoven
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
întâmpin. Și așa se face că am asistat la scurtul interviu luat scriitorului imediat după ieșirea din sala de bagaje. Este abordat de o tânără tunsă scurt, cu un microfon în mână și urmată de cameraman. ,Domnule Vargas Llosa, ați mai fost în România acum zece ani." - ,Da", confirmă Vargas Llosa. - ,Cum vi se pare că s-a schimbat România în acești zece ani?" - ,Mi-ar fi greu să vă răspund, întrucât încă mă aflu pe aeroport..." Două zile mai târziu
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
ați mai fost în România acum zece ani." - ,Da", confirmă Vargas Llosa. - ,Cum vi se pare că s-a schimbat România în acești zece ani?" - ,Mi-ar fi greu să vă răspund, întrucât încă mă aflu pe aeroport..." Două zile mai târziu, PRO TV, în cadrul telejurnalului de seară, transmite de la Neptun, unde Vargas Llosa urmează să primească, din partea Uniunii Scriitorilor, premiul ,Ovidius". Prezentatoarea știrilor ne spune că Marió Vargas Llosa (accentul ei e ca în vocativul românesc de la Maria: Marioo!), ,celebru scriitor
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
tradiționali pe care îi numeam ,clasici". Straniu era să descopăr că un asemenea personaj, făcut pe alt tipar decât al nostru, putea să aibă calitatea cu totul nedivină de a fi contemporanul meu, de a avea cu doar șase ani mai mult decât mine. Nu 100, nu 1000, nu 2500 de ani, ci doar 6. Timpul acela scurs cu miile sau cu sutele de ani și care împingea existența autorului într-un trecut mitic, care o izola în stranietatea faptelor sale
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
stranietatea faptelor sale și înălța opera pe tipsia inaccesibilității ei, transformându-i geneza în mister, timpul acela - fie el și doar de o sută de ani - menit să mă despartă ontologic de un personaj pe care de-acum nu-l mai puteam privi decât așa cum privești turnurile catedralelor, cu capul răsturnat pe spate, dispăruse în cazul lui Vargas Llosa. Autorul Sfârșitului lumii - și acesta era lucrul pe care, cu o uimire copilărească, nu reușeam să-l înțeleg nicicum - putea fi zărit
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
șuvoi a cărui forță părea că se amplifică neîncetat, senzația aceasta stranie că sunt contemporan cu cineva de la care, prin cine știe ce întâmplare miraculoasă, întâlnindu-l și chestionându-l, aș fi putut smulge cheia divinului mister se preciza și mă neliniștea mai tare cu fiecare carte nou deschisă. Lituma în Anzi, pe care o citisem cu două-trei luni înainte de revenirea autorului ei în România, îmi provocase, prin perfecțiunea ei, o ultimă criză de admirație și de umilință. Și apoi Vargas Llosa sosise
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
neliniștea primei mele lecturi. Apariția lui avea ceva din frumusețea unui ,dieu en crepuscule", cum mi-a venit să-i spun când l-am văzut la aeroport. ,Zeul în crepuscul" era ajutat de un post autohton de televiziune, două seri mai tîrziu, ,să treacă ecranul" ca adorator al Shakirei. Asta era, pentru jurnaliștii noștri și pentru o nouă generație de necititori, Vargas Llosa. La conferința de presă de la Institutul Cultural Român, cea mai bună întrebare pe care cei din sală au
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
de un post autohton de televiziune, două seri mai tîrziu, ,să treacă ecranul" ca adorator al Shakirei. Asta era, pentru jurnaliștii noștri și pentru o nouă generație de necititori, Vargas Llosa. La conferința de presă de la Institutul Cultural Român, cea mai bună întrebare pe care cei din sală au reușit să i-o pună a fost ,Ce crede maestrul despre jocul de fotbal?". Nici una dintre întrebări nu a avut nici o legătură cu vreuna dintre cărțile lui. Nu-mi rămânea decât să
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
am. Dar nu știu cine a spus că e de ajuns să privești intens un obiect pentru ca el să devină interesant. Însuși privitul foii de hârtie te poate pune la treabă. Și apoi - și tonul i se încălzește deodată -, nu există lucru mai minunat pe lume decât scrisul! Este singura Ťorgie perpetuăť pe care și-o poate oferi o ființă umană." A doua secvență. Ieșim de la conferința ,Microsoft", unde Llosa a vorbit despre cărțile lui și despre chipurile răului în lumea de azi
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
că Lituma în Anzi mi s-a părut desăvârșită. Un singur lucru am senzația că nu ar fi trebuit să se întâmple acolo. Devine brusc interesat: ,Care?" - ,Ideea de a o readuce înapoi pe iubita lui Carreńo. Cititorul n-o mai aștepta, păruse definitiv ieșită din scenă și revenirea ei este ca un fel de bonus care ni se acordă după atâta dezolare și suferință." - ,Dar asta și e! O rază de lumină într-o lume care este cuprinsă treptat de
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
după ce Evtușenko a plecat, 2000 de volume de poezie au fost găsite în camera de hotel. ,Ghiciți unde! Sub pat! Toate sub pat! Vă imaginați? Două mii de volume sub pat!" Și râde, cu un râs care pare să nu se mai oprească, repetând întruna: , Două mii de volume sub pat! Imaginați-vă: două mii de poeți columbieni!" A patra secvență. Dineu final, cu câțiva apropiați. Spectacolul sejurului lui Vargas Llosa la București s-a terminat. Mă aflu în dreapta lui și îl văd din
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
lor, cuvintele cad, asemenea pietrelor tombale, peste realități concrete. Trebuie să se întâmple câte o nenorocire, pentru ca să ne dăm seama de importanța acestei stranii invenții. De pildă, cuvântul ,proprietate". De când au pus mâna pe putere, comuniștii n-au avut dușman mai mare. ,Proprietate" înseamnă ,independență". Înseamnă libertate de gândire și de acțiune. În marea lor ticăloșie, comuniștii au dat proprietății o conotație agresiv-negativă: ești proprietar, ești hoț, rău, ticălos. Trebuie să fii cârpit în fund, nebărbierit, înfometat pentru a merita să
Furtul, ca artă frumoasă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11223_a_12548]
-
marea lor ticăloșie, comuniștii au dat proprietății o conotație agresiv-negativă: ești proprietar, ești hoț, rău, ticălos. Trebuie să fii cârpit în fund, nebărbierit, înfometat pentru a merita să te numești om. Culmea e că astfel de rețete au funcționat și mai funcționează. Ceea ce îmi reconfirmă bănuiala că natura umană e cam idioată și că ,omul natural" nu prea merită mult respect. În loc să fii stimulat de mai binele aproapelui - evident, cel dobândit pe căi cinstite - ideologia primitiv-comunistă îți stimula resentimentele, invidia, nemernicia
Furtul, ca artă frumoasă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11223_a_12548]
-
a merita să te numești om. Culmea e că astfel de rețete au funcționat și mai funcționează. Ceea ce îmi reconfirmă bănuiala că natura umană e cam idioată și că ,omul natural" nu prea merită mult respect. În loc să fii stimulat de mai binele aproapelui - evident, cel dobândit pe căi cinstite - ideologia primitiv-comunistă îți stimula resentimentele, invidia, nemernicia. Crase banalități, veți spune. Și aveți dreptate. Numai că ajungem să ne împiedicăm în ele tocmai pentru că decenii de propagandă eficientă ne-au transformat în
Furtul, ca artă frumoasă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11223_a_12548]
-
averii produce inegalități, ba chiar și inechități. Dar același efect îl au atâtea și atâtea lucruri pe lume. De pildă, inteligența - chiar dacă în acest caz poate fi vorba de o valoare ce-l dezavantajează pe posesorul ei. Cu cât ești mai inteligent, cu atât șansele de-a-ți merge prost cresc. Un efect pervers al democrației e că, în numele bunului public, aplatizează niște valori care, dacă ar fi puse în practică, ar fi în avantajul întregii comunități. Trăim, așadar, sub steaua ,răului
Furtul, ca artă frumoasă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11223_a_12548]